August Ștefan Stoika Aprilie 1868-31 martie 1934 Odobești

August Ștefan Stoika în calitate de reprezentant de seamă al familiei Stoika, al cincilea în ordine cronologică, fiu al Polcovnicului Ștefan Stoika (de Alzo Venicze) – cavaler – și-a impus amprenta veche nobiliară, cariera lui urmând cursul celor mai mulți înaintași ai săi; cea militară. Studiile liceale le-a făcut la București. Au urmat cursuri și pregătiri în domeniul militar, făcând parte din marea masă a anonimilor (un termen injust în contextul în care acum niște neica nimeni ajung generali peste noapte) care prin competență și devotament au înălțat prestigiul Armatei Române. A fost comandant de oști, alături de frații lui Nicolae și Ștefan Stoika, în Războiul de Independență 1877-1878. Faptele lui de arme sunt puțin cunoscute dar o informație pasageră arată că a constituit gruparea care a trecut Dunărea spre redutele otomane din actuala Bulgaria în condițiile în care trupele rusești erau preocupate mai mult de votcă. A fost căsătorit cu fiica generalului Cernat. Generalul Cernat în calitate de Ministru de Război a decretat în data de 2 aprilie 1877 mobilizarea generală a armatei pentru apărarea flancului sudic al României. La 19 august 1877 acesta a decis trecerea Dunării și cucerirea redutelor din jurul Plevnei și apoi la 29 august preluarea redutei Grivița 1.

În apropierea lui au luptat viitorii generali Nicolae și Ștefan Stoika și ginerele de mai târziu August Ștefan Stoika. Este de la sine înțeles că o parte însemnată din această numeroasă familie Stoika a participat nu numai la constituirea statului român modern de mai târziu prin alți reprezentanți ai săi, au susținut fie Războiul Balcanic 1913, Primul și al Doilea Război Mondial, cu sacrificii umane semnificative. Din căsătoria cu fiica generalului Cernat a luat ființă o altă personalitate, de data aceasta din domeniul științei aplicate – Radu Stoika – profesor și inginer în construcții aeronautice. August Ștefan Stoika s-a înălțat la ceruri la 31.03.1934 fiind înmormântat în orașul Odobești unde s-a retras după ieșirea la pensie. Soția sa Maria a fost înmormântată la București la Cimitirul Reînvierea, unde își are locul de veci și fiul lor Ing. Radu Stoika. În anul 1986 osemintele colonelului August Ștefan Stoika au fost aduse la București la cavoul familiei de către fiul lor Mircea Stoika.

Din puținătatea datelor biografice, deoarece acest brav ostaș al Armatei Române nu a dorit să facă un fel de fală personală, ca un modest slujitor al armei militare pe care a păstrat-o până la retragerea lui spre pensie; au rămas prin osârdia avocatului Titus Ștefan Stoika – unul din unchii mei paterni – extrase din publicațiile perioadei în care a activat și un necrolog care laolaltă vin să contureze un personaj de excepție, modest (excesiv), doritor de dreptate și adevăr și în egală măsură lipsit de acele tare omenești de preamărire ori înavuțire. Cele din urmă, străine neamului Stoika de-a lungul existenței lor pământești din timpuri străvechi.

Cuvânt înainte

Vouă, ofițerilor și țăranilor – ostași pe care v-am comandat cu atâta dragoste în timpul carierei mele, dar mai cu seamă în crâncenul război, și pe care v-am iubit – după câte știți – ca și pe propriul meu copilaș. Vouă, care mă cunoașteți bine de la Zimnicea, Flămânda sau Tabla Buții, de la Argeș, Cornetul sau Periș-Tâncăbești, unde ați văzut cu ochii voștri din ce dezastru v-am scăpat. Vouă, de la Pralea, Vizantea, Punctul de trecere Momâia, Valea Sușiței și Varnița. Vouă, scumpii mei, vă dedic această lucrare menită a vă feri pe voi și familiile voastre – de a cădea victime în capcana întinsă credulilor de acela care – încearcă să introducă anarhia în țară, în sfânta noastră țară. Voi îmi cunoașteți sentimentele mele românești, calda iubire de țară și de Rege; voi mă știți: religios, curat la suflet, drept, cinstit și dezinteresat. Deci nu pentru a obține un folos personal de orice natură, m-am hotărât să iau pana și să demasc în toată goliciunea lui pe acela care încearcă să învenineze un întreg sărman popor. Ci numai convingerea că – procedând astfel – voi aduce un nou și prețios obol țării noastre, pe care zeci de ani am servit-o cu toată inima și priceperea, iar acum – în actuala Campanie – m-am luptat pretutindeni cu dușmanul așa după cum numai voi singuri știți, fără a cere nici trese, nici onoruri, nici decorații, după cum n-am făcut nici avere, cum s-a întâmplat poate la alții. Colonel August St. Stoika Comandant al artileriilor Diviziilor X, XVI, XVIII și al Brigăzilor de Artilerie III și VI în timpul Primului Război Mondial Din broșura “Activitatea domnului General Averescu, înainte, în timpul și după război”, București, Tipografia Curții Regale, 1919.

Necrolog Colonelul August Ștefan Stoika – 31 martie 1934, Odobești La 31 martie 1935, s-a împlinit un an de la moartea Colonelului August St. Stoika. Soldat prin tradiție, fiu al Polcovnicului Cavaler Stoika Ștefan (care intrase în cadrele armatei noastre, chiar de la înființarea ei) și frate mai mic al generalilor Nicolae și Ștefan Stoika. A făcut parte din clasa marilor anonimi care prin competență și prin muncă cinstită și neîntreruptă, au înălțat prestigiul armatei noastre și care știau să încadreze activitatea de serviciu în formele cele mai frumoase ale unei imaginații entuziaste. Ca unul din cei mai distinși și mai iubiți discipoli ai marilor maeștri ai artileriei (Generalii Eraclie Arion, Năiță Popovici etc.) a fost unul din stâlpii Școlii noastre de tragere. Atât de identificat cu tunul, încât acesta nu-i mai ascundea nici unul din secretele sale și în așa grad pătruns de spiritul militar, încât chiar snoavele și glumele lui recreative, păstrau o accentuată distincție militară. Și tot așa a fost Colonelul August Stoika și pe câmpul de luptă: totdeauna real, totdeauna în situație, în măsură totdeauna să treacă cu o ușurință neegalată de la spiritul glumeț la acțiunea cea mai serioasă. Intrat în război în fruntea Regimentului 13 Artilerie (Constanța), i se încredințează din prima zi, comanda detașamentului de acoperire a Dunării din regiunea Flămânda. După care este numit Comandant al Artileriei Divizia a 16-a, pe frontul din Carpații Buzăului și Tabla Buții, în cea mai critică perioadă a retragerii noastre din Ardeal.

Cu sângele rece caracteristic și cu simțul său de prevedere și organizare, ridică noaptea tunurile peste vârful lui Crai și reușește să determine stabilizarea frontului Diviziei. Instrucțiunile de luptă date acolo, rămân un exemplu, în cucerirea Tătarului Mare, care domina ambele poziții adverse, fără nicio pierdere de partea noastră, se datorează numai trupelor de Artilerie comandate de el. Treizeci de zile a stăpânit Carpații, până când a primit ordinul să se încadreze cu Regimentul său în Divizia a X-a și să participe la luptele de pe Argeș, pe frontul destinat Rușilor, absenți de la datorie. De la Titu și până la Bolintinu, divizia a dus lupte aprige, al căror succes s-a datorat în mare parte sprijinului și protecției artileriei de sub comanda Colonelului Stoika.

Ia parte apoi, la toate luptele în retragere, iar când Divizia cade la Tâncăbești, el nu acceptă situația, ci, luptând toată noaptea cu regimentul și cu resturile regimentului 33 infanterie, străpunge frontul german și scapă de împresurare, ajungând cu regimentul complet și intact la Brăila – unde se pune la dispoziția Marelui Cartier care îl crezuse pierdut cu întreaga Divizie.

În perioada a doua a războiului, i se încredințează pe rând Brigăzile 6 și 3 Artilerie, de pe Dealul Curmătura, cu care, în ofensiva de la Mărăști, ia parte la toate atacurile (de pe dealul n.r.) Momâia, sprijinind la cucerirea de către trupele noastre a Varniței, a podului de pe Sușița, a dealului Marcului și a Vrânceanului. Părăsește armata cu încheierea armistițiului și se retrage la proprietatea sa din Odobești, unde și-a petrecut ultimii ani de viață. Cu Colonelul August Stoika, a dispărut un tunar de rasă, un caracter de elită, un șef iubit și stimat, căruia Artileria, îi va păstra o pioasă amintire. Text preluat din Revista Artileriei, nr. 5, mai 1935, pag. 419 (cota Bibl. Acad. Române P.I. 462.) Florian Laurențiu Stoika.

Florian Laurențiu Stoika