Actorul și regizorul EUSEBIU ȘTEFĂNESCU, despre necesitatea unei pedagogii a retoricii

Acest interviu a rămas nevalorificat, păstrat cu convingerea că „este de ținut și luat aminte!”

Geo Călugăru : Mi-ați spus, întruna dintre discuțiile noastre, că vă obsedează necesitatea unei pedagogii a retoricii. V-aș ruga să vă referiți, la motivele ce v-au determinat, să credeți, până la a vă fi devenit obsesiv, o asemenea necesitate?

Eusebiu Ștefănescu: În calitatea pe care o posed, aceea de decan al Facultății de Teatru „Hiperion”, nu mi-a fost deloc dificil să constat, cât de necesară este o pedagogie a retoricii, mai ales într-o profesie, cum este actoria, în care arta comunicării cu publicul spectator, este vitală, atât pentru a-l determina să vină la teatru, că-l iubească și îndeosebi să-i rămână fidel. Dar nu doar în teatru se impune o asemenea abordare. Sunt multe alte zone, în care, comunicarea se află în grea suferință, cu consecințe, ce pot fi neplăcute, mergând până la nivelul de catastrofale.

Geo Călugăru: La ce zone vă referiți și ce soluții propuneți?

Eusebiu Ștefănescu: O bună comunicare este necesară și de dorit, începând de la nivelul familiei, continuând cu școala, colectivele de muncă de la toate nivelurile, în sfera politicului, de la bază, de la simpli membri și până la vârful piramidei, mai ales că aproape peste tot, situația e jalnică. Dar în mod special sunt în culpă cei care activează în presă, radio, televiziune, funcții de conducere în zone economice și politice. Ar fi multe de spus. Le știți și dumneavoastră.

Sigur că mă gândesc și la ce trebuie făcut și, în consecință, propun și soluții. Ideea de importanță și necesitate majoră este aceea că, în toate facultățile de teatru dar și în cele care au ca obiect de studiu relațiile publice, managementul, științele politice și de drept etc, înființarea unor catedre de „Arta și strategia comunicării”; prin care să se realizeze educația unei retorici speciale, de maximă eficiență în relația cu publicul este foarte necesară.

Geo Călugăru: În sinteză, la ce se referă, ce se urmărește și cum se înfăptuiește educația unei retorici speciale și de maximă eficiență?

Eusebiu Ștefănescu: Trebuie avute în vedere niște lucruri, fiecare având importanța sa. Există niște legi, care țin numai de comportamentul, fizionomia sau ținuta retorului și nu de conținutul de idei și de sentimente pe care să le comunice. Aceste legi țin de modalitatea de comunicare, de stabilirea unei relații ideale cu partenerul, care poate fi un public mai restrâns sau mai numeros. Precizez că, un domeniu mai puțin studiat, dar de foarte mare importanță este acela al formării personalității celui care vrea să devină, asemeni actorului, un manipulator al emoțiilor colective.

Geo Călugăru: Ce trebuie să știe și să facă persoana respectivă, să-și atingă scopul, pe care și l-a propus?

Eusebiu Ștefănescu: Cel în cauză trebuie să-și descopere un resort interior prin care se poate realiza charisma, farmecul unei personalități. În acest proces, trebuie, mai întâi, să se descopere pe sine, exprimânduși, cu sinceritate totală complexele, limitele, frământările, neîmplinirile, bucuriile, realizările, obsesiile, păcatele. Este ca atunci când începi un tratament homeopatic, făcând o baie de purificare.

Geo Călugăru: Din postura de profesor, pe care ați avut-o în cadrul I.A.T.C, vreți să-mi relatați care au fost „butoanele”, pe care a trebuit să apăsați să le declanșați studenților disponibilitățile, pe care urmau să le valorifice în profesia lor?

Eusebiu Ștefănescu: În primul rând, i-am determinat să înțeleagă că, pentru a-și însuși mijloacele de expresie, ei trebuie să studieze concomitent: vorbirea scenică, mișcarea în scenă și improvizația. Prin exercițiile de improvizație, solicitate studenților, urmăream îndeosebi dezvoltarea imaginației, adaptarea la situații variate, stăpânirea de sine, stăpânirea spațiului și încadrarea în timp, dar mai ales, capacitatea de a se transpune în psihologia și în felul de a privi lumea, în felul celuilalt.

Geo Călugăru: Pentru împlinirea atâtor cerințe și sunt destule, bănuiesc, că nu se rezolvă de la sine, mai exact ce le solicitați să facă?

Eusebiu Ștefănescu: Pentru a realiza acele cerințe, le-am indicat exerciții de comunicare: interviurile cu schimbarea identității, vorbirea într-o limbă inventată, întâlnire între două personaje cunoscute sau imaginare, după care am trecut la faza dramatizărilor, apoi la interpretarea unor scene din piese realiste, cu urmărirea relațiilor și a comunicării, cu conștientizarea permanentă a publicului. Actorul nu are voie să uite publicul, după cum nu are voie să-și uite textul, intrările sau partenerii.

Geo Călugăru: Revenind la ideea din prima întrebare și cunoscând starea deplorabilă a comunicării de ansamblu, punctual, cine credeți că sunt vizați prioritar, de soluția propusă de dumneavoastră?

Eusebiu Ștefănescu: Cunoscând, în bună măsură, cum stau lucrurile în afara comunicării și ținând seama de nivelul diferit al consecințelor, legat de sfera decizională, mai ales, cred că această facultate se adresează prioritar: oamenilor politici, diplomaților, avocaților, profesorilor, într-un cuvânt, tuturor celor care folosesc expresia aleasă pentru a convinge un auditoriu.

Există câteva secrete pentru stabilirea unei relații favorabile cu publicul spectator. Primul este cel al captării bunăvoinței acestuia, printr-o înțelegere directă – o mărturisire sau o întrebare ajutătoare scopului urmărit.

În momentul în care publicul e cucerit, trebuie să știi să-l manipulezi, în sensul frumos al cuvântului, să-l convingi de adevărul spuselor tale. Discursul trebuie să fie incitant, dar mai cu seamă fluent, fără întreruperi, în care să se poată interpune reacția publicului spectator.

GEO CĂLUGĂRU, membru USR