ACASĂ / ARTICOLE / UMOR / UMOR – VERON ENE (1948 – 1997)

UMOR – VERON ENE (1948 – 1997)

Veron Ene s-a născut la 26 septembrie 1948, în orașul Roșiori de Vede din județul Teleorman. Din 1955, se mută în orașul Iași.
Începând cu anul 1976, publică în presa locală din Brăila și Iași, presa centrală, antologii de umor, volume colective. A contribuit la organizarea vestitelor „Întâlniri de la Brăila ale epigramiștilor”, care au avut cea mai mare continuitate în țară. A fost membru marcant al Cenaclului Umoriștilor Ieșeni „Flacăra Iașului”, transformat, după 1991, în Academia Liberă „Păstorel – Teodoreanu”. În ultimii ani de viață a fost președintele acestui cenaclu.
Din volumul „Mică ești eternitate…” de Veron Ene, propunem un grupaj de epigrame de o foarte înaltă calitate pentru revista „Independența Română-Independența prin cultură”, pentru numărul din august 2019.

GEO CĂLUGĂRU


DESTIN
Calomniile, făcând
Parte din minciună, mor
Foarte repede, curând
După victimile lor.

FINAL DE CAMPIONAT
Perioadă foarte bună
Nu mai prind nici cei profani
Toți câștigă și adună
Unii puncte, alții bani.

MĂSURĂ
Se aude că poznașul,
Doar prin rude avansat
Și-a găsit, în fine, nașul;
Șeful său l-a cununat.

MENS SANA
Tratamentul de acasă
i-a făcut un cap frumos;
Mintea nu-i prea sănătoasă,
Însă minte sănătos.

COMPENSAȚIE
Fata de la Informații
Ce-a adus-o știm noi cine
Nu prea vrea să dea relații
Dar, ce-i drept, le întreține.

CULTURA
Cultura este un izvor
De vie, nesecată apă,
La îndemâna tuturor…
Chiar și a celor ce se adapă!

UNUI BURLAC
Șansa unui mariaj
Nu-i aduse circumstanța
Dar trăiește cu Speranța
În … concubinaj.

IGNORANȚĂ
Ce diagnostic eronat
Mi-au pus și ăștia: Hepatită!
Pe drept cuvânt sunt uluită
Știam că sufăr de ficat…

SEZONIERĂ
Nu știu de unde ți-a venit ideea,
Dar nu-i în pas cu moda, draga mea:
Cum poate să te doară o măsea
Acum când se poartă … cefaleea!

INDIGNARE
Când chelnerul în vin îi pune apă,
Abia își poate stăpâni mânia
Și vorbe grele printre dinți îi scapă
De ciudă că îi scade-alcoolemia.

FIȘA PARAZITULUI
Vârstă: fără șapte ani
Părinții: oameni plini de bani
Semnalmente: apt de muncă
Meseria: liber… încă!

DILEMĂ
Timpul care șterge toate,
Griji, greșeli, se lasă greu,
Ori nu vrea, ori nu mai poate, O
ri nu este timpul meu.

NEDUMERIRE
Mă-ntreabă vecinul
Întărindu-și glasul:
Dacă alb e vinul,
Cum de-i roșu nasul?

UNUI CHIULANGIU
Sincer merit o dojană,
Căci era să fac o gafă:
N-arde gazul de pomană
Pentru că primește leafă!

PUNCT DE VEDERE
Femeia e o floare
Spune o vorbă veche
Și-a completat cutare:
E … floare la ureche!

“REGRETE ETERNE”
Două vorbe pe-o coroană
Cam de multișor uitate,
Alt flăcău, altă codană,
Mică ești eternitate!…

NUANȚE
Își fac cu toții meseria
Conform chemării ce li-e dată:
Pe unii-i cheamă datoria
Pe alții-i cheamă ca pe tată.

INVENȚIE
Prea multe calități avea femeia
Și ne-ar fi fost prea mare bucuria,
Nemeritată, poate, de aceea
Se spune că s-a inventat … soția.

DESTIN
Dispoziția primită
De pe orișice poziții
E – paradoxal – sortită
Să ne dea indispoziții!

EFICIENȚĂ
Plagiatul e un mod
Eficace și comod
De a pune în valoare
Câțiva inși și o lucrare.

NOI ȘI GUVERNANȚII
Ne hrănim, fideli
Veșnicei meniri,
Ei din păcăleli,
Noi din amăgiri.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

SACUL CU GLUME

Aplicația care îmi numără pașii m-a întrebat dacă am murit. Nu credeam în viața mea …

SACUL CU GLUME

  – Salut, Pizza Hut? – Nu, Google Pizza – Ahh, îmi pare rău… am …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: