Istoria parașutismului în România

Deși pare greu de crezut, parașutismul a apărut în lume înaintea aviației! Într- un vechi manuscris chinez, se spune că împaratul Sun, care a trăit între anii 2258-2208 înainte de Hristos, a reușit să evadeze dintr-un turn înalt, unde era ținut în captivitate, sărind cu ajutorul a două umbrele mari și aterizând cu bine.

Primul care a realizat schița unei parașute a fost italianul Leonardo da Vinci (1452-1519) – arhitect și pictor celebru, sculptor, inginer, scriitor, matematician și muzician, cel care a conceput, printre altele, și planurile unui aparat de zburat, asemănător cu elicopterul. În jurul anului 1480, el a proiectat o parașută de forma unei piramide cu baza pătrată, alături de care a menționat: „Dacă omul are un cort de pânză scrobită, larg pe fiecare latură de 12 coți și înalt tot de 12 coți, el va putea să-și dea drumul de la orice înălțime, fără să i se întâmple nimic rău”.

De-a lungul timpului, au existat numeroși temerari care au efectuat salturi de la înălțime cu parașuta, iar apariția aparatelor de zbor a declanșat o nouă etapă în construcția acestora. Zborurile cu primele avioane, aparate care nu erau destul de sigure, făceau ca unele dintre ele să se încheie cu catastrofe. Din această cauză, a fost nevoie de un dispozitiv sigur, care să poată salva viața pilotului în caz de avarie a aparatului. Primul salt cu parașuta dintr-un avion a avut loc în SUA și a fost executat în zona orașului Saint Louis, din statul Missouri, în ziua de 1 martie 1912, de către căpitanul Albert Berry, de la o înălțime de circa 500 de metri.

Primul salt forțat cu parașuta a fost executat de aviatorul francez Adolphe Pegoud, la 19 august 1913. Cu timpul, parașutismul a devenit și o ramură sportivă care cuprinde probe de lansări cu parașuta de la diferite înălțimi. Salturile sunt executate individual sau în grup, cu deschiderea întârziată a parașutei, cu aterizare la punct fix, cu execuții acrobatice etc. Parașutiștii acrobați au apărut la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aceștia au înlocuit centura cu o bară legată de suspantele parașutei. După ce se așeza pe bară, acrobatul desprindea parașuta de balon și, în timpul coborârii, executa diferite figuri acrobatice.

Prima parașută românească, fabricată în anul 1922

În România, primele parașute clasice apărute au fost de fabricație franceză. Chiar și prima parașută românească, confecționată în anul 1922 în atelierele Grupului de Aerostație de la Pantelimon, a fost realizată după un model francez. Trei ani mai târziu, mecanicul de marină Eugen Sziklay, din Brașov, a conceput o parașută cu aer comprimat, cu care a făcut demonstrații la mitingul de aviație organizat în ziua de 19 iulie 1925, la București. În același an, Aurel Biju a realizat un nou model de parașută, obținând primul brevet de invenție românească. Cu acest model de parașută s-a stabilit primul record național, cu o lansare de la înălțimea de 2.000 de metri. De un larg ecou s-a bucurat sistemul de salvare inventat de Dragomir Anastase.

El este autorul „cabinei catapultate”, experimentată în 1929, în Franța, pe aeroportul Orly. Ideea consta în atașarea la scaunul fiecărui pasager a unei parașute care, în momentul critic, îi dădea posibilitatea pasagerului să treacă printr-o deschizătură a podelei și să cadă până la deschiderea parașutei. Importanța acestei invenții este foarte mare, căci astăzi a devenit singura posibilitate de salvare a piloților și a echipajelor avioanelor supersonice moderne.

La 1 mai 1941, a fost înființată prima companie de parașutiști în România, în cadrul Aeronauticii Române, subordonată Centrului de instrucție al Aeronauticii, pe Aerodromul Popești-Leordeni, iar în ziua de 10 iunie a aceluiași an, a luat ființă prima școală de parașutiști militari din România, sub conducerea lui Ștefan Șoverth. În iulie 1941, școala de parașutiști militari avea ca instructori pe singurii trei săritori cu parașuta din România, la acea vreme: Ștefan Șoverth, Smaranda Brăescu și Traian Dumitrescu-Popa, care au instruit primele promoții de parașutiști.

Smaranda Brăescu și recordurile stabilite

Din anul 1931, parașuta a început să fie folosită în țara noastră și în scopuri cu caracter sportiv. Deschizător de drum în acest sens a fost Smaranda Brăescu, care a devenit prima persoană din istoria parașutismului românesc care a stabilit un record mondial de parașutism. La 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a sărit de la 6.000 de metri altitudine, lângă Slobozia, în Bărăgan, cu deschidere imediată, și a bătut recordul mondial feminin de înălțime, care era deținut de parașutista americană Smith. După șase luni, pe 19 mai 1932, la Sacramento, Smaranda Brăescu a doborât și recordul mondial masculin, stabilind un nou record absolut de înălțime, de 7.233 metri.

În ziua de 19 mai 1936, Smaranda Brăescu a mai stabilit un record, devenind prima femeie din lume care a traversat Marea Mediterană cu un avion cu un singur motor şi fără escală pe insule. În semn de apreciere, Parlamentul României a adoptat la finalul anului trecut legea care declară 2022 drept „Anul Smaranda Brăescu”.

La 27 iulie 1957, după 25 de ani de la recordul istoric al Smarandei Brăescu, Gheorghe Iancu a devenit primul român care a stabilit un record mondial absolut de parașutism, în proba de aterizare la punct fix in ziua de 31 mai 1961. Recordul național de înălțime a fost stabilit la 20 august 1970 de Grigore Baștan (salt de la 9.600 metri, cu cădere stabilizată 7.000 metri). Până în prezent, parașutele și parașutismul sportiv au cunoscut o ascensiune continuă, ajungându-se în zilele noastre la parașute de înaltă performanță și siguranță la deschidere, pilotare și aterizare. Lansarea cu parașuta nu mai constituie ceva neobișnuit, riscul fiind minim datorită perfecționării parașutelor și a echipamentelor de salt folosite.

Mugur Băileşteanu