George Calboreanu

Continuăm prezentarea marilor actori români, care prin personalitatea lor și-au pus amprenta asupra culturii naționale. Pentru acum, am ales evocarea legendarului interpret al lui Ștefan cel Mare din piesa “Apus de soare”, artistul poporului, George Calboreanu.

George Calboreanu s-a născut la 3 ianuarie 1896, în comuna Turnișor, județul Sibiu. După absolvirea liceului, a urmat cursurile Conservatorului și Facultății de Litere și Filozofie din Iași, unde a și debutat în stagiunea teatrală din 1918. După încheierea studiilor a jucat la Teatrul din Cluj, la Compania “Bulandra” (Teatrul “Regina Maria”) și pe alte scene din Capitală. În 1926 a trecut la Teatrul Național din București, fiind distribuit în rolul principal din capodopera “Vlaicu Vodă” de Alexandru Davila, care avea să facă un succes deosebit. Din anul 1928, George Calboreanu devine societar al Teatrului Național, pe care nu-l va mai părăsi până la sfârșitul carierei (și al vieții), jucând în nenumărate spectacole alături de mari artiști ai scenei românești: Aura Buzescu, Grigore Vasiliu Birlic, Alexandru Giugaru, Costache Antoniu, Marcel Anghelescu și mulți alții. Înzestrat cu un talent desăvârșit, o voce zguduitoare și capacitate uluitoare de a interpreta roluri complexe de tragedie, dramă sau comedie, George Calboreanu a dat viață în decursul anilor, unor personaje memorabile din piese precum: “Omul cu mârțoaga”, “Idolul și Ion Anapoda”, “Letopiseții”, “Meșterul Manole”, “Ovidiu”, “Iulius Cezar”, “Frații Karamazov”, “Dulcea pasăre a tinereții”, “Dama cu camelii”, “Coana Chirița”, “Titanic vals”, “Bădăranii” și altele. Dar cea mai reprezentativă rămâne “Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea care a avut premiera în 1973 (odată cu inaugurarea noului edificiu al T.N.B) în care l-a interpretat magistral pe Ștefan cel Mare, piesă care s-a jucat cu “casa închisă” mulți ani în continuare. Totodată a jucat și în numeroase filme artistice dintre care amintim “Brigada lui Ionuț” (1954), “Bădăranii”, “Setea”, “Lipeni 29”, “Serata”, “Străinul”, “Neamul Șoimăreștilor”, “Frații Jderi”, “Apoi s-a născut legenda” sau “Ultimele zile ale verii” (1976). George Calboreanu a cochetat și cu muzica, în tinerețe dorind să urmeze o carieră de operetă, dar nu a fost admis, neputându-i-se încadra vocea la tenor sau bariton. De asemenea, George Calboreanu a fost o prezență activă la Teatrul Radiofonic cu o multitudine de înregistrări de excepție, aflate în Fonoteca de Aur a Societății Române de Radiodifuziune, intrate în patrimoniul cultural național. Pentru meritele sale artistice, George Calboreanu a primit titlul de artist al poporului în 1960 și a fost decorat în 1953 cu Meritul Cultural clasa I, iar în 1967 Ordinul Muncii clasa I. Dar cele mai importante premii ale sale sunt aplauzele publicului din toate generațiile. La data de 12 iulie 1986, a încetat din viață, lăsând în urmă o impresionantă carieră artistică. În mentalul iubitorului de teatru răsună și acum glasul lui Ștefan cel Mare, întruchipat genial de marele actor și citatul antologic “Moldova nu este a mea și nu este a voastră. Este a urmașilor, urmașilor voștri în vecii vecilor”.

Horațiu Măndășescu