ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / Animalele de companie și sarcina

Animalele de companie și sarcina

Venirea pe lume a unui copil reprezintă poate cel mai important eveniment din viața unei femei. Ce ne facem atunci când femeile sunt și iubitoare de animale? În rândurile ce urmează vom povesti, pe înțelesul tuturor, bolile cu potențial transmisibil de la animalele de companie, cum să le evitați și de ce să NU renunțați la animalul dumneavoastră iubit, chiar dacă urmează venirea pe lume a unui bebeluș.

Câinele

Câinii în general  nu  reprezintă  niciun  pericol în ceea ce privește bolile infecțioase transmisibile femeii însărcinate sau bebelușului. Având în vedere energia lor debordantă, singura atenționare se rezumă la săritul pe burtica viitoarei mămici. Dacă vă plac plimbările lungi cu câinele dumneavoastră aveți grijă la efortul depus și la intensitatea acestuia, cățelușii pot fi destul de convingători când nu și-au epuizat resursele de energie pe care le dețin.

După apariția copilului nu îi lăsați nesupravegheați deoarece copilul poate avea tendința să se joace mai agresiv cu câinele și să îl provoace – fiind animale, reacționează din instinct, nu uitați niciodată asta! În mod evident, mai ales in perioada lăuziei, nu veți avea suficient timp pe care să i-l acordați câinelui la fel ca înainte, dar nu uitați să îi faceți și lui un loc în viața voastră, măcar 15-20 de minute în fiecare zi – astfel nu se va simți abandonat, neglijat și nu va deveni gelos.

Teama majorității mămicilor, firele de păr inhalate sau înghițite. Există multe mituri legate de firele de păr ale animalelor, cel mai cunoscut fiind acela că se înfig în plămân sau ficat – lucru imposibil din punct de vedere anatomic. Încă de pe vremea bunicilor auzeam frecvent replica “nu te juca prea mult cu pisica/ câinele pentru că vei înghiți fire de păr care se vor înfige în plămân sau ficat și vei avea nevoie de o operație”. Nimic mai neadevărat! Înteleg ca în secolul trecut, când accesul la tehnologie era practic inexistent, această teorie era ușor acceptată; astăzi este inadmisibil să mai credem în așa ceva, în epoca internetului și vă voi explica și de ce:

Majoritatea firelor de păr înghițite (de la animale sau nu) ajung în tractul digestiv de unde se elimină fără probleme prin fecale; teoria conform căreia era necesară o intervenție chirurgicală pentru extragerea acestor fire de păr a plecat de la boala hidatică. Ea reprezintă o boală infecțioasă, agentul patogen fiind un parazit numit Ecchinococus granulosus ce se găsește la diverse animale: oi, capre, bovine, câine, pisică. Nu toate animalele sunt purtătoarele acestui parazit!

Echinococoza se  manifestă  prin  apariția  unor chisturi pline cu lichid, predominant la nivelul ficatului, plămânilor, dar pot fi localizate la nivelul oricărui alt organ, inclusiv la nivelul creierului. La noi în țară această boală este pe cale de dispariție, iar în privința câinelui dvs – dacă acesta este deparazitat la timp și vaccinat conform recomandărilor medicului veterinar nu există niciun motiv să vă faceți griji.

Pisica

Principala grijă legată de pisici în timpul sarcinii este transmiterea bolii numită toxoplasmoză, provocată de un parazit unicelular – toxoplasma gondii. Deși la adultul obișnuit boala poate trece neobservată și poate fi inofensivă, la femeia însărcinată poate provoca probleme grave de sănătate ale fătului: naștere prematură, greutate fetală mică la naștere, defecte ale sistemului nervos central, icter neonatal.

Ce e de făcut?

Nu vă gândiți nici măcar o secundă să vă abandonați pisica sau să o dați spre adopție – animalele suferă la fel de mult ca oamenii atunci când sunt abandonate sau plasate în alte familii.

Dacă sunteți posesoare de pisici și vă gândiți să rămâneți însărcinată discutați cu medicul ginecolog – vă poate ajuta prin recomandarea unor analize de sânge, în primul rând pentru a descoperi dacă ați trecut prin aceasta boală (uneori poate trece ușor neobservată) și dacă ați dobândit anticorpi – în acest caz nu e nevoie să faceți absolut nimic și vă puteți gândi la o sarcină fără probleme. Dacă totuși nu aveți anticorpi vaccinul reprezintă o alternativă potrivită în această situație.

Dacă sunteți deja însărcinată, se efectuează încă de la începutul sarcinii, pe langă alte investigații și un profil serologic matern pentru detectarea toxoplasmei gondii ce constă în IgM, IgG, IgA, IgE. Din nou, dacă sunt prezenți anticorpii înseamnă că ați trecut prin boală înainte de a rămâne însărcinată și nu e cazul să vă faceți griji. Dacă nu sun prezenți anticorpii mergeți cu pisica la medicul veterinar și rugați-l să o testeze. Pe perioada sarcinii încercați să curățați litiera pisicii cu mănuși de protecție, nu hrăniți pisicile cu carne crudă, spălați bine fructele și legumele, nu consumați carne crudă sau insuficient gatită (toxoplasma gondii se poate găsi și în carnea de porc, oaie sau vită).

Pentru sănătatea  dumneavoastră și a pisicii nu îi permiteți accesul afară – se poate îmbolnăvi de la pisici purtătoare ale acestei afecțiuni sau deja bolnave iar pericolele la care este expusă sunt prea mari și o pot costa chiar viața.Controalele de rutină la medicul veterinar trebuie să devină o obișnuință, asigurați-vă că respectați schemele de vaccinare și deparazitare regulate recomandate de medicul veterinar. Beneficiile prezenței unei pisici în viața noastră sunt incontestabile fiind cert demonstrate în studii de specialitate, iar creșterea copilului cu un animal de companie are avantajul unei dezvoltări psihice extraordinare, inclusiv al creșterii coeficientului inteligenței emoționale.

Păsările

Dacă tocmai ați aflat că sunteți însărcinată și aveți un papagal sau alte păsări de companie, este recomandată vizita la medicul veterinar pentru a exclude o potențială infecție. Păsările pot transmite Chlamydia, Campilobacter, Salmonella – infecții ce odată dobândite pot provoca avortul spontan sau moartea fetală intrauterină. Puteți ruga pe cineva să vă ajute cu igienizarea coliviei sau folosiți mănuși de protecție în cazul în care nu găsiți pe nimeni să vă ajute. Spălați-vă bine pe mâini după manipularea coliviei sau hrănirea animalului.

Nu uitați că bucuria de a avea un animal de companie poate depăși cu mult riscurile minore, ele ne colorează viața și o fac mai frumoasă, aducându-ne bucurie și cea mai pură formă de iubire necondiționată. Nu vă temeți să conviețuiți cu ele chiar dacă sunteți puțin speriată și extrem de entuziasmată de venirea pe lume a unui copil; atât timp cât respectați indicațiile specialiștilor în îngrijirea lor cât și a sarcinii dumneavoastră restul va veni de la sine și vă veți bucura de o viață superbă alături de copil și companionii blănoși.

Medic ginecolog Iulia Lorena Keil

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Primul transplant la om al unui rinichi de porc

În ziua de 16 martie 2024, la Spitalul din Boston (Massachutes, SUA), s-a efectuat primul …

Necesitatea reformării sistemului de sănătate

România produce de departe cel mai mare număr de medici raportat la populație. Ansamblul indicatorilor …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: