Claudia Voiculescu

S-a născut la 30 ianuarie 1950, în comuna Corbii-Mari, județul Dâmboviţa. București, Şcoala de ghizi ONT București, Facultatea de Litere a Universităţii Studii: Şcoala postliceală sanitară Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor din România (U.S.R.). Membră a Societăţii Medicilor Scriitori şi Publicişti din România (S.M.S.P.R).

Membră PEN-Român. Membră a UZPR (Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România). Debut editorial: 1968, în revista „Manuscrise” a Liceului nr. 27, Bucureşti și în „Caietul debutanţilor” în urma „Concursului de debut în Poezie” al Editurii Albatros. Volume de poezii publicate: Rondelul orei fermecate, Nimic pentru vamă, Arzând anotimpuri, Dintr-o iubire, Şansa suferinţei, Sudul târziu, Dintr-o iubire/ Szerelemből, Poeme/Poèmes, Poezii, Spre ciuturi, Trepte-n adânc. Volume proză: Mozaic, Vedere prin hublou. Colaborări cu diverse reviste literare și antologii, de asemenea colaborator în dicționare.

Premii și distincții: 1977 – Premiul II Poezie la Concursul de creaţie organizat în sect. 5 din Bucureşti. 1977 – Diploma – locul I pentru literatură şi poezie. Consiliul de educaţie politică şi cultură, sect. 5, Bucureşti. 1977 – Diploma – Premiul II pentru poezie, Bucureşti. 1998 – Diploma „Ars poetica”, Săvârşin. 2006 – Diploma „pentru întreaga operă poetică” oferită de Asociaţia Internaţională – Sodalitas Ovidiana „Publius Ovidius Naso”. 2007 – Diploma şi Premiul III la Concursul Naţional de poezie religioasă „Daniil Sandu Tudor”. Ediţia III-a, Vatra Dornei. 2010 – Diplomă de Onoare. Titlul onorific de Omul Zilei, acordată de: Eco-Europa, Ong. Romania.

Romanian Biographic Institute. 2015 – Diplomă, Premiul „Eminescu”, pentru cartea de poezie „Spre ciuturi” la Festivalul Internaţional Claudia Voiculescu de Literatură „Mihai Eminescu” România, ediţia a XXV-a, 2015; Drobeta Turnu Severin, Orşova, Băile Herculane 13-15 ianuarie 2015. 2017 – Diplomă oferită de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România în semn de mulţumire pentru contribuţia adusă la împlinirea programului Seratei din 10 oct. 2017 Eveniment organizat în parteneriat cu Casa de Cultură „Frederich Schiller”. Semnează, Doru Dinu Glăvan. 2019 – Potlogi, „Diplomă de participare” la Festivalul Brancoveniana, ediția I. 382

Tainic gândul se preface-n vers

Parc-am obosit de-atâta mers
Drumurile-acum le văd solare;
Numai umbrele din ochi s-au şters
Cu-ntrebările „de ce?” şi „oare?”
Tainic gândul se preface-n vers,
Parcă-n vis nimic nu mă mai doare,
Dar am obosit de-atâta mers
Drumurile-acum le văd solare…
Şi privesc ca-ntr-un ochean pervers
Cum lumina e prea-nşelătoare
Cum că-i umbră picurând invers
Şi trădează când cu mine moare
Obosită de atâta mers…

Şi câte gânduri nu se duc soroc…

Şi câte gânduri nu se duc soroc
Între nuntiri, pe umeri de ninsoare,
Lăsându-ne pustii în echivoc
Că nimănui nimic nu i se pare!
Ne ducem iar, tâlhari, prin iarmaroc,
Cu inima la preţ de cerşetoare…
Şi câte gânduri nu se duc soroc
Între nuntiri, pe umeri de ninsoare!
Dar nu mai e pe nicăieri un foc
La dimineţi, de-un timp, s-au pus zăvoare…
Înmugureşte tainic în ghioc
Alt ţărm duşman şi nu mă ştiu datoare
Atâtor gânduri ce se duc soroc.

Eu, tot dincolo de sens…

Eu, tot dincolo de sens,
Ca un timp mocnind în ceaţă;
Dinspre firav către dens
Vin schimbările la faţă…
Univers de drum imens
Înşirat pe-o slabă aţă,
Eu, tot dincolo de sens
Ca un timp mocnind în ceaţă…
Înrobită mai intens
Unui spaţiu ce mă-ngheaţă
Curg spre mine tot invers
În capcana de paiaţă
Şi tot dincolo de sens…

Cu miresme-ameţitoare…

Cu miresme-ameţitoare
Teii, uite-i, cum mă ceartă!
Vai, mereu rămân datoare,
Când încerc să trec de poartă!
Şi când primăvara,-n floare,
Umple inima-mi deşartă
Cu miresme-ameţitoare,
Teii, uite-i, cum mă ceartă!
Ce să le răspund eu, oare,
Zodiile când ne poartă
Sub acelaşi veşnic soare
Urmăriţi de oarba soartă
Cu miresme-ameţitoare?
Când străini ne regăsim…
Când străini ne regăsim,
Singuri şi mereu datori,
Vămi de aur şi sublim
Ne cer falsele candori.
Crude farduri – ca de mim –
Râzi, paiaţă! Să nu mori,
Când străini ne regăsim
Singuri şi mereu datori!
Nu mai ştim nici ce rostim…
Cad tăcutele ninsori,
Jocuri triste, vicleim,
Disperaţi uzurpatori,
Când străini ne regăsim…

Şi poate numai râul Lethe…

Şi poate numai râul Lethe
Ne va purta într-un târziu
Neştiutori prin altă sete
Cu sufletul de ieri, pustiu…
Şi ne vor aştepta, şirete,
Icoanele din alibiu,
Când poate numai râul Lethe
Ne va purta într-un târziu…
Încercuit ca-ntr-o pecete
Doar nesupusul dor, zurliu,
Să joace vechi marionete
Prin alt decor de roşu viu
Când poate numai râul Lethe…

Lemn de fluier, lemn de roată…

Lemn de fluier, lemn de roată,
Lemn de cruce, lemn destin,
Lunec braţul ne-mpăcată
Peste braţul tău străin.
Şi mă simt şi vinovată
Ca păcatu-nfipt în crin,
Lemn de fluier, lemn de roată,
Lemn de cruce, lemn destin…
Poate îmi vei fi odată
Despărţire de-acest spleen
Şi în pacea-ţi ferecată
Voi dormi şi eu deplin…
Lemn de fluier, lemn de roată.

Iubirea liniştii

Plătind iubirea liniştii din noi,
Cum se destramă puntea netrecută!
Lăuntric strigă, ne-mpăcare mută,
În negrul mit de putrezit altoi.
Captiv orbit de-nşelăciunea slută
Sacrificat în burg de pumnii goi,
Plătind iubirea liniştii din noi,
Cum se destramă puntea netrecută!
Iar de sub scut răzbate un şuvoi
De-otravă grea pe frica lor crescută;
Se-ntinde pretutindeni o derută
Şi nu ne recunoaştem amândoi
Plătind iubirea liniştii din noi…

Doina Bârcă