FUNDAȚIA ION MURARIU

A vorbi, sau a scrie despre pictorul și omul de artă Ion Murariu, înseamnă să-ți asumi o mare răspundere și îndrăzneală, în a te apropria și afișa împreună cu somități ca: Nichita Stănescu, Eugen Schileru, Petru Comarnescu, Radu Cârneci, Constantin Prut și multe alte personalități ale culturii românești contemporane, care l-au așezat în Enciclopedia Artiștilor Români Contemporani.

COJOCARU VERGIL-COVER

Cu inima cât un purice, însă cu sufletul măgulit că a ș putea trăi inspirația de a scrie despre Ion Murariu, încerc și eu să mă depășesc, precum artistul plastic care și-a depășit nevoia de frumos, cu orice preț, abordând cu îndrăzneală și răspundere ideea necesității, de a-l face și mai cunoscut, celor care l-au cunoscut, întâlnit, sau auzit.

Născut în ziua de 12 septembrie 1922, cu studii de specialitate la Iași, debutul expozițional , în artă, acesta și l-a făcut la Salonul de pictură și sculptură, din Iașiul anului 1942. Începând cu 1954 a participat cu regularitate la expozițiile municipale și republicane, la diferite expoziții jubiliare, comemorative, precum și la expoziții de grup, atât în țară, cât și-n străinătate: Cleveland (1971), Dormund, Manneheim (1972), Atena (1979), Volos (1982). A fost distins cu numeroase premii și medalii, începând chiar cu anul 1939, când a primit Premiul și Diploma Jubiliară a „Tinerimii Române”. Trei ani, mai târziu i se conferă Mențiunea Specială, de la „Premio citta Firenze”. În anii comunismului i se acordă, în 1968, Ordinul „Meritul Cultural”, pentru ca, după Revoluția din 89 să primească, în 1994, Premiul Național „Ștefan Luchian”. Tot în acel an, drept recunoștință a întregii sale arte plastice, cât și a personalității pregnante a domniei sale este distins cu titlul de „Cetățean de onoare al orașelor Dorohoi și Botoșani”.

Nu îndrăznesc să adaug cuvinte la înălțimea celor care au scris despre domnia sa, după cum am scris mai sus, ca: Petru Comarnescu, Eugen Schileru, Nichita Stănescu, Constantin Prut, etc. În zona limbajului artistic, Ion Murariu nu a făcut rabat de la meseria în arta picturii, pe care a studiat-o și a învățat-o la Academia de Arte Frumoase din Iași, unde i-a avut ca profesori pe Jean Cosmovici,
Otto Bruisse și Neculai Popa(între anii 1941-1946).

Expresia artei sale plastice nu se va altera niciodată, ea va răspunde întotdeauna doar semnificațiilor pentru care a fost gândită și realizată cromatic. Așa se face că, tablouri precum „Somnul străbunilor”, „Fantezia solemnă”, „Carnavalul Demenților”, „Apele Viitorului”, dar și altele sunt pânze, în care artistul plastic Ion Murariu, frizând absurdul, în maniera sa artistică proprie și-a depășit nevoia de frumos și de estetic.

Mă bucur sincer că, am ocazia, la rugămintea dnei Paula Manta, președintele fundației culturale „Ion Murariu”… să scriu câteva rânduri despre marele artist și arta sa plastică. Subsemnatul am fost ales vicepreședinte la Liga Navală Română-filiala București, după ce Ion Murariu și-a schimbat domiciliul, la „Ambasada din Cer”, unde Bunul Dumnezeu, prin răsplătirea sa cea mare, cred că îl scaldă pe artist într-o sfântă splendoare a culorilor.

De acolo, de sus, Ion Murariu strălucește ca u fulger, care parcă despică înaltul cerului, strigând către noi, cei rămași aci jos, că în familia cerească trăiește zi de zi, față-n față, bucuria regăsirii, ce înfiorează universul de fericire. Pentru subsemnatul, ca lider al acestei LigiI Navale Române mă cuprinde adeseori spaima și temerea că nu voi fi la înălțimea cerințelor colegilor mei, că nu voi fi apreciat precum Ion Murariu, despre care deși plecat în neființă se discută ca de la față, către față. Dacă pentru unii ar reprezenta o absurditate, pentru mine unul aceasta este încă o dovadă a transpunerii, în viu, a mottoului: „Nimic fără Dumnezeu”.

Despre artistul Ion Murariu, invidioșii au spus și scos multe minciuni. Așa cum câinii și porcii nu au nevoie de aur și argint, la fel și prostul nu are nevoie de vorbe înțelepte. Daniil Întemnițatul (sec XIIXIII)-scriitor și om de cultură rus, are o frază cu care doresc să închei, cele scrie, în a ridica în slăvi pe artist și arta sa: „Când pițigoiul o să-l înfulece pe vultur, când o să plutească piatra pe apă, când o să înceapă porcul să latre la veveriță, atunci o să învețe ceva și mintea nebună…”.

Ca recunoaștere a meritelor artistului plastic, Ion Murariu, personalitate culturală și umană, doamna Paula Manta a avut inițiativa înființării unei fundații cultural artistice, intitulată Fundația de Cultură și Artă „Ion Murariu”, în localul galeriei de artă, proprietate a fundației cultural artistice „Ion Murariu”. Nu numai faptul că, doamna Paula Manta, vizitând redacția revistei „Independența Română –Independența prin Cultură” m-a invitat să deschid expozitie de pictură personală, ci mai ales faptului că Ion Murariu a fost și … ca om și ca artist plastic, unde mi-am permis , ca omagiu adus artistului plastic să scriu aducând la adresa numelui său numai cuvinte frumoase și expresii potrivite.

Fundația Cultural Istorică „Ion Murariu” a fost fondată de artist, în urmă cu 13 ani și a funcționat cu rezultate frumoase, în București, artistul fiind pe lângă fondator și președinte. Prin trecerea în neființă toate îndatoriile au fost preluate de către doamna Paula Manta, ea fiind și cofondator, încă de la înființarea fundației ce poartă în continuare numele artistului plastic Ion Murariu și care azi, la ora când aceste rânduri vor vedea lumina tiparului este la dreapta Domnului, la „Ambasada Pământenilor”, de acolo, din cer… urmărindu-ne și îndrumându-ne.

Mai bine să fi invidiat, decât compătimit, nu banii fac pe oameni fericiți ci dreptatea, înțelepciunea și recunoașterea meritelor celor din jurul nostru. Doamna Paula Manta, rămâne chezașă principiului: „Arată ce poți și ce gândești acuma și realizează și nu te lăuda, doar cu promisiuni…”

Fie ca, duhul său să ne apere, de acolo de Sus, de la una dintre ferestrele „Ambasadei Pământenilor”, din Cer!