ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA NEVĂZUTĂ / CREAȚII MASONICE

CREAȚII MASONICE

„Masoneria, este o cale inițiatică, pe care, cel care o parcurge, se slefuiește, se desăvârșește, printr-o creștere pe verticală, spiritual moral și intelectual…”

Trebuie să se ştie că Dunărea a fost, este şi va fi , un izvor de cultură masonică danubiană, nesecat, care a dat o civilizaţie, prin convieţuirea paşnică a mai multor etnii, unicat în regiune, astfel că se poate vorbi de un exemplu de interculturalitate, de un TEMPLU IDEAL AL UMANITĂŢII , cu ritualuri INIŢIATICE, dintre cele mai variate şi vechi, cunoştinţe dintre cele mai profunde ale civilizaţiei danubiene. Pentru materializarea acestor acţiuni, a fost necesară transformarea Marii Loji Naţionale A României, într-un spaţiu de cercetare a nevoilor societăţii româneşti şi de identificare a căilor şi mijloacelor necesare progresului şi modernizării, astfel, la 24 ianuarie 2012, Conventul a decis recunoasterea, public, a Lojilor de Ritualistică Comparată şi Cercetări Masonice, în care am lucrat de 10 ani, reunind, ca membrii sau vizitatori, pe fraţii care sunt preocupaţi de dezvoltarea gândirii masonice şi de problemele cu care se confruntă societatea contemporană, devenind astfel coloana de susţinere istorică, socială şi în cea mai mare parte metafizică a structurilor, ce am început a dezvolta împreună cu ilustrul frate Nicu Filip, Primul Mare Maestru al Masoneriei Române și cel care m-a investit cu toate prerogativele masonice, de Mare Maestru.

MASONERIA O CALE SPRE MARILE ȘI MICILE MISTERE

Masoneria, este o cale inițiatică, pe care, cel care o parcurge, se slefuiește, se desăvârșește, printr-o creștere pe verticală, spiritual moral și intelectual , astfel că Lumina care naște din Adevăr, este cea care oferă statutul de om liber, inițiat, care caută această Lumină și Adevăr , continuu până la sfărșitul veacurilor . Inițierea este o stare de mișcare , dar nu opus direcției acelor ceasornicului, ci prin progresie spre centru, reprezentată printr-un punct ca imagine a Unității Primordiale, a Principiului Primordial , central fiind astfel punctul de plecare dar și de sosire. Progresia spre centru se face printr-o ierarhie inițiatică , cu o succesiune de trepte/etape ale cunoașterii pe calea Micilor Mistere și ulterior a Marilor Mistere, corespunzătoare eliberării finale sau identității supreme aflate în afara stărilor umane. Astfel că, inițiatul se străduiește să atingă Sinele transcendent, atinge stadiul Omului Universal, adevărat și total, devenind un veritabil centru de iradiere spiritual pentru lumea sensibilă. În consecință, inițiatul poate parcurge integral sau parțial drumul inițiatic. Se poate spune că, inițierea este ceva ce ți se oferă de altcineva
și începe în fiecare zi, cu răsăritul fiecărui Soare.

BUCHAREST, ROMANIA – APRIL 30, 2017: The Palace Mogosoaia near Bucharest, Romania, exterior detail. Build by Constantin Brancoveanu.

„România, Gradina Maici Domnului”, cum a declarat cândva, Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II , la prima vizită în țara noastră , cu ani în urmă , este adânc înfiptă în rădăcinile ei culturale , inițiatice , tradiționale și spirituale, lucru confirmat de marii cercetători, de documentele exsistente , găsite în diferitele vestigii arheologice, grație, arheologilor români și străini, începând de la Dunărea de Jos, la Cucuteni, la Curtea de Argeș , Plăcuțele de la Tărtăria, Sarmisegetuza , la Prima Școală Romanească, din Scheii Brașovului.

Masoneria a cunoscut mai multe etape: mitică, legendară, operativă și speculativă, iar aceasta ultimă etapă, speculativă nu mai poate fi văzută cu aceleași dioptrii ca acum zeci și sute de ani, s-au produs mutații fantastice, în relatia om sacru, în genomul uman, masoneria, este dacă vreți ca și cum ai călări un cal de lemn. Așadar, azi, într-o societate lipsită de moralitate, conștiința, unde forța face legea, iubirea de pământ, de copii, de familie a dispărut, proprietatea nu mai este sfântă, așa cum bunicii și străbunicii noștrii o iubeau și apărau chiar cu prețul vieții, singura, care poate reda iubirea de pământ, conștiința, moralitatea, iubirea de aproape, între noi generațiile de azi și cele viitoare este Masoneria Spirituală, împreună cu Sfânta Biserică, care și-a adus un aport fundamental înm toate momentele grele, prin care țara, oamenii, au trecut, de-a lungul timpului, construind o Masonerie Spirituală, o Elită Spirituală, dar și o Europă Spirituală.

The monastery „Curtea de Arges” from Romania, orthodox church, outdoor

Între vechii masoni au existat și încă mai există, preoți, filosofi adânci de-ai noștrii, toți buni români. Este bine ca, pe aceștia să îi căutăm, consultăm, ascultăm, pentru a face primii pași în formarea unei baze de date, pentru frumoasa zidire spirituală ce suntem dispuși să o împlinim, toți cei din Marea Lojă Națională a României. Este absolut necesar ca să cunoaștem pe toți cei care aparțin, sau au aparținut unei sfere de viată spirituală puternică, domeniu de care are atâta nevoie masoneria, în România.

LEGENDA MEȘTERULUI MANOLE ESTE EMBLEMATICĂ PENTRU FRANCMASONERIA ROMÂNEASCĂ

Îndrăznesc să afirm că ar trebui analizate legendele noastre și din punct de vedere masonic. De asemenea, o sursă importantă de mister masonic o reprezintă și creația lui Eminescu, sau a oricărui alt poet român de tendință ezoterică, care de asemenea mi se pare interesant de analizat.

Eminescu, sau „masonul fără șorț”, prin meditațiile lui asupra demiurgului și renașterea sufletului, ce se desprind din poeziile sale filosofice, pur și simplu te cutremură. Eminescu, a fost un foarte bun român, plin de spiritualitate. Recomand o Planșă de Arhitectură, cu titlu: «Simțirea Masonică a lui Eminescu».

Nicolae Iorga, în 1934, consemna: „Eminescu stăpânea cu desăvârșire cunoștința trecutului românesc și era perfect inițiat în istoria universală”. Istoricul Nicolae Iorga, susținea că, două mari genii a născut poporul român: Zamolxis și Eminescu. Intrând puțin în domeniu, cred că se vor obține rezultate spectaluloase. Să nu uităm că, legendele, sau miturile cum li se mai zice, sunt unelte importante în formarea masonului operativ. Mai interesanți mi s-ar părea doi gânditori români: Mihail Vâlsan, care a cunoscut și a colaborat cu Guenón, și Matila Ghyka. Al doilea ar fi Mircea Eliade, care a fost un specialist în religii. Ori masoneria și religia sunt entități situate la doi poli diferiți. Vă (mai) ofer aici numai două exemple: 1- religia se bazează pe elementul pasiv (Așa a vrut Dumnezeu!), pe când masoneria pe elementul activ (un proces de inițiere care deschide poarta lucrului cu tine însuți, VITRIOL, etc); 2- religia este destinată celor mulți, pe când masoneria celor puțini, dar făcuți pentru a o înțelege, adică unei elite. Totuși, importante sunt și contactele cu masoneria din țările ortodoxe, și toate celelalte religii ca să ne lămurim ce și cum gândesc și frații de acolo. Asta doar ca, acumulare de date și nu cu scopul de a crea un patron valabil pentru România, căci fiecare țară are specificul ei cultural și spiritual. Întrun fel este ca și cu secretul masonic însuși, despre care scriam mai sus: nu se poate divulga, transmite sau învăța, pentru că te reprezintă numai pe tine, ca persoană. Este unic ca o amprentă digitală. Apelul meu, către toți francmasonii este acela ca orgoliile, egoismul și ambițiile profane să nu își facă locul printre noi, să construim continuu, printr-o lucrare masonică rituală, morala, spirituală, tradițională și independența, un templu interior strălucitor, luminos și veșnic. Limba noastră, spunea Petru Maior (17611821), corifeul scolii ardelene: „De aciia măcar ca ne-am des„prins a zice ca limba românească e fiica a limbei latinești, adica ceii corecte, totuși de vom vrea a grăii oblu, limba românească e mama limbei ceii latinești.”

Karl Fridrich Vollrauth Hoffmann, în cercetările privind tipologia poporului român, prezentate în Beschreibung Den Erde, 1824, Vol. II, partea a IV-a, Pag. 3074, al 2[48], redate de Gabriel Gheorghe, zice că: „Acest popor unit și ridicat prin instrucție la cea mai înaltă civilizație, ar fi apt să se afle în fruntea culturii spirituale a umanității. Și ca o completare, limba sa este atât de armonioasă și bogată că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe pamânt.” Se impune a privi cu alte dioptrii și nu cu cele de acum 300-700 de ani în urmă, masoneria universală, astfel că masoneria română, trebuie armonizată și cu ideile ortodoxismului local, care ar facilita schimbări foarte productive în țara noastră, astfel că se poate consolida o masonerie regională pe criteriile spiritualității filocaliei creștine. Noi, francmasonii români, trebuie să gândim și să construim o masonerie pentru români, adică pe înțelesul românilor și în dependență directă de cultura noastră milenară.

Despre ritualurile inițiatice de pe teritoriul României, ritualurile precreștine, dacice

Avem strânse foarte multe date care vor fi publicate în primul rând pentru frații, în cadrul Ordinului Masonic Român si apoi se va decide ce informații să le facem publice. Inițiații români sunt cunoscuți mai mult sau mai puțin, în cărtile școlare nu se amintește nimic, dar absolut nimic, de exemplu: de un Mihail Sadoveanu, care a fost și Mare maestru, despre Carol Davilla, Venerabil de Loja, Nicolae Titulescu, Traian Viua, Dimitrie Cantemir, Lovinescu, Bălcescu, Bărnutiu, sau de muzica masonică, preluată de la masoneriile străine, în special Motzart, în loc să ascultăm muzica masonică românească, dacă ne gândim la creațiile lui George Enescu, sau Ciprian Porumbescu. Ceea ce trebuie să știe publicul larg este următorul aspect: și anume că, toți marii binefăcători ai României, cei care au avut un profil moral de nezdruncinat, patrioți, constructori de catedrale, biserici, așezăminte școlare, spitalicești, conace boierești, domnești, case regale, au avut tangențe direct sau indirect, cu marii inititați, acei francmasoni care au fost initiați în masoneria operativă, apartinand diferitelor bresle de constructori, care aveau o întindere a cunoștiințelor extraordinară, lăsând adevărate capodopere de artă, generațiilor din toate timpurile.

Un alt exemplu: am zis cu ani mulți în urmă că, Sfântul Constantin Brâncoveanu a fost un mare înțelept, patriot, „inițiat” în arta sacerdotală. Mergeți și vedeți arta brâncovenească, realizată la acea vreme doar de cei inițiați în artele construcțiilor nemuritoare, vezi albastru de Voroneț, un amestec de culori din plante, secret, care nu a mai fost reprodus,. Mai mult chiar, Domnitorul Constantin Brâncoveanu, a fost înconjurat la curtea domnească de cărturari, de oameni deștepți, mulți initiați. Faptul că, nu se gaseste un fragment cât de mic de hărtie ca și dovadă, este o pretenție absurdă, deoarece masoneria a fost o societate secretă, atunci sigur că, în acele vremuri nu exista nimic scris care să poată fi folosit cândva împotriva lor…etc.

Foarte multi români au fost inițiați în decursul miilor de ani, multe nume nu le mai cunoaștem, foarte puține le stim și nici pentru aceia nu facem mare lucru, cred că mai bine decât să fim atât de sceptici, ar trebui să ne unim și să cercetăm, să studiem, așa cum facem noi în Lojile de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice, pentru a oferi generației de azi și de mâine, informații despre originile noastre inițiatice. Cred că este inutil ca să se bată apa în piuă cu morala și etica, asa cum o fac majoritatea fraților din lumea întreagă. Noi suntem români spirituali, Fii ai dacilor, închinători la un Dumnezeu unic și nevăzut.

Dr. VIOREL DĂNACU MARE MAESTRU, MAREA LOJA NATIONALA A ROMANIEI Loja de Ritualistică Comparată și Cercetări Masonice Președinte al „Centrului Regional de Studii Francmasonice Paris București”

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Singurătatea unei țări de valoare (I)

Motto: „Încearcă să fii un om de valoare și nu un om de succes” Albert …

Quo vadis umanita 2023 – O lume în declin (II)

Cum va arăta 2023? Pentru 2023, Universul ne transmite un mesaj clar că, vom fi …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: