ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA NEVĂZUTĂ / PUTERILE PARANORMALE ALE OAMENILOR

PUTERILE PARANORMALE ALE OAMENILOR

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au fost impresionați de „performanțele” ieșite din comun ale unor semeni de a citi gândurile și de a „ghici” trecutul și viitorul, de a transmite obiecte cu puterea minții, de a levita în anumite condiții, de a comunica telepatic, de posibilitatea clarviziunii, a premoniției și retrocogniției, de experiențe extracorporale, invizibilitate, respectiv dematerializări și rematerializări, de vindecare neconvențională a bolilor incurabile și de multe, multe altele. În anii din urmă, toate aceste capacități aparent supraomenești au fost denumite de către cei neinformați drept puteri „paranormale” , adică de neexplicat, ele având obârșia dincolo de ceea ce oamenii socotesc ca fiind normalitate. Mai mult decât atât, dacă aceste puteri „paranormale” sunt prezente la oamenii obișnuiți, la mireni și nu la cei din obștea ecleziastică, atunci ele sunt categoric de sorginte malefică, diavolească. Dar, tot în ultimii ani, datorită dezvoltării multidisciplinare a științei și îndeosebi a științei de graniță, cercetătorii specialiști în psihologie și parapsihologie, antropologie, biologie și exobiologie, dar mai ales cei în genetică, neurologie și fizică subatomică, au ajuns la concluzia că așa-numitele puteri „paranormale” nu au nicio legătură cu supranaturalul și nu sunt nici pe departe daruri „divine” sau „diabolice” oferite anumitor aleși ai sorții, în funcție de gradul de sfințenie sau de malefic din ei. Dimpotrivă, cu aceste capacități, unele dintre ele incredibile, au fost „dăruiți” încă de la Facere, absolut toți oamenii, indiferent de rasă, culoarea pielii, etnie, religie, sex sau stare socială. Ele au fost înscrise genetic în ADN-ul uman, în momentul „zidirii” noastre, după „chipul și asemănarea” creatorilor noștri cerești: „Și a zis Dumnezeu: «Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, […]»” . (Facerea 1, 26)

Felul cum au fost privite, de-a lungul timpului, aceste performanțe umane a diferit de la creștinismul european la religiile orientale și extrem orientale. În timp ce creștinismul, prin prisma dogmatismului său, a susținut că puterile „paranormale” sunt daruri oferite de către divinitate numai unor aleși cu merite deosebite pe calea sfințeniei, filosofia indo-tibetană yoga afirmă că absolut tuturor oamenilor le sunt accesibile respectivele performanțe despre care vorbim, cu singura condiție ca „pretendenții” să fie extrem de serioși, perseverenți și să respecte cu strictețe indicațiile maestrului yoghin numit „guru”. Bineînțeles că nu toți oamenii sunt capabili să parcurgă toate cele opt etape ale doctrinei yoga, o moștenire extrem de veche, o învățătură, un dar oferit de zei oamenilor, ca și acupunctura, acum multe, multe mii de ani în urmă. Cert este că, yoga a apărut și a fost practicată timp de milenii, în spațiul indo-tibetan, iar cuvântul „yoga”, cu rădăcina sanscrită „yug”, înseamnă „a uni”, adică a uni pământescul cu transcendentalul, a uni omul cu zeul suprem Brahma, dar și armonizarea microcosmosului cu macrocosmosul.

Ansamblul de exerciții psiho-somatice numite „asane” sau „posturi” sunt împărțite în opt etape, exercițiile fiind numai în aparență o simplă gimnastică a trupului, pentru că, în realitate, ele reprezintă un dificil procedeu oriental de a educa voința omului (de a se autoeduca) pe calea cunoașterii de sine, constituind un adevărat sistem filosofic îndrumător, în vederea depășirii propriei condiții pe drumul desăvârșirii spirituale. Urmând cu rigurozitate, seriozitate și multă răbdare, numai sub atenta îndrumare a învățătorului, una câte una etapele yoga, practicantul ajunge, în primele faze, la cunoașterea amănunțită a propriei anatomii, a funcționării organelor interne, a căror activitate poate fi modificată, prin control voluntar, după dorință și nevoi. În etapele superioare, se poate ajunge la performanța de a accede și „descuia” rând pe rând, ceea ce omul neinițiat numește puterile „paranormale”, ascunse, din motive încă necunoscute, dar ușor de bănuit, în adâncul tuturor oamenilor. Cei care reușesc să parcurgă toate cele opt etape (și nu sunt mulți deloc!), după ce se descoperă pe sine și își împing limitele cunoașterii până în zone transcendentale, vor realiza autodesăvârșirea unirii cu Brahma și încetarea tuturor reîncarnărilor, mai precis eliberarea definitivă din lanțurile existenței lumești și stingerea sau stoparea „karmei”: „Înțelepții care practică yoga cunoașterii, lepădându-se de fructul născut din faptă, eliberați de lanțul renașterilor, merg spre tărâmul fără durere”. (Bhagavad Sita 2, 49-51) *

În cele ce urmează, voi încerca să explic, din perspectiva științelor de graniță, câteva dintre cele mai spectaculoase puteri „paranormale”. În foarte strânsă legătură cu yoga este așa-numita „meditație care vindecă”, o metodă multidisciplinară (concentrare, atenție, respirație), cu ajutorul căreia se dobândește controlul asupra trupului, precum și o protecție psihică față de anumite agresiuni externe. Meditația acompaniată de post, adică abținerea controlată de la hrană pe o perioadă determinată de timp, va avea ca efect nu numai ascuțirea facultăților intelectuale, ci și înălțarea spirituală în starea de asceză, respectiv calea către transcendent. Mai departe, meditația, postul și respirația corectă (ce se învață prin tehnica yoga numită „prana yama”) au ca rezultat activarea capacității creierului de a-și încetini ritmul, eliberarea endorfinelor, scăderea valorilor metabolice și a tensiunii arteriale, precum și emiterea undelor cerebrale de frecvență alpha (odihnă) și theta (relaxare). În cele din urmă, devine posibilă conștientizarea organelor interne bolnave și a aurei lor, acționându-se astfel, prin gândire pozitivă (mantre sau rugăciuni creștine) asupra părților suferinde. Mai precis, mantrele orientale și rugăciunile creștine fiind informație benefică sub formă de energie (fizica cuantică a demonstrat că totul în Univers este energie), acționează la nivel subatomic, reechilibrând vibrațiile energetice ale organelor afectate și pun în acord microcosmosul cu macrocosmosul.

Acupunctura multimilenară și biorezonanța modernă aplică și se bizuie pe aceleași principii. Mai mult decât atât, neurologii, prin intermediul unor experimente ce implică analizarea a mii de encefalograme ale oamenilor aflați în starea de meditație, au constatat dezactivarea sau încetinirea activității lobului parietal superior posterior, cu rol în orientarea în spațiu. Astfel, prin meditația de tip yoga sau prin rugăciunile creștine profunde, se ajunge la dizolvarea sinelui și la o percepție superioară a transcendentului. În final, se poate deschide un canal spre lumea divină, așa cum se întâmplă în cazul extazului mistic, asupra căruia o să mai revin.
Este deopotrivă extrem de curios și interesant că, în ultimii ani, tot mai mulți oameni de știință sunt de părere că experiențele mistice de acest gen au legătură cu anumite patologii psihiatrice, așa cum sunt schizofrenie sau epilepsia lobului temporal, maladii de care ar fi suferit, de exemplu, Mahomed, Sf. Pavel, Ioana d’Arc, Sf. Tereza de Lisieux sau Joseph Smith, cel care a pus bazele religiei mormonilor. Tot din această perspectivă, unii specialiști, psihiatri și psihologi, cred că schizofrenia ar fi un fenomen „paranormal”, pentru că subiecții „bolnavi” din cauza (sau datorită) acestei false maladii ar intra în contact și ar comunica cu entități enigmatice, dar reale, care ar popula alte dimensiuni ale Universului nostru, așa cum sugerează Jaques Vallée în cartea sa „Alte dimensiuni”. Ca atare, cee ace numim noi „schizofreni” ar fi oameni normali, dar mult mai sensibili și care ar poseda capacitatea de a „deschide” uși spre alte lumi, total invizibile și inaccesibile omului obișnuit, lipsit de astfel de puteri.

Asemănătoare cu meditația este psihosomatismul, aducă stăpânirea gândului pentru a influența în bine sau în rău starea de sănătate a unei alte persoane, sau chiar de a o controla mental. Tot cu ajutorul energiilor subatomice emise de creier, benefice sau malefice, se produce bioregenerarea sau, dimpotrivă, o degenerare a numitor organe, spre care ne concentrăm. Prin psihosomatism se determină atacuri mentale malefice care pot duce la îmbolnăviri și chiar decesul țintelor. Mai exact, este vorba de transmiterea la distanță a unui anumit tip de energie mentală, cu o încărcătură informațională precisă (Universul este un cumul de informație energetică), ce acționează asupra subiecților (a victimelor) la nivel celular sau subatomic, malefic sau benefic, producând îmbolnăvirea sau însănătoșirea organelor respective. Aceste procedee sunt binecunoscute în domeniul artelor marțiale și se pare că moartea misterioasă a celebrului Bruce Lee ar fi avut drept cauză un astfel de atac energetic, rezultat al unor tehnici secrete de kung-fu.

Tot prin intermediul psihosomatismului se mai poate neutraliza voința unor oameni, blocânduli-se capacitatea gândirii și inducându-li-se mental un comportament dirijat, în opoziție cu interesele lor, adică o supunere totală față de comenzile transmise de către emitenți. Se știe că de multe decenii, psihosomatismul se află în atenția specialiștilor din agențiile și institutele secrete al SUA și fostei URSS, cu aplicații „parapsihologice” în domeniul militar. Cel puțin la fel de interesante, îndeosebi pentru spionajul economic și militar al acestor țări, sunt și „experiențele extracorporale” adică posibilitatea sufletului (a corpului spiritual) de a se desprinde de corpul fizic (somatic), ori de câte ori este nevoie, practică ce ține tot de anumite tehnici ale filosofiei yoga. Și în Biblie întâlnim informații despre așa-numita „călătorie cu duhul”. Se spune că această abilitate, cu puternic iz fantastic, este foarte frecventă la șamanii aborigeni din Australia pentru a păstra legătura cu sufletele strămoșilor și cu zeii din „lumea de dincolo”.

Levitatea a fost menționată nu numai la misticii musulmani și brahmani (yoghini) ci și la sfinții creștini, așa cum au fost Sf. Dominic, Sf. Francisc de Assisi, Ignațiu de Loyola sau Sfânta Tereza de Avila. La toți aceștia levitația s-a produs în starea de transă mistică sau extaz mistic, în timpul rugăciunilor profunde și intense sau a meditației de tip yoga. Levitația omului s-ar putea produce dacă s-ar reuși generarea unor comenzi mentale care ar acționa asupra vibrațiilor subatomice, schimbândule intensitatea în așa fel încât să se anuleze forța gravitațională a Pământului, activându-se astfel sistemul natural antigravitațional de care dispune omul, fără să știe, fără să conștientizeze. Este clar că starea psihică paroxistică de extaz mistic influențează vibrațiile la nivel subatomic, anihilând puterea de atracție a Pământului și permițând astfel corpului ridicarea în aer.

Tot despre concentrarea sau acumularea într-un singur loc a energiilor emise de creier, este vorba și în cazul „transmutării obiectelor” de la distanță, fără intervenții directe, energii subtile sar deosebit de puternice, care modifică frecvențele cuantice ale „materiei” din care sunt alcătuite obiectele respective, „determinându-le” să se deplaseze în conformitate cu comenzile transmise de creier. Această putere „paranormală” este cea mai disponibilă și cea mai des întâlnită experiență „supranaturală” exhibată de către „mentaliști” în cadrul unor spectacole de divertisment.

PETRU VINTILĂ JR.

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Singurătatea unei țări de valoare (I)

Motto: „Încearcă să fii un om de valoare și nu un om de succes” Albert …

Quo vadis umanita 2023 – O lume în declin (II)

Cum va arăta 2023? Pentru 2023, Universul ne transmite un mesaj clar că, vom fi …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: