ACASĂ / ARTICOLE / OGLINDA ȘCOLII / Școala rurală Drăganești-Vlașca

Școala rurală Drăganești-Vlașca

O școală rurală cu tradiție istorică racordată la necesitățile secolului XXI

Satul Drăgănești – Vlașca, astăzi centrul comunei cu același nume, care cuprinde și satele Comoara și Văceni este o veche vatră de civilizație românească. Numele de Vlașca despre care am vorbit în articolele scrise anterior este dovada continuității populației românești din evul mediu până în prezent. Tradiția este reflectată în monumentele, bisericile, mănăstirile și în primul rând școala localității.

După ce am scris despre cele două mănăstiri din comuna Drăgănești Vlașca am hotărât să vizitez școala gimnazială din această comună. Vizitatorul are în față trei clădiri, o construcție de la sfârșitul secolului XIX, clădirea din mijloc cu prispă din perioada interbelică și clădirea nouă. Pe aleea principală se află statuia învățătorului Ioan R. Dăscălescu născut în anul 1864 în comuna Crovu – Vlașca realizată de foștii săi elevi și Banca populară August Treboniu Laurian în 1930. Din aceste considerente „am scormonit” în istoria acestei școli și comune discutând cu directorul instituției de învățământ, doamna Mihaela Alexandru, profesor de limba și literatura română. Localitatea atrage atenția prin pitoreasca așezare în acest areal format din valea Câlniștei și pădurile care o înconjoară. Satul este așezat la confluența dintre Valea Albă cu o vegetație de trestie, papură și nuferi și Valea lui Tudor, afluenți ai Câlniștei la intersecția drumului european E 70, București – Alexandria cu DJ 503 Giurgiu- Videle. Teritoriul satului este străbătut de calea ferată Giurgiu – Videle. Notele specifice peisajului sunt valea Câlniștei cu bălțile din jur care le formează, Valea Albă cu nuferi care cresc pe albia văii, cele două monumente ridicate pentru cinstirea eroilor comunei morți în primul și al doilea război mondial, școala și cele două mănăstiri despre care am scris în articolele precedente. Învățământul primar este atestat de documente din 1845 când dascăl la Drăgănești a fost Tudor Popescu. Școala din Drăgănești s-a înființat în 1857 de Eforia Școalelor, după titulatura vremii respective și a funcționat în localuri diferite. În 1873 clădirea școlii a fost formată din două săli de clasă cu o cancelarie și mobilier specific vremii. Localul a fost ulterior farmacie. În 1885 învățător al scolii primare este numit Ioan R. Dăscălescu, absolvent al Școlii Normale a Societății pentru Învățătura Poporului Român. Al doilea post a fost înființat în 1895 cînd titular devine Alexandrescu Isabela, absolventă a Școlii Secundare din București. „Dicționarul geografic al județului Vlașca” de P.S. Antonescu-Remuș, publicat în 1890 menționa existența școlii la 1888 cu 35 de băieți și 4 fete, „după lege trebuia să urmeze 99 de băieți și 81 de fete”. În prima parte a secolului XX au funcționat ca învățători Alexandru Popescu, Eugenia Ionescu, Gabriela Mărăcineanu, Emilia Puiu, Marin Puiu, Ovidiu Mărăcineanu, Mihai Georgescu, Alexandru Micu. În prezent școala cuprinde trei localuri: localul vechi căruia i s-au adăugat între 1960-1961 două săli de clasă, clădirea din mijloc, cu prispă care datează din anul 1920 având destinații diferite: sediul Băncii Populare August Treboniu Laurian, Postă. Localul nou, cu grupuri sanitare moderne este rodul donației inginerului Târnăcop Sebastian în memoria părinților săi cadre didactice la această școală. Școala generală din Drăgănești – Vlașca a fost condusă de directori cu dragoste de a învăța copii comunei: Micu Alexandru, Țone C, Târnăcop Alexandru, Mocanu Gheorghe, Sandu Alexandru, Chelu Cristea. Toți aceștia dar și cei care au urmat după ei au dus mai departe tradiția înaintașilor. În prezent școala este modernizată prin grija primăriei comunei condusă de primarul Ciprian Ionuț Ciuperceanu profesor de sport și viceprimarul Pena Dorin profesor de istorie. Școala dispune de Sală de sport, realizată în 2002, teren de sport și laboratoare moderne pentru desfășurarea procesului de învățământ. De asemenea acestă instituție de învățământ într-o altă locație, în centrul comunei, beneficiază de o grădiniță modernă, cu WC și dușuri, inaugurată în 2020 în prezența primului ministru Orban. Școala în prezent funcționează cu 5 învățători și 21 de profesori, cu un efectiv de 357 de elevi în clasele 0 – VIII. Este un brand al comunei aici fiind înscriși și copii din satele componente și vecine comunei.

Prof. univ. Dr. Ștefan Păun

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

FĂLTICENII-oglindă a școlii românești

Un loc încărcat de istorie generează în mod automat o emulație în folclorul unui popor, …

Colegiul dobrogean SPIRU HARET Tulcea

Dobrogea este istoria românilor în miniatură, prin descoperirile arheologice, cetățile grecești sau romane, monumentele otomane, …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: