Andrei Bârseanu

Încă un stejar doborât la pământ…

Încă unul dintre cei mari, coborând în mormânt și lăsând în urma sa regrete și lacrimi sincere, picurate discret și fără zgomot din inimile iubitoare și recunoscătoare a celor ce i-au ascultat cuvântul și i-au gustat scrisul…

Cu drept cuvânt Andrei Bârseanu se va socoti totdeauna între marii morți ai Românilor, pentru că întreaga viața și opera sa a fost cu plină măsură închinată numai binelui, rodirii, înaintării și fericirii neamului său românesc în chipul strălucit al tuturor aleșilor lui Dumnezeu… De o bunătate și blândeță fără margini pe care o radia din ochii săi de părinte și de prietin și o picura aproape îngerește în fiecare cuvânt din lunga și rodnica sa apostolie profesorală, el, autorul celei mai de seamă monografii școlare ce s-a scris la noi și se cuprinde în monumentala “Istorie a școalelor centrale române gr. or. Din Brașov” – a fost cel mai venerat și prețuit învățător din câți ni i-a dat Brașovul nostru vestit prin școlile sale.

Generațiile fericite multe cari au avut norocul să-l aibă îndrumător sufletesc, îi vor păstra și îi vor pomeni în fundul inimii lor icoana-model a celui mai moral, mai nobil și mai desăvârșit dascăl-artist. A zidit în sufletul elevilor săi caractere morale și disciplinate, doritoare de frumos și de bine, și peste acestea, cea mai roditoare și luminoasă conștiință de a lucra ca Români cinstiți și de omenie pentru marea cauză a culturii naționale de dincoaci de Carpați.

Dar bărbatul cu temeinice pregătiri de bogată dăscălie, câștigate la universitățile din Apus și înzestrat de la bunul Dumnezeu cu talentul scrisului, nu s-a putut mărgini numai la binecuvântările ce le poate de un amvon de școală, izvorâtor de lumină și înflăcărare, ci el a cucerit și a urcat repede un alt amvon mai larg, cel al scrisului, ca să vorbească obștei ce aștepta “mișcarea apei” de mântuire ca să se scalde în ea… Și atunci pe rând scriitorul a dat la lumină îmbălsămatele flori ale sufletului său, cari toate înfloreau pentru binele nostru al fiecăruia, îmbărbătând, entuziasmând și înălțând flamura culturii naționale pe creștetul Carpaților! Cine din noi n-a beneficiat de pe urma splendidelor sale colecțiuni de literatură poporală, adunate cu priceperea și dulcea sârguință de albină în colindele, anecdotele, doinele și strigăturile din Ardeal? Cine nu s-a încălzit de căldura avântului revărsat în versurile publicate în cele mai de seamă reviste și cotidiane ale timpului său?

Cine din noi nu și-a îmbogățit cunoștințele sale de elementele culturii românești din lucrările sale didactice, cari i-au pus pe capul lui cuminte cununa academicianului? “Transilvania”, organul “Asociațiunii”, a ajuns sub direcțiunea lui, azi, cea mai importantă revistă literară aici, la noi, grupând în jurul ei pe cei mai buni scriitori ce-i avem! Român luminat, el a fost nădejdea sigură a înțeleptului îndrumător în toate frământările noastre mari de pe vremurile năcăjite în suferințele cărora ne zbăteam, și chemat în fruntea “Asociațiunii”, el i-a desăvârșit țintele mari culturale pe cari “Asociațiunea” și le-a înscris în zămislirea ei.

“Asociațiunea”, în rosturile ei din deceniul din urmă, cât i-a stat Andrei Bârseanu în frunte, și-a scris cele mai durabile pagini pentru propășirea noastră culturală! Iată de ce jălim cu toții moartea profesorului vestit, scriitorului de valoare și a Românului luminat care a fost Andrei Bârseanu, venerabilul președinte al Asociațiunii pentru literatura și cultura poporului român de dincoaci de munți, mort în vârstă de 64 de ani. “Asociațiunea culturală din Banat”, lucrătoare în același ogor al pământului culturii românești, acopere cu iubitoare recunoștință proaspătul mormânt de la Sibiu în care s-a coborât prea devreme neuitatul nostru Andrei Bârseanu.

V. Loichiță