MARIANA TASENTE – Poeta care stă… pe o mare de cuvinte

Mariana Tasente s-a născut la 19 august 1969, în satul Lăstuni (Hagilarea), comuna Mihail Kogălniceanu, județul Tulcea. În 6 iulie 2019 și-a lansat primul său volum, LeiMar – Jurnalul unui înger, la Editura Inspirescu. Înainte de a edita în volum, a scris pe anumite site-uri: „Însemne culturale”; „Cititor de proză”; „Poeții noștri„; „Universul artei”; „Creator” . „Îmi place să cred că sunt un simplu actor anonim pe marea scenă a vieții. Scriu doar atunci când cuvintele vin și se așează cuminți în ordinea pe care le-o stabilește sufletul meu” spune autoarea.

Personal cred că „ea stă pe o mare de cuvinte, se spală cu cuvinte, respiră cuvinte, mănâncă şi visează cuvinte”. Se îmbracă în cuvinte. La tărgul de carte Gaudeamus, din noiembrie, de la București, cartea Marianei Tasente de proza onirica „Jurnalul unui inger”, va fi lansată cu public. Merită! Alături de Luiza Cala, din Mangalia este una dintre cele mai bune prozatoare lirice, din România! Din anul 2013 are și un blog personal, intitulat „Rază de soare”. A colaborat și cu alte reviste din țară.

(G. TERZIU).

RUGĂCIUNE (ALTFEL)…
Resetează-mă, Doamne,
schimbă-mi parola și ține
hackerii departe de locul
unde-mi stă sufletul,
nu-i lăsa să-l rănească
cu vorbe mieroase,
zâmbete înșelătoare
și priviri alunecoase,
fă-mă puternică,
cum nu am fost vreodată,
pune-mi ordine-n cuvinte
și lasă-le să se așeze
cuminți, pe hârtie,
alungă toți norii care-mi
umbresc zâmbetul,
lasă-mi doar raza de soare
să lumineze subsolul
plin de mucegaiuri nobile
cu miros de salcâm,
trandafir și iasomie,
și eu voi fi candelă,
aprinsă cu speranță
și iubire, în fiecare zi.
Facă-se voia Ta!

FĂRĂ CUVINTE
colecționez tăceri diamantii
priviri de smarald cu
inserții de chihlimbar
buze rubinii cu
arome fructate
cunună falsă
de spice aurii
argintată la tâmple
râuri de vise
tocite-n coate
săpate-n frunte
cu nepăsare
aripi rahitice de
dor călător
fluturi de-opal orbiți din senin
atât de plin
tăceri prețioase
vouă mă-nchin

TU EȘTI …

ecoul gândurilor
în dimineața asta
tristă și mohorâtă.
desenează-mi
zâmbete pe cer,
joacă-te cu norii
și aruncă năframa
curcubeului peste
lacrimile mele.
însăilează o poveste
din picuri de ploaie.
știu! e tristă! dar eu
pot fi iubită doar cu
ochii, cu buzele
pecetluite și cu
sufletul deschis
larg spre soare.

EU …
nu m-am născut și nici
nu voi fi vreodată poet
durerile-mi sunt încă în stadiu embrionar
ținute în adâncuri
sub o crustă vulcanică.
nu au forța să erupă în
valuri de magmă
incandescentă,
ard în cuvinte nespuse,
se îneacă în ape tulburi,
rătăcesc în ceața deasă
într-un permanent sevraj
dependente de lumină.

CÂND….
când simfonia furtunii
și-a domolit acordurile,
fulgerele au străpuns
o inimă speriată și una îndurerată.

tu te-ai ales cu
trei note muzicale
și anagrama lor.
căutând soluția
într-un joint amăgitor,
ai arhivat anagrama
într-un fișier fără
user și parolă ,
te-ai îndrăgostit de
notele muzicale și
le asculți în fiecare zi
șoptindu-ți dulce:
te iubesc și eu sunt
realitatea din vis.

decât deloc,
e mai bine așa …

CÂND…
plouă, îmi scot amintirile
la pescuit în șanțurile
săpate de roți uriașe.

ploaia s-a oprit,
le întind frumos la soare
și le învăț să zâmbească.

cine știe? poate vor
colora un curcubeu

ORTOGRAFIE ȘI PUNCTUAȚIE
pierdută printre virgule
nu știe să pună punct
odată nu a fost doar
o dată și un mare semn
de întrebare stă înfipt în creier
semnul exclamării gravat
chiar între sprâncene
nu lasă cratima să-și
găsească rostul între
trecut, prezent și viitor
punctele de suspans
i-au stat mereu în coastele
de care a rămas lipită
inima-și enumeră bătăile
rătăcind ritmul iambic
printre ghilimele
în căutarea punctului