ACASĂ / ARTICOLE / Actrița Valeria Gacealov

Actrița Valeria Gacealov

Testamentul nemuritoarei actrița Valeria Gagealov

Motto:
„Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înțelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieții tale
Să-i găsească pete multe, răutăți și mici scandale
Astea toate te apropie de dânșii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o (…)”. (Mihai Eminescu – Scrisoarea I)

Valeria Gagealov (n. 9 decembrie 1931, Galați – d. 9 februarie 2021, București) a fost o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce. A urmat cursurile I.A.T.C. între anii 1950-1954. Între anii 1954-2004 interpretează numeroase personaje pe scena Teatrului Național din București. Memorabile sunt rolurile din Oameni și șoareci de John Steinbeck, care s-a jucat timp de 13 ani și Sonia din piesa Camera de alături de Paul Everac, rol pentru care a primit Premiul de creație în 1983. Totodată, vocea Valeriei Gagealov a fost auzită în zeci de piese de teatru radiofonic. Începând cu anul 2001 a fost societară de onoare a Teatrului Național din București. Din filmografia sa se pot aminti rolurile din Moara cu noroc, Serata, Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu și Singurătatea florilor. A fost decorată în februarie 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – „Arta Spectacolului”. În luna decembrie a acestui an (2021), muritoareanemuritoarea actriță Valeria Gagealov ar fi împlinit 90 de ani dar “timpul nu a mai avut răbdare” și la începutul lui februarie a.c sufletul său generos s-a ridicat, fulgerător la Cer, de pe un pat de la cunoscutul spital Elias din Capitală. Să dovedim și să ne dovedim că, din iubire față de poetul național, am rămas imuni la “răutăți și mici scandale” inerente, într-o viață de om. De aceea ne-am apropiat, cu mintea și sufletul nostru de “lumina/ Ce în lume-ai revărsat-o”, ca om și genială actriță, doamnă Valeria Gagealov. Ai făcut-o prin desăvârșita-ți artă a rostirii și interpretării cuvintelor. Astfel iscata-i “frumuseți și prețuri noi”, prin care ai bucurat o lume, înnobilându-i viața. Dacă Tudor Arghezi a lăsat, cu profundă îndreptățire exprimată, poezia “Testament”, urmașilor, întreaga parte de lumină a sufletului său: “Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte”, în care vei găsi toată înțelepciunea și profunzimea sufletului “străbunilor mei”, tot astfel și, nu greșim afirmând aceasta, actrița strălucitoare Valeria Gagealov a lăsat celor de după viața sa pământeană, prin rostirea-i, pe scenă, în fața publicului “slova de foc” divină și “slova făurită”. Aceasta din urmă, zămislită prin truda-i neobosită, din toți cei peste 50 de ani de teatru, pentru care i s-au dăruit atâtea aplauze, câte să-i bucure și să-i mângâie sufletul în Împărăția lui Dumnezeu, întru eternitate. Consemnez cu prețuire numele scriitorului Ion Moldovan și menționez cartea “Valeria Gagealov. Misterul clipei de față”, apărută la Cluj-Napoca, lansat la Centrul Cultural “Mihai Eminescu”, sectorul 2, despre care am vorbit cu căldură. Menționez, cu imensă satisfacție, textul dedicației: “Domnului Geo Călugăru cu prietenie, Valeria și Andrei. Decembrie 2019”. Neputându-se imagina, prin statutul de pensionară, în afara scenei, a inițiat și s-a implicat prin participarea nemijlocită, Cenaclul Valeria Gagealov. O data pe lună, a doua zi de miercuri, între orele 11:00-13:00, avea loc, mult și cu drag așteptata întâlnire, între pensionarii din sectorul 2 și nu numai, cu actorii preferați, invitați de Domnia sa: Ion Arcudeanu, Valeria Deleanu, Eugen Cristea, Adela Mărculescu, Emil Niculescu, Dorel Vișan și, nu în ultimul rând, Doina Ghițescu, mult apreciată de coordonatoarea Cenaclului. Nu voi uita niciodată ziua în care, grație invitației acestei mari doamne a scenei românești, am fost cooptat în această grupare selectă și astfel am prezentat, lună de lună, în propria-mi rostire, creațiile mele poetice, alături de acești mari actori. Din cartea menționată, pentru a sublinia simțul umorului, prompt valorificat de actrița Valeria Gagealov, citez: “La Paris, țin minte, Alexandru Paleologu m-a întrebat după ce ne-am instalat: <<Ei, cum te simți întrun palat?>> După câte regine am jucat, i-am răspuns, mă simt acasă. Știi că Ambasada României în Franța funcționează într-adevăr întrun palat, Palatul Béhague, în arondismentul 7”. În încheiere voi afirma că doamna Elena Scurtu, directoarea sectorului cultural-artistic, din cadrul Centrului Cultural “Mihai Eminescu”, autorul acestei consemnări și numeroșii participanți la spectacolele oferite, în fosta zi de miercuri, nu vă vom uita. Fie ca răspunsul, pe care i l-ați dat domnului Paleologu la întrebarea, încuietoare, probabil gândită de Domnia Sa, să oglindească și în eternitate statutul de regină, acela al celei mai frumoase împliniri a vieții dumneavoastră, Teatrul și Filmul.

Geo Călugăru

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Părintele nostru Patriarh

Luni – 30.09.2024, Preafericitul Părinte Daniel va împlini 17 ani de strălucit, rodnic, vrednic, harnic, …

Strămoşul

Vin de demult, Veacurile îmi tulbură gândurile, Aud un tumult, E zbuciumul ce fecundează trăirile. …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: