ELVIRA GODEANU
JURNALUL UNEI PASIUNI – SCENA
Cum se numeau oare actorii care în anii 455-406 î.e.n au interpretat în amfiteatrele Eladei, cele aproape o sută de tragedii ale lui Euripide și Eschil? Glasul vestitei domnișoare Mars, actriță atât de elogiată a lui Napoleon, ce inflexiuni avea? Farmecul lui Rejanne sau surâsul lui Sarah Bernard în ce va fi constat: în timbrul vocii, în gestică, în privire sau în toate acestea împreună? Și mai ales, cum putem noi, cei de astăzi, recepta, înțelege și aprecia?
Nu ne este defel cunoscut numele celui care ne-a lăsat marea friză a misterelor dionisiace de la Pompei. Însă pictura trăiește, fascinează și vorbește vizitatorilor despre autorul ei. Visul de fraternitate prin Artă al lui Schiller s-a destrămat de mult, dar piesele sale sunt un spațiu viu în eternitate.
În genere, literatura, artele plastice, muzica se salvează prin memoria operelor și își protejează părinții, creatorii.
Dar interpreții operei lirice, baletului? Dar cei ai teatrului? Nici o artă spunea Jean Louis Barrault nu pretinde un mai mare sacrificiu decât acestea două, ce trăiesc nu prin ele însele, ci prin interpreți.
Un astfel de mod de a înțelege și a te dărui artei, perfecțiunii prin intermediul scenei l-a avut, cum puțini alții, Elvira Godeanu (născută în secolul trecut, în 1904, pe meleaguri oltene).
Există personaje care la care nu o dată am privit ca și cum am avea în față un întreg capitol de istorie a Teatrului Național. Elvira Godeanu, una din elevele favorite ale Luciei Bulandra este un asemenea caz. A stat peste șaizeci de ani pe scenă. A fost martor și participant la primele ieșiri în lume ale filmului românesc, prin anii 1925-1928 (alături de prietenul și confidentul ei de mai târziu, Jean Georgescu, în “Maiorul Mura”), în plină glorie a filmului mut. Cronicarii vremii au răsfățat-o oriunde cu o avalanșă de epitete. Pentru interpreta Doamnei Maria din “Apus de soare”, Irina din “Trei surori” sau neuitata Klara Zachanassian din “Vizita bătrânei doamne”, esențială era numai acea parte de adevăr și har conținută în respectivele partituri scenice. Elogiile puteau veni și pleca asemeni ultimei bătăi de gong!
În farmecul și inconfundabilul ei talent, în felul rostirii replicii s-a reflectat o epocă de teatru și mai ales, de gândire dramatică (cu deosebire, în perioada postbelică, când destinele primelor noastre scene erau dirijate de un Zaharia Stancu, Ion Marin Sadoveanu sau Lică Alexandrescu). În îndelungata și fertila ei carieră, soția celebrului inginer și arhitect Emil Prager a deprins secretele scenei în compania unor mari nume din generația fondatorilor, a corifeilor epocii interbelice precum Lucia S. Bulandra, Maria Filotti, Silvia Dumitrescu Timică , M. Voiculescu sau printre parteneri V. Maximilian, I. Manolescu, Valentineanu, G. Vraca, Ion Iancovescu, Jules Cazaban, I. Finteșteanu, Tony Bulandra ori Ion Lucian. Dintre directorii de scenă ai timpului, ce au știut să o impună în memoria publicului a lucrat în săecial cu V.I.Popa, Ion Șahighian, Moni Ghelerter, Mihai Zirra, Mihai Pascal, Sică Alexandrescu, Constantin Moruzan. A pornit, încă din tinerețe, pe urmele M. Ventura să (re)descopere izvoarele veritabilei arte scenice, eliberate de convenții, academisme sau “prejudecăți” estetice (în acest sens, sfătuitorii săi din culise s-au numit Victor Eftimiu, Liviu Rebreanu ori Scarlat Froda și neobositul N. Carandino).
Ceea ce caracteriza personalitatea ei socială erau multiplele sale antene ființa ei fascina, știa cum să “aprindă”, să galvanizeze dorințe, pasiuni, să “colecționeze” adoratori și aplauze. Cunoștea vanitățile oamenilor, știa să “umble” cu ei, tot atât pe cât știa să seducă cu vocea, cu mișcarea (așa cum și-o amintea Ion Manolescu) “Sărbătorită și admirată în cele mai înalte și sofisticate cercuri, ea nu pierdea totuși legătura cu publicul, după cum nu renunța, de dragul etichetei și al uzanțelor, la gustul mereu fraged, ispititor al boemei. Asemeni eroinelor întruchipate pe scândură Elvira Godeanu, era sensibilă față de tot ceea ce în jurul său suferea, se cheltuia în tumultul istoriei”. Fibra umană, compasiunea, iată cee ace deosebea pe această actriță, atât de voluntară, de foarte mulți confrați, care încercau să-și camufleze orgoliul, fariseismul prin generozități ori mecenate puțin verosimile. A străbătut neobosită, cizelând și modelând destine “histrionice”, legiuni de roluri și s-a instalat definitiv în memoria spectatorilor de toate genurile (cum o vedea un cronicar de talia lui Gaby Michăilescu).
Pentru mulți, rămâne acea prințesă cu obraz sclipitor, cu buze de viperă a destinului îmblânzit și dus pe calea cea bună.
Pentru sine, momentul cel mai important însemna verdictul, judecata publicului. Nu a căzut precum alți colegi în “plasa” celebrității sau a cabotinajului. Considera că ținta efortului artistic a fost atinsă atunci când ai simțit sala alături de tine (în teatru, cu precădere se observă acest lucru, mai mult ca în cinematograf).
Pentru aceea care a fost Zoe din “O scrisoare pierdută” (în antologica montare semnată de Sică Alexandrescu) actoria și sentimentul fidelității față de artă s-au contopit. Pentru ea a reușit să învingă adversități, invidii, să sacrifice nopți, pasiuni, sănătatea însăși.
Și totuși în această lungă călătorie a existat (și) o parte mai puțin vizibilă, fără de care echilibrul interior dispare: așteptarea marelui rol al vieții, a aceluia pentru care ai luptat, ai visat…
În ceasurile sale de dialog cu personajele, schița un (posibil) portret al artistului: “în munca noastră, după momente de maximă implicare, urmează un imens gol sufletesc, dificil de descris, de redat. Seamănă de fapt cu starea de fericire: cât timp o trăiești, nu o percepi. Abia când dispare, câns o pierzi, realizezi că a trecut pe lângă tine, că nu o mai poți recupera.”
ARMAND STERIADI
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro