ACASĂ / ARTICOLE / ȘTIINȚĂ / Academicianul Leon Daniello. Întemeietorul școlii românești de pneumoftiziologie

Academicianul Leon Daniello. Întemeietorul școlii românești de pneumoftiziologie

Pe profesorul universitar, dr. ftiziolog, Leon Daniello, l-am cunoscut, la începutul lunii martie 1952, când am avut nefericita șansă, de a mă îmbolnăvi de TBC pulmonar. Boală necruțătoare la acea vreme, căci nu cu mulți ani mai înainte (1946), o răpise pe mama. Fratele meu, Ion, era tânăr absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, și-i fusese student. Se contura pentru mine un deznodământ tragic, așa că s-a făcut apel la doctorul Daniello, în speranța salvării. Reacția dânsului, a fost promptă și a propus internarea de urgență, la Clinica Medicală I, din Cluj, privindumă cu căldură și o expresie încurajatoare.

Apoi, adresândui-se fratelui meu, pentru care am observat că avea o simpatie nesimulată, l-a asigurat, că va testa acea terapie experimentală și speră la un rezultat favorabil. Nu exista streptomicină (dacă apăruse în practica medicală internațională, nu știu!?), dar înghițeam 8-12 tablete pe zi, deși erau cu un diametru de 15-18 mm, cu doi până la trei litri de lapte, zilnic. Tratamentul l-am urmat, în primă fază, o lună, o pauză tot de o lună și-l reluam pentru două luni.

Cred că l-am continuat mai bine de zece luni. În final, deși fusesem nevoit să întrerup un an de școală, am reușit, ca prin minune, să scap de această necruțătoare boală, care iată, mi-a îngăduit să supraviețuiesc până astăzi, încă aproape șaptezeci de ani. Un astfel de om nu poate fi uitat sau ignorat, de aceea, voi căuta, să vi-l fac cunoscut și dumneavoastră cititorilor acestor rânduri. Acest medic, eminent profesor universitar, cu o vastă și îndelungată activitate în sfera practică, academică și de cercetare, este mai puțin cunoscut astăzi, deși, alături de cel care a fost, într-un fel, mentorul său (Iuliu Hațieganu), încă din 1921, au contribuit, printr-o dăruire fără rezerve, la sănătatea poporului nostru. Este descendent al unei familii grănicerești, având numele de familie Dănilă.

Tatăl său, Ioan, era controlor la căile ferate din Austro-Ungaria, iar mama sa Elena (născută Pavelea), originară din Salva. S-a născut la 2 noiembrie 1898 (după unii la 2 octombrie 1898), la Budapesta, căci în acel moment, tatăl său era funcționar al căilor ferate maghiare, în Budapesta. Cum numele strămoșesc se evidenția mult prea românesc, cred, tatăl său l-a schimbat în Daniello. Începe școala primară la Năsăud în 1906, unde continuă și liceul, cu începere din 1910, pe care-l absolvă în 1917, ca șef de promoție și se înscrie la Facultatea de Medicină a Universității din Budapesta (1917-1918). Deși student, după două semestre, este obligat să-și întrerupă studiile și este încorporat în Regimentul 63 Infanterie austriac. Este trimis la școala de ofițeri din Alba-Iulia, efectuându-și serviciul militar până la sfârșitul războiului, dar nu pe front.

Odată cu încheierea războiului, își reia studiile universitare, va beneficia de o bursă la fel ca și alți tineri merituoși, acordată de către Fondurile Grănicerești Năsăudene. Această instituție, s-a dovedit a fi una dintre cele mai active, în susținerea tinerilor români, pentru a-și face studiile în străinătate (și nu numai). Aceste Fonduri Grănicerești Năsăudene au avut o lungă perioadă de activitate, benefic – altruistă, între 1851-1918. Fiind student în ultimul an, 1921, este numit preparator la Clinica Medicală I, sub conducerea profesorului Iuliu Hațieganu. În anul următor 1922, își susține doctoratul în medicină, iar după doi ani, în 1924, devine asistent universitar provizoriu (la început) la aceeași clinică. În această nouă calitate, în același an, este trimis pentru a urma cursuri de specializare la Spitalul “Wilhelmin” din Viena, iar în anii 1924-1925 la clinicile conduse de Ernest von Romberg și E. Sanerbruch din Munchen, unde s-a specializat, ca asistent străin, în fiziopatologia pulmonară, ftiziologia și radiologia medicală. Între anii 1926-1927, va lucra la Spitalul Charité și la Institutul Pasteur din Paris.

Fiind dăruit cu trup și suflet profesiei alese, în urma documentării și observațiilor pertinente, în 1927 vine în țară, unde înființează și conduce primul dispensar antituberculos pentru studenți la Cluj, care de altfel a fost primul dispensar din țară. În acest an, va preda și la Lyon (Franța), ca asistent etranger. În anul 1028, își susține teza de Docență, cu titlul “Studiul clinic despre debutul ftiziei adultului”, obținând titlul de Doctor Docent în anul 1929 și devenind în același timp, Membru Corespondent al Societății de Pneumoftiziologie din Paris. De remarcat faptul, că încă de la începutul carierei sale, începând cu anul 1026, Leon Daniello a organizat un curs sistematic de ftiziologie pentru studenți. Acest curs, era astfel conceput și predat, încât să-i așeze studentului posibilitatea de a se iniția și instrui în cele mai importante capitole ale ftiziologiei moderne, semiologie clinico-radiologică pe stadii și forme de tuberculoză, procedee de diagnostic și metode uzuale de tratament.

O inițiativă deosebit de benefică, a fost aceea că lecțiile de curs, au fost armonios asociate cu stagii clinice și datorită cărora, studenții erau antrenați să participe efectiv la examinarea bolnavului, interpretarea elementelor în stabilirea diagnosticului și aplicarea tratamentului adecvat. Va continua să viziteze numeroase stațiuni-sanatorii din Franța, Elveția, Germania, țările scandinave și Italia, sperând astfel să găsească tratamentele cele mai eficiente, pentru unele dintre cele mai necruțătoare boli ale timpului, printre care cea mai răspândită era boala de plămâni. Una dintre cele mai importante și fructuoase călătorii de studii, se dovedește a fi cea din Italia de Nord, unde a vizitat și s-a documentat, a fost cea de la sanatoriul Sondalo (1931). Una din cele mai importante publicații de specialitate de la Cluj, a fost între anii 1927-1947, Buletinul eugenic și biopolitic, în paginile căruia va publica 17 studii, având o variată paletă tematică, prin care, asemenea lui Iuliu Hațieganu și a altor confrați, membri ai secțiunii biopolitice și medicale a “Astrei”, va încerca să contribuie la eradicarea unor epidemii frecvente, mai ales în mediul rural. Spre exemplu, în acest buletin, volumul 2, nr. 3 din martie 1928, publică articolul Combaterea bolilor sociale în mediul rural.

Preocupat fiind, în mod deosebit de această boală ucigașă, tuberculoza, încă din anul 1927, începe să publice un important studiu, împărțit în două părți, privind profilaxia socială a tuberculozei. Prin acest studiu a făcut o comparație a realității din România, care se găsea într-o situație alarmantă. Dar iată ce spune el: “România este una dintre puținele țări europene în care lupta împotriva tuberculozei, se găsește încă într-o fază cu totul incipientă; practic vorbind, ea încă nici n-a început”. Efectele activității celor trei societăți de combatere existente dinainte de război (Societatea pentru profilaxia tuberculozei, Societatea de combatere a tuberculozei la copii și Societatea de combatere a tuberculozei la Galați) au rămas locale și nu s-au putut extinde – desigur din cauza dificultății împrejurărilor asupra restului țării și n-au influențat într-o măsură apreciabilă mortalitatea generală. Războiul a întrerupt apoi orice activitate pe acest teren sporind în același timp în mod considerabil numărul tuberculoșilor.

Prin acest articol, el face o adevărată pledoarie pentru necesitatea dispensarului, pe care-l numește cartierul general al luptei antituberculoase, și pentru rolul lui în tratarea bolii, accentuând: “El merită această denumire pentru că dirijează întreg mecanismul de combatere. Rolul lui poate fi rezumat după cum urmează: descoperirea de infecțiune, adică a bacilarilor ce trăiesc în promiscuitate cu cei sănătoși și controlarea permanentă a lor”. În anul următor, dr. Daniello publică șapte studii, dar nu exclusiv dedicate temei tuberculozei, căci toate sunt redate sub același titlu: Combaterea bolilor sociale în mediul rural, care s-au tipărit în șase numere ale periodicului amintit. Prin conținutul lor, el realizează o radiografie a situației sanitare a românilor din Ardeal, oarecum asemănătoare celei pe care medicii de plasă din Regat, o prezentaseră cu câteva decenii mai înainte. El prezintă astfel principalele boli care îl afectează pe țăran și insistă asupra necesității educării, din punct de vedere sanitar, a țăranului, proces pe care l-a denumit asanare și l-a definit ca fiind: “o latură intelectualculturală, care să tindă a introduce, printr-o educație sistematizată, în conștiința populației, noțiunile elementare ale biopoliticii, respectul față de marile legi ale naturii, aprecierea justă a valorii biologice a capitalului uman ca expresiune a valorii națiunii, în consecință, îngrijirea”.

Menținându-se pe același palier al preocupărilor sale, umanitar-sociale, militează consecvent pentru cultură, care va avea un rol important în procesul de emancipare și recomandă crearea unei categorii de oameni, capabili, care să primească educație în străinătate. Ca urmare, el este de părere că: “pentru asanarea mediului moral trebuie create asistente sociale polivalente (surori de ocrotire) cu educațiune superioară, capabile să înțeleagă problema în toată complexitatea ei (…). ele vor trebui supuse unei educațiuni speciale (…), cheltuielile împreunate cu aceste călătorii de studii desigur că nu vor rămâne zadarnice”. În opinia sa măsurile de igienă socială sunt utile și necesare pentru combaterea mai multor boli molipsitoare, mortalității infantile și alcoolismului (astăzi ar trebui incluse și alte cauze, precum drogurile).

Este de asemenea atașat ideii ca educația fizică, să fie impusă de stat, ca obiect obligatoriu de studiu, arătând importanța educației fizice ca obiect de studiu. Pentru a justifica într-un fel afirmațiile ce leam arătat privind vasta sa activitate practică, dar și publicistică, să vedem în continuare câteva din lucrările sale (în afara celor menționate): Profilaxia individuală și tratamentul tuberculozei pulmonare – Cluj, 1926; Pericolul tuberculozei în Universitate (elaborată împreună cu prof. Iuliu Hațieganu) – Cluj, 1926; Tuberculoza, dușmanul neamului – Sibiu, 1927; Studiul clinic privind debutul ftiziei adultului, 1930; Considerații asupra formelor pseudo-tuberculoase ale limfogranulomatozei maligne (împreună cu prof. Ioan Goia), 1934; Forma spontan-regresivă a ftiziei incipiente (împreună cu P. Chiper), 1934; Curs elementar de ftiziologie pentru studenți, prima ediție în 1949 și apoi reeditat și completat; Silicoza și silicotuberculoza (împreună cu S. Copeea și L. Prodan), lucrare pentru care va primi în 1953 “Premiul de stat”; Concepția actuală asupra diagnosticului precoce al tuberculozei, 1958; Tratamentul insuficienței respiratorii, 1968 etc. recunoscându-i-se meritele demonstrate în permanență, i se atribuie în anul 1963, prin Decretul 700 “Ordinul Muncii”, clasa I. Fiind încă la Cluj, înaintea Dictatului de la Viena, în 1939, a fost numit medic pneumoftiziolog la Spitalul Militar, având gradul de căpitan în rezervă.

Drumul său ascensional, în cariera universitară a fost, putem spune, fără opreliști, căci după asistent, îl găsim conferențiar universitar provizoriu în 1937 și conferențiar universitar definitiv în 1939. Pe atunci, se pare că nu era gradul de șef de lucrări (lector), așa cum se întâmplă astăzi. Din păcate, în urma Dictatului de la Viena, Universitatea din Cluj, respectiv Facultatea de Medicină, sunt nevoite să se refugieze la Sibiu. Aici va fi avansat, în 1942, la gradul de profesor universitar, continuând în aceeași calitate și după revenirea la Cluj, până în 1967, fiind astfel primul profesor universitar de pneumoftiziologie din învățământul medical românesc. În paralel cu activitatea profesională, de medic practician, a desfășurat și o remarcabilă și deosebit de importantă activitate științifică, privind bolile de plămâni, sub cele mai diverse aspecte, făcând cercetări îndelungate asupra aspectelor privind problemele chimioterapiei antituberculoase, chimiorezistența bacilului Koch etc. dar și reabilitarea fostului bolnav de tuberculoză. A fost unul dintre principalii autori ai depistării sistematice a tuberculozei prin radiomicrofototerapie, terapia prin utilizarea streptomicinei ș. a.

A reprezentat școala românească medicală, la cele mai importante manifestări internaționale, precum: Raportor la Congresul cehoslovac de tuberculoză, în 1937 la Tatra; Consfătuirea Internațională de Silicoză, din 1960 la Plovdiv (Bulgaria) etc. a fost președinte al Societății de Științe Medicale, Filiala Cluj; vicepreședinte al Societății Române de Ftiziologie. I s-a atribuit titlul de medic emerit; Membru corespondent al Academiei Române (3 februarie 1965); Membru corespondent al Societății Franceze de Studii Științifice asupra Tuberculozei (1928); Membru corespondent al Societății Germane de Pneumoftiziologie (1965); Membru consilier al Uniunii Internaționale contra Tuberculozei (1963); Membru al Academiei de Medicină din New York. Acest om, care s-a dăruit cu toată ființa sa, bolnavilor, la 27 martie 1970, pleacă din această lume, lăsând un gol imens în inimile celor care l-au cunoscut și i-au apreciat sufletul său generos, însoțit de zâmbetul încurajator al omului bun. E greu să poți reda, prin câteva rânduri, recunoștința și respectul pe care-l porți în permanență pentru acela care a contribuit la salvarea propriei vieți.

Mărturisirile sale că: “(…) medicii, pentru a-și putea îndeplini misiunea, trebuie să facă caz de conștiință din tot ceea ce întreprind. Activitatea medicului este pusă în slujba omului, sănătos sau bolnav, și pentru a-i putea fi realmente de folos, nu este de ajuns numai știința, oricât ar fi ea de înaintată. Mai este nevoie aici de conștiință, de dorința sinceră de a-i ajuta pe oameni să-și păstreze sau să-și recâștige sănătatea trupească și sufletească”.

Prof.Univ.Dr. Gheorghe Ţiclete

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Marin I. SANDU

Într-adevăr, ingineria în general, este cu adevărat o mare profesiune a creației, căci este fascinant …

Meteoritul „românesc” OHABA de la Muzeul de Istorie Naturală din Viena

„Semnele” cerești au lăsat întotdeauna impresii puternice în mentalul colectiv. Dacă fresca din Biserica Mănăstirii …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: