Aho, aho, ho-ho,
Mâine anul se-nnoiește
Plugușorul se pornește
Și începe a brazda,
Pe la case a ura.”
Ultimul editorial al acestui an, se vrea a fi o radiografie șprințară bazată pe răvașe, a anului de care tocmai ne despărțim. Îmi era greu a crede, la începutul acestei campanii electorale că o să reușesc a întâlni atât de direct, fragmente… pe viu, din scrierile lui Caragiale! Episodul când un candidat a putut fi dat pierdut?! Dar uite că, până și aici… „viața bate filmul!” Numele unuia ca Ninel… cu nume de „pai”, ne face să ne dăm seama cât de actual rămâne „Nenea Iancu”!
edem ce ne aduse această campanie, ultilmul mare „bal”, al anului care taman se duce!
ARICIUC BOGDAN CORVIN
Primul răvaș: Uite cum expresia: „Pierdut „catindat”… declar nul!”devine realitate. Numele unuia ca Ninel… cu nume de „pai”, ne face să ne dăm seama cât de actual rămâne „Nenea Iancu”! Ninel Peia, candidatul Partidului Neamului Românesc, care fusese dat dispărut când taman era la Cluj și găsit apoi , în dulcea Bucovină, la „monastirea” lui „Fane Babanul”! Iată, pe scurt, întreaga poveste a „catindatului” pierdut, apoi găsit, așa cum am citit, din presă…. „A fost găsit la Mănăstirea Putna, unde a spus că a mers să se roage”, au declarat pentru surse din anchetă. Poliția Cluj a pecizat că, Ninel Peia era cazat în mănăstire și nu a fost victima vreunei infracțiuni. „Acesta a refuzat să însoțească polițiștii pentru încheierea formalităților, sens în care a fost încheiat, conform procedurii, un proces-verbal”, spun polițiștii. Polițiștii clujeni au fost sesizați despre dispariția lui Ninel Peia, de Serviciul de Protecție și Pază. Candidatul la președinție din partea Partidului Neamul Românesc ar fi fost văzut ultima dată în cursul nopții de miercuri spre joi, la ora 1.17, pe camerele de supraveghere ale hotelului în timp ce părăsea clădirea.
Originalul candidat al Partidului Neamul Românesc la președinție, Ninel Peia, a participat, la un hotel din Cluj-Napoca, la o întâlnire electorală alături de peste 50 de membri și simpatizanți, la acțiune fiind prezent și secretarul general al formațiunii, generalul (r) Constantin Onișor.
Cum care Onișor? Păi, ăla care era șeful gărzii de onoare a lui Ceaușescu, vă rog a nu-l confunda cu actualele crame „Oprișor”!
Răvașul doi: „Duamna” Veorica a doua zi, după primul tur al alegerilor este trimisă „la plimbare”, taman de către „fâlfanul” de Dolj, Manda, jumătatea Olguței Vasilescu nimeni altul decât șefa de campanie electorală a „catindatei”social democrate. Dincolo de scenele demne de „bătrânul” Kafka, realitatea rămâne cam așa:
„De ce v-aţi certat cu domnul Manda?
Îl vedeţi pe domnul Manda lângă mine. Nu ştiu cine a dat aceste informaţii. Plâng foarte greu. Am avut lacrimi când am văzut că am intrat în turul doi. Erau lacrimi de bucurie.
Cum vreţi să candidaţi alegerile cu o proastă, domnule Manda?
Manda: Sunt exagerări. La Dolj Viorica Dăncilă a ieşit pe locul întâi. Restul e cancan.
Doamna Vasilescu, mai sunteţi în continuare şefa de campanie a doamnei Dăncilă?
Sunt în continuare şeful de campanie al doamnei Dăncilă. Suntem foarte mobilizaţi şi vom câştiga aceste alegeri.
Doamna Dăncilă, e domnul Manda bărbat sau nu?
Lia Olguţa Vasilescu intervine:
Asta trebuie să mă întrebaţi pe mine.
Dăncilă:
Klaus Iohannis nu e bărbat, pentru că nu vine la dezbatere. Preşedintele nu trebuie să jignească o femeie.”
Răvașul trei: Un fake news de
proporții a fost rostogolit de Gabriela Firea, miercuri, atunci când primarul Capitalei a declarat că președintele Iohannis poartă o cască în ureche în care i se dictează răspunsurile la întrebările jurnaliștilor:
„Președintele-candidat Iohannis este nu numai foarte curajos, foarte deschis dialogului, dezbaterilor, foarte informat si sigur pe el, ci și foarte spontan! O dovedește cu prisosință casca din ureche folosita la conferinta de presa! Doamne, asa ceva!!?? Ghinion!!!”.
Informația a fost publicată prima dată de Ion Cristoiu, care a scris pe blogul său că lui Iohannis i se suflă răspunsurile la întrebările jurnaliștilor printr-o cască. Fake news-ul a fost propagat inclusiv de Viorica Dăncilă, în declarațiile de presă pe care le-a susținut ca replică la conferința președintelui, la doar jumătate de oră după acesta: „Eu, după cum vedeți, spre deosebire de domnul președinte nu am cască”, a transmis ironic fostul premier. Ulterior conferinței, fotoreporterul Octav Ganea, de la Inquam Photos, a publicat o fotografie care a demontat complet fake newsului Gabrielei Firea, rostogolit în mediul online de social-democrați:
„Chiar și atunci când suntem scoși din sală reușim să demontăm știrile false. Fotografie realizată din afara sălii în care președintele în funcție și candidatul la Președinția României, Klaus Iohannis, susține o conferință de presă, după ce fotojurnaliștii au fost înlăturați din sală, în București, 13 noiembrie 2019”, a scris fotoreporterul Octav Ganea, lângă fotografia publicată pe Facebook.
Ultimul Răvaș – dar nu cel de pe urmă: am lăsat special la final mesajul de mulțumire a altui „catindat” la scanul de „cleștar” de pe Bd. Geniului, numărul unu, un anume Al. Cumpănașu. Acesta a spus înainte de primul tur… următoarea frază:” Președintele României va fi dat de spartanii-cumpănași”
Pentru anul ce se – ncheie, cu siguranță că s-ar mai putea scrie, dar și discuta multe, dar E.U. unul prefer să urez tuturor cititorilor noștrii un sincer LA MULȚI ANI, dar și să nu uitați: Anul Nou ne-aduce nouă, Timp mai bun și viață nouă; Anul Nou o să ne fie, Început de belșug și veselie.
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro