Spre neuitare

Preocupați cu gestionarea acestei neprevăzute pandemii, care departe de a se restrânge constatăm că revine cu mai mare virulență prin număr de îmbolnăviri, gravitatea cazurilor și amenințarea cu finaluri tragice. In plus vrajba noastră cea de toate zilele, bazată pe opțiuni politice și totala incapacitate de a învăța regulile democrației, că putem să avem păreri diferite, cu condiția de a ne oferi disponibilitatea de a asculta argumentele interlocutorului. Așa cum spuneam chiar în timpul măsurilor de protecție și evitare a contaminării am putut urmări on-line câteva filme transmise de Centrul Cultural Rus-filme de război, dar și filme de artă ca Idiotul, Război și Pace, Moscova nu crede în lacrimi, etc. Și totuși când la sfârșitul lunii iulie când a fost posibil s-a programat o relansare a lor în condiții de deplină siguranță. S-au prezentat în patru zile succesive filme de război realizate în perioada post război, altele de către tineri regizori, pentru a se putea face diferența de concepție și abordare.

Am avut șansa să urmăresc filme printre care ”Soarta unui om” regizată de Serghei Bondarciuk și ”Zboară cocorii” cu Tatiana Samoilova și Aleksei Batanov, regia Mihail Kalatozov ambele realizate la sfârșitul anilor 1950, în care dramele celor ce au luptat din convingere și supraviețuind s-au confruntat cu durerea pierderii ființelor cele mai dragi pentru care luptaseră, se sacrificaseră și erau puși în fața alternativei de a lua viața de la început…. cu gândul la acele momente de normalitate ce nu se vor mai întoarce niciodată. Directoarea Centrului Cultural Rus de la București, Natalia Muzhennikova a pregătit în aceleași condiții de respectare a distanțării fizice lansarea unor volume dedicate atât activităților centrului, dar și reeditarea unui volum apărut cu 10 ani în urmă, la loc central fiind interviul luat regelui Mihai I, amintiri ale ostașilor ce au travesat România în drum spre Berlin. Aceste publicații sunt 1945-2020 Marele Război pentru Apărarea Patriei ”Nimeni nu este uitat, nimic nu se uită” și ”Puterea memoriei”.

Volumele conțin mărturisiri ale participanților la război, un interviu cu Regele Mihai I și rolul său în întoarcerea armelor și alăturarea armatei române, celei sovietice și continuarea participării la eliberarea celorlalte țări. Un motiv special în realizarea acestui articol, are ca figură marcanta, personalitatea tatălui meu care a fost combatantant în armata română în prima parte a războiului. Recent am găsit un document autentic – scrisoarea de condoleanțe către soția colegului său de orfelinat, apoi coleg de facultate și prieten neprețuit profesor și cercetător la Institutul de Cercetări Agricole de la Fundulea Octavian Cărpinișan. Iată amintirile din scrisoarea datată 3.05.1997 ”trecerea în revistă a trăirii alături unul lângă altul, începând din clasa a IV-a de liceu, până la pășitul pe aceleași locuri și urme, din ziua de 22 sept. 1941 când regimentul meu 89 infanterie Brașov a ocupat poziția regimentului 5 vânători Timișoara, decimat în dimineața aceleiași zile, (și acum văd cu ochii minții zecile și sutele de cadavre printre care treceam, spre poziția noastră).

După 16 octombrie 941 – căderea Odessei, regimentul meu decimat s-a întors în țară. Tanu cu unitatea lui s-au dus înainte, ajungând în Cotul Donului, în încercuirea de la Stalingrad de unde fiind rănit a fost trimis în țară, cu avionul, făcând parte dintre puținii supraviețuitori ai acelor locuri și evenimente”. Amândoi am avut tații morți în Primul Război Mondial și amândoi orfani de război, de la Orfelinatul din Cluj din Strada Tunarilor (azi Vasile Goldiș) nr. 52, am participat la acea odioasă Conflagrație Mondială dintre 1939-1945”. Fără a fi cunoscut căldura unui cămin, atât tata cât și unchiul Tanu, cum îl numeam noi aveau o mare generozitate, erau afectuoși și extrem de dedicați profesiei pe care o îmbrățișaseră, poate nu pentru că asta și-ar fi dorit, dar era ceea ce li se putuse oferi ca orfani de război și susținuți de stat. În casa noastră mereu deschisă se pregăteau totdeauna bucate alese și dorința tatei era să fie totdeauna foarte multă măncare, poate pentru că adesea masa ce o primea era neîndestulătoare și măcar când putea s-o ofere oricui va pofti. Mesajul acestor amintiri multe dureroase pentru nenumărate familii, socotind pierderea a milioane de vieți omenești, dar și exterminarea a 6 milioane de evrei în lagărele naziste. Sunt fapte ce nu ar trebui uitate și pentru ca reprobabilele fapte să nu se mai repete niciodată diplomația mondială să fie mereu favorabilă negocierilor și evitării violenței, pierderii de vieți omenești. Pacea și iubirea să fie mesajul pentru salvarea planetei și crearea atmosferei proprii creației și bunăstării.