ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / COPIII SUPRADOTAȚI PROBLEMĂ NAȚIONALĂ

COPIII SUPRADOTAȚI PROBLEMĂ NAȚIONALĂ

Ştiaţi că există o lege generoasă în țara noastră, dar fără… urmări practice? Aceasta este ”Legea nr. 17/2007”, o lege care privește educația tinerilor supradotați, capabili de mari performanțe! Prin urmare, legea este aprobată de 12 ani! Și are 39 de capitole inutile! Nici cel care a propus – nici cei care au dezbătut-o, nu sunt cu adevărat interesați de ea. S-au dat ceva norme de aplicare, așa de ochii lumii, că se creează cadrul juridic de funcționare și organizare a Centrului Național de Instruire. Diferențiată, precum și organizarea instituțională a programelor de educație adaptată pentru tinerii supradotați, capabili de înaltă performanță.

Însă, nici vorbă! Contactând telefonic Ministerul Educației, pe data de 3 iulie a.c. ce să vezi? Surpriză, nimeni nu știa nimic!!! Și, cu toată această lege generoasă, invizibilă însă, sub ochii noștrii, se întâmplă lucruri incredibile. Exact ca și primii creștini, care trăiau în catacombe, în vreme ce imperiul Roman își făcea de cap deasupra! Tineri deosebiţi care trăiesc lângă noi, atât în Bucureşti,cât și în restul țării realizează programe de cercetare, inovații și alte lucruri de înalt nivel. Fără bani de la stat, fără sponsori. Și cu toate aceste obstacole aceștia au obținut medalii de aur și de argint, prin străinătăți!

Iar toate astea, doar din banii părinților și râvna unui mentor de excepție: inginerul MIRCEA IGNAT. Atunci când, în toamna anului 2013, mai precis pe 13 septembrie, a fost înființat primul centru de excelenţă pentru inițierea tinerilor în cercetarea ştiinţifică, de pe lângă INCDIE-CA (Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Ingineria Electrică Cercetări Avansate), mulți din cei prezenți (majoritatea cercetători științifici) vedeau o utopie, într-un astfel de demers, dacă nu cumva (așa cum s-a auzit, în diverse discuții, pe la colțuri ) – și o mare prostie.

„Ursu Ștefan împreună cu laureatul premiului Nobel în chimie Martin Chalfie, la momentul în care îi adresează o întrebare. Întrebarea adresată a fost următoarea: „If you could change something in the academic world, what would it be”

În toți acești 7 ani de la înființarea centrului ”Alexandru Proca”, în ciuda performanțelor obținute, și la alte competiții, nici Ministerul Cercetării și nici Ministerul Educației, nu recunoaște (recunosc) astfel de competiții.

Deci, implicit nu recunoaște nici măcar existența acestui centru de inițiere, în cercetare științifică la nivelul elevilor de liceu. Credem noi, un centru de nivel mondial!!!

Iată însă, un scurt istoric prezentat chiar de către domnul Mircea Ignat, care din puținul pensiei sale, împreună cu banii câştigaţi cu greu de părinţii elevilor face deplasări cu acești elevi, adevărați cercetători științifici:
„În toamna lui 2012, am fost solicitat să ajut o echipă de cercetare formată din doi elevi de la Colegiul „Tudor Vianu”, atunci în clasa a X-a, Ştefan Iov și Alex Glonțaru, la un proiect privind adezivul de păianjeni, care a fost apoi înscris şi acceptat la competiţia de proiecte de cercetare INESPO 2012 din Olanda, unde cei doi elevi au primit medaliile de argint. Ei au fost, iniţial, încurajaţi de profesoara de biologie Simona Dragomir, de la Colegiul „Tudor Vianu” şi apoi îndrumaţi la Institutul de Biologie al Academiei, de către un generos cercetător, profesorul Ioan Ardelean. Au apărut, apoi, unele probleme legate de construcția unei case pentru păianjeni, cu dotări și caracterizări în ceea ce privește firul de păianjen. Anterior, colaborasem cu domnul profesor Ardelean la câteva proiecte interdisciplinare şi, cunoscându-ne, am fost rugat să-i ajut. Astfel, din octombrie 2012, a început o colaborare de 2-3 ore, întâlniri săptămânale, timp în care am construit partea inginerească a proiectului, utilizând pe cât posibil o metodologie ştiinţifică, ce a inclus modul de abordare a temei: documentarea, un protocol teoretic, un protocol experimental etc. Acest început a dus la ideea iniţierii unui Centru de excelenţă. De performanţa celor doi elevi, Ministerul Educației a aflat doar printr-un comunicat al Ambasadei României din Olanda, ambasadoarea fiind invitată la festivitatea de premiere fără să cunoască faptul că, România avea o echipă, care va câștiga medaliile de argint! A fost o surpriză plăcută, dar mă gândesc oare de ce Ministerul Educației nu avea informaţii despre astfel de preocupări? Nici astăzi, olimpiadele de proiecte de cercetare nu sunt oficial recunoscute. Ideea a fost însă susținută, de către directorul INCDIE- CA prof. Wilhelm Kappel, astfel încât la doar câteva săptămâni, de la eveniment, am organizat o conferință de presă cu cei doi: Ștefan și Alex, la care au mai fost invitați profesori, reprezentanți ai MAE (primii care au descoperit performanța), dar și ziariști. Trebuiau să vină și câteva televiziuni, care însă nu au mai ajuns, deoarece, în aceeaşi zi, a izbucnit și scandalul de corupţie, legat de bacalaureatul de la liceul „Dimitrie Bolintineanu”, care desigur, pentru ei era un eveniment, mult mai „important”, cu mai mare impact mediatic.”
GEORGE TERZIU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Știință, religie, globalizare versus cunoaștere

Cultura este legată de credinţe şi idei religioase, de spaţii istorice şi geografice cu noi …

BRICS – alternativa în fața coaliției SUA – Europa

Motto: „Este încurajator să vedem entuziasmul și creșterea în interes a țărilor în curs de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: