Tânăra generație pe meterezele viitorului

Tânăra generație pe meterezele viitorului

Deși titlul în sine pare bombastic ori într-o cheie de limbă de lemn, aceste reflecții sunt în concordanță cu nivelul de conștiință medie în care gravităm zi de zi.
Pe acest domeniu s-a implicat Fundația literar-istorică “Stoika” în anul sărbătoririi centenarului unificării depline a românilor răzlețiți pe alte meleaguri în fostele imperii.
Ca formulare pare un titlu desprins din vocabularul altor perioade istorice de care ne amintim cel mai adesea cu multă neplăcere.
Luna iunie este destinată să aparțină copiilor, că termină un anumit ciclu de învățământ, că au loc evaluări, teze și chiar ce să vezi Ziua Copilului a avut ca naștere luna iulie 1857, datorită reverendului Dr. Charles Leonard, care a organizat un serviciu special dedicat și pentru copii. A fost menționată ca zi la Conferința Mondială pentru Protejarea și Bunăstarea Copiilor în august 1925 unde 54 de reprezentanți din diferite țări au adoptat Declarația pentru Protecția Copilului.
Având convingerea că este necesară acordarea unei atenții deosebite copiilor, reprezentând generația de mâine a omenirii, Adunarea Generală ONU prin Rezoluția 836/ 14.12.1954 a proclamat o zi Mondială a Copilului recomandând ca din 1956 în toate țările membre să fie instituită o asemenea zi.
Rețelele de socializare abundă de îndemnuri – era să zic lozinci – că în această zi copiii trebuie să se simtă bine, să primească bunătăți, ori cadouri, să se distreze, că noi toți trebuie să ne bucurăm că există această zi, să ne amintim permanent cei maturi, ori vârstnici, să oferim micuților cadouri, jucării, hăinuțe noi, distracții, duioșie și multe, foarte multe însemne ale afecțiunii față de cei pe care îi considerăm succesorii noștri, cei care vor prelua din mers ștafeta perpetuării nației române.
Mai întâi trebuie să reflectăm dacă pentru generația de mâine – un termen generic folosit încă din anii ’50 – facem, noi cei actuali ce trebuie. Dacă educația lor este consensuală cu țintele de perspective ale nației noastre.
Nenumăratele schimbări de legislație în acest domeniu au bulversat pe decenii parcursul micuților noștri. Nu este întâmplător că îmbuibații actualelor vremuri și-au trimis odraslele să studieze în Vest ori peste Ocean, deși până la un moment dat aveam un învățământ relativ performant.
De fapt cum să distrugi baza de “reproducție” a unei societăți? Lovești în sănătate și cultură, iar ca derivată a celei din urmă, în educație și învățământ.
Și iată cum acest malefic personaj, tanti Katy, tot restructurează învățământul de când se știe ea; poate ar fi cazul să iasă la pensie și să lase acest delicat segment social pentru cineva care se și pricepe. Dacă stau și mă gândesc la zecile de miniștri pe domeniu, nu cred că a fost vreunul care să aibe un copil în clasele primare și din acea înaltă funcție să-i urmărească parcursul până spre liceu. Avem nițel de răbdare li din totalul miniștrilor și a secretarilor de stat cu rang de ministru din ’90 încoace ne apropiem de 1.000. Numai în ultimii doi ani au fost vreo 70. Ca medie ar fi cam spre treizeci de miniștri pe an, dacă munceau pe vreun ogor densitatea la hectar rezulta cea mai mare recoltă posibilă, putând intra în istorie – a noastră evident – cu cel mai mare număr de oficiali pe cap de locuitor, mulți dintre ei cu serioase probleme de ordin penal.
Să o luăm bătrânește, adică pe îndelete și nu cu graba liceanului de pildă și să pășim spre istoria medievală, a noastră se înțelege.
Ienăchiță Văcărescu (1740-1797) cu rădăcini boierești dinspre anul 1215, tipărește în românește “Observații sau băgări de seamă asupra regulelor și orânduelelor gramaticii rumânești”, scrisă pe la 1780. Lasă apoi ca un fel de testament literar memorabil, conservarea și “creșterea” limbii române literare!

“Urmașilor mei Văcărești!
Las vouă moștenire
Creșterea limbii românești
Și-a patriei cinstire.”

Statuează că învățătura, literatura trebuie să devină o oglindă fidelă a trecutului dar mai ales a viitorului nației române. Sub acest reflector medieval cum ne regăsim în acest an când deținem, pompos vorbind, președinția Consiliului Uniunii Europene pe o durată de șase luni.
Pentru început, ca încălzire pe teren, în afara Președintelui României care mai rostește ceva alocuțiuni prin Parlamentul European și cu succes a organizat Reuniunea de la Sibiu, în rest despre copii și tineri doar Abramburica se mai unduiește prin televiziuni. Cu ce se poate lăuda în cele patru mandate de ministru al Educației Naționale. Au “dispărut” peste un milion de copii din sistem datorită migrației și a natalității scăzute.
Din școlile românești 40% sunt analfabeți iar din ce rezultă alți 40% sunt analfabeți funcțional. Cum ar fi că deși știu să scrie și să citească, cei din urmă, nu înțeleg sensul cuvintelor ori contextelor, precum cea care guvernează țara în prezent.
Noi tot timpul am schimbat ceva, de dragul de a bulversa sistemul. Într-un mandat anterior a desființat școlile profesionale, acum vrea să le reînființeze. Schimbă numărătoare anilor de învățământ, clase 0 (zero) devina clasa întâia și așa mai departe, întregul ciclu îndreptându-se spre cincisprezece ani.
Vrea mai tot timpul să schimbe ceva, neținând seama că reflexul în educație marchează pe fiecare tânăr până la maturitate și după. Își închipuie că a pus o piesă în mandrina strungului ori pe patul rabotezei și după o prelucrare sumară iată că a ieșit piesa dorită. Ba nu, este un rebut și respectivul produs este aruncat în lada de rebuturi. Nu-i un mare bai, muncitorul este ceva mai atent și (spre a nu fi penalizat) scoate piese de bună calitate. Dar ce te faci cu omul cel mic, pe care mai tot timpul îl fixezi într-o mandrină, de data aceasta legislativă și pe care cu tot dinadinsul vrei să-l rașchetezi după creierul tău obosit ori îmbătrânit ori poate prea învățat în rele. Desigur! Creezi dezordine, anarhie, confuzie și pe mai departe rezultate dezastruoase la mai toate evaluările naționale.
Peste noapte îi vine ideea de a crea “consilieri de carieră” spre a-i ghida pe copilașii de clasa a patra potrivit “intereselor profesionale specifice fiecărui elev”. Da, și în Germania nazistă a existat un asemenea concept și peste timp unde au ajuns?!
Dacă tot se plimbă conducătorii de facto ai statului român în Israel de ce nu copiază modul de educație al lor și nu numai, chiar de organizare economico-socială, de apărare etc.
Copilul acolo este urmărit în evoluția sa, de când se naște și până intră în actul productiv și mai departe.
Stăteam la o taclală cu un prieten evreu și-mi spunea că spre a nu se cupla la vârste nepotrivite le dau printre altele să mănânce usturoi, pentru că evident este foarte bun pentru sănătate. Au și alte mijloace inofensive ca tinerii să-și trăiască o viață normală corespunzător vârstei pe care o au. Precum tabere, excursii, pregătiri paramilitare, exerciții de supraviețuire, cluburi pe categorii de vârste cu îndrumători maturi etc.
La noi lucrurile au luat-o razna rău de tot. Un copil și-a înjunghiat mortal bunica pentru că l-a lăsat să se joace; zilnic au loc peste 170 de arestări, 1700 de școli au wc-ul în curte în unele din ele cad copiii și mor. 26.000 de fetițe minore au copii. Nu le ajută nimeni să depășească situații limită – bătăi, agresiuni de tot felul, copii concepuți la beție. O situație vădită de decripitudine morală. Copiii sunt angrenați în disputele dintre majori, care la rândul lor au un mental precar. Structurile de protecție a mamelor și copiilor, deși sunt populate copios cu salariați bine plătiți, se prefac că se implică în acest domeniu social sensibil. Peste tot vine și problema vaccinării copiilor tărăgănată ca subiect de reglementare în Parlament, gravitând în prezent între retard familial și protecția copiilor. Această expediere informatică ascunde sute ori mii de drame pentru care în principiu, că deh, în principiu se trăiește foarte bine, nu răspunde aproape nimeni.
În ultima sută și ceva de ani, copiii, aproape în permanență au fost folosiți ca material de propagandă, când mai directă ori mai discretă. Bunăoară îl privesc pe Carol al II-lea dintr-o multitudine de reviste de epocă cum îl folosea pe Mihai (viitorul rege) în felurite manifestări publice.
Apoi Ghiță Dej, poate singurul conducător autentic român, cu fiica lui Lica au fost distanți, ea în final fiind o nerealizată nici în plan profesional nicidecum pe domeniul cinematografiei.
Ce să mai spunem de Ceaușescu cu cei trei copii, cu angoasele celor care au trecut în neființă – Zoe și Nicu – rămânând în plan secund Valentin; vajnic susținător al clubului Steaua.
În continuare tovarășul Iliescu fără copii – Sion cel vitreg ce nu pare a cupla cu Emanatul apoi ceilalți doi președinți cu probleme mediatice asupra urmașilor și în fine ultimul, Klaus, fără urmași.
Cam acesta ar fi pe scurt genealogia celor ce ne-au condus în ultimii 150 de ani.
În Evul Mediu “producția” de urmași legitimi ori din flori a fost impresionantă, asigurând până la un moment dat stabilitatea și statalitatea provinciilor (țărilor) române. În mediul rural în mod curent o familie avea “carnea de tun” în cele două conflagrații mondiale în care au fost târâți.
Educația copiilor în prezent este deficitară, anarhică, iar singurul imbold care se regăsește pe traseul familie – școală – societate, este ca eventual de la grădiniță, toți tinerii să părăsească această țară. Câți dintre liceeni pot recunoaște cu ochiul liber ceva galaxii pe bolta cerească, ori planete precum Venus, Marte – ori cu ocheanul cei doi sateliți ai acestuia – ori Steaua Polară?
În ceas de seară, de vară, întinși pe spate într-un crâng, îi poate oferi iubitei din panorama celestă, identificarea acelor marcaje stelare? Dacă iubitul are pe lângă versul inoculat în urechile acesteia concomitent și știința boltei astrale, cunoștințe dobândite în liceu. Mă îndoiesc că acest tablou idilic va avea loc în prezent. Poate ar fi invers! “Iubitule ia uite ce minunat este spectacolul Galaxiei noastre. Răspunsul: Îhî! E mișto!”.
Este greu, foarte greu că termeni comuni, situați la nivelul ciclului gimnazial nu sunt stăpâniți de intelectuali, sau așa se prezintă ei, eu le-a-si spune “telectuali”. Învățământul românesc, condus de ani și ani de zile de tanti Katy, acum își produce efectele. Iar pe mai departe când va fi pensionară, va putea “admira opera” prestației sale, că rezultatul muncii ei este un parcurs de sfertodocți.
Într-o discuție colocvială, având ca temă starea și evoluția cinematografiei autohtone, un regizor, relativ tânăr, pretinde că productul său, un film, va fi prezentat publicului după ce va avea binecuvântarea unor festivale. Rostește acest ultim termen de mai multe ori. Gândesc, probabil că sunt depășit și că în avalanșa de termeni noi, autohtoni ori împrumutați care inundă vocabularul limbii române, așa se zice. Sunt nevoit să consult mai multe dicționare ale limbii române din biblioteca mea. Constat că acel personaj, presupus intelectual, care încearcă prin mesajul filmului să ne transmită oarecare informații, este la rândul lui un analfabet funcțional, nu știe să folosească termeni comuni precum festivaluri și nu festivale.
“Inițiativele” nu se opresc aici; viziunea actualei ministrese a învățământului propune desființarea specializării – matematică – informatică. La liceu și chiar scoaterea ei de la BAC în condițiile în care industria IT are o pondere de 6% din PIB, ca fiind cel mai dinamic sector, exact cât consumă din același PIB – învățământul.
Un primar al Bucureștiului afirmă că a investit în două localități din Ucraina (Mahala și Ostrița) într-o grădiniță și o școală 50.000 de euro. Ca inițiativă este cu totul lăudabilă, la puterile unui sector al Capitalei este insuficient. La nivel guvernamental, față de “investițiile” pe același segment făcut de către “pretinii” din vest, de milioane de euro, spre țara noastră, este ca să spun așa o glumă. Cum ar fi ca pentru dispersatele comunități vorbitoare de română (moldoveni, români, valahi, blohi etc) Guvernul nostru brusc să disipeze vreo zece milioane de euro într-o primă tranșă. Peste asta tinerii români să nu mai fie trimiși pe prima linie de front așa cum și noi în istorie am procedat întocmai cu minoritățile de la noi.
Conducătorii noștri trecuți – Constantinescu ce a abandonat Bucovina și Trancarpatia – și cei actuali care au votat în Parlament Proiectul Uniunii Maghiarilor de înființare a unui liceu teologic exclusiv în limba maghiară la Târgu Mureș ca apoi la Oradea să aprobe centrul pentru formarea continuă tot în limba maghiară, pare că au abandonat, alături de vânzările la liber de teritorii românești, ideea statului național unitar român așa cum scrie în Constituție.
În mai toate ministerele – era să se întâmple și în MAPN și chiar SRI – există celule ori salariați supuși UDMR. În MEN există o celulă în coordonarea secretarului de stat Kovacs Iven Erzsebet care lucrează la greu în implementarea de programe destinate exclusiv minorităților maghiare cu bani proveniți de la bugetul statului, adică de la populația majoritară.
Așa se explică printre altele, de ce UDMR, este “lipit” de actuala (fragilă în prezent) majoritate parlamentară care-și trece prin Parlament toate actele normative pe care opoziția și Parlamentul le contestă cel mai ades; fără succes.
Trecând la realitatea de pe stradă la aproape fiecare intersecție vedem câte un Gavroche. Mici vagabonzi, părăsiți de părinți, ori dimpotrivă atent studiați spre a-i stoarce de ultimul bănuț cerșit. Mai sunt “familiile” din canale, despre care nimeni nu amintește nici măcar în treacăt. Sunt vizibili și nu prea. La un semnal, numai de ei știut dispar în adâncurile de nepătruns ale canalelor bucureștene. Sunt mii, nimeni nu s-a învrednicit vreodată de soarta lor, niște primitivi într-o metropolă relativ civilizată.
În acest mozaic extins reprezentând universul copiilor se cade a face și ceva minimale recomandări.
Indemnizațiile și ajutoarele trebuie să fie îndreptate înspre copii. Părintele ori aparținătorul nu vor avea acces în mod direct la bani. Banii vor fi alocați pentru dezvoltarea copiilor instituționalizați în grădinițe, școli, până la facultate. Copiii vor fi protejați de societate iar părinții vor trebui să muncească spre a-și procura printre altele țigările ori băutura.
Tânăra generație va trebui protejată deîndată, fiecare secundă reprezentând o pierdere socio-economică ireparabilă.

“De ești copil
Cutreieri cu gândul printre astre
Neverosimil,
Miracole deschid ferestre
De ești sensibil,
În joaca ta,
Vezi năluciri pedestre
De gând subtil
Cu vise și desfătări campestre

Mai crești
Iar eul din tine emană și exultă
Nu sunt povești;
Pe șine, urechea, venirea trenului ascultă.
Te-ntrebi ce ești
Un bob zăbavă în univers și pe planetă
Ai ochii triști…
Desigur, ai nevoie și de o dragoste curată”
(Meditație, volumul Bucle de lumină, Florian Laurențiu Stoika)

Florian Laurențiu STOIKA