TIFF 2021

Între 23 iulie și 1 august a.c. a avut loc ediția a 20-a a Festivalul Internațional de Film Transilvania, TIFF, organizat de Asociația pentru Promovarea Filmului Românesc și Asociația Festivalului de Film Transilvania. Sâmbătă 31 iulie au fost desemnați câștigătorii, în aplauzele celor 1500 de spectatori din Piața Unirii din Cluj-Napoca. Au participat: starul Serghei Polunin și unii dintre cei mai importanți cineaști ai momentului. Gala de decernare a premiilor TIFF 2021, a reprezentat un moment de celebrare a celor două decenii petrecute #împreunăprinfilm. Iată principalele premii obținute: Vânătorul de balene/ The Whaler Boy, debutul regizorului rus Philipp Yuryev, a fost recompensat cu Trofeul Transilvania.

Producția autohtonă Câmp de maci, debutul regizorului Eugen Jebeleanu, „pentru felul în care susține acțiunea dramatică de-a lungul unui întreg film și pentru modul curajos în care conduce un ansamblu de actori într-o coregrafie impecabilă”, a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună regie.

Filmul s-a aflat în topul preferințelor spectatorilor, obținând Premiul Publicului. Premiul pentru Cea mai bună interpretare i-a revenit actriței Petra Martinez , protagonista producției spaniole Asta-i viața!/ That Was Life, „Pentru felul în care folosește un road movie în sensul cel mai literal al expresiei în descrierea cinematică poetică în relația dintre un tată și fiul său, pe fundalul unei naturi aride și aspre”. Producția indiană Pietricele/ Pebbles, în regia lui P. S. Vinothraj, a fost distinsă cu Premiul Special al Juriului.

Juriul a acordat și o mențiune specială filmului Nu mai vine potopul/ The Flood Won’t Come, „o meditație despre absurditatea războiului”. Premiul FIPRESCI, oferit de Juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film unui film din secțiunea Zilele Filmului Românesc, i-a fost oferit thriller-ului Neidentificat, de Bogdan George Apetrei. Binecunoscutului cineast maghiar István Szabó i-a fost conferit Premiul pentru întreaga carieră.

Nae Caranfil a fost câștigătorul Premiului de excelență; Cezara Dafinescu – Premiul pentru întreaga carieră, care se acordă doar la ediții aniversare. Otto Barbarul, debutul regizoarei Ruxandra Ghițescu, a obținut Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj. Prezentat în premieră națională la TIFF, #dogpopgirl, în regia lui Andrea Huțuleac, a fost distins cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru Debut. Cel mai votat film autohton la această ediție, documentarul România sălbatică, realizat de Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, a fost distins cu Premiul publicului pentru Cel mai popular film românesc. When Night Meet Dawn (regia Andreea Borțun) a fost recompensat cu Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea scurtmetraj. Juriul Zilelor Filmului Românesc pentru Scurtmetraj a acordat și o Mențiune specială filmului de animație Cântec de leagăn, în regia lui Paul Mureșan. O fată singură în noapte, semnat de Sorana Borhină și Rodica Domințeanu, a fost desemnat Cel mai bun scenariu de lung metraj în cadrul Full Moon.

Au mai fost premiate și o serie de proiecte, dintre care amintim: Script Contest, noul concurs dedicat autorilor de scenarii de thriller, fantasy, comedii negre și filme horror, la categoria serial/ miniserie, premiul i-a revenit scenariului Cazul Bâlea Lac/ Istorii întunecate, semnat de Alex Țibu și Șerban Racovițeanu. Cristian Pascariu a fost desemnat la această ediție câștigătorul Bursei Alex, Leo Șerban, sprijinind dezvoltarea proiectului A Flower Is Not a Flower, lung metraj de debut și nuvelă, ambele semnate de câștigător. O Mențiune specială a fost acordată proiectului de revistă de cinema tipărită Films in Frame.

Beatrice Kiseleff

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: