VISELE – PARTE DIN VIAȚA OMULUI

Visul este o latură a vieţii omului, una miraculoasă, care-i aparţine mai întâi spiritului şi apoi trupului. În timpul visului, spiritul colindă fără limită atât în timp cât şi în spaţiu, iar trupul, vrea-nu-vrea îi ţine tovărăşie, deoarece astfel au fost create. Viteza cu care se desfăşoară visul depinde de subiectul evenimentului. Se poate ajunge chiar la rădăcina creaţiei Universului, la momentul „Facerii Lumii”.

În timpul visului, trupul trece prin diverse întâmplări, unele frumoase, care îl fac fericit când se trezeşte din somn. Altă dată, în timpul visului trupul este supus unor traume greu de descris, periculoase sau tragice , situaţii care ar fi imposibil de suportat în viaţa reală. De asemenea, datorită vitezei fără de măsură a deplasării spiritului, un vis poate să se desfăşoare în acelaşi moment pe dimensiuni diferite de timp şi spaţiu, spre exemplu: prezent, trecut şi viitor, rezultând „Vis din vis, în vis”! Adică, în timp ce visul derulează un eveniment ce-i aparţine prezentului, „visezi” că acel vis l-ai mai „visat” o dată sau de mai multe ori şi că îl vei mai „visa”, iar tablourile desfăşurării evenimentelor în cele trei perioade de timp sunt identice, prin prezentare miraculoasă.

În timpul visului poţi să te întâlneşti faţă-n faţă cu entităţi divine, să comunici cu ele, să întrebi, să primeşti răspunsuri, sfaturi, pe care, uneori, atunci când te trezeşti din vis există posibilitatea să nu le mai ţii minte în totalitate. Îţi rămâne doar bucuria fără seamăn, pentru ce ai văzut, simţindu-te mângâiat pentru tot restul vieţii!

Adesea, fără un motiv anume, în unele zile omul trece prin stări sufleteşti pe care nu şi le poate explica: tristeţe, bucurie, nerăbdare etc. Zbuciumul care îi cuprinde deodată lăuntrul corpului, devine greu de înţeles. E asemenea unui dor care trebuie ostoit într-un fel anume; alteori este ca o flacără care nu mai are loc în piept!…

Auzim uneori pe cineva spunând: „Simt cum îmi râde inima! Parcă îmi spune că ziua de azi îmi va aduce o
bucurie”! Apoi, la un moment dat, chiar şi un mic semn îi aminteşte de visul frumos pe care l-a avut în timpul somnului din noaptea trecută.

Sau: „Am o presimţire rea! Îmi e sufletul negru ca tăciunele! Simt cum îmi plânge inima! Am avut azi-noapte un vis urât, pe care-l am mereu în faţa ochilor! Dacă aş şti să mă feresc, m-aş feri!

Aceste stări sufleteşti pe care le trăim, sunt mesaje importante, premoniţii, înformaţii despre trecerea prin anumite evenimente. Dovadă că existenţa noastră, a fiecărui individ în parte, nu este întâmplătoare. Ea este cunoscută de „cineva”, chiar de la venirea noastră pe pământ sau, poate, cu mult timp înainte, când eram doar suflet fără trup. Iar atunci când ne paşte o primejdie, suntem înştiinţaţi în diferite moduri: aievea, dar mai ales prin vise.

La cunoştinţele noastre de oameni obişnuiţi, de cele mai multe ori nu ştim să descifrăm mesajele. Uneori chiar le ignorăm, le tratăm cu superficialitate sau le uităm pur şi simplu.

„Mi s-a izbândit visul de azi-noapte”!, auzi spunând pe cineva, care, în timpul derulării evenimentelor din ziua respectivă, trăieşte o scenă asemănătoare cu cea văzută în vis şi pe care o ignorase sau o uitase de-a binelea.

Dacă am şti să t ălmăcim visele, am putea să preîntâmpinăm întâmplările urâte din viaţa noastră. Sau dacă am putea să descifrăm stările sufleteşti, am ocoli multe necazuri. De aceea ne sunt transmise, ca să putem lua măsuri de preîntâmpinare şi să-i mulţumim Lui Dumnezeu că ne poartă de grijă.

Creatorul ştie că viaţa noastră se desfăşoară într-un mod alert, că nu avem mult timp să ne gândim la El. Cum să nu ştie, dacă El ne-a pus la încercare? La încercarea de a putea şi să ne alegem singuri calea pe care o dorim.

Dar tot El ne-a dăruit odihna, somnul. Şi tot El ne-a dăruit visele. Ca să putem cunoaşte şi altceva decât trăim şi vedem în timp ce nu dormim. Să putem face comparaţie între ce este bine şi ce este rău.

„Proorocul care a văzut vis, povestească-l ca vis, iar cel care are cuvântul Meu, acela să spună cuvântul Meu adevărat. Ce legătură poate fi între pleavă şi grăuntele de grâu curat, zice Domnul”(Ieremia, cap. 23, v. 28).

„Cuvântul Meu nu este el, oare, ca un foc, zice Domnul, ca un ciocan care sfarmă stânca?”( Ieremia, cap. 23. V. 29).

„De aceea iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul”(Ieremia, cap. 23, v. 30).

Uneori, din visele frumoase n-ai vrea să te mai trezeşti, iar după ce te-ai trezit, ai revelaţii. Probabil, pentru a-ţi da seama că dacă doreşti cu adevărat, va fi bine şi aici, în viaţa reală de pe pământ.

Mesajele pot fi primite în mai multe feluri: prin desfăşurarea evenimentului propriuzis, prin semne arătate pe Cer, prin gesturi sau prin vorbe rostite de cineva nevăzut. Uneori, neştiind ce interpretare să le dai, poţi greşi. Însă, atunci când ai înţeles parţial sau întru totul mesajele divine, revelaţiile sunt magnifice şi de neuitat!

Cele mai multe mesaje se primesc în somn, în timpul viselor. Chiar dacă nu ştii să tălmăceşti un vis, eşti ajutat să înţelegi că ceea ce ai visat este foarte important. Astfel, în tot timpul zilei respective, visul te urmăreşte, te obsedează, ca să nu-l uiţi sau să nu-l ignori. Iar dacă totuşi nu reuşeşti să înţelegi informaţia care ţi-a fost transmisă, a avut „cineva” grijă de tine, să nu ţi se întâmple ceva grav. Şi dacă totuşi răul s-a produs, vei fi ajutat să te ridici şi să o iei de la început.

Mesajele mai pot fi transmise în timpul visului, fie prin sugestii, fie direct, prin fiinţe cu puteri divine, spre exemplu prin Maica Domnului. În timpul sarcinii, femeile sunt înzestrate cu răbdare, cu puterea de a duce totul la bun sfârşit şi cu o dragoste unică pentru fiinţa purtată în pântece. Deşi o femeie capătă forme diferite în timpul sarcinii, ea emană o frumuseţe aparte, tocmai din iubirea pe care o simte faţă de pruncul care se va naşte la soroc. Pentru a aduce copilul, cu bine, pe lume, Maica Domnului o vegează pe femeie în timpul naşterii, o mângâie cu blândeţea firii ei, ajutând-o să uite cât mai repede durerile facerii, renumite prin a fi greu de îndurat.

Uneori, în timpul unei naşteri foarte grele, chiar periculoase, Maica Domnului se arată şi la chip, ca într-o icoană, coborând din Cer, plutind asemenea unui fulg, pentru a o încuraja pe femeia aflată în chinurile facerii sau a o salva de la pieire, atât pe ea, cât şi pe fiinţa adusă pe lume.

Cine a văzut-o în vis pe Maica Domnului, nu o va putea uita niciodată şi se va simţi ocrotit şi fericit câte zile va avea!

Când pruncul zâmbeşte în timpul somnului, se spune că „i s-a arătat în vis, Maica Domnului”!

Cu ajutorul viselor poţi ajunge oriunde în Univers sau chiar în timp, neexistând limite.

Poate să ţi se arate la chip sau sub diferite forme, chiar Dumnezeu sau Mântuitorul Iisus Hristos. „La Dumnezeu totul este posibil”!

Prin vise, poţi ţine legătura cu persoane dragi, plecate în „lumea celor drepţi”. Impresia pe care o ai în urma unor asemenea vise, este că morţii ştiu ce se petrece pe pământ, cu cei pe care i-au lăsat îndureraţi. Alteori, fiinţe necunoscute, despre care habar n-ai avut de existenţa lor pe pământ, îţi apar în vis, îţi spun cine sunt şi de ce te-au vizitat. După ce te trezeşti din somn, imaginile visului persistând, o simplă întâmplare îţi clarifică nedumerirea: fiinţa necunoscută care ţi s-a prezentat politicos, ba chiar cu drag şi bunăvoinţă, face parte din strămoşii care, cu generaţii în urmă au folosit aceeaşi vatră a focului, pe care o foloseşti tu în prezent.

*

Tălmăcirea unor vise:
Spre exemplu, visezi că ţi-ai pierdut telefonul şi eşti disperat că nu mai poţi lua legătura cu oamenii, în special cu cei din familie. Împortanţa lui e trecătoare. Telefonul a fost inventat cu puţin timp în urmă, de către om, prin ştiinţa pe care i-a dat-o Dumnezeu. Cu siguranţă, nu peste mult timp vor fi create alte aparate de comunicare între oameni, care vor fi de asemenea trecătoare. Doar convorbirea noastră cu Dumnezeu este nemuritoare. Cu ea ne-am născut, cu ea murim. Vorba vine, că murim, când, de fapt, trecem dincolo, în lumea sufletelor, a vibraţiilor şi zborurilor infinite. Sufletul, după despărţirea de trup care este muritor, merge să se prezinte în faţa Lui Dumnezeu. Sufletul este veşnic şi se prezintă în faţa Veşnicului Dumnezeu.

Pierderea, în vis, a actelor de identitate, duce la un coşmar greu de descris, deoarece nu mai ai cum să-ţi dovedeşti existenţa, eşti al nimănui… Când te trezeşti din somn, bucuria e maximă că nu a fost adevărat, că a fost doar un „vis de noapte”.

Identitatea prin acte scrise de mâna omului este necesară doar certificării existenţei pământeşti şi are însemnătate trecătoare. Identitatea adevărată a omului este cea aflată în Legile Cereşti. Pe pământ ea devine veşnică prin urmaşi, după cuvântul Lui Dumnezeu: „Înmulţiţi-vă ca nisipul”… Urmaşul meu, fiu sau fiică, este trup din trupul meu, sânge din sângele meu, care perpetuează. Doar sufletele, atât al meu, cât şi al urmaşilor sunt veşnice, legătura nostră pe pământ menţinându-se doar prin trupul muritor. „Nu te lega prea mult de ce este muritor! Las-o pe mama ta şi pe tatăl tău şi urmează-mi mie!”, a spus Mântuitorul.

IOANA STUPARU