SACUL CU GLUME

La pneumolog
–Cum vă numiți, doamnă?
-Maria.
-Câți ani aveți?
-Cincizeci și doi
-Încercați să ziceți 33.
-Am încercat, dar nu mă crede
nimeni…
*
-Dom’ doctor, mi-ați dat pastilele
astea ca să nu mai sforăi. Dar
cum le iau?
-Din cinci în cinci minute.
*
–De ce nu aveți permisul de
conducere la dumneavoastră?
-Păi e la voi de luna trecută, să
nu-mi spuneți că l-ați pierdut!
*
–Câți oameni lucrează aici?
-Cu șeful 10.
-Dar fără șef?
-Fără șef, în general, nu lucrează
nimeni.
*
Singurul lucru care nu s-a
scumpit la supermarket e
căruciorul. E tot 50 de bani.
-Nevastă, ai făcut ceva de
mâncare?
-Am făcut, cum să nu!
-Și unde e?
-Am pus-o pe facebook!
*
Un ardelean la cârciumă:
-Un litru de palincă, vă rog!
-Aveți recipient?
-Da’ io ce’s?
*
–Este posibil ca prostia să fie
motivul divorțului?
Radio Erevan răspunde:
-Este posibil, dar, de cele mai
multe ori, prostia este motivul
căsătoriei!
*
–Mă Gheorghe! Plăcutu-ți-o
mâncarea?
-Na, Rozi, așe o porcărie n-am
mâncat în viața mea!
-Na bine mă, dar ți-i pus de două
ori în farfurie!
-Tu, prima dată nu mi-o venit a
crede!
*
La tribunal, judecătorul:
-Și vreți să susțineți că atunci ați
crezut că portmoneul găsit vă
aparține?
-Portmoneul nu, dar bancnotele
îmi păreau foarte cunoscute…
*
La 25 de ani – fotbal
La 40 de ani – tenis
La 60 de ani – golf
Cu cât bărbații înaintează în
vârstă, bilele se micșorează.
Diavolul către femeie:
-Vin după tineeee…
Femeia:
-Cred că ți s-a urât cu binele!
*
După un an de școală on-line,
elevii români au declarat război
organizațiilor teroriste Al-Fabet
și Al-Gebra! Urmează lupte grele,
pentru tot restul vieții lor…
*
Doi prieteni stau de vorbă:
-Ce zodie ești?
-Leu!
-Dar nevastă-ta?
-Dresoare!
*
Ascultați ce vă spun. Nu lăsați
soția să meargă des la mama
ei, se întoarce cu setările din
fabrică!
*
–Doctore, soția mea și-a pierdut
vocea, ce să fac?
-Încercați să veniți la trei
dimineața acasă și puțin băut!
*
Am dorit să efectuăm un
sondaj de opinie în legătură cu
drepturile femeilor. Am vrut
să întrebăm 100 de femei, dar
nu am reușit să o ducem la bun
sfârșit! Încă mai vorbește prima!
*
Într-o relație, trebuie să existe
un echilibru.
Câteodată are dreptate ea,
câteodată greșește el….

DIN LUMEA SCRIITORILOR

Tudor Arghezi nu-l aprecia sub nici un chip pe Demostene Botez, nici ca avocat, nici ca scriitor şi, de câteori avea prilejul să se întâlnească cu el, i-o spunea în faţă. Într-o zi, Arghezi venea la Uniunea Scriitorilor, unde s-a întâlnit cu Demostene Botez,care tocmai ieşea, şchiopătând de un picior. Văzându-l aşa neajutorat, TudorArghezi i se adresă: – Măi, Demostene, ce-i cu tine? Ce-ai păţit? – Nu vedeţi, maestre? Sunt cu un picior în groapă, se vaietă el. – Nu-i nimic! Ţi-a rămas intact piciorul cu care scrii, îi replică Arghezi.

* Dramaturgul Constantin Kiriţescu, director ani în şir în Ministerul Instrucţiunii Publice, căuta să-şi impună numai punctul lui de vedere şi, din această cauză, se făcuse nesuferit majorităţii oamenilor de cultură. – Mare idiot trebuie să fie Kiriţescu acesta, judecând după mutră, zise furios într-o zi Ion Minulescu. – Nu te lua după aparenţe, îl sfătui „blând” Tudor Arghezi. Mutra te înşeală. E cu mult mai idiot decât arată.

* Magistrat tânăr, Alexandru Cazaban nu ştia cum să plece mai repede de la Judecătoria de Ocol din Răducăneni. Cum în acel timp, Barbu Ştefănescu Delavrancea era Ministrul Justiţiei, la intervenţia lui Alexandru Vlahuţă, Delavrancea l-a primit înaudienţă pe Al. Cazaban. – Răducăneni… Răducăneni …, făcea Delavrancea cu ochii în sus, gânditor. Niciodată n-am admirat un răsărit de soare mai măreţ ca la Răducăneni! Şi, mă rog, de ce vreţi să plecaţi de acolo? Aud că sunteţi scriitor… – Pentru că, vedeţi, Excelenţă – a explicat Al. Cazaban, grăbindu-se să nu piardă poanta şi să meargă drept la inima dramaturgului ajuns Ministru – acolo n-am ocazia să admir.…un Apus de Soare… Delavrancea a savurat poanta rozându-şi mustaţa şi a scris pe cererea de transfer a tânărului magistrat: „Se aprobă”.

* Mihail Dragomirescu, pe când era şi director al Institutului de Literatură, intră odată satisfăcut în aula Fundaţiei Universitare, unde dădu cu ochii de Șerban Cioculescu, veşnicul său rival în dispute. – Ei, ce zici, Cioculescule, teoriile mele se discută la congresul de la Copenhaga… – Ce să zic, domnule profesor, decât că e ceva putred în Danemarca! A fost replica lui Cioculescu.

* La „Capşa”, Şerban Cioculescu şi Alexandru Cazaban se duelau verbal – bineînţeles, în glumă. Zice Cazaban: – Eu nu scriu, ca unii, pentru şer-bani! – Nici eu nu scriu, ca alţii, numai cazaban-alităţi! i-a întors-o Cioculescu.

* Într-o zi, la o şuetă cu Al. Cazaban şi Corneliu Moldovanu, Ion Minulescu, dorind să le facă sânge rău interlocutorilor săi, strigă să-l audă toată lumea: – Mă, voi ştiţi că eu m-am născut în anul când a murit Eminescu? Replica lui Cazaban a fost promptă: – Două mari nenorociri în acelaşi an!