Popoarele migratoare pe teritoriul României – Avarii

Avarii ajunși în Europa sunt considerați o populație înrudită cu hunii, o rămășiță a hunilor sau huni din altă dinastie (alt grup de triburi). Numiți de greci Avaroi și de latini Avares, erau o populație nomadă din Asia Centrală, din Turan, locul de origine al numeroaselor seminții nomade care au vânturat țările din Răsărit, Apus și Miazăzi. Erau numiți de chinezi juan-juan (șuan-șuan, adică insecte care mișună, dovadă a disprețului arătat de Fii Cerului). Triburile juan-juan erau mongolofone, mărturie sunt numeroasele cuvinte din lexicul lor. Cu toate că au fost puternici și au răscolit populații numeroase din Asia și Europa, paradoxal, au lăsat urme foarte puține în Istorie. Pe la începutul secolului al V-lea (401-410), au reușit să supună multe triburi. Au ieșit din marea uniune a triburilor hiong-nu (strămoșii hunilor) și și-au urmat propriul destin. Prin cuceriri succesive, au încercat să reinstituie vechiul imperiu hiong-nu. Erau conduși de împărați, numiți hagani (kagani, hani), și demnitarul cel mai important după hagani, era tudunul. Unul din cei mai importanți hagani avari – a căror împărăție se întindea din Coreea până la Marea Caspică – numit Anakuei, era nepotul hanului heftaliților, numiți de bizantini hunii albi, care instauraseră și ei un imperiu impozant.

Luptele interne pentru putere și forța dinastiei chineze Uei de Nord care i-au învins pe juan-juani succesiv, au ruinat statul încropit din numeroase triburi eterogene. Lovitura de grație au dat-o triburile türcice supuse. Turcofonii toleh se răzvrăteau de câte ori aveau prilejul împotriva stăpânirii juan-juanilor (avarilor), instigați de chinezi. Se pare că aliații lor i-au trădat și revolta a fost reprimată. Șeful tribului care-i trădase, tot de origine türcă, a cerut ca recompensă mâna unei fiice a hanganului. Acesta l-a refuzat jignindu-l, numindu-l sclav. Mânios, șeful turc s-a aliat cu chinezii și împreună au distrus în 552 imperiul juan-juanilor. Haganul s-a sinucis, marii dregători au cerut azil la chinezi. Aceștia i-au predat turcilor care i-au decapitat la porțile capitalei.Rămășițele poporului avar, în număr de vreo 200.000 de oameni au pornit cu căruțele și corturile în lungul exod spre Europa, prin Nordul Munților Caucaz. Sub conducerea haganului Baian (558-583) s-au așezat în Câmpia Panonică, pe malurile Tisei și ale Dunării. În trecere au supus sau au distrus neamurile care le stăteau în cale. Aveau o atitudine tolerantă față de supuși, întrucât aveau nevoie de alimentele furnizate de aceștia. Le cereau supușilor: Ieșiți, semănați și secerați. Noi vă luăm ca bir numai jumătate.

Ca toate neamurile turanice (huni, avari, turci), ei locuiau în tabere, lagăre (numite cu un cuvânt german – Ring – inel, verigă, cerc). Ringurile erau formate din cercuri concentrice, fiecare cerc reprezentând o treaptă socială, după modelul chinez, de străveche cultură. Ringurile de formă concentrică străbăteau teritoriul asiatic din Beijing la Kremlin. Satele sunt atributul claselor dominante, nu ale oștenilor de rând. Sunt formate din colibe, nu din corturi. N-au vetre, focul este făcut cu papură sau tizic. Hrana o constituie mămăliga de mei și carnea de toate felurile. Băutura: miedul, spre deosebire de huni care foloseau cumâsul (lapte acru). Maurikios a scris Strategika, manual de artă militară în care descrie obiceiurile avarilor și ale rubedeniilor. Avarii sunt rezistenți și răbdători. Îndură bine greutățile, în liniște muncile și suferințele. Rabdă căldura, frigul, lipsuri, fiind neam de păstori. Bănuitori, neprietenoși, cu gânduri ascunse, poftă mare de bani, calcă jurămintele. Folosesc vicleșugurile și înșelăciunile în luptă, atacă pe neașteptate și la momentul oportun. Sunt înarmați cu săbii, arcuri, sulițe, folosesc zalele și scuturile. Mulți au câte două rânduri de arme. Caii căpeteniilor sunt protejați cu fier și pături de pâslă. Săgetează cu îndemânare în goana calului. Își petrec mare parte din viață pe cai, dorm și mănâncă pe aceștia. Pedeștri sunt neputincioși, nu se pot ține pe picioare. Parcă-s crescuți într-un trup cu caii, cu care au o simbioză perfectă. Nu-și respectă rudenia și pe unirea dintre ei nu pun mare preț, deoarece sunt o adunătura eterogenă de neamuri și triburi.

Un poet din timpul împăratului bizantin Justin al II-lea (565-578) îi descrie pe avari: aspri, cu părul ca năpârcile, … se lasă în jos (de pe cai) când îngenunche în fața lui Justin pentru pace. Numele avarilor a fost amintit, chiar și în actele papale, până în anul 1041. Războinicii avari erau înmormântați cu caii lor, cu harnașamentul și cu armele de luptă: săbii, arcuri, vârfuri de sulițe și săgeți, scuturi, zale. Rolul social al femeii era aproape inexistent.În cronologia stăpânirii avare în zona Dunării inferioare, bazinului Tisei și Câmpiei panonice, pot fi diferențiate două etape: primul haganat (558-680) și al doilea haganat (680-spre sfârșitul secolului al VIII-lea când în urma războaielor dintre 791-797, Carol cel Mare a distrus imperiul avar).Contactele avaro-bizantine au debutat în anul 558, când haganul Baian a trimis soli la Bizanț, pretinzând teritoriu în imperiu și alianța cu foederati, fapt ce impunea și plata unor subsidii către aliații avari. Împăratul Justinian (527-565) a refuzat cererea avarilor. Aceștia au revenit peste 4 ani în 562 și împăratul le-a propus să-i așeze în Panonia unde locuiseră herulii. Avarii care stăteau în Scitia Minor (Dobrogea) au pretins că s-au obișnuit acolo și vor să rămână în continuare. Dar bizantinii au reținut solii avarilor și s-a creat o tensiune între cele două părți, deoarece Justinus, nepotul împăratului ura pe avari și-l sfătuia pe Justinian să-i ia prizonieri pe soli. Peste câtva timp avarii aliați cu longobarzii au atacat pe gepizi, i-au distrus și avarii au ocupat în anul 567 teritoriile gepizilor, iar longobarzii, mai slabi, au plecat în Italia. Cetatea Sirmium (Sremka Mitrovica din Serbia), fostă posesiune gepidă, a fost ocupată de bizantini, cu toată împotrivirea avarilor care pretindeau că li se cuvine, în urma victoriei asupra gepizilor. Avarii au ajuns pentru 250 de ani, stăpâni peste Câmpia Panoniei, Câmpia Tisei și zona Dunării Inferioare. Împăratul Justin al II-lea, începuse războiul cu perșii în 572. Pentru a stopa atacurile avarilor, le-a acordat subsidii anuale de 80.000 monede de aur, care s-au mărit până la suma de 200.000 de monede în anii 623-626 (cca. 910 kg de aur). După un asediu de trei ani, în 582 avarii au cucerit Sirmium și doi ani mai târziu, în 584, au ocupat și Singidunum (Belgrad). Apoi în 586 avarii au cucerit și alte orașe și cetăți la Dunărea de Jos, Durostorum (Silistra) și Tropaeum în Dobrogea.

A urmat cucerirea succesivă a cetăților bizantine din Dobrogea: Callatis, Histria, Sucidava și în 597, cetatea Tomis. Au urmat succesele bizantine după încheierea războiului cu perșii din 591. Victoriile generalului bizantin Priscus în regiunea Sirmium și în Vestul Banatului pe râul Tisa, n-au fost concludente din cauza luptelor interne, asasinarea împăratului Mauricius în 602 și domnia lui Focas Sângerosul (602-610).Confruntările militare permanente dintre bizantini și avari, s-au reflectat și în memorialistică. Numeroși istorici și scriitori – bineînțeles bizantini – au descris evenimentele rămase în memoria contemporanilor și cele care s-au derulat în timpul vieții lor. Voi aminti câțiva dintre scriitorii bizantini care ne-au lăsat scrieri concludente: Menander Protector a studiat dreptul, a ajuns avocat și a primit titlul de protector (înalt funcționar militar) care i-a permis să cunoască tratativele cu populațiile migratoare în timpul împăratului Mauricius (582-602), a redactat Istoria care descrie cu destul realism întâmplările dintre anii 558-582. Spre regretul istoricilor, din opera sa au rămas fragmente. Menander a continuat scrierile lui Procopius din Caesarea – Războaiele cu perșii, vandalii și goții și Istoria lui Agathias. Teofilat Simocata alt avocat, a continuat opera lui Menander înfățișând în Istorii perioada anilor 582-602 (toată domnia lui Mauricius). Teofanes Confesorul a elaborat Cronografia care acoperă o perioadă de peste cinci secole (284-813), deși a trăit în secolele al VIII-lea și al IX-lea. Leo Grammaticus, a trăit în secolul al X-lea și a alcătuit o scurtă istorie universală, Cronografia, până în anul 948, care este doar o compilație a predecesorilor.Istoriile celor amintiți, coroborate cu ale altor confrați în ale scrisului, completează tabloul relațiilor bizantino-avare și prezintă faptele mai precis. Primele incursiuni ale avarilor au avut loc în timpul împăratului Anastasios (491-518, ultimul împărat din dinastia Leoniană). Urmașul său, Justin I (518-527) a fost unchiul marelui împărat Justinian (527-565), cel care a permis avarilor așezarea în imperiu și le-a plătit subsidii mai mult decât generoase. Spre nemulțumirea istoricului Procopius din Caesarea, care a redactat aspra critică asupra politicii lui Justinian, apărută după moartea împăratului sub titlul de Istoria Inedită sau Istoria Secretă. Justin al II-lea (565-578), nepotul lui Justinian cel Mare, în a șaptea zi de domnie a primit solia avarilor, dornici să-și primească subvenția anuală de zeci de mii de solidi (monede de aur) cu care fuseseră obișnuiți de Justinian.

Tânărul împărat a refuzat plata îndemnizației. Avarii s-au obrăznicit și au amenințat cu represalii, în numele haganului. Justin, mâniat a urlat: Voi câini prăpădiți, amenințați pe împăratul romeilor? Eu vă voi tunde pletele (avarii purtau părul lung împletit în două cosițe) și vă voi lua și capetele. Dacă mai văd pre vreunul din voi în țara mea, acela nu va rămâne viu! Avarii înfricoșați au plecat și apoi au trimis soli cu oferte de prietenie și supunere. În 573, avarii invadatori ai Traciei, au distrus armata bizantină a comitelui Tiberius care abia a scăpat de prizonierat și moarte. În 577-578, peste o sută de mii de slavi au devastat Tracia și Ellada. Slavii cneazului Dauritas, care erau supușii avarilor, s-au răzvrătit. Bizantinii au oferit flota lor haganului Baian, care cu avarii au trecut Dunărea și în Tracia au distrus armata slavilor al căror cneaz a căzut în luptă. Bizantinii au scăpat temporar de slavi, dar nu și de avari. Aceștia au construit pod peste râul Sava, au asediat Sirmium și după doi ani l-au cucerit. A urmat pacea și Tiberius al II-lea (578-582) a plătit tribut greu pentru liniștea câștigată.În 599 comandantul Commentiolus care comanda armatele din Tracia, a fugit în fața armatei haganului avar, lăsându-și oastea de izbeliște. Iarna, avarii sunt loviți de ciumă. Mor cu miile și haganul încheie pace cu bizantinii. În anul 599, împăratul Mauricius (582-602), a refuzat să plătească haganului câte 10 monede de aur, pentru 12.000 de prizonieri militari și civili. Haganul a cerut jumătate din sumă (60.000 de solidi). Mauricius a refuzat și haganul a executat pe câmpul tribunalului 12.000 de prizonieri. Împăratul a fost urât de popor. Centurionul Focas s-a răzvrătit și în noiembrie 602, împăratul Mauricius cu cei cinci fii ai săi au fost executați pe chei cu cruzime, iar capetele lor au fost expuse pe hipodrom. Cel mai mic copil era sugar. A urmat domnia lui Focas Sângerosul (602-610).

Apoi a urmat împăratul Heraclius (610-641). În 617, s-a stabilit încheierea păcii între avari și bizantini, în apropierea Constantinopolului. Avarii au organizat o ambuscadă să-l prindă pe împărat. Acesta s-a adăpostit în capitală și avarii nu l-au prins. Heraclius voia să părăsească orașul și să stabilească noua capitală în Africa, la Cartagina, dar soția sa care-i era și nepoată (fiica surorii sale Maria) împreună cu patriarhul l-au convins să-și schimbe decizia. În 631, bizantinii au plătit pe bulgarii lui Kubrat (631-668) să respingă pe avarii invadatori ai Traciei, până în Panonia.A urmat asediul Constantinopolului de aliați: perși, avari, slavi, bulgari, gepizi etc. Comandantul persan Șahrbaraz, a traversat Asia Mică și a ajuns pe malul Bosforului. Persanul a propus haganului avar, să atace zidurile europene ale Constantinopolului, iar perșii, partea asiatică. Haganul cu slavii supuși avarilor, cu gepizii supuși și cu bulgarii aliați, au pornit spre Bizanț. La 29 iunie, 30.000 de călăreți, avantgarda, a ajuns în fața zidurilor. Asediul a durat de la 29 iunie la 10 august 626. Uscatul era al aliaților, marea era a bizantinilor. Aliații nu puteau comunica și nu-și corelau acțiunile.

Haganul a rupt pacea cu bizantinii. Aceștia s-au retras în spatele zidurilor. Suburbiile orașului au fost ocupate de avari și aliați. Haganul a cerut toate comorile din oraș, să ridice asediul, și a respins toate soliile bizantine. Avarii au construit 12 turnuri de asediu (helepolis – cuceritoarea de orașe, folosite prima dată în Antichitate de Demetrios Poliorketes – Asediatorul 294-287 î.e.n), protejate cu piei netăbăcite împotriva incendierilor. Catapultele, balistele și arcașii avari, erau departe și nu reușeau să spargă zidurile și să omoare apărătorii. Haganul a poruncit slavilor pricepuți la navigație, să construiască plute și bărci, cu care să atace zidurile dinspre Cornul de Aur. Noaptea de 7 august, slavii pe plute și luntre, n-au putut intra în Cornul de Aur, deoarece masivele nave de război bizantine le incendiau ambarcațiunile cu renumitul foc grecesc. Atacul avarilor asupra zidurilor în cartierul Vlaherne a fost respins. Slavii s-au retras, iar supraviețuitorii au fost uciși de avari din porunca haganului. Ceilalți slavi, aflând de masacrarea consângenilor, i-au părăsit pe avari. Lipsiți de provizii, aceștia au ridicat asediul după un ultim asalt. Haganul a ordonat incendierea turnurilor de asalt și a mașinilor de război (catapulte, berbeci), apoi s-a retras lăsând în șanțuri mii de cadavre. Perșii, văzând incendiile din partea asiatică, au crezut că avarii au cuprins orașul, dar au aflat dezamăgiți de retragerea avarilor și au părăsit și ei asediul. A fost ultima mare încercare a avarilor de a obține victoria împotriva bizantinilor. După eșecul asediului Constantinopolului și conflictele interne cu triburile hune ale cutrigurilor, puterea avară s-a diminuat serios. Dar un nou val de avari veniți din Asia, a pătruns prin 680 în spațiul european. A fost creat al doilea haganat avar. Acesta a fost distrus de regele francilor Carol cel Mare (împărat după anul 800), între anii 792-797.În concluzie, avarii veniți din Asia Centrală, mongolofoni sau turcofoni, populație nomadă, au ajuns în Europa pe la jumătatea secolului al VI-lea unde s-au așezat la gurile Dunării. După înfrângerea gepizilor în 567, pun stăpânire pe teritoriul acestora. Pe teritoriul României, în cca. 2.000 de locuri au fost găsite morminte avare în bazinul carpatic (din cele 50.000 cunoscute în Câmpia Panonică, zonele de stepă ale Tisei și Dunării și în alte părți). În timpul primului haganat, Muntenia și Dobrogea au fost obiectivele incursiunilor avare. Al doilea haganat a stăpânit un teritoriu din Centrul Transilvaniei în zona Mureșului unde dispunea de exploatarea zăcămintelor de sare.Avarii aveau drept căpetenie supremă un împărat, numit hagan (kagan, han). Ierarhia avară cunoștea și alte demnități, acelea de tudun, jagur, capcani (cafcani, de unde este posibil să provină cuvântul românesc căpcăun). Avar în limba turcă, are semnificația de vagabond. Slavii îi numeau obri (uriași). Nu a rămas nici un text avar scris deci nu li se cunoaște limba. Religia este necunoscută. Posibil ca divinitatea supremă să fi fost Cerul sau un element sau atribut ceresc. Nu se cunosc nume de hagani. Unul singur este cunoscut, Baian. Dar acesta poate fi un titlu regal sau o înaltă demnitate militară (Baian se numea și fiul cel mai mare al hanului bulgar Kubrat). Substantive proprii avare sunt puține: Apsih, șef militar avar și sol la Bizanț; Oicunimon – sol avar la bizantini.Un episod nesemnificativ din timpul luptelor dintre avari și bizantini, poate avea o importanță covârșitoare pentru Români. El este amintit de Teofilact Simocata și Teofanes Confesorul (poate și de alții, dar nu am cunoștință).

În anul 587 avarii au făcut un raid de pustiire al Traciei. Haganul permite oștenilor să plece după pradă. Comandantul bizantin Commentiolus, pleacă în urmărirea jefuitorilor. Armata bizantină este în alertă. În marș, pe timpul nopții povara cu echipament militar de pe spatele unui animal de povară, se desface și cade la pământ. Soldații îl atenționează; Torna, torna fratre (după altă versiune retorna în loc de torna), cu înțelesul: întoarce-te, întoarce-te frate (sau reîntoarce-te). Păgubitul n-a auzit, însă au auzit camarazii. Au crezut că-i ordin de retragere și au fugit care încotro. Bizantinii se pun pe fugă. Avarii, puțini la număr se cred atacați și fug și ei. S-a considerat că apelul a fost un ordin militar, însă în nici un ordin cazon nu se folosește apelativul frate. Această însemnare a unui cronicar, referitoare la o întâmplare din secolul al VI-lea, a fost considerată de unii istorici, primele cuvinte păstrate a unor vechi limbi străromânești. Posibil să fie așa! Primul text vechi românesc păstrat este Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung către judele Brașovului Hanăș Benkner din 29-30 iunie 1521.

Viorel Gh. Speteanu