23 AUGUST O DATĂ CONSTANTĂ LA RULETA ISTORIEI SAU, UN NEFAST PARADOX?!

Pe la sfârșitul anilor 90, tot într-o vară de august, marele academician Ștefan Pascu, de la Cluj, atunci când venise vorba despre o dată, cât de cât aproximativă a morții regelui dac Decebal, îmi mărturisea că, în lumea istoricilor umbla următoarea vorbă: „…da, și moartea lui Decebal, tot pe-un 23 august… a căzut!”. Lăsând însă la o parte această anecdotică nescrisă, cu siguranță că, mai toți recunoaștem faptul că, cel puțin în mentalul colectiv s-a înrădăcinat ideea că, această dată, de 23 August a rămas una cu rezonanțe nefaste, pentru români și România. Dar, înclin a crede… ca o opinie personală, că data istorică, în profunzimea ei, așa cum veți citi mai jos a rămas în amintirea poporului nostru, ca fiind una cu tușe de mult negru, și câtuși de puțin de alb. Totuși, eu zic să nu ne lăsăm pradă unui asemenea scenariu și, vorba unor mai vechi politicieni… „haideți să revenim la meandrele concretului”. De aceea vă propun să acceptați ca și punct de plecare, data de 23 August 1939, și nicidecum 1944! Atunci, la Moscova, acea localitate istorică care nu crede în lacrimile altor nații, ei bine atunci se semna „tratatul de neagresiune germano-sovietic”. Mult mai bine cunoscut, de noi ceilalți și ca: „Pactul Ribbentrop-Molotov”. Putem considera că, acest eveniment este un „un punct zero”, unul imaginar, pe un tabel al istoriei, la rândul său tot imaginar! Urmare a acestui pact, tânărul regat român este obligat să cedeze URSS-ului, teritoriile românești din Basarabia și Bucovina de Nord. De aceea, am să vă propun a vă uita, cu luare aminte, dar și cu bună știință în josul acelui punct zero imaginar, al istoriei!

ÎN JOSUL ISTORIEI STAU DOAR LACRIMI ȘI DISPARIȚII ISTORICE NEFASTE, PE OBRAZUL NEAMULUI ROMÂNESC

Un prim și relevant 23 August îl găsim la bătălia de la Călugăreni, din anul 1595 și care avea ca scop înlocuirea lui Mihai Viteazul de către imperiul otoman și transformarea Țării Românești, în Pașalîc. Rămasă în istorie drept cea mai măreaţă bătălie pe care Mihai Viteazul a purtat-o cu turcii, în lupta de la Călugăreni, voievodul a fost practic învins. Deşi l-a atacat pe Sinan Paşa, oştile otomane au reuşit să ocupe Ţara Românească. Tot ce-a făcut Mihai Viteazul a fost să sporească şi mai mult furia otomanilor, care au reuşit în doar două luni să ocupe întreaga Ţară Românească. Dacă stăm a ne gândi la războaiele ruso-turce, avem și acolo, un subcapitol numit „Dimitrie Cantemir… și prietenia sa cu țarul Rusiei: Petru cel Mare”. De la ce a pornit totul?… Iată de la ce anume: „Nu ţinuse într’adevăr mult timp credinţa lui Cantemir cătră Turci.

La început el se arată foarte răvnitor pentru apărarea intereselor lor…” arăta istoricul român Alexandru D. Xenopol. Cum Dimitrie Cantemir era foarte bine informat de ceea ce se întâmpla în Imperiul Rus, acesta transmitea toate ştirile către Înalta Poartă, turcii ştiind aproape în permanenţă unde se aflau oştirile ruseşti. În scurt timp, Petru cel Mare îl convinge pe domnul moldovean să treacă de partea sa, toată această manevră fiind percepută de către ruşi drept o acţiune prin care Cantemir încerca să obţină tot felul de informaţii preţioase. Conform cronicarului Ion Neculce, domnul moldovean a trecut de partea ruşilor, după ce şi-a dat seama că, Brâncoveanu a înţeles motivul pentru care a fost numit la conducerea Moldovei. Trădarea l-a făcut pe Cantemir să trăiască în exil pentru tot restul vieţii. Gestul lui Dimitrie Cantemir a contribuit la izbucnirea războiului. Motivul principal a fost însă cucerirea Azovului de către Petru cel Mare şi crearea unei flote ruseşti pe Marea Neagră. Totuși, ruşii au pierdut războiul pornit împotriva turcilor, acuzându-i pe moldoveni şi pe munteni că nu le-au asigurat hrană aşa cum s-au angajat înainte de izbucnirea războiului. Cantemir avea să moară, în Rusia, în aproprierea datei de 23 august, mai exact pe 21 august 1723. La doar 50 de ani.

ISTORIA CONTEMPORANĂ ȘI PERMANENTUL „ȘAH”… AL ISTORIEI

Prima conflagrație mondială, prinde cele două state în raporturi de prietenie… și doar răsturnarea Romanovilor, în Rusia va face ca, România să treacă la un război de existență națională, și nu la unul de alipire a vechilor teritorii românești, așa cum fusese gândit, la începutul său. Nuanță care îi va aduce României, în general, cât mai ales Armatei ei, pierderi ireperabile umane și de teritoriu. A se vedea și cazul tinerei din Tg Jiu, Ecaterina Todoroiu, citată fiind: „căzută la datorie”, pe ordinul de zi, din 23 August 1917. Și uite cum, ajungem la acel 23 August 1939, urmat la scurt timp, în 1944, de un alt 23 August, de mai mare impact. Asta, dacă stăm a ne gândi și la faptul că, prin acel gest, mai bine de 130.000 de soldați, subofițeri și ofițeri vor ajunge „prizonieri de război”, ca un „zălog” pe care tânărul rege, îl va arăta… noii … „înaltei porți”. Iar asta, pentru a fi sigur că, doar pe pieptul său va atârna, într-o bună zi, cea mai mare decorație sovietică: ordinul „Pobeda”. Fără a mai lua în calcul un alt episod, extrem de recent al istoriei, din luna august 1989. Istoriografii, au scos la lumină „oareșce” documente prin care RFG-ul, de atunci, finalizase în mare taină cu URSS, dar și cu SUA o înțelegere privitoare la unificarea Germaniei. Franța și UK au încercat a se opune acelui proiect. Acestea i-au promis lui Gorbaciov sprijinirea regimurilor pro sovietice, din centrul și estul Europei, așa cum a fost cazul și la noi, cu tripleta Brucan-IliescuMilitaru. Toate aceste discuții, s-au încheiat în jurul datei de… 23 august 1989. În contra partidă, Germania se angaja să sprijine Ungaria în eforturile ei, de a recupera Transilvania! Și, uite cum, sigură rămâne doar întrebarea (mea): 23 August, o dată constantă la ruleta istoriei… sau, un nefast paradox?!

ARICIUC CORVIN BOGDAN