ACASĂ / ARTICOLE / SPORT / ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL

ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL

ISTORIA PARTICIPĂRILOR ROMÂNIEI
LA CAMPIONATUL EUROPEAN DE FOTBAL
EURO 2000 – ULTIMA REPREZENTAȚIE A „REGELUI“ HAGI

 

euro 2000

Naționala de fotbal a României va participa în vara acestui an pentru a cincea oară în istoria sa la Campionatul European. Tricolorii se numără printre cele 24 de echipe calificate la turneul final ce va fi găzduit de Franța în perioada 10 iunie – 10 iulie și vor juca în meciul de deschidere al competiției împotriva reprezentativei țării gazdă, pe arena „Stade de France” din Saint-Denis.
Următoarele partide ale echipei pregătite de Anghel Iordănescu la Euro 2016 vor avea loc pe 15 iunie, la Paris, cu Elveția și pe 19 iunie, la Lyon, cu Albania.

CONVINS DE ADRIAN PĂUNESCU

hagi

Cea mai bună performanță înregistrată de România la Campionatul European a avut loc în 2000, când naționala noastră a ajuns până în sferturile de finală. Tricolorii au început calificările pentru turneul final găzduit de Belgia și Olanda cu Victor Pițurcă pe banca tehnică, în locul lui Anghel Iordănescu, „Generalul” dând curs ofertei de a pregăti Grecia după 5 ani petrecuți la cârma românilor. În plus, Gică Hagi își anunțase retragerea de la echipa națională în vara lui 1998, după Campionatul Mondial din Franța. Debutul României în grupa preliminară a fost unul bun: 7-0 acasă cu Liechtenstein, 1-0 pe terenul Portugaliei și 1-1 la Budapesta cu Ungaria. Au urmat însă două prestații palide, 0-0 la București cu Slovacia și un chinuit 1-0 în deplasare cu Azerbaidjan, iar suporterii au cerut cu insistență revenirea lui Hagi la prima reprezentativă. Ceea ce părea imposibil s-a produs în primăvara anului 1999, când poetul Adrian Păunescu a reușit, în cadrul emisiunii pe care o modera la postul Antena 1, să-l convingă pe cel supranumit „Regele” să joace din nou pentru România. La revenirea printre tricolori, Gică Hagi a făcut o repriză memorabilă în victoria cu 2-0 de la București împotriva Ungariei, iar până la sfârșitul preliminariilor naționala n-a mai avut nicio sincopă (4-0 cu Azerbaidjan, 5-1 în Slovacia, 1-1 cu Portugalia și 3-0 în Liechtenstein), calificându-se la Euro 2000 de pe primul loc în grupă.

IENEI ÎN LOCUL LUI PIȚURCĂ

euro 2000 sigla

La Campionatul European din Belgia și Olanda, România a fost repartizată în într-o grupă de „foc”, cu adversare precum Germania, Portugalia și Anglia. Chiar și așa, tricolorii și-au fixat un obiectiv îndrăzneț, componenții „Generației de Aur” susținând că au căpătat maturitatea necesară pentru a lupta pentru câștigarea trofeului! Echipa era o combinație între jucători cu experiență precum Hagi, Gică Popescu, Dan Petrescu, Stelea, Dorinel Munteanu, Adrian Ilie și tineri de perspectivă ca Mutu, Chivu sau Contra. La turneul continental, însă, echipa noastră n-a fost condusă de pe bancă de antrenorul care i-a calificat, Victor Pițurcă. Piți a fost demis după ce a intrat în conflict cu liderii Gică Hagi și Gică Popescu, iar în locul său a fost numit Emeric Ienei.
Debutul la Euro 2000 a consemnat o remiză, 1-1 cu Germania. Viorel Moldovan a deschis scorul încă din minutul 5, dar nemții au reușit să egaleze prin Mehmet Scholl (28). A urmat o înfrângere, 0-1, suferită în ultimele secunde ale partidei cu Portugalia (gol Costinha în minutul 90+4) și se părea că tricolorii își vor face bagajele și se vor întoarce acasă după faza grupelor. A venit însă superba victorie, 3-2 cu Anglia, după un meci de poveste și România își făcea loc între primele opt echipe ale Europei. Chivu a deschis scorul în minutul 22, dar britanicii au intrat la pauză în avantaj, grație reușitelor lui Alan Shearer (41 din penalty) și Owen (45). Dorinel Munteanu a reușit să egaleze în startul reprizei secunde (min. 48), iar în ultimele minute de joc, tricolorii au obținut o lovitură de la 11 metri, transformată de Ganea, și s-au calificat astfel în sferturile de finală ale turneului final.
În „sferturi”, elevii lui Emeric Ienei au dat peste Italia și n-au mai reușit să repete prestația bună din partida cu Anglia. Italienii s-au impus cu 2-0, golurile fiind marcate încă din prima repriză de Totti (33) și Filippo Inzaghi (43), iar Gică Hagi avea să-și încheie cariera la echipa națională cu un cartonaș roșu încasat în minutul 59.

„S-A DUS UN DECENIU GLORIOS”

Eșecul cu Italia i-a nemulțumit pe românii care visau la câștigarea trofeului continental. Ionel Ganea, cel care a adus victoria în meciul cu Anglia, a afirmat franc: „Trebuie să recunoaștem că ne-am mulțumit cu puțin. Ne-am gândit că am ajuns în sferturi, iar asta înseamnă deja o performanță”. Dorinel Munteanu a dat și el vina pe automulțumirea instalată în rândul jucătorilor după calificarea în sferturile de finală ale Euro 2000, iar Dumitru Dragomir, pe atunci președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, s-a arătat convins că „dacă era Victor Pițurcă antrenor, sigur am fi mers mai sus”. Au fost și voci care i-au imputat selecționerului Emeric Ienei pregătirea tactică a jocului cu Italia și faptul că „nu se impune în fața jucătorilor”.
Euro 2000 a reprezentat ultima apariție la un turneu final a „Generației de Aur”, care a obținut cele mai bune rezultate din istoria naționalei de fotbal a României. „S-a dus un deceniu valoros”, a titrat cotidianul „Gazeta Sporturilor” după înfrângerea cu Italia, menționând că „România și-a încheiat cariera la Euro 2000. Gică Hagi a părăsit terenul cu 30 de minute mai devreme. O dată cu eliminarea lui Hagi, a cărui decizie de retragere este categorică, s-a încheiat un deceniu de vis al fotbalului românesc”.

MUGUR BĂILEȘTEANU

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro

După opt ani de așteptare, România e din nou la Euro Echipa națională de fotbal …

Ștefan Barbu primul fotbalist arădean, golgheter al României

Ştefan Barbu s-a născut la Arad, în ziua de 2 martie 1908. A jucat la …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: