ACASĂ / ARTICOLE / ESEU / SFÂRȘIT DE AN

SFÂRȘIT DE AN

SFÂRȘIT DE AN

 

1
 

Spre sfârşit de an, ce ne-a mai rămas? Da, artificii, bombe, tiribombe, trasoare, superbombe, toate strânse din timp, cel mai adesea pe sub mână, ca la răscrucea dintre ani să explodăm.

 

Anul ca secvenţă temporală, pe care omenirea a stabilit, din cele mai vechi timpuri, să aibă o finalitate ca parte a infinitului astronomic, este nevoit ca în curând să înceteze şi o altă felie de timp să îi ia locul. Va înceta pentru o parte a omenirii; alte popoare şi chiar rude ale noastre ortodoxe care au alte măsurători de timp vor veni cu alta, la fel de artificială, pentru a satisface mercantilismul nostru de a devora plăcerile gustative, carnale ori materiale induse negustoreşte spre a ne goli buzunarele şi deopotrivă sufletele (nu de a le înnobila) cu efemere satisfacţii (nu spun bucurii) produse de sistemul global care ne striveşte propriile noastre obiceiuri, ancestralele noastre datini.
Cu toate încercările televiziunilor, datinile noastre, acolo unde se mai şi păstrează, sunt umbrite de expunerea lor comercială, de oferirea intimităţilor lor pentru bani, precum „frumoasele” din vitrinele de la Amsterdam. Partea comercială le susţine supravieţuirea unor segmente să spunem folclorice, în rest, fibra lăuntrică şi semnificaţiile adânci ale gesticii ritualurilor, acolo unde s-au mai păstrat nepervertite de flagelul vânzării acestora, s-a restrâns (şi se restrânge) permanent, lăsând locul kitch-urilor, a demonstraţiilor aşa-zise străvechi, de ocazie, pentru un folos imediat.
Sfârşitul de an, de fapt, privind nu prin dreptunghiul televizorului ci prin manifestările concrete la nivelul fiecărei regiuni ori localităţi, cu ce ne surprinde, ce revarsă din bogăţia de valori culte ori folclorice?
Mai nimic. În prim plan se află, într-un procent de peste 90%, umplerea burţilor cu tobe, cârnaţi, şunci, şorici, fasole cu ciolan, pomeni, uriaşe pomeni electorale (mascate) adresate celor care au devenit săraci, foarte săraci. Ei sunt foştii muncitori din uzinele şi fabricile distruse. În loc de locuri de muncă li se dau pomeni. Sunt hămesiţi, au privirile rătăcite, au atitudini animalice, de oameni care şi-au pierdut de mult demnitatea. La ce le-ar mai folosi aceasta?
Sunt „organizaţi” de jandarmi ori alte forţe spre a nu deveni o gloată de vandali, care ar avea ca unică ţintă butoiul cu trăscău, ori marmida cu sarmale oferite gratis, spre slava eternă a actualului şi viitorului ales din zonă, cu o majoritate de 120 %.
Şi ce ne mai oferă sfârşitul de an, taxe, impozite, cât mai mari şi cât mai variate. Taxa pe stâlp, pe baraj, pe câini, taxa pe gard, taxa pe fum (aceasta e la mijloacele auto şi nu la coşurile de fum din Evul Mediu), taxa pe orice mişcă; am devenit un stat clădit numai pe taxe şi impozite. Pentru că nu prea mai producem nimic.
Iar pe ce producem (adică multinaţionalele) nu prea încasăm mai nimic. Şi atunci strivim poporul nu numai cu televizorul ci şi cu impozitorul. Impozitele şi taxele se aplică pentru cei corecţi, pentru proşti, pentru că cei deştepţi exportă veniturile în zone prietenoase de impozitare. Mare pagubă. Pe cei rămaşi îi „strivim” până le ies ochii, până vor deveni, încetul cu încetul, din producători de venituri în asistaţi. Şi atunci să vezi ce şah va fi, va fi „pat” la rege.
Ei aş! Balta are peşte şi oricum, după o veche deviză, de prin anii ’30, „mămăliga nu va exploda niciodată”. Iar „previziunile” unui fost prim-ministru (fie-i ţărâna uşoară!), că în această ţară s-a vândut tot şi nu prea mai e ce să se fure, reprezintă un soi de glumă demnă de Radio Erevan.
Noi avem o ţară „profundă” din toate punctele de vedere. Am rezistat tuturor năvălirilor trecute şi se pare că rezistăm şi actualelor invazii.
Acum ritmul este foarte alert. Vă tocaţi pădurile, foarte bine, nu ne băgăm, e treaba voastră. Lemnul brut vi-l luăm, că pe la noi nu prea e voie să tai pădurea.
Produceţi prea mult lapte, nu e bine; ne cam deranjaţi, laptele vostru are aflatoxină. Ba şi păsări produceţi – nasol – vă paşte aviara. La bovine (aveţi un loc 10 în Europa), cam sus, vă paşte boala vacii nebune ori limba albastră. La porci, pesta porcină (ciudat, a „venit” cam suspect peste anumite ferme). Iată, exportaţi ceva carne – aţi băgat cal în ea (de fapt francezii şi englezii au făcut această măgărie) şi arată spre noi.
Vă luăm fructele de pădure cu sume derizorii, vânatul (că la noi nu e voie) la preţ de dumping.
Stoarcem la voi din greu precum la cea mai ordinară ţară din lume dar în Schengen nu aveţi voie. Iată o Românie în genunchi la sfârşit de an. Dar suntem mândri, ca români, că prinţul Charles cu a lui suită maghiară „descoperă” zone mirifice din Transilvania (de ce nu le descoperă pe cele din Oltenia, Banat, Dobrogea, Moldova, Bucovina, unele mult mai mirifice decât Viscri ori unde s-a mai „lipit” domnia sa).
Vrea neapărat pentru sufletul domniei sale Transilvania. Crede în naivitatea lui că acolo îl va găsi pe Dracula în carne şi oase. Se prea poate, dar nu îi recomandăm această întâlnire plină de mister, dar sângeroasă. Nu, România nu este în genunchi. O uriaşă dramă, moartea a 60 de persoane şi rănirea gravă a peste 150 într-un club de noapte a redeşteptat naţiunea după un sfert de secol de la acea Revoluţie de ’89, confiscată de criptocomunişti. Protestul a zeci de mii de oameni a determinat căderea Guvernului (într-o măsură semnificativă penal) cât şi a analfabetului de Primar al Sectorului 4 al Capitalei.
Că uriaşul protest la nivel de ţară nu are coagulate ţinte politice este de înţeles, nici nu ar avea cum, mesajul este cât se poate de clar, societatea civică (nu civilă) românească funcţionează impecabil, mult superior altor ţări europene.
Nolens-volens suntem nevoiţi a ne urma cursul, „De-o fi una, de-o fi alta, ce e scris, nu-i pentru ei / Cu valize vor căra de toate, euroi, ori dolărei”, iar mafiotismul politic îşi va urma parcursul bine mersi.
Acum, la sfârşit de an, cam ce am mai vrea să facem? Noi mai nimic, să ne distrăm, să ne relaxăm, să înfulecăm tradiţionalele noastre sarmale, şorici şi alte delicatesuri spre slava burdihanelor noastre; că de fapt de aceea existăm, menirea noastră principală de la mic la mare, sub sloganul „Noi trăim ca să mâncăm, nu mâncăm ca să trăim”.
Spre sfârşit de an, ce ne-a mai rămas? Da, artificii, bombe, tiribombe, trasoare, superbombe, toate strânse din timp, cel mai adesea pe sub mână, ca la răscrucea dintre ani să explodăm.
Da, dar mai întâi a explodat, într-o dramă de nedescris – a doua pentru acest an – Parisul, paradisul oricărui turist de pe mapamond de a-l vizita măcat o dată în viaţă. Patria iluminismului cu chintesenţa sa,
Parisul s-a transformat prin şase atentate teroriste, în care au murit 132 de oameni nevinovaţi şi alte sute răniţi, într-un tărâm de coşmar.
Acest diluviu arab a adus cu sine, cum era de aşteptat, şi elemente teroriste. Franţa şi-a închis graniţele, lucru nemaiîntâlnit, fiind pusă pe picior de război.
Papa afirma că al III-lea Război Mondial pare a fi început, diferit de cele clasice.
Şi astfel atât drama de la noi, dar şi cea franceză, având cauzalităţi diferite, fac ca sfârşitul de an să aibă un altfel de chimism.
Acest chimism greu de explicat, format dintr-o catenă de frustrare, neîmplinire, nedreptăţi îndurate, teamă, teama zilei de mâine, teama de confraţii noştri care la o adică înfig sişul în tine, teama de violuri, de atentate şi multe altele şi o altă catenă formată din dorinţa de descătuşare, a regăsirii eului fiecăruia, care ar dori să domine, să se simtă confortabil ca un mic dictator, să nu dea socoteală nimănui. Ei bine, din acest binom, din această dublă catenă, rezultanta legăturii dintre ele nu reprezintă vreun compus chimic (detergenţi, fenoli), ci pentru o secvenţă de câteva minute (înainte şi după anul care vine) detonează în înaltul cerului tone de explozibili, petarde, artificii de tot felul, bombe şi bombardele, uneori cu mâini prăjite ori câte un ochi scos. Poate în acest sfârşit de an ceva mai temperate.
Acum omul de rând se simte în largul lui, când în nări îi răzbate praful de puşcă, explodând, lăsând în urmă dâre de fum, cu mirosuri greu de inhalat. Se simte bine, energiile din el au fost descătuşate, dorinţa de a fi cineva (măcar în faţa convivilor) a prins contur, e la maximum, e tare, cei din jurul lui (a celui, celor care detonează flăcările începutului de an) sunt în extaz, în sfârşit frustrările acumulate pe parcursul unui an au fost defulate, sufletul celui care a aprins fitilul tiribombei şi-a găsit liniştea.
„Ziua de după” cum ar fi caracterizată? Cea a lui Vasilică, mielul cerşetor purtat de cei cu miloaga. Mahmureală, creiere ţăndări, poate ceva natalitate la beţie, zeamă de varză, pagubă în bugetele de familie (taci dracului, fă, că o dată e Anul Nou!), trezirea cu greu la realitate. Aoleu ce zbenguială, ce tâmpiţi am fost că am aruncat cu banii, asta e, acum să vedem cum îi mai facem.
De la cozile nesfârşite de pe la magazine, de unde să cumperi produse agro din care peste jumătate le vei arunca la gunoi, la nesfârşitele cârduri de maşini spre aşa-zisă recreere, circulă cu mai puţin de 10 km/ oră (ia uite, maşina mea consumă 6/100, aiurea, acum consumă peste 20/100), la „bombardamentele” din oraşe de la miezul nopţii de trecere dintre ani; acum, după toate acestea, de fapt ce ai realizat?
Că faţă de traiul mediu în care ne aflăm, ai devenit şi mai sărac, „distracţiile” la care ai luat parte ori doar ai asistat, este vorba de cei ce au „petrecut” Revelionul în stradă, te-au sărăcit, dacă şi realizezi acest lucru, şi sufleteşte. Există, desigur, o elită îmbogăţită fraudulos, dar şi a unora care cinstit şi-au agonisit averea, care ştiu să se distreze cu adevărat. Au cu ce, ştiu cum, iar dacă nu ştiu, sunt învăţaţi contracost să urmeze un anumit ritual legat de sărbătorile de iarnă.
Mai sunt cei „albi”, descendenţii din daci, care fiind aşezaţi de când se ştie lumea pe acolo şi-au păstrat tradiţiile strămoşeşti, trăirile, bucatele – prepararea, servirea şi succesiunea acestora în timp. Nu aruncă nimic, pâinea este carnea lui Hristos, vinul e sângele lui şi e mare păcat să arunci aşa ceva. Cărnurile sunt parte consumate, parte „păstrate” până la vară, meşteşugit conservate.
Iată două lumi diferite, aceea în expansiune, a risipei, pe de-o parte şi aceea a consumului chibzuit, pe de altă parte.
Paralelele pot continua aproape în toate dimensiunile vieţii sociale, de la casele construite care să conserve energia, până la munca circadiană în şi pentru mediul înconjurător, din care-şi extrag esenţa vieţii, fără însă a-l distruge.
Cu gândul la aceşti oameni şi la modul lor de viaţă, consider că noul an îmi va da mai multă încredere în viitor. Aceste oaze de adevărată bunăstare materială, aşa cum şi-o realizează ei, de sărbătoare, aşa cum au moştenit-o din moşi strămoşi, se restrâng pe zi ce trece. Flăcăii ades neînsuraţi şi fetele care caută măritiş pleacă în bejenie prin lume să-şi găsească un rost, altul decât cel în care au crescut şi în care nu mai cred.
Aşa că fiecare An Nou ne găseşte mai săraci sufleteşte, mai mici şi tot mai înconjuraţi de o mare agresivă, Marea Mondializării.
Privind spre cer artificiile care pentru o fracţiune de timp sfidează măreţia stelelor de pe boltă, te întrebi dacă clipa îşi merită sacrificiul. Poate că da, poate că nu! Om vedea!
Eu zic că da, optimismul nu trebuie să ne părăsească, şi nici speranţa, care alături de noroc au rămas încătuşate în Cutia Pandorei.
Doar la trecerea dintre ani vom putea desface această cutie, preţ de câteva secunde, în tandem cu pocnitoarea şampanie, şi ne vom simţi mai bogaţi sufleteşte şi cu speranţa care nu a părăsit nicicând poporul român, năzuinţa într-un trai mai bun.
La mulţi ani, popor român!
Pace în ţară şi în sufletul fiecăruia!
Pace în Europa Unită, pe care şi-o doreşte fiecare locuitor al ei!

FLORIAN LAURENŢIU STOICA

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Statul eșuat

Constituția noastră a fost rodată de cătr cei care s-au ezat vremeln pe scaunul puterii. …

Țepe românești

Ce ar reprezenta țeapa? Un par lung, ascuțit la un capăt, folosit în Evul Mediu …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: