ACASĂ / ARTICOLE / PORTRET DE AUTOR / Dor de acasă… Cu prietenie

Dor de acasă… Cu prietenie

Luni, 6 iunie 2022, orele 14.00 – la Clubul Seniorilor Sector 2, din Parcul Plumbuita – în lumina prieteniei revărsând căldura firescului început de vară – s-au lansat trei volume din creația poetei Doina Bârcă: Dor de acasă și Cu prietenie – Ed. Fast Editing și Ferma Animalelor carte de poezii și planșe de colorat pentru copii, editura Laurent. În prezența membrilor familiei autoarei și în fața unui numeros auditoriu, și-au exprimat punctele de vedere și felicitările, diverse personalități din lumea literară, artistică, muzicală plastică, inginerească, medicală și nu numai, prieteni nenumărați, coordonatori de cenacluri literare, colegi de redacție sau de serviciu și – nu în ultimul rând – nepoții, deja instalați pe traiectoria poeziei scrise ori vorbite. Fiind un organizator si moderator iscusit, evenimentul a fost un adevărat spectacol.

În ordinea stabilită și temperată de moderator, au vorbit: Florian Laurențiu Stoica – președintele Fundației literar-istorice „STOIKA”, nepoata Maria, editorul Eugenia Duță, Maria Petrescu poet, Florin Anghel Vedeanu – membru USR, poeta Marinela Macarie Stănescu, prof. dr. ing. Nicolae Vasile – coordonatorul Cenaclului „Literar-Ing”, poetul ing. Nicu Doftoreanu, Ioan Rațiu – coordonatorul Cenaclului literar „Orpheon”, Geo Călugăru – membru USR, coordonatorul Cenaclului literar „Octavian Goga”, Paula Romanescu – membru USR, Viorel Martin – membru USR, coordonatorul Cenaclului Epigramiștilor – AGIR, Cleopatra Luca, Ioana Stuparu – scriitor, pictorul Vergil Cojocaru, Crina Bocșan Decuseară – coordonatoarea Cenaclului literar “Iulia Hasdeu”, Maria Sturdza Clopotaru poet, actrița Doina Ghițescu, critic Victor Atanasiu, prof. dr. Ioan Gherghina, fam. dr. Bucata Larisa și Filip, scriitor Vasilica Ilie, dr. și scriitor Jordan Danilenco, Petre Răcănel, Maria Niculescu, Silvan G. Escu, Octav Lica, prof. dr. univ. Gheorghe Țiclete și lista poate continua până la 76 de persoane.

Momentele muzicale au completat fericit dialogul artelor, la flaut prof. Nicolae Maxim și voce Horia Vladan. Iată câteva considerații despre cele două volume. Dor de acasă… Dorul – cântec și unitate de măsură a Iubirii – este elementul principal din creația poetică a Doinei Bârcă, fie că vorbim… De când anii trec… și ne aducem aminte de părinți și de apropiați, fie că direcționăm Poemele dorului… spre Cervenia, fie că privim prin Ferestrele bucuriei… spre copii și nepoți, fie că recompunem Simfoniile gândurilor de prețuirea pentru cei care bucură și împlinesc sufletește. Și de această dată, Doina Bârcă spune lucrurilor pe nume, alegând – iarăși – dorul ca vector de poziție, simbol-mijloc de exprimare simplă și sincerpoetică, fixând clipa între două limite:

“Mi-e frică de necunoscut” și “nu mai pot lua nici anii înapoi”. Buna călăuză, ne îndrumă pașii lecturii… de la Îndoiala, trecând prin Lumină, spre Constatare, între Vis și dorință, cu Fluturii prieteniei, din Sinceritate. Perimetrul îndemnului: Hai să uităm de-amarul lumii!… însumează laturi introspective, tablouri în devenire, sentimente redescoperite… Flori de cais, Amintiri, Tăcerea din lumea clipei, Rugăciunea sufletului trist, Înțelepciunea, Vinul tinereții, Vedea, Neica din Teleorman, Pastelul, Cu floarea de iubire, Lauda lui Isus, Luna, peste… Nostalgia, Chitării, Dorul de mamă, Pădurea, din Cervenia, până la Malul mării, regăsind Trandafirii, Toamna, înmiresmând Grădina cu flori și mai ales retrăind copilăria.

Poeziile pentru copii – caută și îmbracă Magia Copilăriei – se îndreaptă în primul rând spre Maria și “Iulian al meu”, cu toată dragostea și înțelepciunea bunicii. Cel de-al doilea volum – Cu prietenie – însumează note de lectură despre cărțile unor scriitori prieteni, printre care îi amintim pe: Ion Borodi, Bianca Ștefan, Eugenia Duță, Maria Petrescu, Cleopatra Luca, Deea State, Ioan Rațiu, Dan Florică, Nicu Doftoreanu, Marioara Nedea, Corneliu Cristescu, Eduard Dorin Ene, Ștefan Doroftei, Pavel Lică, Marina Costa, Nicolae Vasile ș.a. Rămân memorabile cuvintele editorului Eugenia Duță: „Pentru prieteni s-a născut și această carte, în care veți regăsi toate gândurile bune, toată strădania de a aduna un buchet de aprecieri pentru fiecare”.

Ioan Raţiu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro








Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: