PETRICĂ PANĂ-Viața pe aripile cântecului

Pe violonistul de excepție Petrică Pană, cel care a colindat prin multe țări ale lumii cântând, l-am cunoscut la filmări în cadrul unei emisiuni pentru copii, eu cu nepoțica Maria. L-am reîntâlnit la evenimente culturale, și admirând revista Fundației noastre literaristorice “Stoika”, acum l-am invitat spre a sta mai mult de vorbă.

Doina Bârcă: Ce a însemnat în viață cântecul pentru Petrică Pană?

Petrică Pană: Cântecul a fost însăși viața mea! Crez și icoană, tablou de mirifice amintiri. M-am născut în București, în cartierul cu cel mai frumos nume de mireasmă, Tei. M-am gândit la actorie, la medicină, dar Măria Sa Muzica – m-a fascinat, m-a cucerit, iar pe altarul ei mi-am oferit pasiunea, bucuria, munca, cu tot devotamentul și dragostea mea de frumos. Provin dintr-o familie de muzicieni, trăiesc într-o familie de muzicieni – tata – Tudor Pană, fiica Georgiana, fiul Teodor, fratele Mandi, nepoții Bianca, Ianis, Aurora, toți cântă la un instrument. Doresc să menționez că nepoții mei au fost nășiți tot de personalități ale muzicii – Angela Similea și Victor Surdu. Am luat curaj de la tatăl meu, cât și de la maestrul Ion Voicu, îndrumându-mă și apreciindumă la adevărata valoare. Ei m-au dăruit publicului, cel mai neiertător critic, iar eu cu prețuire pentru acesta, cu seriozitate, mi-am întregit valoarea prin ceea ce le dăruiam: cântecul…

D.B.: Ați cântat alături de artiști și orchestre de valoare…

P.P.: Da! Ca instrumentist și dirijor am respectat actul artistic și am terminat cu brio Conservatorul. Am cântat alături de Orchestra Radioteleviziunii Române, Filarmonica din Brașov, am cântat cu Maria Lătărețu ori alături de Aznavour, Amalia Rodriguez, Orchestra din Monte Carlo, Surorile Kessler, Fatma de Belem – Brazilia, am concertat în Franța, Italia, Germania, Rusia, India, Birmania, Pakistan, Egipt, Olanda, Cipru, Belgia, Grecia, Portugalia…

D.B.: O viață prin cântec cu vioara și uite că ați colindat aproape tot pământul …

P.P.: Sprijinul de căpătâi a fost familia mea, fără de care nu aș fi putut să materializez ceea ce am realizat. Familia rămâne acel ceva sfânt, aș fi pustiit dacă nu aș avea-o! Și am putut colinda cu vioara mea prietenă pentru că am fost un om norocos și am fost invitat datorită talentului meu. Dacă aș fi făcut-o pe cont propriu nu mi-ar fi ajuns saci de bani nici pentru transport.

D.B.: Un gând pentru cititorii revistei?

P.P.: Duc cu mine și dincolo de lume dragostea față de cântec, am respectat și respect cu sfințenie muzica și muzicienii de altădată, actul artistic și oamenii. Cititorilor sănătate și împreună să apreciem promovarea talentelor care au fost și sunt în actualitate, datorită oamenilor care iubesc Cultura. Așa este această publicație, încărcată de valori ca nume, fapte, articole, toate fiind puse în paginile revistei “Independența Română – Independența prin cultură”.

Doina Bârcă