UN PALAT CULTURAL – Vocaţia constructivă a lui Mihail Diaconescu

UN PALAT CULTURAL
Vocaţia constructivă a lui Mihail Diaconescu

„Cred în puterea literaturii de a-i face pe oameni mai demni şi mai buni“. (MIHAIL DIACONESCU)

Scriitorul se dovedeşte a fi un „narator omniscient” – de la documentarea empirică pe teren şi în istoria socială, politică şi culturală, la transfigurarea literară românescă şi până la conştientizarea deplină a semnificaţiilor socioculturale în starea prezentă şi în tendinţele de evoluţie românească.
Pe acest fundament literar propriu-zis, scriitorul îşi aproprie şi ne apropie istoria literaturii daco-romane (aflată în stadiul conturării pentru cultura română), spre a se ridica în planul teoreticului, cu Prelegeri de estetica ortodoxiei (2 vol., 1996) şi cu Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă (2001). Avem aici o cale către „esenţa spiritualităţii româneşti”, înfăptuită cu mijloacele literaturii şi cu profunde rezonanţe filosofice.
Mihail Diaconescu trebăluieşte cu rost edificator şi prin curtea lui Hegel şi prin acelea ale lui Noica şi Vulcănescu – spre a se înălţa în domeniul metateoreticului.
Este ceea ce înfăptuieşte prin Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii (3 vol.; Iaşi, Ed. Doxologia, 2014, 586 + 672 + 406 p.). Sub exigenţă metateoretică, scriitorul, gânditorul şi teoreticianul se întreiază (!) armonios în acest tratat, subintitulat, cu modestia creatorului ce se respectă şi ne respectă, Introducere…
Şi totuşi, lucrarea se vrea un edificiu spiritual situat la confluenţa Odiseei lui Homer cu Fenomenologia spiritului a lui G. W. Fr. Hegel şi cu Don Quijote a lui Cervantes. Aceste strălucite modele culturale orientează edificarea arhitectonică a lui Mihail Diaconescu. Ca un făcut pre-făcut, ceeea ce visăm în adolescenţă, la 17 ani, devine realitate spirituală la vârsta deplinei maturităţi. Fostul elev al Şcolii de arhitectură şi-a proiectat şi înfăptuit – prin şi peste şase decenii – vocaţia constructivă…
Mihail Diaconescu posedă arta de a nara – în roman, în teorie, în metateorie. ,,În definitiv – meditează gânditorul în recenta carte –, istoria ştiinţifică este o ipostază a epicului, precum legenda sau mitul” (I, p. 385). Cartea masivă a lui Mihail Diaconescu (aproape 1500 de pagini, format mare) este bine – pentru intelectualul ce se respectă din domeniile literaturii, filosofiei şi teologiei – să fie cunoscută, citită, meditată şi promovată universitar şi cultural în genere.
Ea merită şi să fie povestită, aşa precum Noica – pe model hegelian – ne-a povestit, de două ori, Fenomenologia spiritului a lui Hegel, în clasica lucrare pusă sub semnul Povestiri despre om.
Merită din plin să fie povestită – după ce vor fi înfăptuite rezumarea iar mai apoi comentarea, interpretarea.
Deocamdată ne aflăm, cu ea, în faza recenzării, a cronicizării – mai bine sau mai puţin bine; oricum, prea departe de podişul pe care ea se află –, după cât poate fiecare dintre noi să cronicărească, să istoricească…

