Muzeul de etnografie și folclor Pucioasa

Dacă avem drum prin stațiunea balneo- climaterică Pucioasa, despre care Alexandru Vlahuță în capodopera România Pitorească spunea că, beneficiind de o așezare frumoasă, într-o vale deschisă pe râul Ialomiței, de o parte și de alta dealurile ușor tărăgănate, în fund priveliștea munților acoperiți de codri, dincolo de râu de subt o ruptură de mal țâșnesc binefăcătoarele izvoare de pucioasă și de fier, este imperios necesar să facem o vizită și la Muzeul de Etnografie și Folclor din centrul orașului.

Pendinte de Complexul Muzeal Casa Domnească din Târgoviște jud. Dâmbovița, Muzeul Etnografic din Pucioasa se găsește în Casa Mihai Dobrescu, edificiu de patrimoniu, monument istoric și de arhitectură, clădită în 1880-1890, model de construcție tradițională în zona colinară subcarpatică din a doua jumătate a secolului XIX. Muzeul, considerat de localnici, autorități și specialiști o bijuterie culturală și-a deschis porțile pentru prima dată în 1976, fiind reamenajat în 2020-2021 și redeschis de curând cu o față nouă și noi atracții turistice.

Lăcașul de cultură prezentat se înfățișează sub aspectul unei cochete locuințe țărănești tradiționale cu două nivele, parter și etaj, cu stâlpi din lemn cioplit, cu o prispă și terasă, cu curte aferentă și două scări de lemn: una interioară, la intrarea în casă și una exterioară, ducând la etaj unde, de pe prispă, se poate admira peisajul din proximitate. Expoziția permanentă de etnografie, amenajată în spațiul destinat muzeului, cuprinde o serie de exponate rare și unicate, care atrag vizitatorii prin originalitatea și autenticitatea lor și a locului, oferind vizitatorilor o imagine fidelă asupra muncii neobosite a oamenilor zonei, a simțului artistic, talentului, inventivității și hărniciei țăranilor de prin părțile Pucioasei și localităților din jur: Pietroșița, Vulcana-Pandele, Moroieni, Runcu, Bezdead, Râul Alb, Vălenii Dâmboviței ș.a.

Într-una din încăperile de la parter, pot fi văzute documente originale purtând patina timpului (îngălbenite) reprezentând acte de proprietate, de donație, foi de zestre, fotografii, cărți poștale ilustrate și altele, toate ilustrând istoria comunității locale și modul de exprimare a ei de-a lungul anilor, sub aspect cultural, economic și social. Astfel se explică ascensiunea la un moment dat (în perioada interbelică) a stațiunii balneoclimaterice, renumită odinioară în țară și în străinătate datorită în principal izvoarelor curative de sulf (pucioasă), apă recomandată îndeosebi în afecțiuni reumatice.

În aceeași sală a muzeului se găsesc o serie de obiecte care demonstrează preocupările balneare ale localității: cadă de lemn pentru baie, termometru de măsurat temperatura apei și o clepsidră tot din lemn pentru determinarea duratei băii. Într-o altă sală de la parter, pot fi observate și admirate o serie de obiecte etnografice: bunuri din lemn, de uz casnic și gospodăresc – blide, linguri, donicioare, o piuliță cu pisălog etc., precum și unelte utilizate în industria casnică textilă – darac, piepteni pentru lână și cânepă, roată de tors, război de țesut și altele, care înfățișează îndeletnicirea celor de aici în ale textilelor. Dintre textilele țărănești existente în această încăpere se remarcă o gamă largă de covoare, carpete de perete, ștergare, fețe de masă și de pernă, ii, fote, cusute sau țesute manual cu multă îndemânare și dibăcie, de mare valoare estetică și culturală.

În afara acestor piese de muzeu, în sala de la parter se mai găsesc obiecte pentru prelucrarea lemnului – topor, bardă, rindea, precum și diverse vase ceramice, oale, străchini și ulcioare confecționate manual, olăritul fiind de asemenea un meșteșug practicat cu măiestrie de localnici. Parterul este amenajat în stilul tradițional local și organizat pe colțuri: colțul sobei, colțul patului, colțul dulapului și colțul mesei. Rațiunea acestei împărțirii era folosirea eficientă a spațiilor locuibile restrânse, de așa manieră încât confortul firesc să se împletească armonios cu cerințele estetice.

La etaj, sunt amenajate două interioare tradiționale dâmbovițene: unul de sat, din care nu lipsesc lavița, lada de zestre din lemn lucrat, masa cu dulap (în care gospodinele țineau borcanele cu delicioasele dulcețuri din fructele aromate ale zonei) și unul de oraș, în care se remarcă vechiul patefon, la care se ascultau melodiile vremii. În ultima sală de la etaj, pot fi văzute și admirate excepționale costume populare tradiționale de valoare inestimabilă, care demonstrează talentul, pasiunea, inventivitatea și spiritul artistic inconfundabil al sătenilor zonei. Iile țărănești originale, aflate în muzeu, cusute de mână cu multă răbdare, migală, minuțiozitate și muncă asiduă, prin modele, dimensiuni și culoare, reflectă specificul zonal și îndeletnicirile oamenilor locului. Motivele cusute pe față, pe spate și pe mânecile cămășilor populare, constituie simboluri cu semnificație importantă pentru țăranul român. Erau semne de diferențiere pe criterii de zonă, vârstă, statut social, avere sau preocupări și îndeletniciri. La fel și culorile folosite simbolizau viața oamenilor din zonă cu simțămintele, visele și năzuințele lor, în plan social și sentimental.

Astfel, roșul simbolizează viața, dragostea, pasiunea, fiind preferat de fetele tinere, de curând căsătorite; galbenul simbolizează energia solară, bucuria, căldura, bogățiile pământului, fiind preferat de tinerele necăsătorite; albastrul simbolizează energia, spiritul, profunzimea, stabilitatea, speranța, preferat de femeile devenite mame; verdele simbolizează prospețimea, tinerețea, veselia, preferat de copile; portocaliul simbolizează energia, vitalitatea, sănătatea, fiind preferat de tinerele aflate în căutarea soțului; violetul simbolizează ascultarea, supunerea, fiind preferat de femeile în vârstă; albul simbolizează puritatea, specifică fetelor inocente, iar negrul simbolizează înțelepciunea, decența și sobrietatea. Toate informațiile privind modelele și culorile de pe ii sunt furnizate verbal vizitatorilor muzeului și prezentate detaliat pe pagina de facebook a acestuia.

Așa cum am arătat mai sus, olăritul era, o ocupație de bază a locuitorilor Pucioasei iar Muzeul Etnografic al orașului conține nu doar obiectele confecționate, ci și fotografii sugestive reprezentând etapele realizării unui vas de lut. Așadar, vizitatorii au posibilitatea descoperirii vieții patriarhale a localității Pucioasa de-a lungul timpului, imaginea locuitorului de pe Valea Ialomiței, ocupațiile, meșteșugurile, tradițiile, obiceiurile, portul, vestimentația și sensibilitatea oamenilor locului, inclusiv viața tumultoasă și prosperă a orașului din perioadele sale de glorie din secolul trecut, când însuși regele împreună cu regina descindeau în Gara Regală (existentă și în prezent, monument istoric) venind la băile tămăduitoare cu sulf de aici.

La 14 mai 2022, Muzeul de Etnografie și Folclor din Pucioasa a participat alături de alte obiective din cadrul Complexului Curtea Domnească-Târgoviște la evenimentul cultural Noaptea muzeelor, prilej cu care vizitatorii au putut vedea sau revedea clădirea și obiectele de mare valoare existente aici, pe care le recomandăm cu toată căldura.

Horațiu Măndășescu