Ion Dichiseanu Crâmpeie de viață

Amintirile pe care le am, legate de Diki, așa cum îi spuneau apropiații, încep undeva pe la mijlocul anilor ’90. Că tangențial l-am întâlnit și înainte, relaționând din postura, admirator – actor celebru deja aceasta este o altă poveste.Ne întâlneam eu, ori soția mea cel mai ades, spre a “prelua” copiii noștri de la liceul Spiru Haret, pentru a nu “socializa” cum se spune acum, cu cei – puțini la număr, dar foarte vocali – “stimulați” de un profesor, viitor director, din fericire pentru o scurtă vreme – îndemnându-i spre o libertate de “mișcare” către țigări, alcool ori altele.În așteptarea finalizării orelor celor mici, depănam, în fumul țigării lui, o sumedenie de aspecte ale viețuirii noastre cotidiene. Încrâncenarea maximă era asupra celor care orânduiesc cultura românească, mai degrabă o distrug la propriu, printr-o vajnică nefinanțare.Trecând de la global la concret am încercat să-i abat atenția de la cotidienele subfinanțări ale inițiativelor autohtone, spre o zonă a destinderii, a relaționării, că de fapt nu putem și nu avem dreptul de a fi într-o perpetuă încrâncenare pe felurite domenii printre care la un loc negativ nemeritat de fruntaș este și zona culturii.Mi-a oferit o serie de invitații la Nottara, pe scena căreia juca, cu alți mari corifei ai teatrului, spre a mă asocia cu mediul lui artistic, de o încărcătură emoțională cu totul aparte.Ulterior am organizat o sumedenie de întâlniri acasă la mine, la el, apoi în restaurantul “Șoimul”, pe care îl aveam în proprietate, ori în alte locații propuse.

O figură aparte era tanti Jeni, sora lui cea mare, trecută de ceva timp în eternitate, care i-a ordonat un anume parcurs al vieții lui.La petrecerile organizate, fie că erau aniversări ori onomastici – respectate cu rigurozitate – tanti Jeni era nelipsită; avea harul de a-i electriza pe cei prezenți cu amintiri de tot felul.Acum, când Diki, a plecat pentru totdeauna dintre noi, au rămas amintirile neșterse din memoria celor care l-au cunoscut îndeaproape, iar pe planul artistic, creațiile lui nemuritoare.Merg la Bellu să-mi plătesc datoria legală, atât pentru locul meu, dar și pentru un unchi, generalul Nicolae Șt. Stoika. În stânga și în dreapta, pe mai toate aleile principale, numai foste somități care au “ars” pe altarul patriei. Apoi un “mausoleu” se spune pentru un fost PM, acum în viață; în fine chestiuni de gust. Că un mare primar al Capitalei (acum sunt “generali”) din perioada interbelică, a fost scos din locul lui de veci spre a face loc unui neica-nimeni, pupilul lui fiind un fost primărel analfabet; e doar un amănunt, oricum de prost gust.Oare cum ar comenta marele scriitor, genealogist și heraldist român, Gheorghe Bezviconi – trimis de regimul comunist al alogenilor anilor ’50, ca paznic la Bellu – ce a lăsat posterității o uriașă istorie a acestui Pèrre-Lachaise românesc, față de derapajele postdecembriste, în acest domeniu?Și apoi nu pot să nu mă gândesc la aleea scriitorilor/ actorilor, unde l-am “însoțit” pe fostul meu prieten George Stanca pe ultimul drum iar pe aproape era și locul de veci al unuia dintre cei mai prolifici actori români, Puiu Călinescu (d. 1997), la cap cu o cruce amărâtă din sârmă; păcat, mare păcat!În fine, amintirile mă chinuiesc/ amintirile mă răscolesc/ amintirile îmi dau mereu fiori, ale cântecului formației 3 Sud Est, au în mine o rezonanță aparte.Preiau din niște notițe mai vechi, ale mele, câteva crâmpeie de viață, comune cu acel mare titan al scenei românești – Ion Dichiseanu.29.07.2014 – Mă sună Diki, spre prânz: vorbește cu dificultate, cu o doză de nesiguranță pentru viitorul apropiat. Simte nevoia a câta oară, să fie sigur, precum cele ce îmi va spune, în premieră, către un exterior familiei, iar această destăinuire va avea, darul, rolul, să bordeze o etapă dificilă a existenței sale. Aceea că a fost nevoit, deși în timp, s-a îngrijit destul de bine, să facă o intervenție chirurgicală la șold.-Florine acum în afară de ai mei, nimeni nu știe nimic și deocamdată nici nu doresc să se afle. Gândește-te dacă vezi o soluționare a problemei mele care mă frământă cu stick-ul. Îl frământă ceva, se simte din glasul lui, la mijloc sunt o serie de înregistrări făcute de alt prieten al meu, George Stanca, pe care acum dorește să apară doar el ca autor prin întreaga lui operă și nu George. Era vorba de un scurt metraj despre activitatea artistică a lui Diki.-Diki, fă-te bine că eu voi încerca să recuperez ceea ce se cheamă, o secvență minusculă din viața ta pe care vrei să ți-o securizezi.-Cum a fost operația, cum te simți, dacă ai nevoie de ceva (nu!) și alte mici discuții încheie această conversație de vreo 15 minute.Peste câteva zile, vreo 3-4, informația ajunge în mass-media, cu întreaga cohortă de imagini, interpretări, răstălmăciri etc.E o reclamă care nu îi este necesară, el deja este așezat acolo sus în rândul monștrilor sacri, stabilind repere perene de viață pentru tinerii de atunci, dar și pentru generațiile actuale și celor care vor veni. Nu pentru că și eu am fost și sunt pe deplin un admirator și în egală măsură un prieten discret al lui, ci pentru că a format caractere.02.08.2014 – De data asta îl sun eu să văd dacă are nevoie de ceva. E destul de tuflit. I s-a spus că după operație va avea o lungă perioadă de recuperare. Oricum aceasta va fi mult mai ușoară decât a altora, că la cât a jucat el, la greutatea de adolescent pe care o are (nu ca obezii de acum) va avea o recuperare mult mai ușoară.Îl întreb dacă are nevoie de ceva. Spune că nu. Atât Ioana (fata lui) cât și cohorte de cunoscuți curioși care aproape îl sufocă, îi asigură nimicurile de care are nevoie, chiar și flori.23.08.2014 – De dimineață este prezentat pe larg filmul “Toate pânzele sus” avându-l în rol secundar pe Diki. M-am uitat în treacăt la el. Acum seara pe TVR1, filmul “Sfânta Tereza și Diavolii” avându-l în rol principal tot pe el; ei să fie! Ia să-l sun că prea se grăbesc “ăștia” să-i promoveze două filme într-o singură zi. Film de război obișnuit dar el și la acest interval de timp de când a fost realizat a rămas la fel de impresionat. E un film de “23 August”. Oare ce o fi? Îmi răspunde imediat deși e sâmbătă și aproape nouă seara.E vioi în glas, se interesează de aceste “inițiative” că dorește să aleagă și calea drepturilor de autor. Eu i-am spus asta de mai mult timp, dar a tratat-o cu o superioară detașare. Formația mea de economist și jurist vedea altfel lucrurile. Acum a ajuns și el la aceeași concluzie. Mai pălăvrăgim câteva minute, apoi brusc îmi spune că trebuie să răspundă la niște telefoane.Îl voi sau mă va căuta la un moment dat. E încă puternic la cei 81 de ani ai lui. Chiar dacă acum se vaită că trebuie să meargă cu “cadrul”. Îl simt că are voința necesară, și cu această sculă va juca încă mult timp pe scenă, dacă nu neapărat pe cea de teatru, mult mai aplecat pe cea a vieții.27.08.2014 – La PRO TV “se produce” Diki în compania românului de abanos Cabral. Glume pe seama operației, răspunde în franceză, se perindă pe un flash și Sarita Montiel, cântă și el (cam fals, după Dinică) face de toate; de fapt e un actor desăvârșit și nu se dezminte.Cu Sarita e cazul să o lase mai moale că pot fi supărate surorile Kessler; asta i-am, adresat-o ca o “înțepătură”, ulterior.E OK. Și-a reintrat în rol sau la mijloc e doar o ușoară recuperare pecuniară. Nu pot decela. În locul lui și eu aș face la fel. De fapt spre final trebuie să lăsăm o urmă, că după regrete, se așterne uitarea, o nemeritată uitare. Diki mai ai de produs; și eu care te credeam că te mai astâmperi cumva. M-am înșelat.Prietene dă-i înainte că mai ai baterii.Privesc îndelung, din albumele pe care le am, câteva zeci de fotografii realizate cu diverse prilejuri și remarc cum în toate, trăiește clipa din plin, cu un umor debordant prin zecile de bancuri sau secvențe umoristice, multe dintre ele în care a fost implicat cu ocazia turneelor din țară ori străinătate.Acum că a trecut pe cealaltă baricadă a viețuirii eterne, nu pot decât să-i aduc un gând pios de adâncă admirație pentru întreaga lui carieră dar în egală măsură de faptul că a fost un om adevărat și un prieten de nădejde.Dumnezeu să-l așeze în rândul îngerilor aducători de bucurie!

Florian Laurențiu Stoika