Cultură și mass-media

După o îndelungată urmărire a posturilor de știri, atât de stat cât și particulare, am observat o serie de anomalii care contravin rolului educativ al acestora. În loc de a găsi metode eficace de a-și duce la împlinire sarcina educativă, a omului simplu, media se ghidează după sondajele de opinie, care inversează rolurile. În loc de a educa auditorii, posturile TV țin cont de opinia celor care urmăresc să-și impună punctul lor de vedere, în principiu incultura și prostul gust.

Cele ce voi relata în continuare, sine ira et studio, după cum spunea Tacitus, nu urmărește să atace sau să învinuiască pe nimeni, de aceea nu voi da nume ci, voi prezenta doar ceea ce am observat, în speranța că opiniile sugerate vor ajunge la urechile cui ar trebui să țină, cât de cât, cont de ele.
Să începem cu aspectul vizual. De pildă, atunci când sunt redate mese rotunde, discuții cu mai multe persoane, de obicei se împarte ecranul în 6 ferestre, unde apar cei care discută cu moderatorul. Ei bine, ce să vezi, nu toate imaginile beneficiază de identitatea persoanei. Ba mai mult, uneori apar diverse aspecte din timpul unor manifestări sau persoane neidentificabile care (mișcând buzele, concomitent cu vorbitorul) îl derutează pe telespectator nemaiștiind a cărui voce se aude. Normal ar fi ca fiecare apariție de pe un asemenea ecran să aibă o legendă care să denumească imaginea. Chiar și moderatorul trebuie să păstreze această indicație, nu toți oamenii cunosc prezentatorii. Acest lucru se întâmplă și la prezentarea unor concerte, unde apare fulgerător numele compozitorului însoțit de numele operei sau al concertului, în fine, toate celelalte amănunte legate de evenimentul respectiv, nu apar decât o dată, la începutul sau la sfârșitul interpretării, nu toți oamenii care ascultă un concert sunt specialiști sau melomani ca să recunoască orice operă muzicală. Și tocmai acesta este rolul educativ al mass-mediei, să-l facă și pe necunoscător să îndrăgească acest gen mai greu de suportat de majoritatea oamenilor simpli.
Tot de aspectul vizual ține și ținuta, atât prezentatorii cât și toți cei care fac parte din personalul postului ce apar pe ecran, trebuie să aibă o ținută decentă. Sunt uneori tinere, frumoase ce-i drept, aproape goale, cu sâni siliconați ieșind din rochiile, adânc răscroite, veșminte care, deși lungi, sunt despicate în așa fel încât picioarele, intimităților. Haine admirabile la o sindrofie, dar nu pe ecranul unui post cu scop educativ. Și cred că nu exagerez, chiar și invitații emisiunii pot fi rugați să se prezinte într-o ținută decentă, în concordanță cu momentul respectiv.
Un alt aspect, tot atât de important, este acela al exprimării verbale. Aici se iscă o sumedenie de probleme. Pe lângă faptul că unii nu sunt în stare nici măcar să citească, prezentându-se cu un text scris în prealabil de cine știe cine, se dedau și la invective care, deși de obicei cenzurate, mai scapă uneori. Dar, cele mai supărătoare sunt greșelile gramaticale, dezacordurile și neglijența în formulare: folosirea unor automatisme de genul: ca și profesor, sau după o propozițiune declarativă, folosirea adverbului da, didacticist, sau după fiecare frază, unii găsesc de cuviință să adauge: așa mai departe cu sens de etcetera, și, din păcate, aceste formulări sunt folosite, din ce în ce mai des, de persoane a căror educație nu poate fi pusă la îndoială.

Eterna confuzie între decât și doar/ numai: la o reclamă a vopselei Savana auzi și acum pe posturi formularea greșită – dai decât un strat, în loc de dai doar/ numai un strat. Folosirea numeralului doisprezece în forma greșită doișpce și câte și mai câte asemenea exemple pe care le permit posturile noastre în pofida rolului lor educativ.
O altă problemă regretabilă este violența gratuită. Lăsând deoparte redarea unor întâmplări marcate de violență, care sunt prezentate decent telespectatorul fiind avertizat că va apărea o asemenea situație, pauzele sunt pline de violențe gratuite, după cum spuneam, persoane care se bat, nu redări de scene din filme, ci pur și simplu își dau pumni sau palme ca să stârnească râsul!? Și să nu mai vorbim de filmele care în proporție de cel puțin 70% sunt violente, lipsite de cel mai elementar rol educativ.
Am mai vorbit și cu alte ocazii despre filmele pentru cei mici, care propagă urâtul, personaje hidoase, care pe unii copilași chiar îi sperie. Între un an și 5-6 ani se formează gustul estetic, dacă le prezentăm lucruri frumoase și lipsite de violență, vom scoate o generație non-violentă. O generație de oameni ai viitorului care vor ști să iubească, să ierte, să găsească rezolvare pentru orice problemă.
În ultima vreme parcă te și temi să mai deschizi televizorul unde la modă este delațiunea, ura, dezbinarea, violența sub toate fațetele ei.
Când se va instala oare un climat de pace, de normalitate?
Poate vom prelua modelele vest – europene în care violența filmelor ori foarte rar de limbaj se regăsesc doar după miezul nopții.
CNA-ul oare de ce nu vrea să reglementeze acest aspect?