Generalul Ștefan Ștefan Stoika (25 martie 1848 – 10 mai 1928)

“Sunt născut în ziua de 25 martie 1848 (Bunavestire) și botezat în religia creștinortodoxă, în Biserica Pitar Moșu, de către unchiul meu, căpitanul Alexandru N. Racotă, în ziua de Duminica Floriilor din același an. Tatăl meu, regretatul colonel Ștefan Stoika, a avut cu mama mea, soția sa legitimă, cu care s-a căsătorit în anul 1844: 20 de copii, 10 fii și 10 fiice; eu sunt al cincilea copil și al treilea fiu. Mama mea era prima fiică a repauzatului Clucer Ispas Făgărășanu și a Mariei Făgărășanu, soția sa legitimă, fiica Șetrarului Drăgan Făgărășanu și a soției sale Ruxandra, originari din Făgăraș”.

Așa încep memoriile acestui brav ostaș, care se întind pe câteva zeci de pagini. Reies o sumedenie de amănunte prea puțin cunoscute, dar foarte valoroase, nepreluate până în prezent de niciun istoric. Potrivit tradiției familiei, a fost trimis la Berlin în anul 1871, ca atașat pe lângă regimentul de artilerie al Gărzii Imperiale. Urmează cursurile de tragere la Berlin cu un stagiu la fonderia (turn[torie pentru piese militare n.a.) din Spandau. În anul 1875 s-a întors în țară de la Berlin unde a activat cinci ani, din care unul la Regimentul de Artilerie al Gărzii Regale Prusiene, având drept comandant pe Colonelul von Helden Zarnovsky. Primește aprobarea Ministerului de Război de la București de a urma și școala de tragere condusă de maiorul Baron von Eynatten. La revenirea în țară a fost avansat la gradul de locotenent. Participă la Războiul de Independență (1877- 1878), comandând Bateria Carol, susținând, în prima fază, trecerea Dunării de către armata rusoromână. Apoi se implică în asaltul cetății Vidin pe toată perioada războiului. Consemnează: “s-au consumat 22 de obuze și s-au tras asupra noastră 65, din care 12 au lovit rayonul bateriei: Trupa nu a avut pierderi iar <<moralul a fost excelent>>”. Pentru abnegația și implicarea sa pe tot parcursul campaniei, locotenentului Ștefan Șt. Stoika i se acordă o înaltă distincție a statului român “Steaua României” clasa a V-a cu spadă în rangul de ofițer și apoi “Medalia Independenței”, în anul următor, fiind avansat la gradul de căpitan. A urmat toate gradele militare până la cel de general respectiv: maior în anul 1885, locotenentcolonel în anul 1892, șef de stat major în 1894, comandant al Regimentului 11 Artilerie din Focșani din anul 1895. După 38 de ani de serviciu dedicat Armatei Române în anul 1906 a fost trecut în rezervă cu gradul de General de Brigadă. S-a implicat activ pe mai multe planuri: militar, scriitor, om politic, făuritor de cultură prin masive donații de carte în mai toate zonele țării și în fine a ținut legătura permanentă până la finele vieții lui cu mai toate elitele culturale ori politice ale vremii. Pentru creșterea eficienței Armatei Române a tradus și publicat manualul de strategie militară “Principiile esențiale pentru conducerea războiului” autor fiind generalul Clausewitz. Împreună cu fratele său, Generalul Nicolae Ștefan Stoika, a fondat Revista Artileriei având ca scop răspândirea cunoștințelor și experienței din domeniul științelor militare. Începutul acestui documentar, ca un fel de preambul l-a reprezentat “Memoriile” sale, ca o primă secvență de viață activă, scrise undeva prin anul 1924, care cuprind perioada lui de copilărie/ adolescență, cu informații deosebit de valoroase, inexistente în alte scrieri ale acelei perioade. Pe parcursul cuceririi Independenței naționale prevalează acțiunile sale pentru atingerea acestui obiectiv, ulterior militează pentru unirea teritoriilor de peste munți cu patria mamă. Această din urmă temă le detaliază pe mai multe planuri respectiv: donații de carte către instituții (biblioteci, școli, asociații) care militau pentru Unirea cea Mare, ajutor financiar acordat studenților români care studiau la Universitățile din Austro-Ungaria cât și către o serie de publicații românești din afara granițelor de atunci. Acțiunile sale culturale, de notorietate în epocă se contrapuneau unor forțe net superioare din afara granițelor de atunci care aveau drept scop negarea, macularea culturii românești din ținuturile înconjurătoare României. De pildă prin legea învățământului din anul 1907, Appony instituia limba maghiară obligatorie de predare în școlile de stat, limbile materne putând fi folosite doar în școlile confesionale. Ca printr-o sită a istoriei parcă și acum se întrevede acest concept al celor potrivnici românilor de oriunde s-ar afla ei (Ungaria, Ucraina, Serbia, Bulgaria ș.a.). Într-o scrisoare adresată de Ștefan Stoika, marelui istoric Nicolae Iorga, din 14 mai 1910, propunea măsuri concrete față de incidentele de la Mărgineni, unde cu ocazia alegerilor au fost uciși de către organele de represiune maghiare foarte mulți români. De fapt uciderea românilor din Transilvania a fost o constantă a Ungariei din aproape toate orânduirile. Din bogata corespondență pe care a avut-o pe parcursul a peste treizeci de ani se pot desprinde câteva inițiative forte.

