Familiile nobile române din Transilvania-Secțiunea Stoika

Baza documentării spre a identifica purtătorii numelui de Stoika sub toate formele de alcătuire grafică, o constituie monumentala lucrare a lui Ioan Cavaler de Pușcariu “Date istorice privitoare la familiile nobile române” partea a II-a, publicată la Sibiu în anul 1895. În fapt munca deosebit de migăloasă depusă pentru identificarea tuturor purtătorilor de nume cu rang boieresc a fost începută prin publicarea volumului I (părții întâi) până la volumul III.

Încă din “precuvântare” la volumul II, autorul prezintă greutățile ori dezinteresul celor pe care i-a contactat spre a trimite date de identificare despre familiile nobile române din arealul transilvănean și nu numai. A se vedea în acest demers o constantă a nației noastre, incapabilă a se coagula pe un anumit proiect, de data aceasta de a ieși în fața istoriei cu componentele ei naționale. Familiile sunt prezentate în ordine alfabetică, indicându-se atunci când a dispus de informații clare, actele care au stat la baza înnobilării lor.

Din volumul arătat, prin perspectiva existenței continue de patronime păstrate până în zilele noastre am spicuit câteva: Achim, Aldea, Alexandru, Balint, Bogdan, Barbu, Coman. Comșa (Komsa), Cozma, Dan, Dănilă, Dragomir, Eremia, Emanuel, Farkaș, Filip, Frâncu, Găman, Ghica, Graur, Hurmuzaki, Hangu, Hosu (Hosszu), Iacob, Ilie, Iuga, Ladislau, Lazăr, Lupu, Mailat, Manea, Milea, Negoiță (Negoitza), Nicolau, Nistor (Nisztor), Oltean (Oltyan), Opriș, Oprea, Pandrea, Popovici (Popovics), Petru, Radu, Roman, Rosetti, Simion, Savu (Szavu), Stanciu (Sztancsu), Șerban, Știrbu (Stzirbu), Șandru, Taflan, Theodor, Toma, Udriște (Udrista), Ursu (Urzu), Uscatu, Vaida (Vajda), Valentin, Vlad, Zaharia (Zacharia).

Din această înșiruire de nume, acolo unde, cu două excepții, au fost alese câte trei exemple, care ca formă și denumire există și în prezent, denotă că sute de ani, familiile române, indiferent de grafia impusă de felurite împrejurări, și-au păstrat cursivitatea istorică. Despre numele de “Stoika”, la fel ca formă de scriere dar și cu detalii oferite de Ioan Cavaler de Pușcariu și nu numai, urmează a parcurge acest stăruitor mesaj, cel puțin ca patronim pe distanțe mai mari ori mai scurte de timp, funcție de urmași.

Sztojka și Ztoika de A. Arpás (Arpaș n.a.) – cu diplomă de la Anna Bornemisza din 6 iulie 1665. În respectiva diplomă erau amintiți și: Burszan, Boer, Latzku, Raduly, Vaszil de A. Arpás (Arpaș n.a.) cu 15 patrifamilii.

Sztojka de Bács – cu diplomă emisă de Gabriel Rackoczi în anul 1652, care cuprindea următoarele însemne nobiliare: pe un scut de culoare albastră (celestină) se vede un călăreț cu pălăria neagră, cu tunica și un steag roșu, apoi cu coturni galbeni (este o cizmă lungă până la genunchi din piele de vițel sau pânză. O versiune cu toc a fost purtată de actorii tragici atenieni) cu sabia scoasă. Din această familie se trage Prepositu in Blasiu Gabriele Sztojka. Se poate lesne remarca faptul că diploma atribuită avea toate elementele unui nobil adevărat: diplomă, steag, însemne, putând pe mai departe, dacă era reconfirmată să aibă drept de sigiliu și de un corp redus de armată spre apărare proprie ori a zonei pe care o controla împotriva unor eventuali cotropitori.

Sztojka sau Stojka de Bessembak – cu diplomă dată de Gabriel Bathori în anul 1608 și de la G. Bethlen în anul 1618, număra 4 patrifamilii. Bessenbach este o comună aflată în districtul Aschaffenburg din landul Bavaria iar translarea spre o anumită familie nobilă română a avut darul să o scutească de eventuale presiuni/represalii ori neajunsuri create de-a lungul timpului de cei care conduceau Transilvania. În perioada 1637- 1657 Rege al Ungariei a fost Ferdinand al III-lea, iar principe al Ardealului era Gheorghe Rakotzi II (1648-1657).

Sztoyka recte Stojka de Berivoi În anul 1518 a fost judecător în orașul Făgăraș. În Berivoi se află mănăstirea cu același nume clădită în secolul al XVIII-lea – Brașov. Se întâlnesc disfuncții majore în ce privește localizarea ori datarea atât a unor evenimente cât și a existenței unor personaje istorice, precum și în această secțiune – în care media actuală îl fixează într-o anumită perioadă iar I. C. Pușcariu îi alocă un alt segment istoric.

Sztojka de Bethlen – în perioada 1509, 1511 și 1518 a fost asesorul (conducătorul) scaunului judecătoresc din Făgăraș. Sztojka de Bucsum (de Bucium n.a.) – împreună cu frații lor de căpătâi capătă “litere” (confirmări) de la Suzana Lorandifi, dată în Făgăraș la 20 februarie 1651 prin care se confirmă posesiunile boeronale (boierești) din zona Bucsum (Bucium). Sztojka recte Stojca de Densus (Densuș n.a.) – fiul acestuia Ioanne în anul 1404 face un comentariu asupra posesiunilor familiei Kenderes consemnate ca atare.

Sztojka de Hatszeg (Hațeg n.a.) – se remarcă pe această linie Nicolau (Nicolae) Sztojka de Hatszeg protopop al Mehadiei (1812). Din grafia prezentată, pentru acele vremuri, aceasta trebuia adaptată celor care conduceau ori erau numiți spre a orândui lucrurile în această parte a Europei.

Sztojka de Karansebes (Caransebeș) – a îndeplinit în anul 1497 funcția de primar. Sztojka de Kopacsl (Copăcel) – a fost în anul 1584 boier și conducător al scaunului (tribunal) judiciar din Făgăraș. Sztojka de Livadia – a fost curatorul bisericii din Livadia construită în anul 1795, de rit greco-catolic (care a ființat continuu, până în anul 1948), din județul Hunedoara.

Sztojka de Maczesd (Meced) – în anul 1446 susținea venirea familiei Cholnokos (Ciolnocoși), pentru aducerea sa în posesiunea moșiei pe care a stăpânit-o ca un cnezat. Sztojka recte Stoica de Mundra care stăpâneau împreună cu Opra (Oprea), Bucur și Aldea de Mundra pentru care s-au judecat cu Dragomir și fiii acestuia în anul 1600 pentru omor.

Sztojka de Netot (stăpânea probabil dealurile Netotului – Netodului – din zona Făgărașului n.a.), împreună cu Liabu și Lazia de Eadem au primit Diploma de la Maria Christierna pe 16 iunie 1598 și apoi de la Carol al VI-lea pe 16 iunie 1718 (probabil se referea la Carol al III-lea ca Rege al Ungariei în perioada 1711-1740). Această ramură număra 65 de patrifamilii reînnoită spre urmași. Sztojka recte

Stoyka de A. Porumbak (poate fi una din dealurile magnifice ale Porumbacului adică Porumbacul de Jos). A fost înnobilat de către Anna Borhemisza în anul 1671; cu acel prilej se amintește și de Popa Zachei (Zachi) Stoica care reunea 4 patrifamilii.

Sztojka de Rusor (Râușor) – în anul 1556 sunt confirmate posesiunile din boeronatele Bucsum (Bucium), Rècse (Reci) și Rusor (Râușor).

Sztoyka, Stoyka de Sinka (Șinca) – în anul 1598 Maria Christierna confirmă literele (însemnele nobiliare) ale lui Stephann (Ștefan) Mailat din anul 1534 la cererea lui Burszan Burțan), Stoyka și Aldea fiii lui Stany și fii ai lui Ztan (Stan) Solomon. Mai apoi la cererea lui Ztoyka și Dumitru a lui Boyla, boieri de Sinka, care întorcându-se cu plecăciune (obedientia) recâștigă bunurile confiscate de la protopărinții lor (bunicii) aparținând familiei Wancze de Synka pentru participarea la revoltă (acțiunea militară) a lui Michnea Vodă (probabil că se referă aici la Mihnea Vodă cel Rău urmaș a lui Radu Mihnea).

Sztojka de Szecsor (Țecșor ori Târgușor) – în anul 1633 a fost martor pentru Sztoya și Ursz de Sinca (Șinca). În acest caz există o înșiruire de nume care laolaltă pot fi considerate ca fiind suficient de coagulate spre a-și prezenta drepturile existente atunci.

Sunt menționate numele de: Stoya, Stojan, Stojka, Stremptura, Streza, Strimbu.

Sztojka de Sztojkafalva, din care au rezultat mulți funcționari activând în domeniile: civile, militare ori bisericești. Pot fi amintiți aici (după istoricul Nagy Ivan) pe Mihály (Mihai) subprefect în anul 1465 (Szolgabiró).

Solgăbirul (în maghiară szo lgabiró, în germană stuhirichter iar în latină index nobilium) reprezenta un funcționar care a existat începând cu secolul al XIII-lea și până în anul 1950. Funcția sa era asemănătoare pretorului sau primpretorului de mai târziu. Această funcție este menționată pentru prima dată în anul 1232 pe timpul domniei regelui Andrei Salgobirai al II-lea al Ungariei. Aceștia împărțeau dreptatea pe distanța unui an, fiind aleși din rândul nobilimii.

Continuând această istorie Mihai Sztojka, în anul 1599 a fost trimis către Mihai Vodă (Mihai Vitezul) la Rudolfu (probabil Reghin) spre a-l întâmpina înainte de a intra în Alba Iulia. Se menționează faptul că Ladislau i-a gonit din zona Ardealului pe tătari în anul 1717 împreună cu Sigismund Anton, episcop catolic, au consfințit acest act.

Sztojka, Stojka, Ztoika de Vad – ca patronim recunoscut se referă probabil la o zonă în care coabitau șesurile dar și locurile în care erau obligați să treacă de pe un mal pe altul – vadul. Fiind în zona Brașovului Waadt ori Waden era o comunitate din comuna Șercaia. În anii 1527, 1584 și 1590 boierii jurați din scaunul (districtul) judecătoresc din Făgăraș s-au constituit ca o entitate aparte spre a soluționa pricinile locale, greu de gestionat la nivelul Imperiului Habsburgic. În anul 1592 Stoika de Waad dă lui Nago Strimbulu (probabil Știrbul) o moară în schimbul unui teren aparținând boeronatului câștigat de la Kiusde aparținând (ori pretinzând) că ar fi al lui Man de Waad. În anul 1633, martori la succesiunea în cauză au fost Sztojka și Ursz de Sinka.

Sztojka sau Stojka de Venicze – era o familie foarte numeroasă cuprinzând 85 de patrifamilii atât în Veneția inferioară cât și în alte zone. Avea legături, inclusiv de rudenie cu familia Komanics (Comănici) și Mone, pomenite în chiar inscripția din piatră la anul 1185. În legătură cu această familie sunt consemnate următoarele: Literele (înscrisurile) de noua donațiune (reconfirmare) de la Gabriel Bethlen date la Făgăraș pe 20 aprilie 1628 lui Dumitru Komanics (Comănici) alias Salamon Stoika, lui Salamon și Sandrin Salamon Mone care priveau posesiunile din Alzo Venicze (Veneția de Jos) și Kucsulata (Cucsulata – acum un sat din Hoghiz județul Brașov). Literele (înscrisurile) confirmaționale date de Leopold I, la Viena în data de 24 februarie 1700 către Ioane și Nicolae Stoika de Alzo Venicze. Probabil că aceștia erau urmașii lui Ștefan Stoika de Alzo Venicze înnobilat de către Principele Rakoczi al IIlea, din care se trage și linia genealogică a familiilor noastre.

Literele armali de Carol al VI-lea de Luxemburg în data de 14 iunie 1718 către Ioanne (Ioan) și Stephan (Ștefan) Stoika și fiilor lor. În însemnele nobiliare înscrise pe Diplomă și scut erau: fond albastru (celestin) un brachiu (braț încordat) ținând o sabie scoasă pentru atac. Din această familie se trage Anton Stojka judele la Vásárhely (Târgu Mureș).

Sentința tabulară din anul 1845 prin care pe baza diplomelor de mai sus și la inquisitiuniloru (înscrierilor) din anii 1752, 1772 și 1773, familiile nobile Stoika de Alzo Venicze se absolvă de persecuțiunile forului dominale. Sztojka și Stojka de Voila. În anul 1520 ca boier ocupa scaunul judecătoresc din orașul Făgăraș.

Așa cum am arătat în prima parte, prezentarea unei secțiuni din volumul II al lui Ioan Cavaler de Pușcariu – cea referitoare la familiile de Stoika – are darul de a stimula interesul și altor descendenți de familii nobiliare române care de-a lungul istoriei și-au adus contribuția lor la statornicirea poporului român pe aceste meleaguri. *Interpretările din cuprinsul volumului lui I. Cavaler de Pușcariu, pentru fi înțelese mai ușor au fost adaptate modelului actual de exprimare.

Florian Laurenţiu Stoika