Municipiul Brad – oază de creație autentică

În materialul de mai jos sunt prezentate câteva dintre activitățile organizate de Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva, la Expoziția de Istorie Locală și Etnografie Brad în ultimii ani, în perioada vacanțelor de vară sau în săptămâna ”școala altfel”. Activitățile respective s-au desfășurat sub forma unor ateliere de lucru, sau ca demonstrații ale unor meșteri populari din zonă, ca întâlniri cu poeți populari sau persoane ce tezaurizează și transmit valori ale satului românesc tradițional. Toate activitățile respective au avut drept scop transmiterea către noile generații a unor informații prețioase legate de satul tradițional și valorile lui perene, de valorificare a cunoștințelor și deprinderilor deținute de ultimii meșteri.

Cu adevărat, timpul nu mai are răbdare… Trăim într-o lume în care toate se desfășoară pe repede-înainte. De multe ori ne simțim prinși într-un carusel al numeroaselor activități, solicitări, îndatoriri, care nu ne lasă timp pentru a respira în liniște, pentru tihnă. Suntem într-un continuu dute-vino, într-o continuă agitație, toate acestea fiind sporite mereu cu fiecare nou salt al tehnologiei. De aceea, uneori ni se face un dor nespus de gospodăria bunicilor de la țară, înconjurată de nuci cu umbră răcoroasă și înmiresmată, de coastele cu fânețe înflorite în care țârâie greierii neîntrerupt, parcă torcând timpul încremenit al zilelor calde de vară. Ne este dor de cuptorul în gura căruia bunica scotea pâinile frumos rumenite, plăcintele cu brânză, mere, lobodă sau varză, pe care le înfulecam pe nemestecate după o zi de scaldă în valea dintre dealuri, de poveștile pe care bunicul ni le spunea cu glas molcom la gura sobei în serile lungi de iarnă, când satul întreg era ascuns sub cușme înalte de zăpadă, de mâinile îndemânatice ale aceluiași bunic, care meștereau ceva tot timpul. Din aceleași mâini se ivea ba o greblă, ba o coadă de coasă, ba un fluier, ba un jug frumos încrestat care să cuprindă grumazul boilor, ba un gard, ba o troiță, iar uneori mâinile lui înălțau chiar biserici cu turle ce spintecau văzduhul. Erau aspre și crăpate mâinile acelea, dar atât de îndemânatice și pricepute, încât uneori ni se păreau a fi nepământene. Și totuși, erau atât de mângâietoare și calde atunci când ni se așezau ocrotitor pe creștet, încât orice necaz sau durere ne dispăreau ca prin farmec. Mâinile acelea nu mai sunt. Au mai rămas prin satele pustii, dosite prin unghere pline de păienjeni, câte un jug ciuruit de cari, câte o coasă cu fierul ruginit sau câte o ladă de zestre cu lemnul putrezit și el, în urma ploilor ce se scurg prin acoperișul prăvălit. Și mai sunt și unele dintre bisericile acelea vechi de lemn. Câte mai sunt și câte vor mai dăinui. Astăzi, mâinile noastre sunt obișnuite cu butoanele, cu tastaturile, cu imprimantele 3 D. Rezolvăm totul mult mai repede. Suntem mai eficienți, dar timp avem mai puțin, cu toate acestea. Și totuși, dacă ni se face dor de mâinile destoinice ale bunicilor noștri, încă mai putem vedea astfel de mâini la puținii meșteri rămași în viață, care participă la târgurile organizate de unele muzee din țară. Sunt mâini care dintr-o cioată de lemn fac adevărate opere de artă, dintr-un bulgăre de lut obțin vase minunate, din fire de lână covoare colorate, iar cu acul pe pânză scriu o adevărată istorie, cu semne de dincolo de veacuri. Și la Muzeul de Istorie Locală și Etnografie Brad, care este o expoziție a Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, în ultimii ani s-au organizat astfel de întâlniri cu meșterii populari, atâția câți mai sunt în zonă.

