DIN ISTORIA SPORTULUI ROMÂNESC – DESTINUL TRAGIC AL LUI STERE ADAMACHE, PORTARUL ROMÂNIEI LA MONDIALUL DIN ‘70

Stere Adamache a fost portarul titular al naționalei de fotbal a României la Campionatul Mondial din 1970, găzduit de Mexic, turneul final la care tricolorii au participat pentru prima dată în perioada postbelică. Și-a dedicat aproape întreaga carieră echipei Steagul Roșu Brașov (FC Brașov), cu care a trăit și victorii europene de răsunet, dar și retrogradări în eșalonul inferior. Cursul vieții i s-a frânt brusc, la doar 36 de ani, când, într-o zi călduroasă de iulie, a intrat și n-a mai ieșit din apele Dunării…

ORFAN DE TATĂ

Sterică Adamache, cum era trecut în buletin, a venit pe lume la data de 17 august 1941, la Galați. A avut o copilărie grea, rămânând orfan de tată la doar 11 ani. A început fotbalul ca jucător de câmp, în 1955, când s-a legitimat la Energia Galați. Ulterior, după ce mama sa l-a înscris la școala profesională a Șantierului Naval, a jucat la juniorii clubului Ancora. La un meci, portarul echipei s-a accidentat, iar între buturi a fost trecut Stere Adamache. A apărat atât de bine încât n-a mai ieșit din poartă…

După ce a mai trecut pe la Știința Galați, Adamache a ajuns la gruparea Dinamo, din localitatea natală, unde și-a făcut debutul la „seniori”. În 1962, deși împlinise 21 de ani, portarul gălățean a fost convocat la reprezentativa sub 18 ani a României, care urma să participe la turneul UEFA rezervat acestei categorii de vârstă (precursorul Campionatului European sub 19 ani de astăzi). Cum întrecerea era găzduită de țara noastră, conducătorii de atunci ai statului au impus echipei să câștige trofeul cu orice preț, motiv pentru care aproape toți componenții lotului au fost „întineriți” în acte, pentru a putea participa la competiție. România avea să-și atingă obiectivul, dar, din acest motiv, despre titlul european cucerit în 1962 nu se vorbește atât de mult.

L-A SCOS DIN POARTĂ PE RICĂ RĂDUCANU

După turneul UEFA, Stere Adamache și colegii săi de la lotul național au ajuns la Viitorul, club creat pentru ca jucătorii tineri să fie rodați în prima divizie. Această echipă n-a trăit, însă, decât un tur de campionat, fiind desființată în urma unui ordin al tovarășilor „de sus”, astfel că jucătorii au ajuns la diferite cluburi. Deși a fost dorit de Steaua, Adamache a ales să meargă la Steagul Roșu Brașov, echipă la care avea să rămână până în 1977, când a renunțat la activitatea de jucător. S-a impus repede la formația brașoveană și l-a scos dintre buturi pe Ghiță, titularul de până atunci, care, la scurtă vreme, a renunțat la cariera fotbalistică.

În sezonul 1965-1966, Steagul Roșu Brașov a jucat în turul doi al Cupei Orașelor Târguri (bunica Ligii Europa de astăzi) cu Espanyol Barcelona, după ce trecuse în prima rundă de NK Zagreb (2-2, în deplasare, și 1-0 pe teren propriu). La prima manșă din Spania, „stegarii” au cedat cu scorul de 3-1, dar, cu toate acestea, Adamache a fost remarcat de toți cei prezenți, grație paradelor sale. Goal-keeper-ul a fost elogiat inclusiv de celebrul cotidian sportiv spaniol „Marca”. Returul a fost câștigat cu 4-2 de gruparea de la poalele Tâmpei și, conform regulamentului de atunci, s-a disputat o a treia partidă între cele două formații, câștigată de catalani cu 1-0.

În 1968, Steagul a retrogradat în liga secundă, iar cariera lui Stere Adamache intrase într-un con de umbră. Mai ales că se împrietenise destul de bine cu „Bachus”. „Sunt fiu de podgorean, am fost botezat în vin, nu în apă sfințită”, obișnuia să glumească portarul. A fost la un pas să se despartă de gruparea brașoveană, dar cariera i-a fost salvată de antrenorul Valentin Stănescu. „M-am gândit să-i întind o mână. Cu băutura am rezolvat-o simplu. De exemplu, după un meci, când jucătorii aveau zi liberă, îi spuneam: «Sterică, mâine bei cinci kile de vin». «Nu pot, nea Tinele, să beau mai mult de două», răspundea el. «Mă, tu să faci cum spun eu. Dar să știi că marți, la antrenament, te omor»”, povestea, ulterior, nea Tinel.

Deși n-a jucat niciun meci în preliminarii, Stere Adamache a fost convocat în lotul României pentru Campionatul Mondial din 1970, din Mexic. Sterică a debutat la prima reprezentativă la 28 aprilie 1970, într-un meci amical disputat în deplasare cu Franța și pierdut cu scorul de 2-0. Portarul a intrat pe teren în repriza a doua, în locul lui Rică Răducanu, cel care încasase ambele goluri. Adamache a mai jucat într-un amical, 0-0 cu Iugoslavia, iar antrenorul Angelo Niculescu a decis să meargă pe mâna lui, nemulțumit fiind de randamentul dat de Rică Răducanu la antrenamente.

Astfel, Stere Adamache s-a aflat între buturile tricolorilor la meciul cu Anglia (0-1), la victoria cu Cehoslovacia (2-1) și în prima repriză a partidei cu Brazilia (2-3), când, după ce a încasat două goluri, a fost schimbat la pauză. După aceea, însă, a mai apărut printre tricolori doar în 1972, într-un meci cu Albania.

I-A OFERIT SOȚIEI FLORI DE „NU-MĂ-UITA”

Adamache a mai avut parte de un meci de poveste în Europa. În sezonul 1974-1975 al Cupei UEFA, Steagul Roșu s-a duelat în primul tur al Cupei UEFA cu Beșiktaș Istanbul. „Stegarii” au fost învinși, 2-0, în manșa tur din Turcia, iar în retur, la Brașov, scorul s-a menținut 0-0 până în minutul 86, când Petru Kadar a deschis scorul. Au urmat alte două goluri înscrise de Gheorghe Șerbănoiu în minutele 87 și 89 și „stegarii” au obținut o calificare în care nu mai credea nimeni. În turul următor, însă, aveau să fie „spulberați” de Hamburg, 8-0 în Germania și 2-1 la Brașov.
Stere Adamache a renunțat la activitatea fotbalistică în 1977. Un an mai târziu, pe 9 iulie, se afla cu soția, cu care tocmai se împăcase după o perioadă de neînțelegeri, în Delta Dunării. A cules un buchet de flori de „Nu-măuita”, pe care l-a oferit soției. Apoi, a intrat în Dunăre, să facă o baie. A fost văzut ultima dată cu mâna ridicată spre cer, după care a fost înghițit de apele fluviului. Suferise un stop cardiac, care i-a stopat viața la doar 36 de ani…
Stere Adamache a rămas în memoria iubitorilor fotbalului atât ca portarul titular al României la Campionatul Mondial din 1970, dar și prin tricoul negru pe care îl purta la meciuri și prin faptul că, în afara terenului, era văzut tot timpul îmbrăcat elegant: costum, cămașă, cravată la gât și pantofi impecabili. Motiv pentru care apropiații îi spuneau „Baronul”…

MUGUR BĂILEȘTEANU