▶Urziceni, 14 mai 1910. Scrisoarea Generalului Ștefan Stoika către Nicolae Iorga prin care îi cere să lanseze o listă de subscripție prin ziarul „Neamul Românesc” pentru susținerea familiilor românilor transilvăneni uciși în incidentele care au avut loc în comuna Mărgineni cu ocazia alegerilor din 1910.

▶Urziceni, 10 iunie 1910. Scrisoare prin care îl felicită pe Nicolae Iorga cu prilejul alegerii lui ca membru al Academiei Române.

▶Urziceni, 30 iunie 1912. Scrisoare către Nicolae Iorga prin care îl informează că a aflat de inaugurarea „Casei de cetire” din Vălenii de Munte.

▶București, 6 iunie 1910. Scrisoarea lui Victor Babeș către Generalul Stoika prin care îi mulțumește acestuia pentru sprijinul dat în îngrijirea și protejarea copiilor orfani.

▶Cernăuți, 1910. Scrisoarea lui Petre Cârstean, student la Cernăuți în care îi arată viața grea a studenților români solicitându-i Generalului Stoika lucrări de folclor și cântece ale lui Ciprian Porumbescu și Ion Vidu.

▶Vicovul de Sus, 5 ianuarie 1911. Scrisoarea administratorului din Vicovul de Sus prin care îl anunță pe Generalul Stoika că și-a depus candidatura ca deputat român în Parlamentul de la Viena. Îl invită să îl viziteze la locuința sa din Bucovina.

▶Mahala, 12 ianuarie 1911. Scrisoarea deputatului român Atanasie Gherman prin care îl informează despre demisia sa și a lui Iancu Flondor din conducerea Partidului Național al Românilor din Bucovina. Relatează despre luptele fratricide între fruntașii români de aici.

▶Hliboca 11 noiembrie 1911. Scrisoarea lui Gheorghe Forgaci prin care îi relatează situația dramatică din școlile românești bucovinene. Îi solicită să colecteze pentru școala din Hliboca cărți și portrete ale domnitorilor precum și ale personalităților politice și culturale din România și să ajute mai ales pecuniar această școală.

▶Viena, 23 ianuarie 1912. Scrisoarea deputatului român bucovinean Aurel Onciu prin care îi mulțumește pentru cuvintele de îmbărbătare când era într-o situație politică foarte delicată.

▶Cernăuți, 21 februarie 1912. Scrisoarea lui Ianu Cuparenco prin care îl informează despre mișcarea culturală în slujba luptei naționale desfășurate de către românii din Bucovina. Este rugat, Generalul Stoika, să lanseze în România o listă de subscripție pentru spijinirea luptei culturale și naționale a românilor bucovineni.

▶Marcovețiu, 5 aprilie 1912. Scrisoarea comitetului școlar prin care solicită urgent un ajutor material pentru construirea unei școli românești. Îi relatează despre situația grea a școlilor românești din Banat și încercările de deznaționalizare a autorităților austro – ungare.

▶Călinești, 1912. Scrisoare de protest a Generalului Stoika către redactorul șef al ziarului „Minerva” despre atitudinea cosmopolită a unei părți a societății românești și lipsa propagandei românești în străinătate.

▶București, 30 aprilie 1912. Scrisoarea lui Nicolae Iorga în calitate de secretar al „Ligii pentru Uniteatea Culturală a tuturor românilor” catre Generalul Stoika prin care exprima recunoșținta sa față de intenția Generalului Stoika de a face donații acestui institut. Văzând că intervențiile lui pe multiple planuri – diplomatic, mediatic, epistolar etc. – nu au avut efectul scontat publică în anul 1910 la tipografia lui Nicolae Iorga din Vălenii de Munte, o broșură cu titlul “Austria și politica ei perfidă față de România”. Parcă întrezărim ceva din atitudinea diriguitorilor acestei țări și în prezent, asupra destinelor noastre. În Primul Război Mondial a solicitat să i se acorde un comandament ori să i se încredințeze o misiune de conducere a unui corp de voluntari cu care să ducă lupte de gherilă în Transilvania și Bucovina, așa cum făceau și alte unități asemănătoare din Imperiul Austro-Ungar, ucigând fără discernământ fie locuitori stabili fie pe cei care se retrăgeau refugiindu-se spre România. Cererile sale i-au fost refuzate, misiunile fiind încredințate unor cadre mai tinere și fără prea multă experiență pe front. În timpul ocupației germane 1917-1918 cunoscută fiind poziția sa ostilă Puterilor Centrale a fost deținut ca ostatic la Hotelul Imperial din București fiind decuplat de toate preocupările sale cotidiene. A fost căsătorit cu Zenaida (născută Miclescu) – 1861 – 10.02.1950, din care rezultat o fiică Zulnia, decedată de când era copil. Și-a adorat soția foarte mult iar din deplasările sale, misiuni care i-au fost încredințate i-a dăruit nenumărate poezii ori scrisori.

Improvizație

Din vagonul care zboară
Admir Luna ce te vede
Când stai în balcon la țară
Sau când te plimbi prin livede.
Iar eu care sunt departe
Cu necaz o pizmuiesc
Căci eu dragă nu am parte
Ca dânsa să te prives.c
De ce nu pot prin misiune
În lună să fiu uitat
Să-ți văz chipul tău de înger
Și prinosul tău adevărat.

„Aceste strofe le-am scris în noaptea de 26 august 1905, orele 12:00 pe linia Târgu Jiu – Filiași, când mă întorceam la Craiova, din inspecția ce făcusem trupelor din Târgu Jiu, în calitate de comandant al Artileriei Corpului I de Armată.”

Ștefu (apelativ folosit în familie) Dacă în plan personal nu a avut parte de un succesor, în domeniul întrajutorării semenilor a excelat ca nici unul altul înaintea lui, spre a răspândi bunăstare și cultură preponderent spre zona păturilor nevoiașe și nu numai. Dintr-o enumerare selectivă limitativ exhaustivă se cade a puncta măcar o mică parte a intervențiilor sale în domeniul generic al culturii naționale: – Trimiterea de cărți și rechizite școlare înspre școala privată din Hliboca (Bucovina). Pe lângă aceste donații a oferit haine și alte efecte elevilor de acolo pentru ca aceștia să poată frecventa școala. – Donații către “Societatea Academică Dacia” din Cernăuți, însoțite de burse pentru studenții români de acolo (săraci dar silitori). – Ca filoitalian a fost într-o permanentă legătură de prietenie cu Președintele filialei București D.I.M.S.E. fiind un invitat de onoare al baronului Fasciotti, ministrul italian de la București. A fost un critic virulent al politicianismului și nepotismului impregnat adânc în cadrul Armatei Române. Preconiza o armată bine instruită condusă de ofițeri capabili care să fie promovați pe merit. Propunea o nouă capitală administrativ-militară fie la Alba Iulia fie la Făgăraș. În concepția lui, le vedea ca un centru administrativ care să guverneze asupra a 15 unități teritorial administrative. Armata în viziunea sa urma să fie distribuită în tot atâtea divizii descentralizate; pe timp de pace să fie folosită pentru construcția de obiective cu caracter civil. În preocupările sale Generalul Ștefan Ștefan Stoika propunea și încerca să inițieze acțiuni pentru internarea în aziluri bine dotate a militarilor, invalizi și fără familii care să fie asistați într-un mod decent, potrivit sacrificiului lor. Cei care puteau munci urmând a se ocupa de activități agricole, creșterea albinelor și alte activități domestice spre a fi activi până spre sfârșitul lor natural. În viziunea lui avea un adagiu “cel ce consumă, trebuie să și producă! Să lucreze dar, tot consumatorul”. Această maximă este perfect valabilă și în zilele noastre în cazul celor care apți de muncă doar întind mâna la ajutoare, ori segmente mari din societate primesc sinecuri nemeritate. Din vila Zineta (din Urziceni – numită după prenumele soției lui) purta o constantă și asiduă corespondență pe teme variate cu mințile luminate ale acelei perioade precum Nicolae Iorga, Victor Babeș, profesori români de școli din țară și țările limitrofe nouă, generali în retragere cu viziuni democratice etc. Un capitol aparte îl reprezintă analiza lucidă a înfrângerii Armatei Române în prima parte a Primului Război Mondial, publicată într-o broșură, în care detaliază dezinteresul și dezorganizarea acestei instituții, din acea perioadă având ca țintă principală căpeteniile ei, puse mai degrabă pe o efemeră înavuțire. Dezastrul de la Turtucaia este dezvoltat pe larg în memoriile sale, incriminând pe Generalul Stratilescu care a lăsat Armata „dezbrăcată”, fără armament, scoțându-l din ecuație pe Vintilă Brătianu, Ministrul Războiului, catalogându-l ca un profan. Propunea o comisie care să cerceteze abuzurile din Armată, generalii să fie trimiși in fața pairilor, în fața cărora să explice marea lor crimă. Arată că în campania din 1866 din Bohemia, Feldmareșalul Benedeck care a pierdut lupta de la Königsgrätz, și-a terminat cariera pe când la noi Generalul Zottu și-a făcut dreptate singur, deși nu era cel mai vinovat. Spirit inovator și vizionar Generalul Ștefan Ștefan Stoika, a lăsat în memoria posterității, spiritul său de sacrificiu, mentor al mai multor generații și nu în ultimul rând un model de conduită în mediul social de atunci, cu multe racile, aproape identic cu cel pe care îl trăim în prezent. Își are locul de veci în Cimitirul Bellu Militar.

Florian Laurențiu Stoika