ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI
LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL
EURO ‘96 – AȘTEPTĂRI MARI, REZULTATE ZERO
Naționala de fotbal a României va participa în vara acestui an pentru a cincea oară în istoria ei la un Campionat European. Tricolorii se află printre cele 24 de echipe calificate la turneul final ce va fi găzduit de Franța și vor juca meciul de deschidere al competiției împotriva reprezentativei țării gazdă pe 10 iunie. Celelalte meciuri din Grupa A ale formației noastre sunt programate pe 15 iunie, cu Elveția, și pe 19 iunie, cu Albania.
GAFA LUI STELEA ȘI „ORBUL GĂINILOR” AL ARBITRILOR
După ce naţionala a debutat la Campionatul European în 1984, unde nu a reușit decât un rezultat de egalitate în compania Spaniei, românii aveau așteptări mari la cel de-al doilea turneu continental la care luau parte, cel desfășurat în 1996 în Anglia. Mai ales că, cu doi ani mai înainte, echipa României ajunsese până în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din SUA, unde fusese eliminată la loteria loviturilor de departajare de Suedia. Speranțele erau alimentate și de parcursul avut în grupa preliminară pentru Euro ‘96, unde reprezentativa noastră a avut un singur eșec, 1-3 pe teren propriu cu Franța și a terminat pe primul loc în clasamentul final.
Înaintea întrecerii, însă, s-a produs un „scurtcircuit”. Selecționerul Anghel Iordănescu a vrut să demisioneze, acuzând faptul că în campionatul intern există multe meciuri trucate. Abia după ce a fost rugat inclusiv de președintele de atunci al țării, Ion Iliescu, să nu renunțe, a acceptat să-i conducă pe tricolori la Euro ‘96.
La turneul final, naționala a jucat primul meci pe 10 iunie, împotriva Franței. După o evoluție ștearsă, fotbaliștii noștri au părăsit terenul învinși la limită, 0-1, unicul gol fiind înscris de Dugarry în minutul 24, după o gafă a portarului Stelea. A urmat partida cu Bulgaria, trei zile mai târziu, pe care România era obligată să o câștige pentru a mai avea șanse de calificare în fazele superioare. Vecinii de Sud de Dunăre au marcat însă chiar din minutul 3, prin Stoicikov, iar apoi românilor nu le-a fost acordat un gol perfect valabil. Mingea șutată de Dorinel Munteanu a lovit transversala și a căzut în poartă, fapt observat de toată lumea, mai puțin de brigada de arbitri condusă de danezul Peter Mikkelsen. Până la final nu s-a mai întâmplat nimic, astfel că România a devenit prima echipă eliminată de la Europeanul din Anglia. Ultimul meci din grupă, împotriva Spaniei, a mai contat doar pentru palmares. Ibericii au deschis scorul prin Manjarin (10), Răducioiu a reușit să egaleze (30), dar adversarii s-au impus grație golului înscris de Amor cu șase minute înainte de final. Și astfel tricolorii s-au întors cu un mare zero în dreptul punctelor de la un turneu final la care fanii visau chiar câștigarea trofeului.
CERERI DE DEMISIE ȘI ACUZAȚII DE BLAT!
Presa de specialitate a vremii a taxat dur eșecul naționalei României la Euro ‘96, iar mulţi l-au catalogat drept principalul vinovat pe selecționerul Anghel Iordănescu. „Generale, la vatră!(…) Românii s-au întors acasă sub scut, «ajutați» determinant de marele strateg, generalul nostru cel de toate zilele. Iordănescu a mai pierdut o bătălie pe câmpul atât de greu al tacticii. Personaj de bun simț cum îl știm, suntem convinși că în următoarele zile se va retrage în liniște și meditație la o mănăstire… Mersi Iordănescu, la revedere Iordănescu!”, se arăta într-un articol publicat în „Gazeta Sporturilor” sub semnătura jurnalistului Șerban Ionescu. „Generalul” Iordănescu avea să rămână însă la cârma echipei României, pe care o califica doi ani mai târziu la Campionatul Mondial din Franța.
Peste ani, au apărut voci care au acuzat naționala noastră că nu și-ar fi apărat corect șansele la Europeanul din Anglia! „Câtă galerie am făcut eu la meciurile trucate din Anglia! Francezii ne-au bătut pe bune, dar meciurile cu Spania și Bulgaria au fost aranjate pe față! Întrebați-l pe Răducioiu de ce a fost dat afară la meciul cu Spania. Cum să schimbi un jucător care se zbate, care marchează, care e periculos pentru adversari? Un fotbalist important s-a dus atunci la Iordănescu și i-a spus: «Dă-l, bre, afară pe ăsta! Vrei să ne nenorocești?». Eu eram de față”, afirma fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, în paginile cotidianului „Libertatea”. Și Dimitar Penev, selecționerul din 1996 al echipei Bulgariei, susținea că meciul României cu Spania n-ar fi fost tocmai curat.
Indiferent dacă acuzațiile au fost sau nu fondate, Euro’96 a rămas în memoria fanilor drept cel mai dezamăgitor turneu continental la care a participat echipa României.
MUGUR BĂILEȘTEANU
Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro