Povestea de mai jos, chiar dacă este una tragică, paradoxal se află și sub semnul „Înălțării Sfintei Cruci”, care CRUCE devine după cum veți vedea CRUCEA sa, una personală, dar și una a Poporului său. Este o poveste pe cât de tristă și de interesantă, pe atât de delicată, în mesaj… și azi, la mai bine de treizeci de ani! Povestea acelui tânăr din Botoșani s-a derulat cu puțină vreme, înainte de evenimentele din Brașov, și cele din Decembrie 89…
Spre deosebire de acelea, „Războiul” atunci s-a dus tacit și inegal, între un SISTEM aflat la „Putere” și un copil aflat la pubertate! Dacă, după ce veți citi aceste rânduri veți retrăi, una, sau alta, dintre ipostaze… atunci, poate că veți medita la: „CRUCEA NOASTRĂ… CEA DE TOATE ZILELE!”
ARICIUC CORVIN BOGDAN
Eroul rândurilor de mai jos este Mugur Călinescu, un tânăr de 17 ani din Botoşani. Acesta a fost unul dintre cei mai importanţi luptători anticomunişti din nordul Moldovei. După ce a militat împotriva regimului comunist şi a visat la Revoluţie încă de la începutul anilor ‘80, băiatul a murit la scurt timp după ce Securitatea a început un program susţinut de torturare. Pentru reconstituirea firului evenimentelor de atunci am apelat și la ajutorul istoricului Marius Oprea, care prin bunăvoința domniei sale ne-a pus la dispoziție un capitol întreg din cartea sa: „Șase feluri de a muri”, apărută la Editura Polirom. Acesta, împreună cu IICMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc) au purces pe 17 mai 2017, la deshumarea şi recuperarea rămăşiţelor pământeşti ale lui Iulian Mugur Călinescu, decedat în urma unei grave afecţiuni medicale, despre care se presupune că a fost cauzată de anumite proceduri la care a fost supus în timpul anchetelor de la Securitate, pe vremea regimului comuni st.
Marius Oprea, expert în cadrul IICCMER, a declarat că tănărul „a avut foarte mult de suferit de pe urma anchetelor Securităţii. Bănuiala noastră, preluată de la mama sa, este că în cursul acestor anchete ar fi fost otrăvit, poate chiar iradiat, pentru că Securitatea şi regimul comunist nu puteau tolera ca un asemenea exemplu pe care el îl dăduse, de împotrivire la politica regimului, să fie luat în seamă şi de ceilalţi români.”
Dar, iată ce scrie în cartea sa, M.Oprea, despre ziua în care autoritățile de atunci au descoperit fapta și pe făptaș: „La exact nouă și un sfert dimineața, în ziua de 14 septembrie a anului 1981, telefonul de serviciu de la Inspectoratul Județean de Securitate, din Botoșani a început să sune. Acea zi nu a fost, cu siguranță, una cu soare pentru Gheorghe, Mihai și Costache. Căci au fost ofițeri operativi care au primit sarcina să verifice, din nou, „cât e de groasă”. O voce grăbită, înecată de emoție și salivă, anunțase că, pe gardul care împrejmuia șantierul de construcții de la Casa de Cultură a municipiului… „ s-a scris porcării di așelea contra rejimului, care ar trebui știersi și banditu prins, da voi, șăzi pi curu tău, la cafele, băă care ar trebui sî va hie rușîni, paduchioșilor, șî mîncaț banii partidului di pomanî… după care a închis.”
Da, era groasă. La fața locului, adică pe strada Marchian, colț cu Cuza Vodă, cei trei Gheorghe, Mihai și Costache, au văzut ce era de văzut. Și anume panourile albastre închis, înalte de doi metri, care adăposteau de ochii lumii. Priveau înscrisurile dușmănoase, care se lăfăiau cu litere mari, albe scrise cu creta: NE-AM SĂTURAT DE STAT LA COZI IMENSE! NU MAI PUTEM ACCEPTA MIZERIILE ȘI NEDREPTĂȚILE DIN ȚARA ASTA! VREM HRANĂ! VREM RESPECTAREA TUTUROR DREPTURILOR! VREM LIBERTATE!”.
Așa a decurs uimirea, până la consternare, a organelor Securității de atunci, care au format echipe de filaj și pândă a posibililor „făptași”. Era data de 14 septembrie 1981… Ziua în care se prăznuiește Înălțărea Sfintei Cruci! Ce tristă coincidență…
Pe data de 18 octombrie, după nopți de pândă asidue, autoritățile comuniste au reușit să-l prindă… care, așa cum veți vedea au părut mai degrabă stânjeniți când au văzut că, în fața lor nu era decât… un copil!
„Încă din aceeași noapte, la sediul Securității din Botoșani s-a iscat vînzoleala. Dosarul „PANOUL” era închis, făptașul fusese prins. Dar, în locul așteptatei efuziuni, la capătul febrilelor pânde și căutări, de mai bine de o lună a autorului „înscrisurilor dușmănoase” care împînziseră orașul, la capătul risispirii unui volum logistic și de muncă atîta cât pentru un an întreg, ofițerii de securitate erau mai degrabă stînjeniți. În fața lor stătea un copil”. Chiar de a doua zi, comandantul Securității Județului, colonelul Hulubaș, raporta la București, celebrului și sinistrului Tudor Postelnicu, „șăful ăl mare” a Securității, acea stânjeneală, numită mai degrabă o „victorie a la Pyrus”.
Acesta ar fi pe scurt „motivul” pentru care Mugur Iulian Călinescu a fost cercetat de organele locale ale Securității acelor vremuri. Tânărul își va asuma întreaga vină… și în februarie 1985 moare, în plină floare a vârstei „secerat” de o boală cruntă: LEUCEMIE! Chiar și azi, la atâta amar de vreme, sunt tare curios să pot înțelege de ce, tânărul a fost obligat să bea cafea, deși acasă nu consuma așa ceva.
Pentru început, haideți să vedem ce s-a ales de o parte dintre cei care, mai ieri… îl anchetau, și care ce să vezi, azi, trăiesc bine mersi… la adăpostul unui trecut vopsit în gri-ul mohorât al propriilor lor fapte. Să-i luăm pe rând, apelând la aceeași carte a istoricului Marius Oprea:
„Colonelul Boboc a refuzat orice discuție. În schimb, fostul locotenent major Dumitru Sârbu a acceptat să vorbească. Iată câteva fragmente din confesiunea sa, înregistrată la începutul lunii august 2007… și păstrată în arhiva audio a Institului… <Înainte să intru în Securitate eu am avut o impresie foarte bună despre ofițerii de informații… >. După 1989, acesta a lucrat tot în munca de informații, la Botoșani, până în 2004, când s-a pensionat… A fost întrebat de unul dintre colegii mei: aveți conștiința împăcată pentru ceea ce ați făcut înainte de 1989? A răspuns: Da…. Nu vă pare rău de absolut nimic?… Nu, deloc”.
„Fostul căpitan Atudoroaie Gheorghe, membru al grupei operative, coordonată de către colonelul Hulubaș a avut o ascensiune notabilă în aparatul poliției politice a celor vremuri. La Revoluție era adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Securitate Timiș. După Revoluție, în 2001, a fost „reactivat”, ca om de încredere al fostului consilier prezidențial Ioan Talpeș. Trecut în rezervă, a devenit un respectabil afacerist, în zona Banatului.”
„Un alt ofițer implicat în cercetările care au pus pe jar Securitatea, în toamna anului 1981 a fost căpitanul Stâncescu. După anul 2000 s-a reprofilat și a ajuns director executiv al Direcției de Muncă și Solidaritate Socială Botoșani. Dezvăluirile din presă, despre rolul său în cazul „Panoul” l-au determinat pe prefectul de atunci, Cristian Roman, fost coleg de clasă cu Mugur Călinescu, în anii liceului , să ia măsuri pentru înlocuirea acestuia, din funcție”
EPILOG LA O MOARTE… FĂCUTĂ CU „MÂINILE CURATE”
Mama tânărului, Rodica Uncescu a crezut, pînă la dispariția ei fizică că, moartea fiului ei se trage de la „cafelele administrate cu forța” la Securitate. Cînd a fost depistată boala, pentru Mugur Călinescu era prea târziu. A murit la 13 februarie 1985. Trecuseră patruzeci de luni, de la arestarea sa de către Securitate. Chiar și la moartea sa, în curtea bisericii existau oameni care spuneau cam așa: „Ce a crezut copilul ăsta? Că va răsturna regimul?Uite unde a ajuns?”. Peste timp, pe 15 iunie 2005 s-a obținut „acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă”. Și azi, „torționarii de ieri” se apără și afirmă că: „la noi nu s-au întâmplat astfel de cazuri. Știu că nu s-au folosit asemenea mijloace și noi eram controlați. Se spunea… la Securitate: cu mâinile curate!”
Când să cred că totul, atunci, ar fi putut fi doar un simplu accident… și nu ceva bine gândit și pus la cale, taman atunci mi-a căzut în mână un alt document… despre un alt personaj, care ce să vezi… nu era nimeni altcineva decât Nicolae Ceaușescu, mai marele ierarhic a celui pe care l-am numit la începutul rândurilor mele: Tudor Postelnicu.
„Scăpat din accidentul de la Moscova, unde s-a prăbușit cu
un avion, pe 4 noiembrie 1957, Generalul Nicolae Ceaușescu, ajuns, la 39 de ani, al doilea om din Ministerul Forțelor Armate, merge, personal, la Vadu Roșca, în Vrancea, unde țăranii se opun colectivizării. Împușcă, pe loc, nouă dintre ei, rănește și arestează zeci. Dana Radu piere la nici 28 de ani împliniți. Sătenii îl blesteamă pe Ceușescu să moară cu mâinile la spate, fără să se poată ruga, așa cum s-au stins și semenii lor… Dintre toate țările peste care ciuma comunistă și-a întins neagra mantie, România a opus cea mai înverșunată și mai lungă rezistență. În iarna lui 1957, află că sătenii din Vadu Roșca, Vrancea, se opun colectivizării. Deși nerefăcut complet, anunță că se va ocupa, personal, de „stârpirea chiaburilor”. Se suie, efectiv, pe tancuri, cheamă camioane în care pune mitraliere, dă ordin ca unitățile Securității Statului, cele de Intervenție, de la Tecuci, să înconjoare satul și pleacă într-acolo.
Omul acela mic (- Ceaușescu) în scurtă albastră, mi-a tras un bocanc în burtă și m-a înjurat. Cinci zile, cinci zile am sângerat. Da ‚io n-am zis nimica, numai am gemut și l-am blestemat, așa, în gând, să moară cum au murit ai mei, neîmpărtășit și cu mâinile legate la spate, ca Aurică al nostru, căruia îi țâșnea sângele pe gură… Crengile au început să tremure, deși vântul nu se pornise”, își mai aduc aminte sătenii. E 4 decembrie 1957 când tancurile ajung în sat. Sunt așteptate cu furci și topoare. Pământul e al sătenilor, nu vor să-l deie. Ceaușescu n-are vreme. Stă fix între două tancuri cu turelele îndreptate spre biserică atunci când își lasă mâna în jos, cu o mișcare iute. Mitralierele din camioane trag. Trag mult. Clopotul satului le acoperă moartea. Lângă Nițu Stan, Costică Arnabaș căzu în genunchi și-și desfăcu, la piept, cămașa, rupând-o. Alături, Aurică Dimofte și, strângând în mână toporul, Ionică Areaua. Dana a lui Radu are doar 28 de ani. E mamă. Împușcată pe loc. „Să le dăm răzvrătiților ceea ce vor”, urlă Ceaușescu. La Vadu Roșca, sunt, pe 4 decembrie 1957, 48 de răniți.”, își mai aduce aminte nea Crăciun…
Între timp a apărut un alt caz: cel de la Huși… a fostului episcop ortodox de Huși: Grigorie Leu. Cazul de la Huși seamănă cu cel al botoșăneanului Mugur Călinescu, specialiştii de la IICCMER bănuind că acesta a fost iradiat şi otrăvit în timpul lungilor sesiuni de interogatorii realizate de Securitate. În momentul de faţă, ana lizele nu au reliefat că ar fi fost iradiat şi se doreşte continuarea cerce tărilor în străinătate, la unele laboratoare mai performante, înainte ca Parchetul Militar să poată începe şi interogaţii legate de acest subiect cu angajaţii Securităţii, implicaţi în acel caz, care încă mai sunt în viaţă. „Cazul a fost preluat de structura militară de la Bucureşti de la Parchetul Militar Iaşi, ancheta continuă. Deocamdată, cu tehnica noastră medicală, nu am depistat nimic pe oase, şi de aceea nu s-a purces încă la audierea securiştilor care au venit în contact cu cazul, cu ancheta„, au precizat specialiștii IICMER, implicați direct şi în cercetările acestui caz. Cert este că, nici până acum nu au fost făcute publice rezultatele anchetei. Între timp, în luna iunie a anului 2018, a plecat la cele veșnice și tatăl lui Mugur, Mihai Călinescu.
Într-adevăr, moartea tânărului Mugur nu a fost una violentă, brutală, murdară, iar Securitatea… a rămas și de data asta, cu „obrazul nepătat”… și cu mâinile curate!
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro