IMAGISTICA ÎN MEDICINĂ

Încă din negurile vremurilor omul a fost stăpânit de setea de cunoaștere, inventând tot felul de dispozitive atât din dorința de a afla cât mai multe cât și pentru a-i fi de folos în multiple moduri: pentru vindecare, să muncească în locul lui, să-l distreze, să-l transporte, să-l apere sau să-i îndeplinească neștiute nevoi ale sale.

Muzele i-au fost alături neîncetat, ca patroane ale artelor, dovedinduse fiice demne ale lui Zeus si ale Mnemosynei, făcând prin arte și mai plăcută cunoașterea, chiar și mai interesantă. Inițial considerată muza cântării, apoi a tragediei, Melpomene a inspirat omul în studiul bolilor, dar și în crearea terapiei prin muzică. Clio, stăpâna poeziei epice și a elocvenței, a istoriei, i-a îndemnat să învețe cum să stocheze datele si sa le utilizeze. Euterpe, nume provenit din cunitele grecești eu = bun și terpe = a face plăcere, i-a adus soluții în vindecare, fiind muza flautului și a corului tragediei, iar Terpsichora, ca reprezentantă a poeziei ușoare și a dânsului l-a făcut să descopere valoarea deosebită a mișcării în tratamente. Thalia, ca muză a comediei i-a demonstrat în timp că râsul are o mare valoare terapeutică iar Polyhymnia, stăpâna retoricii, a imnurilor și a capacității de a învăța și a memora, i-a adus descoperirile colosale în medicină și nu numai, Caliope, maestra elocvenței și a poeziei epice, simbolizată adesea încununată cu lauri, ținând în mâini un instrument de scris sau un sul de papirus, l-a ajutat să descopere terapia prin artă. Erato, cuvânt derivat din limba greacă ce s-ar traduce prin „dorit” sau „încântător”, este considerată muza poeziei erotice, a mimei, o sursă sigură de inspirație pentru terapia prin teatru. În cele din urmă, Urania, derivat din grecesc-ul „ceresc”, întruchiparea cântecului, a muzicii, a dansului, dar și a astronomiei, astrologiei, i-a inspirat omului pasiunea de a studia imaginile fixe sau în mișcare, emițătoare sau nu de sunete.

Toate acestea l-au ajutat mult să creeze instrumente în imagistică, dintre care aș aminti pe cele mai importante: radiografia, ecografia, computer tomografia si RMN = rezonanța magnetică nucleară.

Cercetătoarea celebră în domeniul radiologiei, MARIE SLODOWSKA CURIE, născută pe 07.11.1867 la Varșovia, pe vremea când Polonia aparținea Rusiei țariste, s-a stabilit ulterior în Franța, având o viață deosebit de interesantă. Ea este unica deținătoare, în istorie, a două premii Nobel pentru domenii diferite, unul pentru chimie în 1911 și unul pentru fizică în 1903, numită Doctor Honoris Causa, la Universitatea din Cracovia, decorată cu legiunea de Onoare și numeroase alte premii pentru activitatea sa. Fiind la origine fizician si chimist a introdus termenul de radioactivitate și a contribuit substanțial la cercetarea elementelor radioactive numite Radiu și Poloniu. Și-a făcut studiile la Universitatea Sorbona din Paris și tot acolo a avut șansa să-l întâlnească pe savantul Pierre Curie, viitorul său soț fizician cu experiență, care a ajutat-o în cercetările magnetice ale oțelului, deja celebru la 35 de ani în lumea academică prin studiile legate de magnetism. Ei s-au căsătorit în 1895, petrecându-și luna de miere colindând Franța pe biciclete. Au avut împreună două fete, Irene și Eve, prima fiind și ea deținătoarea unui premiu Nobel pentru fizică. Primul premiu Nobel a fost decernat soților Curie, pentru fizică, în 1903, împreună cu Henri Becquerel pentru cercetările asupra Poloniului si Radiului. Din nefericire, la numai 46 de ani Pierre Curie ajunge în brațele cerului, în urma unui accident, dar Marie va continua studiile asupra structurii atomului, reușind să izoleze Radiul, pentru care va primi în 1911 Nobelul pentru chimie. Viața petrecută în lumea științei i-a adus șansa să-l cunoască pe Albert Einstein, alături de care a întreprins câteva excursii în Suedia, împreună cu fetele ei. Cercetările în lumea radioactivă, eforturile deosebite depuse pe altarul științei i-au slăbit mult organismul și i-au produs o formă de cancer cu anemie aplastică, astfel că ea va trece în lumea îngerilor în anul 1934, lăsând în urma sa o cucerire științifică de o valoare imensă pentru omenire: primul aparat de radiologie. Studiile au arătat că și în prezent, caietele sale de insemnări, sunt radioactive.

Cu ajutorul radiografiei putem diagnostica o mulțime de boli: în primul rând fracturi, luxații, entorse, dar și corpi străini în anumite organe cavitare, depuneri anormale de calciu la nivel articular-osteofite, scăderea densității osoase prin lipsa de calciu-osteoporoza, inflamații ale sinusurilor frontale, maxilare în sinuzite, afecțiuni molare, dentare prin imagini radiologice simple sau panoramice, litiaze (pietre) ale glandelor salivare, colecist, renale, ureterale vezicale, ulcere gastro-duodenale, tumori benigne sau maligne pulmonare, digestive, renale, genitale, bronșite, pneumonii, pleurezii, pericardite, tuberculoza, astmul bronșic, adenopatii. Putem diferenția caracterul benign sau malign al unei formațiuni tumorale prin faptul că marginile celei benigne sunt bine delimitate față de țesuturile din jur, în timp ce tumoarea malignă este infiltrativă, cu margini neregulate, aderentă de țesuturile din jur.

Radioterapia este o modalitate terapeutică de bază pentru tratamentul cancerului. Aceasta implică țintirea țesutului tumoral cu fotoni de energii înalte, în scopul distrugerii acestuia. În ultimul deceniu, în domeniul radioterapiei s-au înregistrat numeroase progrese și s-a produs o tranziție de la iradierea volumelor mari (care includeau și țesuturi normale) la o iradiere țintită pe volumul tumoral (care în prezent poate fi identificat foarte bine folosind metodele imagistice moderne – tomografie computerizată, tomografie cu emisie de pozitroni, imagistică prin rezonanță magnetică). Metoda de iradiere VMAT reprezintă o tehnică modernă în care tratamentul este administrat prin rotirea unui fascicul de radiație în jurul pacientului.

AVANTAJE PENTRU PACIENȚI

Radioterapie personalizată, sigură, eficace și de înaltă calitate;
Radioterapie înalt conformațională, adaptată formei tumorale;
Iradierea țesuturilor normale este mult redusă, ceea ce scade riscul de reacții adverse acute și cronice;
Reducerea timpului de tratament, ceea ce crește confortul pacienților și precizia iradierii;
Permite administrarea unor doze mari, ceea ce crește șansele de control tumoral.

Asigură un gradient mare al dozei, permițând obținerea unor doze curative în volumele țintă, cu doze în limite acceptabile în organele la risc din imediata vecinătate. Este o radioterapie înalt conformațională atât în suprafață, permițând iradierea unor volume cu forme foarte variate, cât și în profunzime, realizând așa-numita „dose painting”: obținerea în interiorul volumului țintă a unor zone cu doze diferite, foarte important atunci când se administrează „boost” concomitent.

Timpul de administrare al tratamentului este semnificativ redus, ceea ce crește numărul pacienților ce pot fi tratați, diminuează mișcarea organelor interne în timpul administrării tratamentului, permite administrarea tratamentului inclusiv pacienților ce nu pot menține mult timp poziția pe masă.

Principiile medicinei miniminvazive, care oferă un grad sporit de confort pacienților, sunt reflectate prin tehnici cunoscute sub denumirea de proceduri intervenționale. Acestea au devenit o alternativă pentru intervențiile clasice, invazive, cu un anumit grad de risc pentru pacient. Considerată o supraspecialitate cu specific chirurgical, derivată din radiologie, această ramură medicală oferă suport pacienților care prezintă afecțiuni acute sau cronice. Radiologia Intervențională se concentrează pe diagnosticarea și tratamentul miniminvaziv în cazul afecțiunilor vasculare și non-vasculare identificate în alte sfere medicale precum: neurologie, ginecologie, urologie și oncologie.

Abordul medical în tratamentul minim-invaziv este definit ca o manieră complet nouă de intervenție în cazul afecțiunilor și care prezintă multiple avantaje: mai puțină durere; mai puține cicatrici; anestezie locală; perioadă scurtă de internare; recuperare rapidă și reinserția socio-profesională aproape imediată, care implică reluarea activităților cotidiene. În comparație cu operația în chirurgia clasică, radiologia intervențională oferă multiple beneficii pacientului, printre care putem enumera faptul că nu se realizează incizia clasică de câțiva zeci de centimetri. Dimpotrivă, rezultatul acestei intervenții moderne este facilitarea unui proces de recuperare mult mai ușor al organismului consolidat prin riscurile minime ale procedurii; ceea ce permite pacientului să își reia deprinderile vieții în doar câteva zile. Elementul nou și inedit al Radiologiei Intervenționale este faptul că drumul până la afecțiunea diagnosticată este parcurs prin puncția unui vas sau a unui organ, într-un mod precis și sigur, sub ghidaj radioscopic. Afecțiunea se tratează prin obturația sau prin blocarea circulației sangvine a vaselor de sânge, prin intermediul unor substanțe sau particule, dedicate, pentru embolizare. Acest tip de intervenții sunt realizate pentru fibromul uterin, varicocel, adenom de prostată sau orice alt tip de hemoragie acută și cronică, unde este recomandată embolizarea, ca primă indicație terapeutică. Radiologia intervențională prezintă probabil unele dintre cele mai puține contraindicații medicale, în principal fiind vorba despre intoleranța la substanța de contrast sau despre prezența unei infecții în organism. Un alt avantaj este faptul că sunt utilizate materiale de ultimă generație care oferă beneficii suplimentare pacienților. În acest context, procedurile realizate prin radiologie intervențională sunt recunoscute ca fiind prima opțiune și prima recomandare atunci când vorbim de tehnologie medicală avansată.

Aplicabilitatea radiologiei intervenționale își găsește utilitatea în diagnosticarea și tratarea cu stent sau cu balon a arterelor membrelor superioare sau/ și inferioare; precum și în aria neurologică a arterelor carotide. După finalizarea examinării clinice, tratamentul intervențional este realizat prin dilatarea zonei cu un balonaș și montarea unui stent – un tub din metal de diferite dimensiuni – care are rolul de a menține vasul deschis. În cazul acestor proceduri nu este necesară incizia chirurgicală și astfel se permite o recuperare a pacientului extrem de rapidă, cu un număr foarte mic de zile de spitalizare.

Radiologia intervențională este recomandată ca alternativă pentru un anumit tip de proceduri chirurgicale, pentru că astfel sunt evitate durerile de lungă durată, complexitatea inciziilor, precum și unele riscuri ale operațiilor clasice, invazive. Progresul tehnologic a contribuit decisiv în dezvoltarea procedurilor de radiologie intervențională, care au luat naștere din dezideratul de a modifica cu totul optica medicinei tradiționale, clasice. Un exemplu concret este procedura de embolizare a fibromului uterin, care este cea mai bună alternativă pentru operația de histerectomie; pacienta nefiind nevoită să treacă prin intervenția chirurgicală clasică. Mai mult, această intervenție radiologică contribuie la tratarea infertilității și sporește semnificativ șansele femeilor care își doresc copii.

Același tip de tratament minim invaziv este pretabil pentru afecțiunile bărbaților diagnosticați cu adenom de prostată sau varicocel. Există un număr mare de persoane care apelează la radiologul intervenționist și pentru patologii vasculare ca de exemplu stenoze carotidiene sau arteriopatie periferică. Pacienții care au beneficiat de acest tip de proceduri minim-invazive se declară uimiți și încântați, fiind surprinși de cât de facil se poate ajunge oriunde în corpul lor, printr-un abord femural sau la nivelul brațului; aceștia fiind conștienți și anesteziați local pe toată durata procedurii și pot privi pe monitor intervenția de care beneficiază.

De cele mai multe ori, radiologia intervențională implică cel mai rapid și mai ușor drum de parcurs de la diagnostic către tratament și cel mai important, la vindecare. Pacienții apreciază acest tip de tehnică miniminvazivă pentru că oferă multiple atuuri: procedurile sunt ușor de tolerat, prezintă un risc scăzut de infecții și durere, se realizează sub anestezie locală, iar spitalizarea este de maxim 1-2 zile, ceea ce permite reluarea rapidă a activității zilnice.

Dr. CRISTINA MARIN