Mărioara Nedea

A emigra azi în statele unite “ale cuvintelor reunite ale limbii române” este în sine un act de mare curaj, dar a și obține cu brio cetățenia în așa un scurt timp ne face să ne întrebăm ce fel de baghetă magică a inspirației a utilizat doamna MARIOARA NEDEA? Cea de vrăjitoare sau de zână?! Cu siguranță doamna MARIOARA NEDEA, după un îndelungat stagiu din 2017 încoace, cu cele 5 volume de poezii deja publicate, “Simple fantezii”, “Arca lui Noe”, “Anotimpuri de Poezie”, “Verde crud” și “Picanterii”, care au obținut aprecierea publicului larg din Giurgiu, dar și din București, a reușit în anul 2020 cu volumul de poezii, “Hipnotica Stare”, ilustrată de nu mai puțin celebrul Mihai Cătrună, să ne convingă de faptul că a depășit deja stadiul de tânără speranță, devenind un poet în adevăratul sens al cuvântului. A luptat din greu cu cei care au obligat-o să intre într-o hipnotică stare, fiindcă de prea multe ori a împuns-o “ghimpele nefericirii” așa cum ne mărturisește în poezia cu același nume: Ghimpele nefericirii sapă-n unghii răni adânci./ Vulturul singurătăţii mă împunge-n ochi cu gheara./ Ca un prometeu ce-şi ţipă deznădejdea de pe stânci,/ Încă mai cerşesc lumină, până să se lase seara./ Zăpada, ploaia, teama, nimic nu le mai spală/ Din sufletumi habotnic ce-a ars ca un chibrit./ Visez la o dantelă din trena nupţială,/ A Albei ca Zăpada, ce-n mine a murit. Volumul de poezii “Hipnotica Stare” pe care ni l-a propus în anul 2020, nu a făcut altceva decât să confirme apetența poetei pentru poezia de bună calitate în care sunt încifrate o mulțime de sentimente, idei dar și gânduri pe care cititorul avizat le degustă pe măsură ce lecturează fiecare poezie în parte. Citirea cărților doamnei Marioara Nedea creează dependență de metafore greu de găsit în altă parte din țara cuvintelor reunite ale limbii române. Noul proiect din 2021, al 10- lea în ordine cronologică, care se se va numi ,,Sâmburi de migdale,, ,cum mi-a mărturisit poeta, este prin el însuși un astfel de exemplu. Aș menționa, raportat la momentul Ianuarie – Aprilie 2021, când scriu aceste impresii, cum descrie poeta iarna în poezia POEMĂ HIBERNALĂ: Zăpadami intră-n pori ca o viroză/ În nudul alb din pomii îngheţaţi./ Şi iezii albi îmi tremură-n veioză, / Iar mieii negri sunt sacrificati…./ când, pentru PRIMA OARĂ, ne mărturisește: Păşesc peste zăpezi diamantine/ Şi mi se face noapte fără tine. Se-aud plângând corniţele de iezi,/ În bradul nins se tânguie amiezi. Această formă de exprimare nu este însă la îndemâna oricui!

Doamna Marioara Nedea este însă ancorată și în realitatea cotidiană. O dovedește poezia scrisă în stilul ei inconfundabil intitulată POEZIE PANDEMICĂ când ne spune: Îți scriu acum, în pandemie, poeme fade, fără minte./ Stau tot în pat ca o pisică și te aștept… cu…minte./ Pe-afară totul este roz și verde e planeta./ Caișii orbi deatâta floare și-au devorat placenta./ Pe străzi pustii și-n semafoare au năvălit mistreții./ Se iau la trântă două vrăbii, se scaldă-n praf…sticleții. Dar preocupările culturale nu se limitează doar la anotimpuri fiind puternic ancorată și în istoria zbuciumată a acestei țări, așa cum ne dovedește în poezia SERGENTUL NICOLAE: Era frumos, înalt și brun bădița Nicolae./ Un sfânt părea de pe icoane când se-arăta-n odaie./ Dar într o zi primiră vestea să plece la război…/ Și a plecat și Nicolae, lăsând și plug și…boi./ În Munții Zboinei a luptat plătind tribut anume,/ Cu sânge scurs din piept deschis, erou fără de nume. Nu poţi să scrii, să construieşti bine o asemenea carte în literatura zilelor noastre, fără a ține cont că ..Se vinde țara și ne doare./ Dar totuși… se mai nasc… români!!! Partea literar-culturală, în zilele noastre cenuşăreasa preocupărilor potentaţilor zilei, a devenit doar apanajul unor oameni care şi-au împletit destinul întrun climat a cărui amprentă o poartă zilnic dragostea de literatura de bună calitate! Ei bine printre aceștia se numără și distinsa poetă Marioara Nedea ce are un stil propriu inconfundabil și o poezie de bună calitate, ce i-a dat acces permanent în țara frumoasă a cuvintelor reunite ale limbii române Superba poezie TOT MAI din noul volum “Sâmburi de Migdală”, dovedește cu prisosință acest lucru: Tot mai târziu ne urcă marea-n tâmplă./ Tot mai curând ne crește-un dinte-n buză,/ Tot mai real realul ni se-ntâmplă/ Când nu găsim la fluturi nicio scuză./ Tot mai grăbit coboară noaptea-n sânge./ Tot mai plăpând mi-e iedul din tablou…/ Îmi crește iarbă-n oase și-n laringe/ Foșnește-avar de lacom, un ecou. Se poate observa direct că folosește, puțin mai altfel decât majoritatea poeților, într-un stil propriu și original, cuvinte brute și incredibil de bine asezonate în sentimente.

Nicu Doftoreanu