MUZEUL PARLAMENTULUI APARIȚIE BENEFICĂ ȘI NECESARĂ ÎN PEISAJUL MUZEOGRAFIEI ROMÂNEȘTI

„Nu există pentru popor o instituție mai de folos și cu un caracter mai general decât muzeul, atât din punct de vedere al instrucţiei, cât mai ales al educație morale”. Alexandru Tzigara – Samurcaș

În accepțiunea savantului francez Germain Bazin, muzeul în general este „un templu în care timpul pare suspendat”.

Aici sunt adunate, clasificate, păstrate și prezentate publicului vestigii pe care omenirea le-a produs de-a lungul existenței sale sau le produce în prezent sub raportul culturii materiale și spirituale, pentru ca ele să fie transmise generațiilor viitoare.

Muzeul Parlamentului, înființat în anul 1998, încearcă prin expunerea de bază să demonstreze că România, țară europeană, își are locul ei binemeritat alături de țări cu vechi tradiții democratice precum Anglia și Franța, că parlamentul modern al României a apărut la mijlocul secolului al XIX-lea, derivat din vechi instituții feudale românești precum Sfatul Domnesc sau Sfatul Țării, sigur, instituții neeligibile dar asemănătoare „Magnum Concilium-ului” din Anglia sau ale Statelor generale din Franța.

În virtutea acestor argumente, România nu putea să rămână în afara modelului european care oferea deja posibilitatea cetățeanului, prin crearea de muzee pe lângă parlamente, să-şi formeze convingerea după cum spunea Montesquieu că: „Nu există libertate, dacă puterea judecătorească nu este separată de puterea legislativă și de cea executivă”.

Care sunt motivele care au împins societatea la separarea puterilor în stat ? Cu siguranță înclinaţia naturală a omului care deținea puterea, de a abuza de ea.

John Locke, filozof și jurist englez, sugera că pentru a evita abuzul, „ puterea trebuie să opreasc ă puterea „ iar Montesquieu în „Del’esprit des lois” lansa ideea că „Atunci când în mâinile aceleași persoane sau aceluiași corp de dregători puterea legislativă este întrunită cu puterea executivă, nu există libertate, deoarece se poate naște teama că același monarh sau același senat să facă legi tiranice pe care să le aplice în mod tiranic”.

Deci principiul suveranității poporului și a sistemului reprezentativ parlamentar, prin care orice hotărâre trebuie aprobată de reprezentanții națiunii reuniți în forul suprem reprezentativ, s-a născut sub influența școlii filozofice a secolului al XVIII-lea și a fost pusă în practică de revoluțiile burgheze prin apariția noilor constituții.

Susținerea acestor preocupări este exemplificată în muzeu prin numeroase mărturii materiale pe care le prezentăm selectiv precum: volumul „Cartea Legilor și Pravilelor” 1812, volumul „Regulamentul Organic” tipărit la New York în limba franceză, volumul „ Tălmăcirea condicii comerciale” 1842, insigna de „Deputat Divanul Adhoc” 1857, medalia „Unirii” 1859, volumul „ Codicele civil al Moldovei” care a aparţinut primului preşedinte al Înaltei curţi de casaţie” 1862, „Cartea de intrare în sala Adunării Deputaţilor” 1897, „Portret de ușier în uniformă la Adunarea Deputaților”, „Insignă de senator” 1905, „ carte de vizită a deputatului român Teodor Mihali în parlamentul de la Budapesta” 1906, „ Constituția din 1923 ” , volumul „Opera de unificare legislativă în Basarabia” 1928, volumul „Legea pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș” 1921, „Cărti de alegător”,1932 – 1933, „Anuarul parlamentar 1931, insignele pentru senatori și deputați din perioada interbelică și multe alte exponate sugestive, menite să întregească tabloul istoric al parlamentarismului românesc.

Un segment aparte în expunere, intitulat în mod sugestiv „Culoare deschise spre parlamentele lumii” prezintă obiecte, documente, fotografii, lucrări de artă decorativă și artă plastică donate de foștii președinți ai Senatului şi Camerei Deputaţilor în exerciţiu după anul 1991, precum și de alte personalități de seamă ale politicii românești.

Unic în peisajul muzeal prin abordarea unei tematici speciale a istoriei parlamentare românești, Muzeul Parlamentului, reușește printr-o expunere cronologică coerentă, un limbaj propriu folosit, o scenografie atrăgătoare și mai ales printr-un patrimoniu incitant să ofere vizitatorilor de orice vârstă locul de instruire şi de şcoală democratică, toate reunite într-un spectacol muzeografic complet.

Înscriindu-se în cerințele muzeografiei internaționale Muzeul Parlamentului poartă răspunderea de a îmbogăți patrimoniul an de an, prin piese cât mai valoroase pe care să le păstreze și să le predea generațiilor, viitoare sensibilizând suflete și insuflând dragoste și respect pentru creația înaintașilor.

Ca „instrument cultural”, cum aprecia Nicolae Iorga instituția muzeală, Muzeul Parlamentului este un muzeu viu prin organizarea unor expoziții temporare, ultima fiind dedicată Centenarului Marii Uniri.

Vizitat de un public divers, opiniile rămân unanime, Muzeul Parlamentului este o apariţie benefică și necesară în peisajul muzeografiei româneşti, care oferă o frumoasă și complexă lecție de istorie parlamentară autohtonă.

Istoric MIRCEA BUZOIU