Au fost întâlniri ale meșterilor cu cei care mai au nostalgia satului de altădată, cu cei care sunt curioși să vadă sau chiar să învețe unele dintre vechile meșteșuguri. În marea lor majoritate, cei care au participat la aceste ateliere, au fost elevi de toate vârstele ale școlilor din municipiul Brad și din împrejurimi, însoțiți de cadre didactice, uneori de părinți sau bunici. Dacă la elevi se vedea emoția ineditului, la cei mai în vârstă era emoția reîntâlnirii cu bucuriile și frumusețile propriei copilării. Erau copleșiți de aducerile aminte, de imaginea bunicilor și a copilăriei petrecute la țară. Deoarece ia a devenit în ultimii ani una dintre piesele regale ale artei populare românești, o emblemă și o carte de identitate a românilor de pretutindeni, o operă de artă admirată și căutată de specialiști dar și de omul simplu, am simțit că este oportună organizarea în cadrul muzeului a atelierelor de cusături, pentru ca cei mai tineri să deprindă măcar un ABC al cusutului. Astfel, într-una dintre vacanțele de vară, sub îndrumarea doamnei profesoare Matei Ana, de la Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Brad, fetele de vârste diferite, au învățat cusătura ”în cruci” sau ”brânele”, cum se mai numea în zonă, aceasta fiind una dintre tehnicile comune de decorare a iilor, a ștergarelor, a fețelor de masă, a merindarelor, etc. O altă tehnică de coasere a iilor în zonă, a fost cea a cusăturii ”buciumănești”, ”după scris”, sau ”înaintea acului”. Toate aceste denumiri definesc de fapt același tip de cusătură, pătruns în Zarandul de Munte, în special în satele din partea de răsărit a zonei Brad, după Primul Război Mondial, dinspre Abrud și Bucium. Sub îndrumarea doamnei Bufnilă Victoria, o mare maestră a iilor din zonă, mai multe clase de elevi, atât fete cât și băieți, ale școlilor din zona Bradului au învățat ”cusătura înaintea acului” specifică iilor buciumănești. Unii s-au arătat îndemânatici și pasionați, alții mai puțin, dar toți au părut interesați și chiar fascinați de modul în care se iveau pe pânza albă florile negre, sub mâinile îndemânatice și pricepute ale doamnei Victoria. Un alt atelier de vacanță desfășurat în ultimii patru ani la muzeu, pe parcursul unei întregi săptămâni, a fost cel în care participanții au deprins tehnici și cunoștințe primare de pictare a unei icoane pe sticlă, știut fiind că pictura pe sticlă este un alt meșteșug practicat de țăranii noștri, pe care ei l-au ridicat de nenumărate ori la stadiul de artă.

Timp de o săptămână, copiii s-au jucat cu vopselurile, au învățat să utilizeze culorile specifice icoanelor pe sticlă, au deprins modul în care ele se aplică pe această suprafață pretențioasă, dar și etapele principale de lucru la icoana pe sticlă. Unii dintre bunicii care i-au însoțit la ateliere, au asistat la întregul proces de pictare al unei icoane, uimiți și încântați, uneori încercând să vină cu sfaturi, după pricepere, în ajutorul nepoților. La finalul atelierului, în fiecare an, am organizat o mică expoziție cu lucrările participanților. Tot în cadrul ”atelierelor de vacanță”, în vara anului 2016, l-am avut ca invitat, pe meșterul hârtier de la Muzeul Țăranului Român, Răzvan Supuran, fiu al locului. În cadrul atelierelor de obținere a hârtiei, desfășurate de-a lungul mai multor zile, participanții au primit valoroase informații despre istoria hârtiei, tipuri de hârtie, materia primă din care se poate obține hârtia, dar au lucrat și practic, copiii cot la cot cu părinții, la obținerea unor coli noi de hârtie, din deșeuri. Ineditul cunoștințelor și al deprinderilor dobândite au adus un număr din ce în ce mai mare de participanți. Țara Zarandului a avut ca specific de-a lungul timpului, numeroase sate specializate în diverse meșteșuguri: sate de vărari, de pietrari, de rotari, de fluierari, de olari, de dogari, de spătari, etc. Din păcate, toate aceste sate, astăzi cu o populație îmbătrânită și depopulate, au rămas fără meșteșugarii de altădată. Ici-colo, mai găsești câte un meșter de vârstă înaintată, care să povestească despre ocupațiile de altădată, sau și mai bine, când uneori, același meșter poate să mai facă câte o demonstrație practică. Satul Obârșa din comuna Tomești a fost unul dintre aceste sate specializate ale Zarandului. Centrul de olărit de la Obârșa număra în anii 30 ai secolului trecut un număr de 194 de olari. Din păcate, astăzi doar Borza Petru, nonagenar și el, mai meșterește oale de toate mărimile și soiurile. În anul 2018, Borza Petru a fost oaspete al muzeului nostru, unde a făcut o demonstrație, pentru elevii școlilor din zonă aflați în săptămâna ”școala altfel”. Le-a povestit despre cum se extrage și se prelucrează lutul, de câtă muncă și efort este nevoie pentru a obține pasta care se pretează prelucrării pe roată, de îndemânarea și exercițiul îndelungat necesare pentru a deveni meșter olar. Câțiva dintre elevii participanți la demonstrații au intrat ”la roată” unde au experimentat procedeul de obținerea vaselor, fiind susținuți de aproape cu sfaturi din partea meșterului olar, astfel încât, au reușit să finalizeze câte un mic vas, pe care, încântați l-au luat acasă. Un alt sat specializat a fost satul Juncu, astăzi Dumbrava de Sus, din comuna Ribița. În urmă cu ceva ani, peste o sută de familii, sau altfel spus, întreaga răsuflare a satului se ocupa în perioada de iarnă cu confecționarea fluierelor, pe care le comercializau apoi în târguri pentru a-și suplimenta venitul modest. Și în acest sat, astăzi mai trăiește doar un singur meșter, Mateș Petru, în vârstă de 67 de ani. Tot într-o săptămână de ”școală altfel”, a poposit în sălile muzeului nostru și Petrică a Dupului, cum i se spune în sat, pentru a-și expune numeroasele fluiere simple și duble, frumos decorate prin crestături cu cuțitul, dar și alte mici obiecte din lemn, realizate de el. Le-a povestit copiilor întregul drum pe care-l face lemnul de la stadiul de copac până la acela de fluier care doinește frumos, de câtă știință și migală are nevoie meșterul pentru a face lemnul să scoată sunete de jale, sau vesele, de joc. Ștefan Dorel din Blăjeni, meșter șindrilar, a fost un alt oaspete al muzeului nostru. Elevii l-au urmărit cu atenție, cum din lemnul brut, ajutându-se de uneltele sale, meșterul obține în scaunul de șindrilit, foițe subțiri de lemn, care vor înveli și vor acoperi, precum solzii de pește, acoperișul unor case ce încă mai păstrează arhitectura tradițională, așa cum este casa din satul Țebea, din curtea muzeului nostru. Una dintre ocupațiile importante ale locuitorilor din zonă, în trecut, a fost și aceea de obținere a aurului aluvionar din numeroasele ape curgătoare ce duceau la vale particule minuscule din prețiosul metal.

O singură persoană din țară mai are astăzi autorizație de exploatare a aurului aluvionar. Ea se numește Georgeta Dulgheru, este geolog și locuiește în municipiul Brad. Într-una din zilele anului ce a trecut, doamna Georgeta Dulgheru ne-a onorat cu prezența sa în spațiul muzeului. Elevilor aflați și de această dată în săptămâna ”Școala altfel” le-a povestit despre viața căutătorilor de aur din trecut, legendele cu ”vâlva băilor” și le-a făcut de asemenea, o demonstrație de obținere a aurului aluvionar. Participanții la acest atelier au fost extrem de curioși și interesați de procedeul respectiv, atenți la toate explicațiile invitatei noastre, pe care la finalul expunerii, au asaltat-o cu o mulțime de întrebări. Veselie și bună dispoziție a creat întâlnirea elevilor cu poeta populară Cornelia Neaga din satul Crișan, comuna Ribița, care le-a recitat numeroase poezii ”în grai” din creația proprie, poezii pline de umor de cele mai multe ori, care valorificau mai ales tradiții, obiceiuri și ocupații ale satului de altădată. Elevii s-au arătat extrem de surprinși de numeroasele expresii în grai și regionalismele utilizate de poetă, care le revelau o parte necunoscută a limbii române, dar melodioasă și plină de savoare. Foarte apreciate în fiecare an, au fost atelierele de încondeiere a ouălor și de bătut toaca, organizate la muzeu în cursul săptămânii premergătoare sărbătorii Floriilor. Elevii care au participat în număr foarte mare, alături de cadrele didactice, au putut să urmărească toate fazele de încondeiere a ouălor, dar și să-și decoreze cu ceară și vopsele, oul pregătit de acasă. Alături de muzeograf, la aceste activități a participat și Dușan Silvia ca invitat, specialist în arte vizuale, dar și bun cunoscător al tehnicii de încondeiere a ouălor.

Pentru a aduce o mai mare diversitate în activitățile muzeului, în anul precedent, a fost prezent la aceste activități și tehnicianul dentar Corina Bereș, care obține cu ajutorul frezei dentare, ouă gravate, de o mare finețe și frumusețe artistică. În aceeași perioadă a fost amenajată și o mică expoziție cu ouă ”împistrite”, cum sunt numite ouăle încondeiate în zonă, realizate de Monica și Silvia Dușan, dar și ouă de struț, emu, gâscă, rață sau bibilică, gravate de Corina Bereș. Prin toate activitățile desfășurate la muzeu, am încercat să recuperăm o parte a trecutului nostru, pentru că ”Fără trecut, nu există viitor!”, cum spunea Machiavelli, iar națiunea română ar putea să ajungă în pragul disoluției, atunci când va pierde toate valorile neamului. Înscriși cum suntem în cursa nebunească a globalizării și a ștergerii identităților naționale, cu dispreț pentru tradiții, istorie și orice alte valori cu specific național, riscăm să pierdem orice legătură cu strămoșii, cu cei care au fost înaintea noastră, iar meșterii și poeții populari sau alți artiști ai artei populare românești, ca ultime verigi de legătură cu trecutul, vor pieri lângă noi, sufocați de indiferența noastră, fără să-și poată transmite mai departe cunoștințele străvechi. Și așa vom ajunge și mai săraci spiritual, și mai pustii, căci, spunea Vasile Pârvan, ”Fără tradiție nu există cultură: nici omul simplu, nici geniul, nu pot crea nimic fără tradiție.”

Cecilia Monica Dușan, muzeograf M.C.D.R. Deva