REVOLUȚIA ROMÂNĂ LA 30 DE ANI

Se pune în discuție ori de câte ori vine vorba de revoluția română (R.R.) îndoielnica întrebare: „a fost Revoluție sau lovitură de stat?”. Conspirația din anul de grație ’89, sfârșit de an – a fost criminală. Niciunde în fostul bloc comunist nu au fost atâția morți, ori răniți, mai ales după ce Dictatorul a „plecat” cu helicopterul, iar în final, spre eșafod.

El cu vinile lui (la simulacrul de proces, cu acuzații inventate) pentru care a și fost executat de către cei care au preluat puterea, cei din urmă au mâinile mânjite de sânge. Prin acțiunile lor criminale, conștiente (printre altele cazul Trosca, Otopeni, etc) au produs acele masacre inutile: de fapt o răzbunare a unor trădători de sorginte KGB-istă asupra structurilor furate de putere autentic românești, ramase fără apărare în acest moment. Se perindă pe televiziunile de atunci șapte mame care și-au pierdut copiii în acea secvență de timp, controversată oricum.

Toate prezintă mărturisiri șocante cum au fost „țintiți” cei care au participat la revoluție. Este vorba de cei care au fost omorâți după 22 decembrie și nu atunci când Ceaușescu era încă în viață.

Pe memoria peliculei figurează cum tanchetele îi striveau pe manifestanți ori așa-zișii teroriști îi omorau pe cei din stradă. Toate sunt ca secvențe delicate, față de ce s-a întâmplat după „helicopter” când revoluția a fost acaparată de noii veniți la putere transformânduse toată această conspirație într-o adevărată lovitură de stat.

Mamele eroilor din 89 pun pe media suferința lor, imensa lor tânguire fără a fi ostoită până vor închide ochii pe vecie. Nu privesc cu ură ci cu luciditate, acceptă că sacrificiul celor care acum ar fi avut undeva spre 50 de ani, că unii dintre ei ar fi avut copii și chiar nepoți, ei bine, ei au dispărut în neant pentru ca noi să gândim măcar o societate democratică.

Niște nimeni post-decembriști care au stat în spatele draperiilor la „Revoluție” ori erau copii acum dau „soluții”. Mamele acelor eroi au primit răspunsuri de genul „cine i-a pus să iasă în stradă? Trebuiau să stea în casă că erau imaturi!”. Uluitor și cinic, lași nemernici și toate celelalte lături necesare trebuiesc aruncate în fața celor care au emis aceste alegații. Datorită acelor eroi și nu numai, putem acum să avem (doar mental) o altă viață. Să ne exprimăm în public (dacă vom mai fi lăsați) să vizităm oricare zonă a planetei (dacă avem banii necesari), media să fie liberă (deocamdată), să ne alegem un loc de muncă bine plătit (unde? la noi, oricum nu!) și multe alte (beneficii) ale lumii libere.

Unii și-au clădit carierele pe sângele copiilor uciși, actuali, foști și viitori parlamentari, conducători politici centrali, zonali ori locali, trebuie să se uite în ochii celor peste 1000 de eroi care au murit și pentru ei, în decembrie ’89, după ce „dictatorul” a fugit.

Clădirea parlamentului, Casa Poporului, hulită de politrucii de după ’90, folosită copios în prezent, trebuie să poarte pe sălile ei portretele martirilor acelei perioade. Fără ei lovitura de stat nu ar fi avut nici o justificare. Pe mai departe și a celor răniți și într-un final cei ce au avut o contribuție hotărâtoare pentru ca revoluția celor din stradă să se desăvârșească.

Pe cei din urmă „pontacul” i-a devalizat de meritele avute, pentru ca el era atunci un puștan fricos, dar ajuns la putere și-a încordat mușchii și pe acest domeniu, eliminând pe adevărații revoluționari promovând o bună parte din impostori.

De fapt cei care și-au luat certificate de revoluționar prin Bebe și în localitățile în care foștii prim-secretari au plecat acasă în aplauzele mulțimilor care nu știau ce se întâmplă în țară, să fie eliminați din rândul contribuitorilor la Revoluție.

Un fost prim-ministru, un poznaș care în acel moment era decuplat de realitățile României, a prins din zbor și „problema revoluționarilor” anulând și blocând aplicarea legii 341/2004. Un derbedeu ca și mulți alții ca el, era un lucru de bun-simț, că puteau fi „analizați” cei care și-au obținut până atunci, acele inutile certificate chiar au fost autentici. Cu limba lui de șarpe, prieten cu fugarul Ghiță, împreună vizitând țările din Golf, cu ce scop? a blocat toate prevederile unei legi, exceptând lista celor 500 unde la loc de cinste sunt „revoluționari autentici”: Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu și alți nomenclaturiști de frunte.

Cei de mai sus au susținut și realizat Lovitura de Stat, dar acum sunt revoluționari. Adevărații revoluționari au fost divizați, înlăturați și în final șterși de pe orice fel de compensații.

Am făcut un calcul aproximativ, dacă s-ar fi „pieptănat” listele de revoluționari(sub cele trei categorii) ar fi rezultat în jur de 800 de „autentici”. Valoarea compensației ar putea ajunge lunar la circa un milion de euro, cam cât a furat un ministru la un mandat de circa un an, din cei peste 400 din 90 încoace.

Desigur că au fost și miniștrii, ori secretari de stat care au fost profesioniști(puțini la număr) sau care nu au avut nevoie de furăciuni, dar au „compensat” următorii. Ar trebui creat, și aici nu s-a gândit nimeni, un memorial al Revoluției, în care vor trebui „selectați” cei care au avut un rol determinant. Evident că nu se dorește acest lucru. S-a construit sub ingineria unuia pe care l-am cunoscut la propriu și care nu a „prăduit” nici un leu(în profida caracterului său discutabil) biserica eroilor cu cimitirul, din coasta cimitirului Bellu. Acolo, merg adesea ca un necunoscut enoriaș, iar de Crăciun, ori de Înviere, tinerii preoți de acolo slujesc prioritar o mică parte din cimitir. Nu știu dacă ei au revelația momentului, mai prozaic chiar știu ce slujesc, sau dacă acel ritual face parte dintr-un ceremonial pe care și l-au impus, sau le-a fost prestabilit. Față de lumea pestriță care asistă la slujbă, se pomenește într-o mică măsură, despre Revoluție alături de un lung pomelnic. Menirea acelei biserici a fost construită în principal, pentru a comemora eroii Revoluției. Adevărații eroi, iată că trec și în acest lăcaș într-un derizoriu, sau dacă nu, măcar într-un cotidian mărunt.

Atât eu, cât și soția mea am ieșit în stradă, la Revoluție, ea în fața CC-ului, iar eu la Coloane. Ea are carnet de Jilava și nu a luat nici măcar un leu și nici nu va lua, pentru că i-a fost lehamite de mașinațiunile necesare ca să-și dovedească drepturile.

Ieșind cu greu din întreprinderea unde lucra, directorul de atunci blocând evadarea eventualilor doritori de a veni în fata CC-ului, cel din urmă devenind ulterior mâna dreaptă a actualului guvernator al Băncii Naționale.

Periodic trebuie să dovedesc (pe lângă un interviu dat unui ziar, în 23 decembrie, apărut pe 3 ianuarie 1990, atașat la dosar) că am participat având o funcție de conducere foarte importantă pe care o ocupam atunci, în Piața Palatului, cu o mână de oameni pe care i-am mobilizat. La refacerea dosarului meu, din anii 2000, am fost în audiență la domnul General Voinea, căruia i-am solicitat dovezi asupra participării mele la Revoluție. După circa două săptămâni mi s-a dat o adresă în care s-a confirmat participarea.

Am avut un șoc, atunci, când mi s-au prezentat fotografii în care eram prezent; dacă Ceaușescu ar fi rămas pe poziție, probabil că eu, ca și conducător de instituție eram anihilat la propriu, plus familia. Abia atunci am intrat într-un intens „tremollo”: „Cine a tras în noi după 22?” Rămâne o rană deschisă și după acești treizeci de ani. Există un dosar, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, dar și acesta presupun că va trena. Soluționarea lui posibil că să fie finalizată sub o formulă de recomandare.

Dar lacrimile mamelor, ale urmașilor care nu și-au cunoscut părinții uciși, rămân ca un tulburător și tragic mesaj asupra acelei cumplite perioade pe care am trăit-o cu toţii.

Brateș a fost inventat spre a crea o zvonistică alimentată – de Brucan, de la etajul 11 a TVR, fântâni otrăvite, 60000 de oameni uciși, și multe alte nenorociri inventate de cei care au preluat puterea.

Criminalii se cunosc, criminalii sunt printre noi, iar ei pot fi condamnați pe lângă devalizarea fabricilor, uzinelor, sistemelor de irigații și pentru imensa migrațiune a peste 4 milioane de muncitori, din țara noastră, aici pierzându-și locurile de muncă.

Dacă au fost teroriști? Probabil că da! În baza unde lucram, atunci când ceilalți erau acasă (urmând a fi revoluționari) de pe un bloc din apropriere s-au tras focuri de armă (reale). Din subsol au fost scoase arme – despre care habar n-aveam – la ordinul unui viitor general SRI. Eu, ca un naiv, fără a face vreo legătură sistemică, a trebuit să disloc pentru MSM combustibil și ceva alimente.

Cine a hotărât peste ani că are calitatea de revoluționar? Un Bebe (nu apa Hebe care… face minuni) care a distrus noțiunea de Revoluție, expediind pe bandă rulantă, mii de certificate de revoluționari?

DNA-unde ești acum? Bebe, un ins grobian, reprezentant al elementelor suburbane, ori de câte ori era prezent, chiar zeificat, precum cei din tenebrele canalelor capitalei noastre.

Răul făcut în 90, prin cârmacii veniți la putere își produce și acum efectele. Un stat captiv, deținut de un partid care a câștigat și va câștiga și în viitor, sub diverse formule toate alegerile, pe fondul în care baza/susținătorii sunt cel mai adesea cei cu doi dinți în gură și aceia umplută cu alcool.

Cei viguroși, care au și ceva cultură, au părăsit această țară nu neapărat din motive economice, ci pentru că nu întrezăresc un viitor pe care să îl poată gestiona potrivit pregătirii lor.

Cine iese la proteste în acești treizeci de ani, de la Revoluție? Cei peste 200.000 de manifestanți, din ianuarie 2018, care s-au mobilizat împotriva lamentabilelor legi ale schimbărilor din justiție, au ieșit în agora. spre a „martela” mediatic incapacitatea decidenților politici că de fapt suntem într-o „Europă” cu reguli pe care, dacă tot am cerșit a intra în ea, trebuie să le respectăm. Din acest „melange” pseudo dictatorial semănat de partidul stat, se poate pune o firească, dar greșită întrebare: „de ce au fost executați cei doi dictatori?”

Chimia relațională la care asistăm este formată din tineri ori mai puțin tineri care lucrează în zone performante și care nu mai au apetența de a fi slugăriți la nivel politic de către penali autentici. Ies în stradă, manifestă, au o debordantă inițiativă asupra sloganelor care să atingă creierele de la 1 la 90 de ani. Bine, și care ar fi parcursul?, ar întreba în cuvintele lui colțuroase Moromete, de fapt prin gura autorului: „oamenii fac lucruri care dacă n-ar fi proști, nu i-ar sili nimeni să le facă…”

Sau, „dacă durerea trebuie stăpânită fiindcă îndurerează și pe alții, bucuria prea mare trebuie şi ea stăpânită fiindcă poate fi și ea rău înțeleasă”, și în final „când omul uită de Dumnezeu, uită și Dumnezeu de el și îl lasă singur în fața păcatelor. „ Acest pachet de maxime, puse în gura personajelor sale, mult înainte de ‘89, acum sunt de o chinuitoare actualitate. Ştampilanţii numeroși stau în „tăria” lor, dar cei care creează de fapt valori, întreținând-i pe cei dintâi, vor o altfel de societate, în care să nu mai primeze spaga, penalii, „cerșetorii” la banii publici și mulți alții, ci performanța, concurența reală, fără aranjamente la vârf, o societate reală, nu alterată.

Neavând partide politice reale, care să fie o contrapondere față de majoritatea actuală, sute de mii de oameni ies în stradă, clamând strâmba structură a realităților economico – politice care ne guvernează. Cei din stradă fără o coagulare ideologică real practică, cuplată la nevoile populației, prin clamarea doar de lozinci, tăioase, încearcă să sensibilizeze puterea ca să lucreze în favoarea poporului.

Presiunea există, dar cei aflați la cârmă, nu mai au nici un fel de apetit spre a schimba ceva, pentru că orice modificare atrage automat felurite idiosincrazii ale multiplelor aripioare care au guvernat țara, dar care și în prezent pot pune piedici acestei guvernări. Aparatcik a rămas în picioare!La Davos a opta ţară a Europei, România, nu a fost reprezentată de nimeni. Sunt prezente 110 ţări, 3000 de patroni din ţările dezvoltate (nu măi contăm, deși ca resurse am avea ceva de spus), politica falimentară a politicienilor noștri ne-a adus la nivelul unei ţări de lumea a IV-a. Măcar pentru acest lucru de ce nu am putea fi nostalgici? Acum ne târâm, suntem căzuți de pe hartă, suntem niște papagali. Colcăiala politică internă nu interesează, pe nimeni. Ce se întâmplă la noi, ne privește doar pe noi. Ceilalţi aşteaptă iniţiative consistente, aşteaptă poziţii care să facă loby, să vină cu proiecte regionale şi de ce nu, mondiale. Noi, nu am fost invitaţi pentru că nu avem ce oferi, nu avem ce spune spre a fi ascultaţi de alţii. Suntem poziţionaţi ca fiind singulari, fară forță, ba vulnerabili, în această zona a Europei. România nu contează, e cantonată la Videle de Teleorman.

România nu a mai avut un Prim Ministru autentic de pe vremea lui Stolojan, care și el a confiscat valuta mediului de afaceri privat. Nu aveam un Prim Ministru care să fie o portavoce precum Orban cel mult criticat al Ungariei, dar care este prezent în mai toate zonele de decizie ale Europei. România este la Coada oricăror inițiative europene ori mondiale

„Împușcatul” cu a lui consoartă băteau mai toate meridianele planetare. Îl primea în Caleașca sa Regina Angliei, dialoguri cu președinți americani, chinezi, ruși. Bântuia Orientul și Africa de Sud în lung și în lat, nu pentru el personal ci pentru această țărișoară. Dacă mai adăugăm și performanțele din sport (Nadia, echipa de fotbal, scrima etc) se creează deja o nostalgică și nemeritată blamare a trecutului.

Trebuie găsite pârghiile necesare ca țara noastră să își recapete locul avut cândva. Putem oare? Nu se știe. Din păcate/fericire suntem foarte bogați în resurse iar acum bătălia giganților se duce exact pe acest domeniu.

Bolivia, de pildă, are resurse imense de litiu necesare viitorului boom al autoelectricelor, și de aceia probabil a fost înlăturat Morales. Venezuela a naționalizat resursele petrol/ gaze nu e bun Hugo Chavez, trebuie înlăturat.

Ba și Federația Rusă ar trebui să deschidă granițele transnaționalelor pentru uriașele ei resurse naturale.

A început un nou Război Mondial, goana după resursele necesare progresului aferente mileniului trei, altele decât cele care erau tradițional folosite.

Ca o concluzie preliminară am pornit de la Revoluție iar acum am ajuns la o evidentă involuție.

Țara noastră este sortită din strămoși, să se dezvolte, să prospere, dar să nu mai fim catalogați ca pribegi.

Poezia care-mi aparține „Pribeag” poate consfinți o atitudine a noastră ca popor după acești 30 de ani de relativă democrație.

Pribeag

Tu vezi că ești pe pribeag în propria ta țară
Nu ai nimic, al tău, că toate ți se luară
Și văd cum neica- nimeni care proclamă tare
Că dacă nu-ți convine, poți merge la plimbare.

De bunăstarea țărilor străine spinarea ți s-a ‘ncovoiat
Muncind din zori în noapte ca un apucat
Când te întorci acasă în vremi de sărbători
De suferințe, să te refacem, tot noi suntem datori

Acolo, cu multe opreliști zici, te-ai realizat
Porți în tine, așa s-a stabilit un grozav păcat
Ești străin cât vei trăi, că vii dintr-o țară comunistă
Și oricum față de alții nu ai un loc pe listă

Dar când ei hotărăsc că ești nefolositor
Te arestează, nu poți să te exprimi decât la vorbitor
Unde-i democrația și libera circulație
Că tu nu faci parte din nici o ecuație?

Ne flutură un spațiu Schengen precum ovăz la cal
Să ne arate ce cale lungă avem până la mal
Nu vezi că ești pribeag într-o Europa întreagă
Vino, te așteaptă, ca o mamă, țara ta cea dragă.

FLORIAN LAURENȚIU STOIKA