Fundațiunea lui Gozsdu

După ce am pertractat cauza bisericilor greco-române din Brașov și din Budapesta, și am arătat exitul lor cel tragic pentru Români, provenit în mare măsură și din neprevederea, neprecauțiunea și netactica din partea acestora, – venim acum la înfățișarea unui obiect mai plăcut, care – deși trecu prin numeroase peripeții periculoase – fu mântuit și scos la liman prin purcederea mai prudentă, mai moderată și mai echitabilă a unor corăbieri mai circumspecți, venim adecă la istoricul sumar al fundațiunii lui Gozsdu.

In precuvântarea, ce am făcut în 1 Sept. 1875 la analele fundațiunii lui Gozsdu (edit. II, 1885 tom. I, și în cele următoare) am atins pe scurt și istoricul acestei fundațiuni, însă cu oarecare rezervă dictată de caracterul ei oficios; – aci însă mai liberi de orice rezerve vom întregi descrierea noastră cu unele incidente, ce nu trebuesc date uitării. Emanuil Gozsdu s’a născut la anul 1802 din părinți neguțători în Oradea-mare. Mamă-sa a fica nobilului român Demetriu Poynar de Kiraly-Darocs. Prima soție a lui Gozsdu a fost macedo-româna Anastasia Pometa, văduva Vulpe, iar a doua soție Melania Dumcea, care după moartea lui Gozsdu se mărită după marele proprietar Iosif Nemeshegyi și după moartea acestuia acum trăiește văduvă în Budapesta. După absolvirea studiilor juridice Gozsdu se așeză ca advocat în Pesta, unde și ca jurisconsult la mai multe case de magnați și de bancari, apoi și el singur ca econom norocos a devenit la avere însemnată. La anul 1861 fu denumit de comite suprem (prefect) al comitatului Carașiu în Lugoj, și ca atare luă parte în casa magnaților (senat), unde apără cauza română cu bărbăție, și organiză comitatul Carașului cu funcționari și reprezentanți în majoritate preponderentă de Români.

În anul 1866 fu ales de deputat la dieta Ungariei, unde venind în conflict cu un coleg ultranațional, (vezi stenogr. dietală) care-l apostrofă, că nu e român bun, îi răspunse, că urma va alege, care a fost român mai bun! În anul 1867 din ansa încoronării regelui între alți mulți bărbați distinși fu și Gozsdu decorat cu ordinul leopoldin cl. III, iar în anul 1869 denumit de jude la curia supremă judecătorească, în care calitate răposă la 3 Februarie 1870. Din vieața lui Gozsdu mai însemnăm următoarele note caracteristice. El ținea casa deschisă unde se adunau Românii la toate consultările lor, și unde se adăposteau mulți tineri români universitari, precum Cosma, Pynar, Rațiu Gerasim și alții. Gozsdu era ortodox mare, și ca membru al bisericei greco-române din Pesta apăra drepturile Românilor cu bărăbăție – la inițiativa lui se zidiră casele dimprejurul bisericei, din a căror venite se susține biserica. Dar Gozsdu era și român zelos – deși nu din tagma ultraiștilor, ce se numeau pe sine naționali-liberaliopoziționali. Gozsdu încă la începutul mișcărilor politice din anul 1848, adunând la sine pe Românii ce se aflau la Pesta, stabili programul de purcedere al Românilor ungureni, în senzul căruia recunoscându-se unitatea de stat Ungaria, între marginile acesteia se pretindea libera întrebuințare a limbei române, – autonomia bisericească, etc. Gozsdu neavând descendenți, și bolnav de mai multe săptămâni, simțind apropierea morții sale, făcu în 4 Noemvrie 1869 renumitul său testament, prin care se crea fundațiunea numită a lui Gozsdu. El chemă la sine ca martori testamentari pe colegii săi: Septemvirul Simeon Popovici, juzii curiali Aldulianu și Pușcariu, secretarul ministerial Cimponeriu și pe advocatul Florian Varga, cari subscriseră clauzula de atestare a testamentului – fără însă ca aceștia să cunoască cuprinsul lui. Atunci zise Gozsdu cătră noi numai atâta, că ar vrea peste o sută de ani să se scoale din mormânt, ca să vadă ce s’a ales de testamentul său? Apoi adause mai departe: “Măi! Eu ca advocat am făcut sute de testamente pentru clienții mei, dar nu le-au putut ataca nimenea, și cred că nici testamentul meu nu-l va dificulta nimenea!”. Când colo – la deschiderea și cetirea acestui testament, văzând în el atâtea rezerve într’o parte și în alta, cari toate puteau da ansă de procese, Aldulianu exclamă: “Să știi măi Pușcariule, că din tot testamentul acesta și din fundațiunea lui Gozsdu nu se va alege nimica! Eu însă numai atâta putui reflecta: Vom căuta a le aplana toate!”. Și într’adevăr defectele și dubiozitățile testamentului erau multe, – adeverindu-se și aici vechea zicală: că doctorul să nu se vindece el însuș pe sine. În testamentul său Gozsdu declară înainte de toate, că toată averea sa mobilă, banii, hârtiile de valoare și acțiile negrate etc, ce se aflau în locuința sa – încă în vieață fiind – le-a predat în proprietatea și libera dispozițiune a soției sale Melania născută Dumcea – iar cealaltă avere a sa o lasă spre a se face o fundațiune – fundațiunea lui Gozsdu – pentru stipendiarea tinerilor studioși români de confesiunea greco-orientală. Această avere consta:

1. Din o casă veche în strada Regelui – prețuită cu (…) fl. 226,132*67

2. Din vila lui Gozsdu afară de oraș pe Rakos cu pământurile dimprejur pețuite cu în care vilă însă în sensul testamentului avea locuința de vară, pe cât timp va fi văduvă, Melania Gozsdu (…)” 54,174*88 Transport (…)” 280,307*55

3. Cincizecișipatru de acții a primei case de păstrare pestane după cursul inventarial a fl 2,650 (…) 143,100 dintre aceste 54 acții însă 11 bucăți nu erau girate, și de aceea le pretindea văduva.

4. Patruzeci de acții a morii de vapor Concordia a fl. 390 (…)” 15,600 dintre cari 20 bucăți negirate, pretindea văduva a fi ale sale. Peste tot – fără sarcine (…) fl.439,007*55 Aceste active însă erau însărcinte cu următoarele pozițiuni pasive:

1. Cu o datorie a testatorului la cassa de păstrare și la banca comercială de (…) fl 126,481

2. Cu intertențiunea viduală de fl. 6,000 vilă a fl. 600, cu ¾ părți din venitele celor 11 acții dela cassa de păstrare pestantă, și 20 acții dela moara Concordia negirate, dimpreună cu timbrul actului de împăciuire, cari toate reprezintă un capital însărcinat de (…) ” 142,815

3. Legatul pruncilor lui Margaretovici în sensul testamentului (…)” 12,000

4. Escontarea erezilor laterali Getso, Sztupa și Mandrina pe calea împăciuirei cu ” 20,400

5. Spesele la îngropăciunea fundatorului (…) ” 2,265

6. Contribuțiunea văduvei după intertențiunea viduală de fl. 6,000 – anual fl. 750 – ce reprezintă un capital de (…) ” 12,500

7. Pretensiunea erarială pentru taxele de ereditate (…) ” 21,898

8. Aruncul comunal la acestea (…) ” 2,817

9. Alte pretensiuni și datorii mai mărunte venite din partea particularilor, advocaților, timbre, pretensiuni financiare etc – peste circa (…) ” 4,802 Suma pasivă fl. 345,578 Scoțând din activele de (…) 439,007 Pasivele de circa (…) 345,578 Se arată un plus de active de circa (…) fl. 93,429

Dacă însă considerăm că din venitele acestui rest de capital trebuia acoperită contribuțiunea anuală cu fl. 5,290 și spesele de conservarea și administrarea realităților preliminate cu fl. 598, laolaltă fl. 5,888 anual, ce reprezintă un capital a 5% de fl. 117,760, apoi lăsământul trebuia considerat în deficit cu fl. 24,331. Fundatorul Gozsdu prin testamentul său institui o reprezentanță de administrare a fundațiunei sale, din cei trei arhierei români și de câte doi membri civili din fiecare eparhie subordinată congresului național-bisericesc, – dar ca controlă mai puse și pe trei executori testamentari și pe văduva până mai trăiesc, apoi pe familia Poynar descendentă dela moșul său după mamă, și dădu drept și guvernului să aibă grije, ca fundațiunea să nu se prăpădească, – apoi ca capac la toate mai adaugă la testament și condițiunea, că la caz de orice proces ce s-ar isca între văduva lui și între fundațiune, judecătoria să decidă totdeauna în favoarea văduvei. Și asta era partea cea mai primejdioasă a testamentului – călcâiul lui Achilles, care putea zădărnici toată fundațiunea. Atunci mi-am adus aminte de cuvintele lui Aldulianu, că nu se va alege nimic din testametul și din fundațiunea lui Gozsdu. Dar Aldulianu încă muri la un an după Gozsdu, și în locul lui de notar în reprezentanța lui Gozsdu intrai eu ca fac-totum mai optimistic. Într’adevăr văduva partea cea slabă a testamentului era gata să pășească în contra fundanțiunei. Testamentul mai avea și o altă dispozițiune în sine superfluă, deoarece el destinase fundațiunea sa numai pentru Românii de confesiunea grecoorientală și de aceea nu mai era de trebuință de a mai adăuga și o exchidere taxativă a Sârbilor și a Uniților, pentrucă taxarea și așa nu era completă – dar ea făcu sânge rău la Sârbi și Uniți tocmai pentru taxarea lor expresivă. De aci, urma ca Sârbii și Uniții mai distinși (nomina sunt odiosa) apropiindu-se de văduvă o instigară în tot felul de a ataca testamentul. Așa văduva luând pe unul dintre cei mai renumiți advocați din Budapesta, pregăti o incuză, în care pretindea, că până trăiește ea, i se cuvine administrarea și folosința rămasului etc. Eu înțelegând despre aceasta, cerui deslușire dela văduvă, care îmi și arătă incuza, gata să o predea la tribunal. Dupăce am cetit-o, i-am spus văduvei apriat intonând, că dacă ea va băga incuza la tribunal, reprezentanța mâne insinuă concurs și liquidare a rămasului, arătându-i starea activelor și pasivelor, și eventualitatea vânzării în licitațiune publică a tuturor obiectelor rămasului, din care de abia va eși prețul jumătate al inventarului – și atunci nu se va realiza fundațiunea lui Gozsdu dar și ea – văduva va rămânea fără subvențiune. Deci în bună înțelegere a reprezentanței cu văduva și cu familia Poynar s’au putut stabili literile fundaționale întărite și de minister, apoi regulamentele afacerilor interne, de casă și de administrațiunea bunurilor, de întregirea reprezentanței și celelalte, încât astăzi afacerile fundaționale decurg regulat și limpede. Tot așa de culant s’a purtat reprezentanța și cu neamurile laterale ale fundatorului, și anume cu copii Iuliei Mandrino măritată Margaretovici, care a fost fata surorei soției celei dintâi a lui Gozsdu Anastasia Pometa; – asemenea și nepoții dela altă soră a primei soții a fundatorului, Getzo-Sztupa și Mandrino, cari susțineau, că o parte din averea fundatorală a fost câștigată de Gozsdu pe timpul primei sale soții, a mătușei numiților nepoți. Mai păstrez între epistolele lui Șaguna și pe aceea, în care-și descopere mulțămirea și bucuria, că ne-am putut împăca și cu neamurile acestea. După ce am delăturat toate piedecile ce se grămădiseră în calea fundanțiunei, aceasta crescu zi în zi ca când s’ar fi revărsat binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea. Prin emisiuni nouă acțiile dela cassa de păstrare pestantă ale fundanțiunei s’au înmulțit la 177 bucăți, a căror curs de bursă cu finea anului 1895 a fost stat cu fl. 7,900 ce dau un capital de fl.1,398,300 • Transport (…)” 1,398,300 • Pe lângă acestea mai avem 20 acții Concordia a 368 florini (…)” 7,360 • 10 sortituri Tisza a 142 florini (…)” 1,400 • 441 acții Hazai Bank a fl. 125*5 (…)” 55,345*50 • Pe lângă casa din Kiraly-utcza Nr. 13 ..” 267,338*22 S’au mai cumpărat: • O casă în Dob-utcza nr. 16 (…)” 67,860 • O casă în Hollo-uctza Nr 8 (…)” 47,520 • O casă în Oradea-Mare (…)” 22,560 •Mausoleul fericitului Gozsdu în valoarea construcțiunei cu (…) ” 13,068*15 • Mobile și alte recvizite(…) ” 4778*95 Peste tot circa (…)” 1.785,530*82 Prin capitalizarea de 2/3 a venitelor acestui fond s’au plătit mai peste tot împrumuturile provizorice luate din fondurile mitropolitane și dela “Albina” iar 1/3 a venitelor se distribuie fl. 25-30,000 anuale ca stipendii la 120-130 tineri studioși – după normele fixate în regulamentul afacerilor interne tipărite în analele fundanțiunei lui Gozsdu, tomul IV, fasc. II din a. 1896. Aceste rezultate favorabile se atribue, pe lângă o înțeleaptă administrațiune a reprezentanței fundnaționale – în prima linie materialului celui bun și dispozițiunilor celor marinimoase ce le-a dat fundatorele, care a fost pe lângă patriot înțelept – și cel mai bun român!

Notițe despre întâmplările contemporane. Scrise de Ioan Cavaler de Pușcariu, Sibiu, Tiparul tipografiei arhidiecezane, 1913