Deșertificarea României (I)

Deșertificarea este un fenomen grav, intrat de multă vreme în atenția instituțiilor internaționale, inclusiv ONU. În anul 1994, a constituit obiectul Convenției privind Combaterea Deșertificării – UNCCD, lansată la Paris și semnată și de Guvernul României, ba chiar ratificată de Parlament, prin Legea 629/1997. Conform acesteia, „deșertificare înseamnă degradarea terenului în zone aride, semiaride și uscat-subumede, cauzată de diverși factori, incluzând variațiile climatice și activitățile umane“.

Conform datelor oficiale, suprafaţa agricolă a României este de 14,7 milioane de hectare, din care 64% reprezintă teren arabil. Statistic vorbind, România se află pe locul al șaselea în Europa. În ciuda acestei poziții, importăm anual milioane de tone de produse agricole. Una dintre explicațiile acestei situații păguboase a fost oferită, încă din vara anului 2013, de către dr. Mihail Dumitru, directorul Institutului de Cercetări pentru Pedologie și Agrochimie, care a declarat atunci că peste 400.000 de hectare din suprafața agricolă a României sunt afectate, în diferite procente, de fenomenul deșertificării. În cazul în care nu se vor lua măsurile adecvate, se apreciază că în viitoarele două-trei decenii această suprafață va crește de circa trei ori. Deosebit de grav, acest fenomen este deja prezent, pe scară relativ extinsă, în județele din sudul ţării, unde pădurile şi iarba au fost înlocuite de întinderi mari de nisip. Iar în unele dintre acestea, vegetația de orice fel a dispărut deja, înlocuită de nisipuri care, în anumite zone, formează dune compacte, precum în Sahara sau Atacama. O prognoză realizată de Ministerul Mediului arătă că, dacă deșertificarea nu va fi stopată sau redusă în limite rezonabile, producţia de porumb va scădea cu 14%, iar până în 2050, cu peste 21%. Deșertificarea nu este un fenomen punctual, care să afecteze o singură zonă. Dacă nu se vor lua măsurile adecvate, în următorii ani, porțiuni mari de șes din Oltenia, Dobrogea şi Banat, inclusiv din Timiş, vor intra într-un proces accentuat de aridizare. Dar cele mai vizate sunt zonele Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Galaţi şi Vaslui. Un studiu privind impactul asupra ecosistemelor agricole şi resurselor de apă, realizat de ANM, arată că vegetaţia specifică din sudul României va migra către nord şi zonele mai înalte. Aceasta va fi înlocuită treptat de vegetaţia aflată la sud de graniţa României. Studiul pleacă de la premisa că, în condiţiile în care emisiile de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon, metan) nu sunt stopate, temperaturile vor creşte cu circa 5 grade C până la sfârşitul secolului XXI. Potrivit coordonatorului studiului, prof. Vasile Cuculeanu, aceste creșteri de temperaturi vor avea impact asupra ecosistemelor agricole. Regiunile cele mai expuse deșertificării, existente pe teritoriul României sunt: Dobrogea, Sudul Moldovei si Sudul Câmpiei Române. În teritoriu, desertificarea se manifestă prin reducerea suprafețelor acoperite cu vegetație, intensificarea severă a eroziunii hodlologice si eoliene ale solului precum si a salinizării, crustificarea si compactarea solului, scăderea procentului de materie organică si elemente nutritive din sol, cresterea frecvenței, duratei si intensității perioadelor de secetă și cresterea progresivă a intensității radiației solare. Specialistii Agenției Europene de Mediu au tras semnale de alarmă încă de acum cca 10 ani vizavi de aspectul creșterii accelerate a temperaturii medii în Europa. Efectele încălzirii globale au devenit din ce în ce mai vizibile si în România, cea mai expusă zonă a țării fiind Dobrogea, urmată de câmpia din sudul României.

Deșertificarea Dobrogei

Una din cauzele majore care au condus la crearea premiselor deșertificării din România, dar mai ales din Dobrogea, este definită de fenomenul distrugerii constiente a terenurilor arabile, în special al stratului protector de sol fertil. Acest fenomen, este cauzat în special de activitățile antropice si are ca rezultat desertificarea ireversibilă urmată de distrugerea întregului ecosistem. Deșertificarea Dobrogei are drept cauze un complex de factori și este determinată de reducerea terenurilopr împădurite, lipsa acută de irigații, aplicarea incorectă a îngrășămintelor chimice, foste exploatări de metale sau depozite de substanțe radioactive rare în zonă. Dobrogea este plină de zone ”californiene” datorită imenselor gropi rămase de la fostele cariere, exploatările de calcar sau argilă, care ar fi trebuit aduse la nivelul anterior, prin adăugare de strat vegetal, pentru ca zona să se reabiliteze din punct de vedere ecologic.

„Deșertul“ Oltenia

În sudul județului Dolj, deșertul ia forma unei fâșii late de circa 30 de kilometri, care se întinde de la Dăbuleni, Sadova, Dăneţi, Mârşani până spre Bechet, unde aproape că intră în apele Dunării. Cândva acolo erau terenuri pe care se cultivau cereale, precum și livezi ori vii. Acum, doar la Dăbuleni se mai pot cultiva celebrii pepeni, care preferă mai curând terenurile mai nisipoase. În restul Olteniei aride, dunele nisipoase sunt prezente la tot pasul. Iar uneori, atunci când vântul bate mai tare, acestea se mișcă lent din loc în loc și acoperă puținul sol fertil care mai există în zonă. Bătrânii din partea locului își aduc aminte că, pe vremuri, pământul era deosebit de fertil și recoltele erau bogate. Și mai erau și pâlcuri de pădure prin care hălăduiau mistreți, cerbi și căprioare, iepuri, vulpi, dropii și fazani. Acum, acolo au mai rămas doar hârciogi și popândăi, care până și ei trăiesc la limita supraviețuirii. Țăranii din aceste locuri au ajuns în sapă de lemn: au pierdut banii investiți anual, au pierdut recolte și, cu timpul, au renunțat să mai cultive pământul. În lipsa irigațiilor, dar și a muncii constante, procesul de deșertificare s-a amplificat de la un an la altul. În lipsa unor măsuri concrete, producţia agricolă va scădea dramatic.

Câmpia de Vest

Deșertificarea nu amenință doar Oltenia și Dobrogea ci și Câmpia de Vest, de-a lungul granițelor cu Ungaria și Serbia, în zona Gaiu Mic – Beba Veche, este afectată în egală măsură. Acolo fenomenul este provocat, mai ales, de succesiunea de ani cu secetă extremă, urmați de ani cu precipitații peste limitele normale, iar excesul de ploi și inundațiile duc și ele la distrugerea stratului de cernoziom, ceea ce determină transformarea unor terenuri fertile în nisipuri. De la Sânnicolau Mare până la Ciacova, inclusiv în zona Banloc, există deja zone în care chiar și pânza freatică a dispărut aproape complet. Pericolul deșertificării este prezent și în bazinul Mureșului, în zonele Cornești-Vinga, unde scăderea cantității de precipitații este principalul factor care provoacă deșertificarea. Specialiștii afirmă că soluțiile pentru a stopa extinderea fenomenului de deșertificare ar fi extinderea rețelelor de irigații și împăduririle. Din păcate, în loc de a se extinde, pădurile sunt tăiate fără nicio noimă, iar furturile din sistemele de irigații apropie și mai mult momentul în care dunele de nisip vor înlocui ogoarele. Deşertificarea este în primul rând o problemă de dezvoltare sustenabilă. Cauzele apariţiei ei sunt suprarecoltarea, practicile nepotrivite de irigaţii şi despăduririle. Managementul sărăcăcios al pământurilor este rezultatul problemelor socioeconomice pe care fermierii le au, dar care ar putea fi rezolvate. Schimbările climatice pot şi ele accelera procesul de deşertificare, însă activităţile umane sunt cauza principală şi cea mai distructivă. Supracultivarea epuizează solul. Despăduririle înlătură copacii care susţin solul fertil. Suprapăşunarea izlazurilor dezgoleşte pământul de iarbă. Defrişările exagerate ameninţă echilibrul ecologic al României, siguranţa alimentară şi sănătatea populaţiei. Dacă în anul 1900 România avea 18 milioane hectare de pădure, în 1945 erau 9 milioane de hectare, iar în 2013 se ajunsese la doar 6 milioane de hectare împădurite, potrivit datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Specialiștii susțin că agricultura din România ar putea hrăni circa 80 de milioane de oameni. Poate, dar, până acum, n-a reușit niciodată o astfel de performanță. Și nici nu va reuși prea curând. Unul dintre motive este și faptul că deșertul a cuprins deja mari suprafețe de teren, iar fenomenul se poate extinde în viitorul apropiat. În țara noastră, fenomenele de aridizare și desertificare s-au declanșat, în principal, din cauza secetei, precum și a efectelor produse de încălzirea climei, respectiv reducerea semnificativă a cantităților de precipitații sau lipsa acestora pe o perioadă lungă de timp. La acestea se adaugă și defrișarea masivă a pădurilor, distrugerea perdelelor forestiere de protecție sau lucrări agricole necorespunzătoare. Pentru perioada 2090-2099, peste 90% din modelele climatice proiectează în România perioade de secetă pronunțată, în special în sudul și sud-estul țării. În aceste conditii, este posibilă extinderea suprafetelor agricole cu deficite anuale de precipitații, precum și accentuarea intensității acestora prin creșterea claselor excesiv secetoase în zonele cunoscute astăzi ca fiind cele mai vulnerabile la fenomenul de secetă pedologică, respectiv zona de sud si sud-est a țării. Descreșterea resurselor de apă, în special în zonele deficitare, va accentua consecințele lipsei de apă, atât la nivel global, cât și regional, efectele fiind amplificate de poluare si tehnologii necorespunzatoare.

Efectele pe termen lung ale deșertificării

Deșertificarea poate antrena diminuarea producției de alimente, infertilitatea solului și reducerea rezistenței naturale a terenurilor și a capacității acestora de stocare a carbonului. Aceste fenomene, la rândul lor, pot conduce la sărăcie, la probleme agravate de sănătate din cauza prafului antrenat de vânt și la un declin al biodiversității. De asemenea, eroziunea solului, temperaturile tot mai ridicate și deficitul de apă din sol amplifică fenomenul de deșertificare. Consecinţele deşertificării sunt:
❖ diminuarea producţiei de hrană, reducerea productivităţii solului şi o scădere a capacităţii de regenerare a terenului;
❖ creşterea inundaţiilor în zonele din avalul râurilor, reducerea calităţii apei, sedimentarea în râuri şi lacuri şi colmatarea lacurilor de acumulare şi a canalelor navigabile;
❖ agravarea problemelor de sănătate datorate furtunilor de nisip şi praf, în special a infecţiilor oculare, dificultăţile respiratorii, alergiile şi stresul;
❖ reducerea mijloacelor de trai, forţând populaţia afectată să migreze. Analizând efectele produse de deșerticarea solurilor din România s-au observat următoarele manifestări, pe termen lung:
❖ reducerea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie;
❖ intensificarea eroziunii solului prin apă şi vânt şi a salinizării;
❖ crustificarea şi compactarea solului;
❖ sărăcirea solului în materie organică şi elemente nutritive;
❖ creşterea frecvenţei, duratei şi intensităţii perioadelor de secetă;
❖ creşterea progresivă a intensităţii radiaţiei solare.

Prof. Maria Petrescu-sociolog