Petre Ion Stoica

Petre Ion Stoica s-a născut în anul 1955 în localitatea Fierbinți-Târg, județul Ialomița. localitate și a corespondat cu inimosul A urmat cursurile liceului teoretic din profesor Tudor Opriș, care era conducător al cenaclului literar din București – Săgetătorul, cel care i-a îndrumat primii pași în poezie. Obține tot în timpul liceului, un premiu doi la un concurs de creație literară de poezie, pe județ! După absolvirea liceului, continuă să scrie și are câteva colaborări la radio și la televiziune.

Lucrează într-un domeniu tehnic-telecomunicații și renunță brusc la preocupările sale literare, debusolat fiind și de realitățile anilor ‘90, când nu mai avea niciun reper cultural. Abia în anul 2014 se reapucă de scris, de data aceasta este vorba de o poezie în vers liber, iar în anul 2015 publică, primul său volum de versuri intitulat „Păpuși de tutun”.

În anul următor, publică volumul de poezii, ”Propoziții de iarbă”. Continuă să scrie și în anul următor publică, „Amara ispită a albului”. Anul 2018 îi aduce premiul trei la Concursul Național de Poezie Radu Cârneci – prima ediție. În același an, publică „Îngrijitorul de duminici”, urmează „Timpul cailor de fum” în 2019 și ”Ferestre și interioare” în 2021.

Are onoarea să fie trecut în anul 2019 în Dicționarul personalităților din județul Ialomița – alcătuit de Biblioteca județeană „Ștefan Bănulescu” a aceluiași județ. Publică poezii în Poezia – Iași, Revista Sud, Urmuz, Arena literară, Literatorul etc. Este prezent în numeroase antologii literare. Despre poezia sa au scris Mircea Roșca, Aureliu Goci, Ana Dobre, Eliza Roha, Lucian Gruia. În prezent lucrează la o carte în proză și scrie poezie în continuare, postând adesea pe diferite rețele de socializare.

RUGĂMINŢI
Lasă-mă să aşez în copaci, muguri
Să aibă de unde să urce ziua de mâine
Până acolo unde îndrăznim să visăm atunci
Când nu suntem trişti.
Lasă-mă să desenez în țărână, aripi
Să aibă de unde zbura idealuri, speranțe și mai ales
Să se ridice în picioare, odată şi-odată, proscrișii.
Lasă-mă să aşez în piept, inimi. Inimi adevărate
Care să ţipe de durere, cum țipă în scutece, pruncii
Pe mine
Lasă-mă aproape de ale mele, mereu
Pentru că nu cunosc ceva mai fascinant decât
Aceste parcele amenajate cu cuvinte făcute
Să vindece!

FLUTURI, VARA
Pe-afară
Se plimbă o necunoscută cu părul negru,
Fâşâind ceva plăcut pe sub geamul adormit al
Ferestrelor mele.
Aspersoare susură în dreptul gazonului încins
De crampoanele unei după-amieze caniculare.
Din veioză cad fluturi născuți în clipa în care
Am aşezat-o alături
Să văd ce mai este dincolo de malul albastru,
În virtualul în care se petrec atâtea sinucideri
voioase.
Bubuie
Pe un câmp de luptă insolit, cărăbuşi. Între mine și
tine.
La fel, cuvintele. Fluturi, vara.

INSOMNIE ŞI CORMORANI
Uite
Cât de mult s-au înmulțit cormoranii!
Miroase a peşte putred
Cerul de deasupra lor și a noastră,
Ca un bordel infect.
Se reped
Noaptea înfometați, cu pliscul lor portocaliu
Să înhațe

Meteoriți fărâmiţați de îngeri printre blocuri.
Țipă
Mai tare decât ambulanțele neadormite de pe
stradă
Când li se ridică în picioare puii, sprijiniți de
întuneric,
Apoi se prăvale sinucigaşi peste Ursa Mare
Până la ziuă, cormoranii!

POEŢII
Sunt nişte neîndemânatici.
Nu îi puneți
Să prindă în cuie, ferestre.
Ei se pricep
Să potcovească doar cai de fum
Şi să descopere, ascunsă
Linia orizontului
În galbenul de păpădie, primăvara,
Copilăria.
Îşi strivesc degetele
Când trebuie să vorbească cu cuvintele altora,
Ei, neîndemânaticii, poeții!

LINIŞTEA, O BUCATĂ DE PÂNZĂ
Hrăneşte porumbeii
Cu felul paşnic în care așază
Pe marginea ferestrei
O bucată de pânză albă
Împăturită, la capul lui, noaptea
De mâini reci mirosind
A zăpadă.
Coboară păsări
Și-i ciugulesc din palme,
Liniştea. Apoi zboară cu ea
Peste ceilalți oameni, oameni ca el,
Buni.

TIMPUL ŞARPE
Ia după-amiaza asta
Şi plimbă-te cu ea prin toate vârstele mele
Cum prin cercurile unui copac
Trece un vierme scuturându-şi picioarele
De fiecare dată
Până când se naşte o altă nimfă.
Ia după-amiaza asta
Și arunc-o te rog
Să-şi zdrobească în ea maxilarele roz
Ticăloasele de secunde
Mai nesătule decât coropişnițele, decât
Cosaşii şi toate termitele la un loc.
Timpul şarpe care îşi devoră coada, primăvara.

PRIN PIEPȚII SPARȚI AI CĂMĂȘII
Viața.
Deasupra fântânilor cu gâtul întins după apă,
În Câmpie.
Adie
Cum adie mătasea din steagul ridicat în mijlocul
Orașului,
Cum adie lanul de grău clătinând cupolele roșii
Ale macilor, vara.
Cum adie
Prin piepții sparți ai cămășii, întâia noapte
De dragoste
Și nu se lasă dusă nici astăzi.
Viața.
Deasupra noastră cu gâtul întins după sânge!

UN ZMEU DE INIMĂ
Inima va fi ceva mai sus
După ce te bucuri că s-a reîntors la cuib,iată,
Rândunica.
Pare un fapt banal
Dar tu simți cum sângele tău coboară atunci
chiuind
Până în vărful degetelor.
Și când
Primești semne că alături de tine, va sta cineva
care
Iubeste aceleași cuvinte,
Sigur inima ta
Va fi ceva mai sus decât tine, decât ea.
Un zmeu din hârtie
De care amețit, stă agățat Pământul!

AȘCHII GALBENE DE COSITOR
Sânt spectatorul de pe dig.
Caut în apă răspunsuri la fel și fel de întrebări
De pe uscat.
Pulsează ceva și lumea aleargă după momeală,
Neatentă
La peștii cei răi, răpitorii.
Se lovește de tibia piciorului meu
Luna
Când din cer cad așchii galbene de cositor!

Doina Bârcă