Învață să spui NU

Accelerarea globalizării și digitalizării la care suntem supuși în ultimele decenii, nu are cum să nu-și pună amprenta asupra vieții noastre de zi cu zi, fie prin modificarea stilului de viață, fie prin programele educaționale, și chiar prin inversarea importanței unor nevoi, precum cele de recunoaștere și integrare socială, care ajung, în unele cazuri, să le devanseze pe cele fiziologice și de securitate, ce se află la baza piramidei nevoilor concepută de celebrul psiholog Maslow.

Pe fondul acestor schimbări, inevitabil apar, și se recunosc, două tabere, una a celor care va reuși cu lejeritate să se adapteze și integreze în noua lume, și deci să se folosească de beneficiile globalizării și digitalizării, și o alta, ce nu va reuși, devenind astfel vulnerabilă în fața primeia. Pentru categoria din urmă, considerată slabă, există nu doar riscul de neadaptare, dar și de marginalizare, așa cum în natură sunt izolați indivizii slabi sau bolnavi, la fel întâmplându-se și în societate.

Fenomenul apare pe fondul diferențelor sociale, dar și al digitalizării, ca urmare a limitării interacțiunii umane și sporirii gradului de interiorizare al indivizilor este hărțuirea, ce poate avea formă fizică sau psihică. Comunicarea nu mai este față în față, se fracturează, la fel și emoțiile și gradul de empatie pe care îl manifestăm. Cazurile de hărțuire apar și se dezvoltă atunci când un individ simte că în jurul său sunt persoane timide, interiorizate sau nesigure pe sine, și va încerca să le domine prin diferite mijloace, transformându-le în victime, pentru a obține foloase sau avantaje sexuale, imorale, sau/și materiale. Abuzurile pot fi întâlnite în toate mediile în care trăim și ne dezvoltăm, de la cel familial, la școala sau la locul de muncă. Atât abuzatorii, cât și victimele, dezvoltă comportamente psiho-sociale pe care le perpetuează în toate mediile în care ajung să activeze.

Fenomenul de bullying (termen provenind din limba engleză, însemnând hărțuire, intimidare) există în toate mediile, deși despre acesta s-a vorbit prima dată cu referire la școli, el denunțând acte de intimidare, terorizare și brutalizare în rândul tinerilor. Bârfa, constrângerile, criticile, minciunile, zvonurile, satirizarea și comicul exagerat adresat unei persoane sau unui grup de persoane pe baza diferențelor pe care acestea le prezintă (înălțime, greutate, culoarea ochilor, culoarea părului, nivel cognitiv, potențial de învățare, rasă, etnie, religie, dizabilitate, tip de familie, nivel de cultură etc.) constituie comportament de tip bullying.

Trebuie știut că hărțuirea se pedepsește conform Codului penal, atât în cazurile ce țin de viața personală, cât și de cea profesională. Asociată cazurilor de hărțuire și abuz este manipularea ce nu trebuie confundată cu influențarea, negocierea sau persuasiunea (darul și puterea de convingere prin scoaterea în evidență a părții pozitive a lucrurilor și minimalizarea părților negative), deoarece în discuțiile în care se apelează la aceste modalități de convingere nu există abuzul verbal sau emoțional, iar interlocutorul este liber să își manifeste liberul arbitru. Manipularea devine o formă de abuz, verbală sau emoțională în cadrul raporturilor umane, atunci când este folosită pentru obținerea de avantaje personale.

Putem recunoaște un mod manipulator de a fi atunci când cineva exploatează vulnerabilitățile altcuiva precum percepția neclară a identității, stima scăzută de sine, dorința de a le fi pe plac celor din jur, dependența de a câștiga acceptarea și aprobarea celorlați, și lipsa hotărârii de a spune NU. Printre metodele de manipulare se găsesc minciuna, minciuna prin omisiune, negarea, minimizarea, culpabilizarea, sarcasmul, seducția, simularea confuziei, jucarea rolului de servitor sau de victimă. Manipulatorii simt nevoia să fie în control, iar personalitățile lor sunt anxioase și narcisiste. Trebuie să știm că atunci când suntem autentici, ne acceptăm defectele, nu ne exagerăm talentele, ne exprimăm opiniile, fără agresivitate sau pasivitate, și suntem conștienți de emoțiile și trăirile noastre, nu putem cădea în plasa manipulatorilor. Cei care au o imagine deformată despre sine, nu sunt autentici, asertivi și empatici, sunt victime sigure ale unor astfel de abuzuri. Manipularea este o formă toxică de a fi, ce otrăvește deopotrivă, viețile manipulatorilor și victimelor acestora.

Mulți oameni evită să spună NU și acceptă să facă lucruri pe care nu și le doresc în sinea lor, din nevoia acerbă de a fi acceptați și integrați social. Când limitele individuale și de personalitate nu sunt bine trasate, nu sunt bine conturate, eu-ul, așa cum este perceput din interior, pălește în fața celui exterior, ce pare mai luminos și mai frumos, iar non refuzul vine ca o accentuare a acestui melanj incert de eu-ri, conducând către o stare ce devine stil de viață. Fără abilitatea și prezența de spirit de a trasa limite între eu-uri, da-ul ajunge inevitabil, ascunzând în spatele său abandonarea obiectivelor personale în favoarea îndeplinirii dorințelor celorlalți.

Jena de a nu refuza, nevoia de simpatie, de a evita poate un conflict, de a nu ști care este valoarea de sine, valoarea în comparație cu ceilalți, sunt motivele pentru care oamenii nu știu, nu pot să spună NU. Dar numai lipsa unei imagini adecvate de sine poate concura la un astfel de comportament. Încă din mediul familial, suntem învățați cu îndatoriri și responsabilități. Majoritatea oamenilor își asumă pe de-a-ntregul aceste îndatoriri, așa că este dificil, conform educației primite și ralierii la normele și convențiile sociale, să știi când poți să spui NU, dacă așa simți, fără să te temi că imaginea percepută de ceilalți nu va avea de suferit.

Modul competitiv de trăi s-a evidențiat încă de la școală, obligându-ne să spunem da, în ciuda faptului că nu în toate cazurile am simțit aceasta. Ușor-ușor, acest da a devenit preponderent în viața noastră, și abia în anii adolescenței ne-am revoltat, unii mai mult, alții mai puțin, și am spus și NU. Dar nu putem avea ca perioadă de referință anii adolescenței, deoarece, NU-ul nu era autentic în toate cazurile, el fiind mai mult un răspuns de frondă, de rebeliune sau chiar de pedepsire a unor acțiuni pe care le consideram injuste. Trebuie să acceptăm și să înțelegem că schimbarea cere timp și răbdare, și că nu ne putem cunoaște pe cât ar trebui chiar dacă am conștientizat nevoia schimbării, în consecință nici soluțiile nu pot fi extreme și radicale, ci doar prin metoda pașilor mici putem reuși.

E important să ne trasăm limite, să recunoaștem dacă da-ul este în beneficiul nostru sau nu, să ținem seama de prioritățile, dar și de limitările noastre. Când nu putem refuza este bine să cerem un timp de gândire, să nu răspundem pe loc. În felul acesta putem reflecta mai bine și pe-ndelete dacă acceptăm ce ni se propune. Când refuzăm, putem începe prin a mulțumi pentru ceea ce ni s-a propus, apoi să aducem argumente scurte și la obiect, cu motivul care ne-a determinat să luăm această decizie.

Chiar dacă am refuzat pe cineva, nu ne arătăm lipsiți de respect, nu întoarcem spatele până când discuția nu se încheie, și nu evităm persoana respectivă pe viitor. În felul acesta nu vom crea impresia că am spus NU din motive emoționale, și vom lăsa o ușă deschisă spre comunicare. Poate cu altă ocazie, ceea ce ni se propune este în beneficiul nostru. Trasăm limite între viața profesională și cea personală. Programul de lucru este pentru sarcinile și îndatoririle noastre profesionale, iar timpul liber pentru viața personală. Acordăm atenție urgențelor, dar nu le lăsăm să devină obișnuințe. Urgența cuiva poate veni și din lispa respectării programului de lucru, așa că nu trebuie să cădem victimele lipsei de organizare ale altcuiva, dar nici ale noastre. Respectându-ne responsabilitățile, îi respectăm și pe ceilalți, pe principiul reciprocității, pentru că ajungând să pierdem echilibrul între cele două planuri apare frustrarea, demotivarea, iar NU-ul surd va pune stăpânire pe noi. Nu vom avea curaj să îl verbalizăm și vom deveni sclavii dorinței de a-l face auzit. Poate așa se explică faptul că mulți dintre noi devin pe zi ce trece mai neatenți, mai puțin implicați, mai puțin empatici, precum zombii pe care a pus stăpânire un fel de vrajă.

Este vraja lui NU cel tăcut, ascuns, născut din nemulțumiri, ce nu poate ieși la lumină decât făcând ce trebuie, când trebuie. Setăm o agendă de lucru pentru fiecare zi, atât cu sarcini profesionale, cât și personale, și ne ocupăm de ele în timpul ce li se cuvine. În felul acesta, separarea celor două planuri nu doar că va fi productivă, dar va aduce și liniște mentală, reducând stresul apărut peste zi. Rezolvăm urgențele atunci când apar. Nu creăm din situații inofensive, adevărate tragedii. Gândim că fiecare problemă are soluție și dacă nu o găsim singuri, este în regulă să solicităm ajutor. Nu ne implicăm în acțiuni care nu ne atrag doar pentru a păstra aparențele, pentru că acestea ne vor consuma energia și timpul. Ne implicăm, în schimb, în ceea ce credem cu adevărat.

Astfel de acțiuni ne vor aduce bucurie și ne vor da încredere în sine. Analizăm, evaluăm și învațăm să spunem NU atunci când trebuie, atunci când simțim. Din păcate, foarte mulți dintre noi nu știm când suntem manipulați pentru interese personale și meschine, confundăm formele manipulării cu hărțuirea, și nu recunoaștem abuzul. De aceea, este important să ne informăm, iar dacă un subiect nu a fost înțeles, să cerem explicații. La locul de muncă e bine să păstrăm relații cordiale cu toți colegii noștri.

Când un coleg ne solicită ajutorul, să nu îl refuzăm din motive neîntemeiate, sau când un superior cere implicare și spirit de echipă, să nu considerăm aceasta o formă de manipulare sau abuz. Tot ceea ce este în beneficiul colectiv, nu poate fi manipulare sau abuz. Însă tot ceea ce este pretins pentru binele colectivului, dar are drept rezultat obținerea de foloase personale, este un abuz. Când credem că suntem nedreptățiți este bine să ne spunem părerea, să discutăm cu superiorul nostru direct pentru a primi lămuriri. Iar dacă nu avem parte de înțelegerea dorită să ne adresăm superiorului acestuia. Întotdeauna se va găsi rezolvare, când este vorba de o nedreptate.

Totul se rezolvă prin comunicare, iar înțelegerea unor astfel de situații de abuz, care poate par abstracte, pot fi scoase la lumină și curma suferințe ascunse și mute, care zac în mulți dintre cei ce nu au curaj să spună NU. Hărțuirea, în toate formele ei, trebuie demascată și pedepsită, fie că este vorba de mediul personal, fie de cel profesional. Dacă în viața personală, fiecare individ trebuie să- și poarte singur de grijă și să-și facă ordine, în cadrul profesional, fiind vorba de un mediu organizațional ce respectă reguli, norme și principii, este suficient ca aceste manifestări să fie făcute cunoscute. Deși poate fi o limită imperceptibilă între NUul constructiv și cel distructiv, consider că o bună informare și înțelegere a lucrurilor ne poate conduce spre decizii corecte și potrivite.

Mihaela Dumitrescu