MARIN DIACONU

Mihail Diaconescu s-a născut la 8 noiembrie 1937, în comuna Priboeni, judeţul Muscel, ca fiu de preot şi învăţător. A absolvit în 1960 Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti. În 1972 a obţinut titlul de doctor în filologie la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. A debutat în publicistica literară în 1960 şi editorial în 1963, cu romanul “Visele au contururi precise”. Între 1960 şi 1985 a fost profesor de limba română, limba latină, logică şi psihologie, asistent, lector şi conferenţiar, şef de catedră. În 1966 a înfiinţat revista culturală Argeş, pe care a condus-o până în 1969. Este cofondator al revistelor Astra (1966), Noua revistă română (1996) şi Analele Universităţii Spiru Haret, Seria Filologie, Limba şi Literatura Română (1999).
În octombrie 2001 a reînfiinţat revista Argeş, pe care a condus-o doi ani. Între 1972-1975 a fost Gastdozent (conferenţiar oaspete) la Institutul de Romanistică al Universităţii Humboldt-Berlin. Între 1985 şi 1995 a lucrat în calitate de cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ al Academiei Române. A ținut, de asemenea, prelegeri la Facultatea de Limbi Străine a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti.
În ultimii ani a ţinut, de asemenea, cursuri la Facultatea de Sociologie a Universităţii din Bucureşti, la Facultatea de Filologie şi Istorie precum şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Piteşti.
În 1996, Universitatea din Oradea i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa pentru întreaga sa operă literară şi ştiinţifică. În 2005 a primit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Brad din judeţul Hunedoara „pentru prestigioasa sa activitate literară, publicistică, filosofică şi didactică”. În 2007 a primit titlul de cetăţean de onoare al comunei Vultureşti din judeţul Argeş şi titlul de cetăţean de onoare al judeţului Argeş „pentru întreaga activitate depusă”. Este membru titular al Uniunii Scriitorilor din România. O parte din proza sa a fost tradusă în limbile germană, franceză, engleză, rusă. Mihail Diaconescu face parte din Comitetul Ştiinţific European al Societăţii “Ad Fontes. Alle Fonti Dell‘Unita D’Europa”.
Ca scenarist şi regizor de filme documentare, Mihail Diaconescu a realizat serialul “Dobrogea creştină. Harta spiritual” în 13 episoade a câte 30 de minute fiecare.

Dintre numeroasele (nenumărate şi imposibil de numărat) clasificări care se pot face în sfera lumii fiinţelor umane, se detaşează şi aceasta: oameni cu vocaţie constructivă şi oameni (neoameni) cu vocaţie destructivă. Desigur, este vorba de o predominanţă constructivă sau destructivă; căci, la limită, şi constructivul edifică prin abandonarea învechitului şi pe fundamentul tradiţiei. Precum intră în joc şi accentual axiologic pus pe comunitate, pe umanitate sau pe eu, pe individualitate. Căci, de alt fel, şi îmbogăţitul îşi „construieşte” bogăţia, atunci când n-o moşteneşte sau n-o risipeşte.
Prin esenţa sa, homo faber, homo sapiens este o fiinţă constructivă. El este, prin caracter, şi o fiinţă tolerantă cu cârcotaşul, reclamagiul, procesomanul, strâmbătorul din nas şi alţii de teapa lor. Iar cu criminalul autentic trebuie
să fie intolerant.
Îndeobşte, oamenii de cultură, cu particularizarea prin scriitori, au o vocaţie constructivă – şi în starea când sunt critici literari.
Un contemporan de-al nostru care ilustrează în mod strălucit omul cu vocaţie constructiv-culturală este Mihail Diaconescu.
În planul literaturii, creatorul a pornit de la faptul literar propriu-zis; pe acest fundament s-a ridicat în planul teoreticului; pentru a se înălţa, mai apoi, în planul metateoreticului.
După tatonări, căutări şi încercări (reuşite; anumiți critici literari zic: nereuşite) desfăşurate în decursul unui deceniu, prin romanul de actualitate şi o monografie literară (teză de doctorat), Mihail Diaconescu se avântă în romanul istoric. Aici, pe parcursul unui deceniu şi jumătate, reuseşte să tipărească romanele: Culorile sângelui (1973), Adevărul retorului Lucaci (1977), Umbrele nopţii (1980), Marele cântec (1980), Călătoria spre zei (1980), Speranţa (1984), Depărtarea şi timpul (1986) şi Sacrificiul (1988); astfel edifică ceea ce numeşte „fenomenologia epică a spiritului românesc”.

Trilogia Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii apărută recent la Editura Doxologia din Iaşi este noua lucrare pe care romancierul şi esteticianul Mihail Diaconescu o dăruieşte culturii române.
Ea se alătură celorlalte lucrări teoretice semnate de Mihail Diaconescu, respectiv volumelor Istorie şi valori (1994), Prelegeri de estetica Ortodoxiei (vol. I Teologie şi estetică; vol. II Ipostazele artei; apărute în două ediţii în 1996 şi 2009; lucrarea a fost distinsă cu Premiul pentru Filosofie Mircea Florian al Academiei Române), Farmecul dialecticii şi fenomenologia narativă (2001).
Structura tripartită a lucrării Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii este asigurată de vol. I Aspecte generale. Personajul în literatură ; vol. II Genul epic. Genul liric ; vol. III Genul dramatic.
Receptarea operei literare.
Ca şi celelalte întreprinderi teoretice ale lui Mihail Diaconescu, Teologia ortodoxă şi arta cuvântului.
Introducere în teoria literaturii este realizată pe o largă bază pluridisciplinară. Modul său speculativ şi spiritualist de a înţelege arta cuvântului nu are o anticipare în teoria literară românească şi europeană.
Faptul că Mihail Diaconescu a adoptat metoda dialectico-speculativă în expuneri, arhitectonic a secţiunilor (în sensul pe care Kant l-a dat termenului arhitectonică în capitolul Teoria transcendentală a metodei din Critica raţiunii pure), incursiunile în literatura română şi universală, exemplele aduse în dezbateri, amploarea viziunii,
rigoarea severă a demonstraţiilor, spiritul analitic, apelul la numeroase ştiinţe şi discipline ştiinţifice aflate în afara artei cuvântului, abordările comparatiste asigură structurarea sistematică şi integratoare a trilogiei Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii.
Fundamentarea teologică şi spiritualistă a interpretărilor teoretice dedicate artei cuvântului îl înscrie pe Mihail Diaconescu î ngaleria unor ilustre personalităti creatoare precum Dimitrie Cantemir, Nae Ionescu, Nichifor Crainic, Constantin Noica, Ioan G. Coman, Dumitru Stăniloae care şi-au realizat scrierile pornind de la principiile teologiei dogmatice, teologiei patristice, teologiei liturgice şi teologiei pastorale ortodoxe.
Este semnificativ faptul că Teologia ortodoxă şi arta cuvântului. Introducere în teoria literaturii se bucură de o receptare deosebit de favorabilă nunumai în cercurile scriitorilor şi filologilor, ci şi ale filosofilor, teologilor, artiştilor plastici, istoricilor, compozitorilor, muzicologilor, criticilor de artă, sociologilor, psihologilor. Se verifică astfel, încă odată, marile beneficii ale ţinutei multidisciplinare şi transdisciplinare a lucrărilor teoretice ale lui Mihail Diaconescu.
Continuând şirul exegezelor dedicate până acum în alte publicaţii operei teoretice a lui Mihail Diaconescu şi, în special, trilogiei Teologia ortodoxă şi arta cuvântului.
Introducere în teoria literaturii, redacţia revistei Independenţa Română publică în această pagină eseul „Un palat al culturii” semnat de domnul Marin Diaconu.
Publicând acest eseu nu uităm că domnul Marin Diaconu este cel mai important istoric al filosofiei româneşti din câţi s-au impus până acum în cultura noastră.
Asocierea numelor Mihail Diaconescu şi Marin Diaconu este semnificativă nu numai pentru ecourile pe care lucrările teoretice de orientare spiritualistă le întreţine în prezent, ci şi pentru direcţiile de evoluţie ale culturii române actuale, în general.