Andrei Breabăn

S-a născut la 16 noiembrie 1953 în comuna Zamostea, județul Suceava. cursuri postuniversitare drept penal; Studii: Facultatea de Drept, București; Membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România și membru în Societatea Scriitorilor din Bucovina.

Lucrări publicate: „Mănăstirile din Bucovina: Ierusalimul Ceresc din România”, „Dacia Creștină în versuri”, „Pământul dacilor: Întâmplări și legende de demult”, „Meditații… sub clar de lună”, „Constelația mănăstirilor” – 3 volume, „Din vremea marelui rege Decebal” – 4 volume, „Legendele Kogaionului” – 2 volume, „Regatul nemuririi, Zamolxianismul de ieri și de azi între adevăr și legendă”, „Regatul Mușatinilor” – 2 volume, „Vitejii Măriei Sale”, roman istoric în 2 volume, „La Porțile Destinului”, roman istoric în 2 volume, „Domnii paralele”, roman istoric în 2 volume, ”Și dacă mâine ar veni”, ”Visul Măriei Sale”. Premii: 2020 – Premiul unic în cadrul Secțiunii pentru copii, pentru lucrările editate în 2019, oferit de Societatea Scriitorilor Bucovineni pentru romanul „Legendele Dochiei”; 2020 – Premiul unic pentru mitologie în cadrul secțiunii „Legende istorice”, oferit de „Fundația Culturală Bucovina” pentru lucrările editate în 2019, pentru romanul „Din vremea regelui Decebal”; 2020 –

Premiul oferit de Fundația Social-Culturală Miorița – pentru volumul „Din vremea regelui Decebal”; 2021 – Diplomă de excelență cu prilejul ediției a X-a a Festivalului-concurs internațional literar „Bogdania”, pentru eseuri și romane istorice. Reviste de cultură în care a publicat lucrări sau extrase din cărți: „Covorbiri literare”, Iași; „Hyperion”, Botoșani; „Plumb”, Bacău; ”Bucovina literară”, Suceava; „Caietele Columna”, Târgu – Jiu; „Literatură și Artă”, Chișinău, săptămânal al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; „Bogdania”, Focșani;

„Luceafărul de Vest” Timișoara; „Salonul literar” Vrancea; „Luceafărul de Vest” Timișoara; „Bogdania” Focșani; ”Banchet” Brașov; „Clubul Artelor Giurgiu XXl” Giurgiu; „Uscând o lacrimă” Buzău; „Spații culturale” Buzău; Cadran Politic, București; Cotidianele: „Gorjeanul” Târgu-Jiu, „Monitorul de Suceava”, Crai Nou”, Suceava etc. Emisiuni la posturi radio și TV: Tele Moldova Iași, Tv Plus Suceava, Radio Iași, Radio As etc.

Ștefan cel Mare și Sfânt al Moldovei

(fragment)

Sfârșitul Voievodului a cutremurat lumea și avea să tragă în mormântul său sfânt de la Mănăstirea Putna valuri nesfârșite de lacrimi ale poporului său iubit, fiind plâns nu numai în Moldova și în Țările Românești surori, ci și de toată creștinătatea, care i-a adus elogii prin cei mai vrednici cronicari ai vremii. Unul din marii admiratori ai Voievodului a fost cronicarul polonez Jan Dlugosz, care i-a fost contemporan. Scoțând în evidență faptele de vitejie ale Marelui Erou, istoricul de pe lângă Curtea Regală a Poloniei exclamă: „O, bărbat minunat, cu nimic mai prejos decât comandanții eroici, de care atâta ne mirăm! În zilele noastre, câștigă el, cel dintâi dintre principii lumii, o strălucită biruință asupra turcilor. După a mea părere, el este cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpânirea lumii și mai ales cinstea de comandant împotriva turcilor, cu sfatul, înțelegerea și hotărârea tuturor creștinilor, de vreme ce ceilalți regi și principi catolici își petrec timpul numai în trândăvii sau în războaie civile”.

Mai pot fi cuvinte de adăugat după ce am văzut cum Voievodul a fost descris la vremea când încă era în viață, nu de ai lui ci de străini care nu ar fi avut nici un interes să-l prezinte în termeni atât de elogioși? Erou între eroi, viteaz între viteji, Marele Voievod al Moldovei s-a remarcat nu numai printre cele mai de seamă personalități ale timpului său, dar și printre cei mai iscusiți strategi din toate timpurile, Andrei Breabăn fiind comparat de cronicarii ruși cu Alexandru cel Mare al Macedoniei. Lunga domnie a Voievodului și neasemuitele izbânzi obținute asupra tuturor dușmanilor care au îndrăznit să atace Moldova se datorează în primul rând credinței în care a fost crescut și dragostei nețărmurite față de țara și poporul său.

Atât de mult L-a iubit Ștefan pe Dumnezeu încât, cu toate încercările prin care a trecut, nu s-a dezis niciodată de El, dăruindu-i viața și toată averea, pe care a folosit-o pentru a ridica acele neasemuite bijuterii care impresionează și azi întreaga omenire, zid de apărare a creștinătății. În vreme ce principii Apusului își zideau castele în care se lăfăiau după bunul lor plac, Marele Voievod a ales să trăiască în condiții mult mai modeste decât ei, ridicând în schimb biserici și mănăstiri ca un adevărat sistem de fortificații în jurul Moldovei. Oare e puțin lucru că acum putem să ne bucurăm de clinchetul îngeresc al clopotelor care ne cheamă duminica la liturghie în loc să răsune peste tot vocile răgușite ale muezinilor, cum s-a întâmplat în celelalte țări care au devenit pașalâc turcesc? E puțin lucru că am reușit să rezistăm pe aceste meleaguri de vis amenințate din toate părțile de dușmani?

Mulți au vrut să ne dezbine, iar deseori chiar au reușit, mulți au vrut să ne supună, iar cei slabi și-au plecat capetele umili alegând să-și apere viața și averea, chiar dacă poporul avea de suferit, iar țara sfâșiată din toate părțile se zbătea sleită de puteri ca un bolnav căzut în comă. Dar Ștefan cel Mare nu a ținut cont nici de viața sa și nici de ai săi, pentru el conta să lase Moldova întreagă urmașilor urmașilor săi, spre eternitate. Cât a trecut prin iureșul vieții a pierdut două sau chiar trei soții chemate mult prea devreme la Domnul, iar el nu avut cum să le ajute oricât s-o fi rugat la Dumnezeu. La fel a pierdut și cinci dintre copii, dar niciodată nu a disperat și nu s-a lepădat de credința sa. Oare câți părinți din zilele noastre ar face ca el, câți nu ar deznădăjdui și ar mai rămâne statornici în credință?

Oare ce om care, călătorind prin viață și fiind lovit de năprasnicele furtuni aduse de un destin nemilos, nu s-ar revolta împotriva lui Dumnezeu pe care l-a slujit cu credință, iar drept răsplată vede că îl „pedepsește”? Câți pot înțelege că Dumnezeu este Dragoste și Adevăr și nu poate avea nici un amestec în lucrările celui rău? Oare ce om normal, după ce a primit lovitură după lovitură începând cu asasinarea tatălui său și terminând cu moartea lui Alexandru, un fecior destoinic ajuns la vârsta maturității, urmașul în care își punea nădejdea că îi va duce mai departe corvada cârmuirii și visele cărora și-a jertfit viața, nu ar cârti după așa o pierdere și nu s-ar întreba ce are cu el Dumnezeu? Iar pe deasupra mai primise și vestea că fata sa mai mare, Elena, ajunsă țarină a Rusiei, a ajuns în temniță în urma urzelilor meschine ale noii soții a țarului Ivan?

Săraca Olena, intrată cu acest nume în legenda poporului rus pentru frumusețea și înțelepciunea ei, avea să moară la numai jumătate de an, urmându-și tatăl în călătoria spre Cer. Nemilos destin, demn doar de un sfânt, pentru că un altul nu l-ar fi suportat. Numai că Ștefan nu era ca toți oamenii, el încă din timpul vieții a trăit ca un sfânt și îl cunoștea pe adevăratul Dumnezeu și, de aceea, nimeni și nimic nu-i putea clinti credința și nici să-l abată de la calea dreptății. Parcă îl văd cum, după ce și jelește fiul, Marele Voievod își îndreaptă ochii către Cer și îi mulțumește Domnului că l-a luat la El să-l ducă într-o lume mai bună, așa cum făceau și strămoșii noștri daci, ca apoi să caute un alt loc „curat” unde să ridice o nouă mănăstire.

Cele mai sacre locuri alese de Voievod pentru sfintele sale ctitorii au fost cele udate cu sângele vitejilor lui, care au murit pentru a-și apăra țara și libertatea neamului pe care îl slujeau. Baia, Lipniț, Vaslui, Războieni, Sfântul Ilie, Voroneț, Neamț sau Pătrăuți, toate strigă prin clopotele lor numele Voievodului, care le veghează având alături miile de viteji care s-au jertfit pentru a apăra Moldova de dușmani. Atât de mult l-a iubit poporul încât îl socotea sfânt încă de când trăia. E de ajuns să ne aplecăm privirile asupra celor consemnate de un alt cronicar polonez, Maciej Stryjkowski, care, pomenind de acest mare erou al creștinătății ale cărui fapte mărețe le remarcă, ajunge să exclame și să spună despre el că: „Orice istoric poate să-l preamărească cu drept cuvânt pentru acest slăvit noroc cu o țară așa de mică. Despre acesta, moldovenii și muntenii cântă mereu, la toate adunările lor, pe scripci sârbești, rostind în limba lor: Ștefan, Ștefan voievod, Ștefan, Ștefan voievod a bătut pe turci, a bătut pe tătari, a bătut pe unguri, pe ruși și pe poloni… Din cauza nespusei lui vitejii, îl socotesc ca sfânt”.

Doina Bârcă