ACASĂ / ARTICOLE / ASCLEPIOS / Când pasiunea se împletește în mod natural cu profesia

Când pasiunea se împletește în mod natural cu profesia

În spatele fiecărui business de succes se află o poveste. O avem în prim-plan astăzi pe doamna Farmacist Cosmina Bengescu și vom afla povestea dumneaei. Descrisă în câteva cuvinte doamna Bengescu este farmacist, doctorand în Chimie și un antreprenor ce deține una dintre singurele farmacii de circuit deschis cu laborator cameră curată din România. De îndată ce pășești în farmacia doamnei Bengescu realizezi că nu este una clasică, ci mult mai mult de atât, găsești o farmacie cu suflet, iar odată ce cunoști persoana din spatele business-ului, pe doamna Bengescu, înțelegi că încă mai exista și oameni idealiști pentru care „a face bine” reprezintă motivația fiecărei zile.

Cu foarte multă muncă, dedicare și pasiune a reușit să ridice profesia de farmacist la rangul de artă. Astfel, o găsim zilnic în laboratorul farmaciei sale, un laborator cameră curată echipat și utilat la standarde occidentale, alături de personalul său specializat în tehnici de preparare farmaceutică. În spatele unui business extrem de riguros și procedurizat, care necesită o atenție deosebită, stă un om cald cu o voce blândă, gata oricând să le întindă o mână celor aflați în suferință, un antreprenor cum rar ți-e dat să întâlnești în aceste vremuri tulburi.

Doamna farmacist Bengescu, ce înseamnă să fii farmacist în zilele noastre?

Să fii farmacist în 2022 nu este deloc o muncă ușoară. Farmacia este o artă într-o dinamică greu de urmărit, care în ultimii ani raportându-ne la medicina zilelor noastre, a evoluat foarte mult. Așa cum bine știți farmacia ca profesie se practică încă din cele mai vechi timpuri, ea venind din urmă cu o istorie impresionantă. Să fii farmacist în aceste vremuri necesită învățare permanentă și dorință de evoluție.

Ați reușit să clădiți un “business al viitorului”, care implică și foarte multă responsabilitate. Care este motivația dumneavoastră?

Când am demarat acest proiect, am plecat de la ideea că pacienții români au dreptul la o calitate crescută a vieții, așa cum se prezintă în alte țări, pe care le luăm ca model. Vă mărturisesc că din copilărie am fost pasionată de arta preparării medicamentelor și am știut dintotdeauna ce vreau să devin. Copil fiind visam să am propriul meu laborator și niciodată nu m-a speriat prea multă responsabilitate. Iubesc profesia de farmacist și m-am văzut mereu preparând în laborator. Motivația mea este întotdeauna dorința de a face bine celor ce au nevoie de mine, iar viitorul ni-l construim cu pași mici, așa cum a început și povestea farmaciei mele.

Cât de importantă este pentru farmacist, dezvoltarea profesională?

Dezvoltarea profesională a farmacistului este „cheia succesului”. Tehnologia și știința se dezvoltă permanent, iar farmacistul trebuie să rămână mereu informat, mereu documentat și mai ales extrem de bine pregătit și ancorat în evoluția masivă pe care medicina a cunoscut-o în ultimii ani. Eu am recrutat în laboratorul farmaciei mele, oameni pasionați, care se instruiesc în mod constant și alături de care dezvolt permanent noi posibilități de personalizare terapeutică. Împreună facem toate acestea din dorința de a excela în arta preparării tratamentelor personalizate.

De ce avem nevoie de astfel de laboratoare farmaceutice în România?

Farmacia mea este printre puținele entități care au laborator cameră curată. Un astfel de laborator reprezintă în primul rând preocuparea noastră permanentă privind siguranța pacienților și riscuri reduse de contaminare a preparatelor, prin respectarea unor proceduri foarte stricte de lucru. Toate acestea contribuie la menținerea unui standard înalt, de excelență, privind calitatea actului de preparare farmaceutică personalizată. Un laborator cameră curată asigură prepararea necontaminată a unui medicament. Trebuie să conștientizăm atât noi ca profesioniști, cât și pacienții din România riscurile folosirii unui preparat contaminat. Fluxurile într-un laborator cameră curată sunt foarte importante, iar acestea trebuie respectate cu strictețe pentru evitarea riscurilor la care supunem pacientul.

Ce trebuie să aibă în vedere un pacient când alege laboratorul unde merge să își prepare rețeta, atunci când medicul specialist îi prescrie un tratament personalizat?

Pacientul se poate interesa de calitatea și standardele laboratorului pe care îl alege. Din punctul meu de vedere, farmacia și laboratorul trebuie să acorde o transparență exclusivă pacientului, în vederea informării acestuia. Este foarte important ca după ce o rețetă ajunge în laboratorul farmaceutic să se respecte tehnicile de preparare care au la bază substanțe active, a căror puritate trebuie să fie de cea mai înaltă calitate. Farmacistul preparator trebuie, de asemenea, să fie foarte bine instruit și să respecte tehnicile de preparare. O tehnică de preparare avansată implică de la cunoașterea substanței, structura să chimică, până la calcule ce se pot face doar în baza buletinului de analiză. Cunoașterea mediului de solubilizare conform structurii chimice, a substanței folosite, interacțiunea dintre substanțe, precum și alegerea mediului de încorporare adecvat privind stabilitatea substanței, sunt de asemenea, criterii esențiale în prepararea unui tratament de suces.

Prepararea personalizată, parte integrată din medicina modernă

Medicina personalizată este un concept din ce în ce mai întâlnit pe buzele specialiștilor, dar și al pacienților din România. Aflăm mai multe despre acest concept străvechi și reinterpretat în zilele noastre, dar și despre preparatele farmaceutice personalizate de la doamna farmacist Cosmina Bengescu, CEO al unei cunoscute farmacii de preparare personalizată din România. Este adevărat că auzim tot mai des acest termen de medicină personalizată care în esență vizează un aspect foarte important, unicitatea fiecărui pacient. Aflăm din experiența doamnei farmacist Bengescu că de-a lungul timpului pacienți cu diagnostic identic pot răspunde diferit aceluiași tratament. Diferențele genetice fac ca un medicament care se dovedește eficient pentru un pacient, să nu aducă beneficiul clinic pentru un altul. Acest fapt a condus către întoarcerea la originile farmaciei și anume, rețetele magistrale. Ca tratamentul să fie personalizat și creat strict pentru un anumit pacient, este absolut necesar ca medicul să creeze o strânsă legătură profesională cu farmacistul preparator. Farmacistul are rolul de a prepara un tratament personalizat, doar sub atenta recomandare și ținând cont de îndrumarea medicului specialist.

Este farmacistul român pregătit pentru medicină personalizată?

În farmacia pe care doamna farmacist Cosmina Bengescu o coordonează activează farmaciști români instruiți în SUA și Israel, țări puternic dezvoltate în acest sens. „Specialiștii în preparare personalizată cunosc tehnici speciale de preparare și efectuează la cel mai înalt nivel tratamente personalizate pentru pacienții din România”, afirmă doamna farmacist. Avem în țara noastră farmaciști foarte bine pregătiți, această profesie fiind una străveche și cunoscându-se dintotdeauna poziția importantă pe care farmacistul o ocupă într-o comunitate. Astfel, farmacistul român deține toate instrumentele necesare pentru a se pregăti să vină în întâmpinarea medicinei personalizate cu soluții inovative.

De ce medicina personalizată?

„Medicina personalizată presupune un management mai bun al bolii. Această abordare personalizată țintește unicitatea și simptomatologia specifică pacientului și tratează individual. Ne-au trebuit zeci, poate sute de ani de practică să se ajungă la concluzia că această terapie salvează vieți”, afirmă farmacistul. Este o știință străveche care a fost reinterpretată în contextul zilelor noastre. Așa cum vedem, toate industriile și toate domeniile evoluează și se adaptează noilor tendințe. Acest lucru s-a întâmplat și cu farmacia. Tratamentele personalizate moderne au fost inițial o provocare pentru farmaciștii din toată lumea și ușor, ușor acest concept a fost aprofundat. S-a recunoscut necesitatea acestui tip de tratament și acum, atât în România cât și în țări mult mai dezvoltate a devenit o modalitate de tratament la care orice pacient are acces.

Eficiența medicamentelor personalizate

Bineînțeles că un tratament individualizat va fi mult mai eficient decât unul standardizat. Prescripția medicală care ajunge în farmacie este creată de medicul specialist, aceasta reprezintă o prescripție individuală cu privire la cantitatea de substanță activă necesară, forma farmaceutică optimă, dar nu în ultimul rând excluzând alergenii ce constituie un pericol pentru pacient și care din păcate se regăsesc în majoritatea medicamentelor standardizate. Dorința de a face bine celor care au nevoie este sursă de energie a farmacistului și a medicului și, totodată, motivarea permanentă de a se autodepăși.

 

Farmacist Cosmina Bengescu

Citarea se poate face în limita a 300 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral articolele purtătoare de Drepturi de Autor din cadrul IndependentaRomana.ro sau al revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ fără acordul Fundaţiei literar-istorice "Stoika". Pentru mai multe detalii, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Recomandări

Pregătirea medicului

Starea sănătății populației unei țări este dependentă în bună măsură de modul în care este …

Austeritate sau chibzuință?

Se impune o reformă administrativă în acord cu situația demografică. O serie de localități sunt …







Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Toate informaţiile şi articolele publicate pe acest site de către colaboratorii şi partenerii revistei INDEPENDENȚA ROMÂNĂ – INDEPENDENȚA PRIN CULTURĂ şi ai Fundaţiei literar-istorice "Stoika" sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui site sunt interzise. (vezi secţiunea TERMENI ȘI CONDIȚII). Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa info@independentaromana.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ATENȚIE! Postaţi pe propria raspundere! Vă rugăm să comentaţi la obiect, legat de conţinutul prezentat in material. Inainte de a posta, citiţi regulamentul. Ne rezervăm dreptul de a şterge comentariile utilizatorilor care nu intrunesc regulile de conţinut prevăzute la capitolul TERMENI SI CONDIȚII. Site-ul IndependentaRomana.ro nu răspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formulării acestora revine integral autorului comentariului.




Te-ar mai putea interesa şi articole din: