ACASĂ / ARTICOLE / LUMEA DE AZI / Războiul statuilor; SUA și conflictele interne

Războiul statuilor; SUA și conflictele interne

Pe fondul unei pandemii mondiale care a generat o criză de sănătate și una economică, America are parte și de alte evenimente neplăcute care să o îngenuncheze: revoltele de amploare împotriva rasismului.

Acum, America pare bântuită de cei patru „cavaleri ai apocalipsei” (molima, războiul, foametea și moartea) care-și flutură amenințător săbiile deasupra capului, lăsând prăpăd în urma lor. Dacă despre virusul ucigaș, COVID-19 nu se cunoaște originea acestuia, iar consecințele economice cauzate de pandemie în ceea ce privește violența, aceasta are determinări mult mai profunde, iar asasinarea afro-americanului George Floyd a fost doar un pretext. Altfel spus a fost picătura care a revărsat paharul nemulțumirilor și frustrărilor unei populații măcinată de nedreptăți și abuzuri. Dar, iată pe scurt cum s-au derulat evenimentele: O înregistrare video, arată cum afro-americanul, este arestat și timp de 8 minute și 46 de secunde, unul dintre ofițeri „ucigașul blond”, cum a fost supranumit de către colegii lui, polițiști, a stat cu genunchiul pe gâtul acestuia, provocându-i probleme grave, de respirație, iar ulterior moartea. Implorările lui George Floyd, de a-i cruța viața și chiar modul de adresare al acestuia cu apelativul de „sir”, nu l-au înduplecat pe polițist. Ulterior, autopsia a arătat că el a murit din cauza asfixierii. Nefericitul avea doar 46 de ani! A ajuns în această situație, care avea să-i aducă sfârșitul, din cauza unei infracțiuni minore. Pe 25 mai el a fost oprit de polițiști și interogat pentru că ar fi cumpărat țigări, cu o bancnotă falsă, de doar 20 de dolari.

Afro-americanul George Floyd nu era la prima lui infracțiune. El figura în baza de date a poliției din Minnesota și avea la activ un șir lung de infracțiuni. Procedura din partea polițistului a fost legală, dar excesul de zel al acestuia a fost cel care i-a provocat moartea lui Floyd. Nu trebuia să se ajungă aici, dar modul în care acesta a fost răpus, s-a considerat de către populația afro-americană și nu numai, ca fiind al unui om dominat de ură rasială.. Crima polițistului a fost doar pretextul care a aprins ”butoiul cu pulbere” al nemulțumirilor de tot felul, care s-au acumulat în timp, la nivelul populației americane, fie ei albi, sau de altă culoare a pielii. Incidentul a stârnit valuri de proteste în multe orașe din SUA, iar manifestările de solidaritate s-au extins și-n alte țări din Europa, dar și-n Japonia.

Cu toate că cei patru polițiști au fost puși sub acuzare de omor și complicitate la omor, furia mulțimii avea să capete proporții apocaliptice. Violența și jafurile s-au instalat în stradă, devenind un obicei de viață. Confruntarea dintre Partidul Republican și Partidul Democrat, reprezentate de către D.Trump (care își mai dorește un al doilea mandat la, „White House”) și respectiv Joe Biden, contracandidatul lui s-a mutat în stradă, atingând dimensiuni paroxistice. Bănuit că, la origine acestor violențe ar fi „democrații”, acțiunea a fost una emoțională, cu efecte puternic halucinogene, asupra întregii populații. În vâltoarea mișcărilor stradale șovine au apărut tot felul de oferte politice care mai de care, toate fiind însoțite de cele mai bune soluții pentru salvarea Americii și de ce nu, a planetei. Acestea sunt susținute de diverse mișcări civice: ecologiști, naționaliști, internaționaliști, neomarxiști, populiști, progresiști și mulți alții, care toți au impresia că este ”vremea lor”. Este într-adevăr timpul pescuitorilor în ape tulburi, unde strada suportă orice. Se vinde și se cumpără de toate pentru toți, în urletele isterice ale promisiunilor de tot felul, de sloganuri: ”Viața nu va mai fi la fel, ca înainte…”, ”Lucrurile nu vor mai reveni niciodată la normal”, sau ”Trebuie să construim noua normalitate”. Și câte și mai câte! Fiecare dintre aceste mișcări civice au un numitor comun: salvarea economiei și proprietatea cetățenilor. Moartea lui George Floyd a fost folosită politic nu numai de SUA ci și în alte țări, din Europa. A fost o oportunitate pentru globaliști, în perioada Revoluției, și ar promova teoriile și a oferi cele mai bune soluții, pentru o lume mai bună, pentru ”unchiul Sam”. Americanii care au ieșit să protesteze pe străzile a mai multor state și să-și verse năduful față de comportamentul violent și rasist al poliției a fost unul îndreptățit. De aceste proteste nu este străină nici mișcarea ”Black Lives Mater”, care prin îndemnul activiștilor ei, s-au prevalat de acțiuni aberante, de genul distrugerii statuilor și interzicerea difuzării capodoperei ”Pe aripile vântului”, desființarea poliței… câte și mai câte. Opinia publică a asistat la cât de jos a coborât condiția umană și cât de jos s-a prăbușit demnitatea. Contaminați de virusul nebuniei, oamenii cu putere de decizie nu au glumit și ce vor pune în locul unei poliții desființate urmează a vedea! Cum poți implementa un nou sistem de ordine când vandalizările cresc spectaculos, de la o zi la alta, proporțional cu intensitatea revoltelor de stradă, în SUA.

Ce soluții utopice au acești nebuni, care paralizați de frică, nu-și mai cenzurează verbele? Virusul nebuniei a cuprins-o și pe președinta Consiliului Municipal, din Minneapolis, Lisa Bender, care pe un ton isteric, suspect de energizant afirma că: ”Ne angajăm să dezmembrăm modul existent de supraveghere din Minneapolis și să reconstruim, alături de comunitatea noastră, un nou model de siguranță publică.” Ca într-un ritual satanic, parcă aflați sub hipnoză, 9 din cei 13 consilieri municipali au anunțat în fața mulțimii aflate într-un delir, că vor demara ”procesul de destructurare a Departamentului Local de Poliție”. Ulterior aceștia și-au revenit din beția atmosferei încinse de protestari, recunoscând că nu au idee cum vor menține ordinea în oraș. Despre cum se comportă autoritățile locale, din Minneapolis, Mark Hackobee, fost guvernator de Arkansas, afirma că: ”Aș vrea să am o companie de camioane, în Minneapolis. Aș face avere, vânzând bilete de plecare celor care vor să se mute dintrun loc condus de nebuni.” Față de aceste aberații, de desființare, a poliției a intervenit până și Donald Trump, care evident, nu a fost de-acord doar cu reformarea poliției. Pe de altă parte Dan Creshaw, congresmen republican (care reprezintă statul Texas) referitor la decizia consilierilor din Minneapolis și-a exprimat stupoarea: ”Acest lucru este cu adevărat periculos, contraproductiv și profund irațional.” Voci venite din inelul străzii, rostite de la periferia extremei stângi afirmau: ”Lăsați poliția fără fonduri.” Un alt politician republican, referitor la spusele celor care susțin desființarea poliței au replicat: ”o prostie criminală.” Astfel de declarații conturează din ce în ce mai mult ”ascuțirea luptei politice”, dintre republicani și democrați. Isteria manifestată de cei care doreau desființarea poliței se pierde la nivelul întregii populații americane, întrucât majoritatea dintre ei, nu o doresc. Statisticile arată că, un număr mare de crime, în comunitățile minoritare, prezența forțelor de ordine este redusă. Și asta, în condițiile în care vânzările de arme au crescut direct proporțional, cu vocile care vorbesc despre anarhie. Violențele stradale au fost pregătite prin jocuri pe Net și ulterior aplicate în viața reală, cu anumite adaptări, în funcție de reacția poliției, dar și de alte prevederi imprevizibile. Există niște strategi ai haosului care știu să speculeze acele oportunități care le pot fi favorabile mișcărilor civice, pe care le inițiază. Aceștia fac din George Floyd un erou, când el este un infractor banal, asta este o umilință la adresa poporului american, în general și în special pentru afro-americani. Să compari un personaj ca George Floyd, cu pastorul Martin Luther King este o rușine! Problemele de fond ale Americi sunt de natură sistemică. Răbufnirile societății civile, ca și cele ale cetățenilor sunt îndreptățite, exact ca și cererile lor, evident cele din zona națională. Societății americane trebuie să-i aduci acele corecții, care să-l aproprie de oameni și nu să-i fie ostil. Valorile capitaliste sunt fundamentale pentru SUA, iar dispariția lor poate însemna dispariția Americii, cu toate consecințele la nivel global. America este o țară cu un capitalism aspru, față de unele țări din Europa. Faptul că nu există protecție socială și nici asigurare medicală, spune multe despre acest tip de capitalism. Pe fondul acestei realități structurale ale sistemului capitalist, din SUA, pandemia care a afectat populația Terrei precum și peste cei 20 de milioane de șomeri (!) sunt deja prea mult, pentru o Americă, obosită! Indiferent de care parte a acestei ”baricade„ nevăzute ne-am situa azi, un lucru pare sigur: … America pare a-și retrăi propriile scenarii cinematografice și e de ajuns a ne gândi la titlul filmului … Once upon a time in America… adică, “A FOST ODATĂ, CA NICIO DATĂ, ÎN AMERICA…”

Prof. Univ. Gabriel Năstase

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Știință, religie, globalizare versus cunoaștere

Cultura este legată de credinţe şi idei religioase, de spaţii istorice şi geografice cu noi …

BRICS – alternativa în fața coaliției SUA – Europa

Motto: „Este încurajator să vedem entuziasmul și creșterea în interes a țărilor în curs de …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: